Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 8/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 8/

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Aurel

Judecător: - - președinte secție

Grefier:

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de petentul - condamnat ( fiul lui și, ns la data de 20.09.1977, în G, CNP -, domiciliat în G, str. -, nr 430, județul împotriva sentinței penale nr. 474/06.11.2009 a Tribunalului Galați.

La apelul nominal făcut în cauză lipsit petentul - condamnat.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Curtea, pune în discuție competența materială a Secției pentru cauze cu minori și de familie sau împrejurarea că prezenta cauză este de competența Secției penale, având în vedere că recurentul condamnat era major la data la care a fost pronunțată hotărârea de condamnare a cărei reabilitare se solicită a fi constatată.

Reprezentantul Ministerului Publicarată că recurentul a fost condamnat, reținându-i-se art.75 lit.c Cod penal în cauză. Probabil că cei care au repartizat cauza Secției pentru cauze cu minori și familie au avut în vedere împrejurarea că fapta a fost comisă împreună cu un minor și în cauze de acest gen, practica constantă a fost aceea că această competență rămâne câștigată Secției pentru cauze cu minori și de familie.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului este nefondat, având în vedere și dispozițiile recursului în interesul legii pronunțat de către, termenul de reabilitare fiind cel prevăzut de art.135 alin.1 lit. b Cod pr.penală, de 5 ani plus 2 ani și 7 luni din pedeapsa aplicată,fiind vorba de un termen total de 7 ani și 7 luni care se calculează începând cu data de 5.07.2003, dată la care se consideră ca fiind executată pedeapsa aplicată prin hotărârea instanței de fond de 6 ani și 2 luni.

Prin urmare, termenul de reabilitare s-ar fi împlinit la data de 5.07.2010, ori cererea a fost formulată în anul 2009, condiție în care în mod corect Tribunalul Galația respins ca fiind nefondată cererea condamnatului.

Solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.474/06.11.2010 a Tribunalului Galați, în baza disp. art.497 al.1 lit.a pr.pen. s-a respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.5591/121/08.04.2009 petentul a solicitat reabilitarea judecătorească față de condamnarea de 6 ani și 2 luni închisoare.

În motivarea cererii a arătat că si-a executat pedeapsa, nu a mai comis altă infracțiune, are o conduită bună în societate.

Conform art. 135 al.1 pen. condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească:

a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate;

b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate;

c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate;

d) în cazul pedepsei detențiunii pe viață comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă J din durata pedepsei cu închisoare.

Potrivit art. 136 al.1 pen. termenul de reabilitare se de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Conform art.137 al.1 pen. cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:

a) nu a suferit o nouă condamnare în termenul de reabilitare;

b) își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;

c) a avut o bună conduită;

d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau când instanța constată că cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărârea de condamnare.

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă că petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.31/1998 a Tribunalului Galați, pedeapsă ce a fost executată în perioada 05.05.1997 - 22.11.2000, când a fost liberat condiționat, rămânând un rest neexecutat de 841 zile închisoare.

În cauză, termenul de reabilitare calculat conform art.135 alin.1 lit.b pen. art.136 alin.1 pen. este de 8 ani și 1 lună, a început să curgă la data de 13.03.2003 (data împlinirii pedepsei) și urmează să se împlinească la data de 13.04.2011.

În consecință, în cauză nefiind împlinit termenul de reabilitare, analiza îndeplinirii celorlalte condiții prev. de art.137 al.1 pen. este de prisos.

Față de cele arătate s- constatat că cererea de reabilitare formulată de petentul este prematură, motiv pentru care s-a arătat că în baza disp. art.497 al.1 lit.a pr.pen. va fi respinsă.

Petentul poate formula o nouă cerere de reabilitare judecătorească după împlinirea termenului de reabilitare (13.04.2011) însoțită de dovezile din care să rezulte că sunt îndeplinite toate condițiile reabilitării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul condamnat.

Condamnatul nu a indicat în scris motivele de recurs și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a le susține oral.

Recursul este nefondat.

Analizând cauza din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Față de împrejurarea că prezenta cauză reprezintă o cerere ulterioară formulată de condamnatul, față de faptul că pe fondul cauzei judecarea petentului ar fi revenit Secției pentru cauze cu minori și de familie, considerăm că această secție este competentă material pentru a judeca recursul de față.

Cu privire la fondul cauzei, considerăm că în mod corect instanța de fond a respins cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat.

În fapt, petentul a solicitat să se constate că a intervenit reabilitarea judecătorească față de condamnarea de 6 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 31/04.02.1998 a Tribunalului Galați.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul a executat pedeapsa rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare în perioada 05.05.1997 - 22.11.2000 ( când a fost liberat condiționat, rămânând un rest neexecutat de 841 zile ) și de asemenea s-a dedus o perioadă executată de la 18.10.1994 - la 07.02.1995.

Având în vedere dispozițiile art.135 lit.b Cod penal și art.136 Cod penal, condamnatul poate fi reabilitat după trecerea unui termen de 5 ani la care se adaugă J din pedeapsa pronunțată, în speță după 8 ani și 1 lună, termen ce se calculează de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.

Așa cum a reținut și instanța de fond, termenul de 8 ani și 1 lună începe să curgă de la data de 13.03.2003 ( data considerării ca executată a pedepsei de 6 ani și 2 luni închisoare) și se împlinește la data de 13.04.2011.

Se constată astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art.497 alin.1 lit.a Cod pr. penală, întrucât cererea de reabilitare a fost introdusă înainte de termenul legal.

Față de cele de mai sus, se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul.

În baza disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală va fi obligat petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul - condamnat ( fiul lui și, ns la data de 20.09.1977, în G, CNP -, domiciliat în G, str. -, nr 430, județul împotriva sentinței penale nr. 474/06.11.2009 a Tribunalului Galați.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe petentul - condamnat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.dec.jud./02.02.2010

Jud.fond

Tehnored.CG/2 ex./03.02.2010

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 8/2010. Curtea de Apel Galati