Cerere de transfer de procedură în materie penală (legea 302/2004). Sentința 1/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

SENTINȚA PENALĂ NR. 1/PI/2009

Camera de consiliu din 13 martie 2009

PREȘEDINTE: Popovici Corina Rodica

Grefier: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare cererea de transferare a condamnatului, deținut în Penitenciarul Satu Mare, fiul lui și, născut la 18.08.1971, în România, jud. A, oraș I, cu domiciliul în Austria, loc. 18/22, A-2700.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu -, în baza delegației nr. 1256 din 03.03.2009 emisă de Baroul Bihor.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, precum și învederându-se faptul că Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a depus în data de 11.03.2009 actele solicitate, după care:

Apărătorul din oficiu al condamnatului arată că nu s-a trimis actul în limba germană privitor la datele personale și depune copia pașaportului și a actului de identitate. Solicită să se ia act că, condamnatul înțelege să se prevaleze de regula specialității.

Condamnatul arată că există o hotărâre definitivă și ar mai avea și ale afaceri judiciare pe teritoriul Austriei, astfel că înțelege să se prevaleze de regula specialității.

Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra cererii de transferare.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea cererii în temeiul art. 129 din Legea nr. 302/2004 și arată că nu există impedimente care să excludă transferul și familia condamnatului domiciliază în Austria. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Procurorul, în temeiul art. 139 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 solicită admiterea cererii și arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și 135 din lege, în sensul că s-a luat consimțământul persoanei, cererea este fondată, astfel că se impune transferarea persoanei condamnate în Austria.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită să se admită cererea de transferare în vederea executării acestei pedepse.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea în data de 2 martie 2009, sub nr. -, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa înaintat instanței cererea de transfer pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Republica Austria, a condamnatului.

S-au depus la dosar adresa IPJ A, Serviciul Judiciar din care rezultă că, condamnatul nu are alte afaceri judiciare pe teritoriul României, procesul-verbal de consemnare a consimțământului luat condamnatului de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, copia deciziei Tribunalului d e din 23 ianuarie 2009, 30 B1 25/08k, un certificat privind legislația statului de executare incident în cauză, precum și un extras privind dovada cetățeniei austriece a condamnatului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 625/PI/21 noiembrie 2007 Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 1692/15.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, secția penală, în dosar nr-, numitul, de cetățenie austriacă, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la grupul infracțional organizat, specializat în racolarea și transportul victimelor majore și minore în Austria, în vederea practicării prostituției, prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut în fapt, că în cursul anilor 2003-2005, condamnatul, împreună cu alte persoane au racolat tinere pe care le transportau în Austria pentru a practica prostituția.

Condamnatul, cetățean austriac a fost încarcerat la data de 12 ianuarie 2007 și se află în executarea pedepsei în Penitenciarul Satu Mare, fără a beneficia până în prezent de vreo întrerupere a executării pedepsei.

Acesta a formulat cerere pentru a fi transferat în statul său de cetățenie pentru continuarea executării pedepsei închisorii.

La filele 33-37 din dosar se află decizia nr. 30 B1 25/08k din data de 23 ianuarie 2009 Tribunalului d e (în limba germană, precum traducerea acesteia în limba română) prin care s-a admis cererea de transferare formulată de condamnatul, în sensul executării pedepsei într-un penitenciar din statul de cetățenie.

Tribunalul d e, prin decizia din 23 ianuarie 2009, 30 B1 25/08k a dispus ca, condamnatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Examinând dosarul cauzei, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 și Convenția europeană asupra transferării persoanei condamnate sub aspectul dublei incriminări, a consimțământului la transfer și a tuturor condițiilor de admisibilitate a cererii.

Pe parcursul soluționării cererii, condamnatului i s-a asigurat un apărător din oficiu, cel în cauză exprimându-și în mod expres și în declarația dată în fața instanței (fila 42), din nou, consimțământul pentru transferul în Republica Austria.

De menționat că, în camera de consiliu din data de 13 martie 2009, condamnatul, prezent personal în fața instanței, arată că dorește să se prevaleze de regula specialității, în sensul că dorește să fie transferat în Republica Austria doar pentru executarea acestei pedepse de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată de Tribunalul Timiș prin sentința penală nr. 625/PI/21.11.2007. Arată că s-a prevalat de această regulă deoarece cunoaște că mai are și alte afaceri judiciare în Austria.

Față de cele ce preced, Curtea în baza art. 139 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, va admite cererea condamnatului, fiul lui și, născut la 18.08.1971, în România, jud. A, oraș I, CNP -, cu domiciliul în Austria, loc. 18/22, A-2700, deținut în Penitenciarul Satu Mare și în consecință:

Va dispune transferul condamnatului în Republica Austria în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 635/PI/2007 a Tribunalului Timiș definitivă prin decizia penală nr. 50/A/2008 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 1692/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Va constata că, condamnatul a început executarea acestei pedepse la data de 12 ianuarie 2007 și că până în prezent nu a beneficiat de vreo întrerupere a executării acestei pedepse, astfel încât va computa din pedeapsa de 5 ani închisoare perioada executată de la 12 ianuarie 2007 la zi.

Va constata că, condamnatul s-a prevalat de regula specialității.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

În baza art. 139 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, admite cererea condamnatului, fiul lui și, născut la 18.08.1971, în România, jud. A, oraș I, CNP -, cu domiciliul în Austria, loc. 18/22, A-2700, deținut în Penitenciarul Satu Mare și în consecință:

Dispune transferul condamnatului în Republica Austria în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 635/PI/2007 a Tribunalului Timiș definitivă prin decizia penală nr. 50/A/2008 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 1692/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Constată că, condamnatul a început executarea acestei pedepse la data de 12 ianuarie 2007 și că până în prezent nu a beneficiat de vreo întrerupere a executării acestei pedepse, astfel încât compută din pedeapsa de 5 ani închisoare perioada executată de la 12 ianuarie 2007 la zi.

Constată că, condamnatul s-a prevalat de regula specialității.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică azi, 13 martie 2009.

Președinte, Grefier,

- - - - -

Red. /13.03.2009

Tehnored. 2 ex./17.03.2009

Președinte:Popovici Corina Rodica
Judecători:Popovici Corina Rodica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de transfer de procedură în materie penală (legea 302/2004). Sentința 1/2009. Curtea de Apel Oradea