Complotul (art. 167 cod penal). Sentința 36/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 36/

Ședința publică din data de 11 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru JUDECĂTOR

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiectcererea de revizuire a sentinței penale nr.704/05.07.1951pronunțată de Tribunalul Militar Galați privind pe condamnatul-decedat, cerere formulată de revizuienta.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit revizuienta, care a fost reprezentată prin avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.-/31.10.2008 emisă de Baroul Giurgiu - Cabinet individual avocat " ".

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că acest termen a fost acordat pentru a se studia înscrisurile depuse de petentă la termenul anterior, după care;

Avocat nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acesteia.

Avocat, având cuvântul pentru revizuienta, arată că prezentul dosar este unul politic, vizând perioada regimului comunist.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în perioada respectivă statul român practica abuzuri împotriva persoanelor, crime împotriva umanității și de care aveau cunoștință și instanțele. Astfel, era o procedură standard, impusă pe verticală, iar magistrații din acea perioadă erau participanți la aceste infracțiuni ca parte din sistem.

Susține, totodată, că din înscrisurile depuse rezultă au fost organizate procese politice, în special regiunile în care se manifesta o rezistență împotriva regimului comunist. Aceste abuzuri au fost constatate chiar de colectivul de la acea vreme, compus din membri ai Ministerului Afacerilor de Interne, ai Ministerului d e Justiție, care au ajuns la concluzia că faptele împotriva chiaburilor care au fost trimiși în judecată sunt lipsite de temeinicie și seriozitate.

Procesele au fost organizate în scopul înzestrării gospodăriilor agricole din acea vreme.

Arată că, în cauza dedusă judecății nu se poate discuta despre o infracțiune de uneltire, așa cum era denumită la acea vreme, complot sau asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În zona V, țăranii s-au opus colectivizării, au manifestat opoziție față de regimul comunist.

Arată că nu se poate considera că 700 - 800 de persoane s-au înțeles să completeze, să inițieze o asemenea acțiune împotriva statului român.

Evenimentul din 23-24 iulie 1950 fost, de fapt, o răscoală, așa cum s-a consfințit din punct de vedere istoric prin care vrâncenii ii așteptau pe americani pentru a fi înlăturat regimul comunist și să le fie redobândite privilegiile de care aceștia se bucurau.

Din punct de vedere al motivelor de revizuire prevăzute de art.394 Cod procedură penală, avocat precizează că cererea de revizuire este admisibilă din prisma prevederilor art.394 lit. Cod procedură penală - în speță magistrații, procurorii, organele de urmărire penală au săvârșit anumite infracțiuni.

Susține că, în prezent statul român și-a recunoscut faptele comise, a condamnat în mod declarativ comunismul și, implicit, infracțiunile săvârșite la acea vreme de magistrați, de organele de urmărire penală și securitate.

Curtea pune în vedere petentei, prin apărător, să precizeze ce infracțiuni au fost comise, potrivit disp.art.394 lit.d Cod procedură penală.

Avocat,pentru revizuienta, arată că, deși procedura prevede la acest moment că infracțiunea trebuie dovedită cu o hotărâre judecătorească, învederează faptul că statul român și-a recunoscut vinovăția asupra abuzurilor, infracțiunilor care s-au comis în trecut, deci, implicit și a celor care au pus în executare acele măsuri la acea vreme.

Din studiul efectuat în "Raportul ", care a fost dat publicității, rezultă că aceste aspecte au devenit de notorietate publică.

în sensul că nici nu mai este nevoie să existe o hotărâre judecătorească prin care magistrații respectivi să fi fost condamnați.

Arată că a formulat cererea de revizuire pentru a demonstra că, personal, străbunicul său a fost condamnat pe nedrept, acest lucru nu a putut fi demonstrat în perioada cât acesta a trăit iar de pe urma sa au rămas inscrisurile de la CNSAS și o placă comemorativă, care se află la comună din spatele Penitenciarului Gherla.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că cererea de revizuire este nefondată. Sunt avute în vedere motivele detaliate în referatul întocmit, care se referă la toate cazurile de revizuire ce au fost invocate în cererea scrisă.

La acest termen, petenta a arătat că revizuirea are la bază dispozițiile art.294 lit.d Cod procedură penală în raport cu care înțelege să precizeze că, indiferent care a fost poziția statului român cu privire la caracterul și repercusiunile statului român, urmează a se observa că toate aceste aprecieri au un caracter general și vizează, în principal, caracterul represiv al incriminărilor existente la acel moment. Este vorba de echitatea metodei legislative existente în acea perioadă.

La aceasta se referă, de altfel, și revizuientul în momentul în care precizează că statul român și-a recunoscut vinovăția, este insă vorba despre un cu totul alt aspect decât vinovăția cu caracter personal a persoanelor care, în calitate de magistrați, și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia pronunțării hotărârii de condamnare a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, dispozițiile legale prevăzute în Codul d e procedură penală de drept comun, care reglementează modul în care trebuie dovedită existența cazului de revizuire prevăzut de art.394 lit.d Cod procedură penală sunt neechivoce și impun în mod obligatoriu existența unei hotărâri care să statueze asupra vinovăției persoanei cu privire la care se presupune că ar fi săvârșit un abuz.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, în cauză nu există o asemenea hotărâre, motiv pentru care nu este incident cazul de revizuire invocat, astfel încât solicită respingerea cererii de revizuire formulate.

Avocat, pentru revizuienta, având cuvântul în replică, față de poziția Parchetului în sensul că se face o referire generală, arată că din înscrisurile depuse rezultă că, dacă acele dispoziții aveau caracter general, în mod logic se deduce că se aplicau și în cauza dedusă judecății.

Susține că, dacă inculpatul a fost "condamnat" numai în baza recunoașterii sale, atunci și cererea de revizuire ar putea fi admisă numai pe baza recunoașterii statului român, prin care și-a asumat trecutul și a condamnat comunismul, deoarece în actuala legislație nu se legiferează în mod expres această situație, nemaifiind prevăzut recursul în anulare.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele;

Prin Sentința penală nr.704/05 iulie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar Galați în dosarul nr. 456/951 a fost condamnat la 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art.209 partea III - a Cod penal.

Conform Decretului - Lege nr.192/1950 s-a dispus confiscarea averii cu privire la acesta.

S-a dedus durata arestului preventiv de la 2 noiembrie 1950 la zi.

Prin Decizia penală nr.3677/17 octombrie 1951 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție în dosarul nr.2903/1951 a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva hotărârii menționate.

În fapt, s-a reținut că în perioada 1949 - 1950, în Vaa ctivat organizația " II", inițiată de, care avea drept scop înlăturarea regimului comunist. La această organizație au aderat sute de persoane, între acestea aflându-se și cei 20 de inculpați condamnați prin hotărârea menționată, o parte din ei deținând arme.

și alți doi frați ai acestuia au stat fugari în munți în această perioadă și au participat la întâlnirile organizate în vederea pregătirii unei acțiuni ce urma să aibă loc la data de 23.07.1950, dar care s-a amânat datorită lipsei ajutoarelor externe.

La data de 08 septembrie 1950 au fost prinși o parte din membrii grupului, a fost prins la data de 02 noiembrie 1951.

În motivarea hotărârii instanței de fond se rețin următoarele:

" se constituie în bandă în august 1949, împreună cu și umblă fugar împreună cu acesta până la arestarea sa.

În timpul cât a stat împreună cu, este de față, atât la luarea legăturii de către acesta cu, și cât și la ședințele ce aceștia au ținut împreună cu.

a cunoscut scopul organizației precum și despre acțiunea care trebuia să aibă loc în noaptea de 23/24 iulie 1950."

Cererea de revizuire a fost formulată, în baza art.396 alin.1 lit.b Cod procedură penală, de către, în calitate de fiică a defunctului condamnat, decedat în stare de detenție la data de 05.04.1963.

În susținerea cererii au fost invocate prevederile art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală, apreciindu-se că s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, sens în care s-au invocat următoarele argumente:

- a fost condamnat pe nedrept, fără să fi săvârșit vreo infracțiune, fiind victima regimului represiv comunist; la cererea de revizuire a fost atașat un punct de vedere solicitat Institutului de Investigare a Crimelor în România privind modul de exercitare a acțiunilor represive în regimul totalitar comunist;

- procesul s-a desfășurat în mod sumar iar probele au constat în declarațiile celorlalți inculpați, luate prin constrângere;

- declarația de recunoaștere dată de s-a datorat constrângerii sale de către organele de poliție;

- înscrisurile întocmite în acea perioadă de securitate în dosarul P 12634, vol. 1 - 7, cutia 143 - 145, aflat la S fac dovada faptului că nu a fost legionar și, în consecință, este nevinovat, motiv pentru care petenta a solicitat atașarea la dosarul de revizuire a dosarului aflat la CNSAS, "pentru a avea o imagine de ansamblu asupra martiriului tatălui meu "; în opinia revizuientei, aceste înscrisuri au caracter de noutate în sensul art.394 alin.1 lit. a Cod procedură penală, ele nefiind cunoscute de instanță la judecata cauzei.

Cererea de revizuire astfel formulată este nefondată pentru următoarele considerente:

a fost condamnat la 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art.209 partea a III -a Cod penal (este vorba despre Codul penal republicat la 27 februarie 1948), potrivit căruia "se pedepsesc la muncă silnică de la 15 la 25 ani și degradare civilă de la 5 la 10 ani cei care inițiază, organizează, activează sau participă la organizații de tip fascist, politice, militare sau paramilitare".

În prezent, activitatea infracțională descrisă anterior se regăsește în conținutul infracțiunii prevăzute de art.167 Cod penal.

Motivele invocate în susținerea cererii de revizuire nu se circumscriu cazului prevăzut de art.394 lit.a Cod procedură penală.

a) Contextul social-politic și istoric prezentat în motivele depuse la dosarul cauzei, schimbările intervenite după anul 1989, caracterul represiv al regimului comunist, consacrat din punct de vedere istoric, nu reprezintă fapte sau împrejurări noi în sensul textului indicat și care să nu fi fost cunoscute de instanța de judecată.

Aceste fapte sau împrejurări trebuie să se refere exclusiv la situația de fapt dedusă judecății și nu la conjunctura social-politică ce a determinat, la un moment dat, prin metode legislative, incriminarea anumitor categorii de activități.

b) Revizuienta a invocat faptul că procesul s-a desfășurat în mod sumar iar probele au constat în faptul că declarația de recunoaștere dată de s-a datorat constrângerii sale de către organele de poliție.

Fără a contesta seriozitatea și notorietatea studiilor efectuate de instituțiile specializate, cu privire la modul de exercitare a acțiunilor represive în regimul totalitar comunist, trebuie observat faptul că argumentele menționate nu pot fi analizate din perspectiva art.394 lit.a ci a art.394 lit.d Cod procedură penală; în acest context, eventuala comitere de organele de cercetare penală a unor infracțiuni în legătură cu modul de audiere a părților în cauză se impune a fi dovedită prin mijloace prevăzute de lege - respectiv prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să statueze în mod definitiv asupra vinovăției persoanei - și nu prin efectuarea unor studii cu caracter general, referitoare la caracterul represiv al regimului totalitar sub imperiul căruia s-a pronunțat hotărârea analizată, care nu au aptitudinea de a permite formularea unor concluzii certe în cazuri particulare.

În concluzie, deoarece cazurile de revizuire reglementate de art.394 Cod procedură penală sunt strict prevăzute de legiuitor, astfel încât nu este posibil ca în această cale extraordinară de atac să fie invocate motive ce nu se regăsesc printre dispozițiile procesual penale menționate, urmează a se respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de petenta.

Văzând și disp.art.189 și 191 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire a Sentinței penale nr.704/05.07.1951 a Tribunalului Militar Galați, pronunțată în dosarul nr.456/951, formulată de revizuienta (CNP:-, fiica lui și, născută în comuna Dumitrești, județul V, cu domiciliul în mun. R S,-, județul B) în calitate de fiică a condamnatului decedat.

În baza art.189 - 191 Cod procedură penală obligă revizuienta la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru revizuienta, în R S,-, județul

Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

- -

Red. /13.03.2009

Tehnored. -/ 2 ex./25.03.2009

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Complotul (art. 167 cod penal). Sentința 36/2009. Curtea de Apel Galati