Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 598/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 598
Ședința publică de la 17 2008
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Membri Mircea Mugurel Șelea
- - - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva sentinței penale nr. 216 de la 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Procurorul a solicitat admiterea recursului conform motivelor detaliate prin cererea de recurs și casarea hotărârii Tribunalului Gorj, cu consecința respingerii pe fond a cererii de reabilitare deoarece această instanță a apreciat în mod nelegal, prin raportare la dispoz. art. 134 - 136 cod penal, că cererea de reabilitare este întemeiată, termenul de reabilitare conform dispozițiilor legale menționate anterior urmând a se împlini cel mai devreme la data de 1 martie 2009.
Avocat a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece aspectele invocate prin motivele de recurs au fost avute în vedere și analizate de instanțele de fond.
Intimatul petent a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 216 de la 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost admisă cererea de reabilitare judecătorească formulată de petiționarul - fiul lui și, născut la 23 aprilie 1960 în comuna, județul G, domiciliat în comuna, sat, județul
În baza art. 135 cod penal rap. la art. 494 și următoarele cod pr.penală, s-a dispus reabilitarea judecătorească a petentului condamnat, privind pedepsele de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 48 de la 12 iulie 1994 a Tribunalului Gorj, pentru infracțiunea prev. de art. 257 cod penal și a pedepsei de 7.000.000 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 1177 din 9 iunie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești, pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin.2 cod penal.
S-au încetat decăderile, interdicțiile precum și incapacitățile ce rezultă din condamnare, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Tg-J și înregistrată sub nr-, petiționarul a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună reabilitarea sa față de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin nr.48/ 12.07.1994 a Tribunalului Gorj și a pedepsei de 7.000.000 lei amendă aplicată prin 1177/2003 a Judecătoriei Tg-Cărbunești.
În motivarea cererii petentul a arătat că a fost condamnat prin sentințele mai sus menționate, însă de la data condamnării și până în prezent nu a mai săvârșit alte infracțiuni și a avut un comportament bun în familie și societate.
În dovedirea cererii, s-a depus la dosarul cauzei certificatul de cazier judiciar, copia sentinței penale nr.48/ 12.07.1994 a Tribunalului Gorj și a sentinței penale nr.1177/9 iunie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Prin sentința penală nr.3934/ 12.12.2007 a Judecătoriei Tg. Jaf ost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la dosarul cauzei au fost depuse caracterizări cu referire la persoana petiționarului iar acesta a depus certificatul de atestare fiscală nr.- eliberat la 15.04.2008 de Agenția Națională de Administrare Fiscală a orașului Tg.Cărbunești.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că petiționarul a fost condamnat prin sentința penală nr.48/ 12.07.1994 a Tribunalului Gorj pronunțată în dosar nr.2040/1994 la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.257 pen.
De asemenea s-a constatat că petiționarul a fost condamnat și prin sentința penală nr.1177/ 09.06.2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, definitivă prin decizia penală nr.945/ 01.09.2003 a Tribunalului Gorj la pedeapsa de 7.000.000 lei amendă penală.
Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că pentru pedeapsa de trei ani închisoare aplicată prin nr.48/ 12.07.1994 a Tribunalului Gorj pentru infracțiunea prev. de art.257 pen. s-a împlinit termenul de reabilitare prevăzut de art.135 pen, precum și pentru pedeapsa de 7.000.000 lei amendă aplicată prin 1177/ 09.06.2003 este împlinit termenul de reabilitare.
Cu privire la condițiile prev. de art.137 pen. s-a constatat că petiționarul a avut o bună conduită așa cum rezultă din caracterizările depuse la dosar iar din certificatul de atestare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală a orașului Tg-Cărbunești a rezultat că acesta nu figurează cu obligații de plată.
Cu motivarea reținută, tribunalul a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de petiționarul și în temeiul art.135 pen. raportat la art.494 și următoarele pr.pen. se a dispus reabilitarea judecătorească a petiționarului privind pedepsele de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art.257 pen. prin 48/ 12.07.1994 a Tribunalului Gorj și a pedepsei de 7.000.000 lei amendă aplicată prin 1177/ 09.06.2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin. 2.pen.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând-o pentru nelegalitate în sensul că, în mod greșit s-a dispus reabilitarea judecătorească a condamnatului, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, la data pronunțării sentinței termenul legal de reabilitare nu era îndeplinit, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
În acest sens, Ministerul Publica arătat că, în caz de condamnări succesive, cum este și situația petentului, termenul de reabilitare trebuie să curgă neîntrerupt, intervenirea unei noi hotărâri de condamnare făcând să curgă un nou termen de reabilitare, fiind astfel aplicabile în cauză dispoz. art. 134 - 135 cod penal, referitoare la condamnarea cea mai grea, iar termenul de reabilitare începe să curgă de la momentul prev. de art. 136 cod penal - raportat la ultima hotărâre de condamnare.
Prin raportare la considerentele expuse anterior, Ministerul Publica arătat că în ceea ce-l privește pe petent, termenul de reabilitare, calculat potrivit art. 135 alin.1 lit. a cod penal, este de 5 ani și 6 luni, referitor la pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 48 din 12 iulie 1994 a Tribunalului Gorj, din copia hotărârii judecătorești atașate rezultând că executarea pedepsei a expirat la 10 iunie 1997, astfel încât termenul de reabilitare s-ar fi împlinit la 10 decembrie 2002.
Însă, se arată în motivele de recurs ale parchetului, petentul a săvârșit noua faptă la data de 3 iulie 2002, deci înainte de împlinirea termenului de reabilitare pentru prima condamnare, prin sentința penală nr. 1177 din 9 iunie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești, definitivă prin decizia penală 945 din 1 2003, fiind condamnat la 7.000.000 lei ROL amendă penală, astfel încât de la data executării acestei ultime condamnări, urmează să curgă și să se calculeze un nou termen de reabilitare de 5 ani și 6 luni, raportat la condamnarea anterioară, mai grea.
Mai arată Ministerul Public, în motivele de recurs, că și în situația favorabilă petentului de grațiere condiționată a pedepsei de 7.000.000 lei ROL amendă penală, termenul de reabilitare tot nu s-ar fi împlinit la data pronu8nțării soluției de către Tribunalul Gorj deoarece termenul de reabilitare de 5 ani și 6 luni curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - 1 2003 și nu de la data actului de grațiere, cum greșit apreciază instanța de fond, însă în cauză nu se poate reține aplicabilitatea legii de grațiere nr. 543/2002 deoarece petentul se afla în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b cod penal prin raportare la prima condamnare de 3 ani închisoare.
Concluzionând, Ministerul Public arată că termenul de reabilitare judecătorească a petentului este de 5 ani și 6 luni și chiar și în cea mai favorabilă ipoteză pentru acesta - respectiv începerea lui de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri și condamnare (1 2003, petentul nefăcând dovada achitării amenzii anterior), termenul de reabilitare s-ar putea împlini cel mai devreme la data de 1 martie 2009, în ipoteza în care petentul nu va mai comite până la acea dată o altă faptă penală.
Examinând recursul prin raportare la motivele invocate, instanța urmează să-l admită ca fondat, în baza art. 38515pct. 2 lit. c rap. la art. 3856pct. 3 cod pr.penală.
Curtea va constata că în mod nelegal, prin încălcarea dispoz. art. 135 - 137 cod penal, Tribunalul Gorja admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de petent și a dispus reabilitarea acestuia privind pedepsele de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 48 de la 12 iulie 1994 a Tribunalului Gorj, pentru infracțiunea prev. de art. 257 cod penal, și a pedepsei de 7.000.000 lei amendă penală aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin.2 cod penal, prin sentința penală nr. 1177 din 9 iunie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești, stabilindu-se totodată că urmează a înceta decăderile, interdicțiile precum și incapacitățile ce rezultă din condamnare.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Gorja constatat în mod eronat că s-au împlinit termenele de reabilitare prev. de art. 135 cod penal, atât pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, cât și pentru cea de 7.000.000 lei amendă, în situația grațierii acestei ultime pedepse în baza Legii nr. 543/2003.
Astfel, potrivit art. 135 pct. 1 lit. a cod penal, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească, în situația condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate. În cauză se constată că pentru infracțiunea prev. de art. 257 cod penal aplicată prin sentința penală nr. 48 /1994 a Tribunalului Gorj, cum executarea ei a expirat la 10 iunie 1997, termenul de reabilitare este de 5 ani și 6 luni și s-ar fi împlinit la data de 10 decembrie 2002 (art. 136 pct. 1 cod pr.penală).
Însă, Tribunalul Gorj nu a avut în vedere faptul că înainte de împlinirea acestui termen de reabilitare ( 10 decembrie 2002), la data de 3 iulie 2002, petentul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 180 alin.2 cod penal, fiind condamnat definitiv la o pedeapsă de 7.000.000 lei amendă penală, prin sentința penală nr. 1177/2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, definitivă prin decizia penală nr. 945 din 1 2003 Tribunalului Gorj, întrerupându-se astfel cursul curgerii termenului de reabilitare pentru prima infracțiune și începând să curgă un nou termen de 5 ani și 6 luni, însă de la data executării acestei ultime condamnări la amendă penală.
În pronunțarea soluției, Tribunalul Gorja constatat că pentru pedeapsa de 7.000.000 lei amendă este împlinit termenul de reabilitare, chiar în condițiile grațierii acestei pedepse în baza Legii nr. 543/2002, calculând termenul de reabilitare în conformitate cu art. 136 pct. 3 cod penal - respectiv de la data actului de grațiere, fără însă a observa că pedeapsa menționată anterior nu poate intra sub incidența actului normativ de grațiere deoarece art. 4 alin.1 din acest act normativ exclude de la grațiere condamnații aflați în stare de recidivă, ori petentul se afla în situația prev. de art. 37 lit. b cod penal - recidivă postexecutorie, prin raportare la pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare.
În condițiile în care petentul nu a făcut dovada achitării amenzii penale de 7.000.000 lei anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a sa la această pedeapsă prin decizia penală nr. 945 din 1 2003 Tribunalului Gorj, termenul de reabilitare judecătorească a petentului de 5 ani și 6 luni începe să curgă cel mai devreme de la această dată, el putându-se împlini și dispune reabilitarea judecătorească nu mai înainte de data de 1 martie 2009, în condițiile îndeplinirii și celorlalte condiții cumulative.
Concluzionând, Curtea apreciază că soluția pronunțată de Tribunalul Gorj este nelegală, urmând ca în baza art. 38515pct. 2 cod pr.penală rap. la art. 3856cod pr.penală, să admită recursul ca fondat, cu consecința casării sentinței penale nr. 216 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, și rejudecând cauza pe fond, va respinge cererea de reabilitare ca nelegală.
Se va obliga intimatul condamnat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărător din oficiu în cuantum de 100 lei va fi virat din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva sentinței penale nr. 216 de la 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, ca fondat.
Casează sentința și rejudecând cauza respinge cererea de reabilitare.
Obligă intimatul - condamnat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu apărător oficiu în sumă de 100 lei va fi virat din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă
Pronunțată în ședință publică de la 17 2008.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
IB/ 29.09.2008
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Membri Mircea Mugurel Șelea