Comisie rogatorie internațională. Încheierea 125/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 125/PI
Ședința publică din 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află cererea de asistență judiciară internațională formulată de Tribunalul din Olanda, privind audierea prin videoconferință a martorei, în cauza penală privind pe numitul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă martora.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, fiind stabilită legătura video cu autoritățile judiciare olandeze, respectiv Tribunalul din, instanța comunică acestor autorități că din procesul verbal încheiat de către Inspectoratul Poliției Județene A rezultă că mandatul de aducere cu executare efectivă nu a putut fi adus la îndeplinire, întrucât numita este plecată în Italia, iar din declarația numitei, mama numitei, rezultă că aceasta este plecată la muncă în Italia, respectiv la, urmând să revină în țară dar nu știe când și cât va sta pe teritoriul României.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Sub nr. dosar - la data de 26 martie 2009 fost înregistrată la această instanță cererea de asistență judiciară internațională formulată Tribunalul din, Olanda, privind audierea prin videoconferință a martorei, în cauza penală privind pe numitul, data audierii fiind fixată la11.05.2009, ora 1100.
Instanța a făcut demersuri pentru asigurarea prezenței martorei, precum și a cadrului procesual în care să se desfășoare audierea acestei martore prin videoconferință dispunând citarea cu mandat de aducere cu executare efectivă.
Audierea acestei martore prin videoconferință nu s-a desfășurat conform articolului 165 din Legea nr. 302/2004 prin cooperarea judiciară internațională în materie penală, așa cum a fost modificată și completată, întrucât din procesul verbal încheiat de către Inspectoratul Poliției Județene A la data de 11 mai 2009, ora 910, rezultă că mandatul de aducere cu executare efectivă emis de Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 15.04.2009 nu a putut fi adus la îndeplinire, întrucât numita este plecată în Italia, iar din declarația numitei, mama numitei, rezultă că aceasta este plecată la muncă în Italia, respectiv la, urmând să revină în țară dar nu știe când și cât va sta pe teritoriul României.
Având în vedere aceste considerente, instanța în baza art. 165 rap. la art. 158, 159 din Legea nr. 302/2004 completată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, va constata neîndeplinită cererea de asistență judiciară internațională formulată de Tribunalul din, Olanda, privind audierea prin videoconferință a martorei, în cauza penală privind pe numitul.
Prezenta încheiere constituie procesul-verbal prevăzut de art. 165 alin. 7 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, așa cum a fost modificată și completată, care se va tehnoredacta în 3 exemplare, dintre care unul se va trimite autorităților judiciare olandeze.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 165 rap. la art. 158, 159 din Legea nr. 302/2004 completată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, constată neîndeplinită cererea de asistență judiciară internațională formulată de Tribunalul din, Olanda, privind audierea prin videoconferință a martorei, în cauza penală privind pe numitul.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2009.
PREȘEDINTE,
- - -
GREFIER,
- -
Red.M/05.03.2009
Tehnored./3 ex./11.05.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA ÎNCHEIERII PENALE NR. 125/PI
Ședința publică din 11 mai 2009
În baza art. 165 rap. la art. 158, 159 din Legea nr. 302/2004 completată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, constată neîndeplinită cererea de asistență judiciară internațională formulată de Tribunalul din, Olanda, privind audierea prin videoconferință a martorei, în cauza penală privind pe numitul.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2009.
PREȘEDINTE,
- - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- .
CĂTRE,
TRIBUNALUL DIN
OLANDA
- -
Vă înaintăm alăturat încheierea penală nr. 125/PI din 11 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, referitoare la soluționarea cererii de asistență judiciară internațională formulată de Tribunalul din, Olanda, privind audierea prin videoconferință a martorei, în cauza penală privind pe numitul.
Cu deosebită considerație,
PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ, GREFIER,
- -
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin