Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 116/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.116/D/2008

Ședința publică din 3 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Livia Mango

GREFIER: - --

Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Gherla și judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, cu privire la soluționarea plângerii formulate de către petentul, împotriva Hotărârii comisiei de disciplină nr. 210/04 din data de 03.09.2008 a Penitenciarului Baia Mare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru condamnat, apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, lipsă fiind condamnatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, raportat la obiectul cauzei, instanța apreciază că se impune soluționarea de urgență a cauzei.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită, în temeiul Legii 275/2006 completată cu dispozițiile Codului d e procedură penală, stabilirea competenței de soluționare a plângerii formulate de către condamnatul în favoarea Judecătoriei Baia Mare unde s-a constatat abaterea condamnatului.

Apărătorul condamnatului solicită conform prevederilor art.74 alin.2 din Legea nr.275/2006 stabilirea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Baia Mare, care se află în circumscripția locului de deținere a condamnatului, în vederea administrării probelor pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a comis fapta.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petentul a fost sancționat prin Hotărârea Comisiei de Disciplină a Penitenciarului Baia Mare din 3 septembrie 2008, cu 10 zile izolare deoarece la data de 2 august 2008, cu ocazia acordării dreptului la vizită a spart dispozitivul de separare și a lovit-o cu pumnii și picioarele pe numita venită în vizită la el, l-a împins pe când a intervenit.

Împotriva Hotărârii Comisiei de Disciplină deținutul a formulat plângere la data de 22 septembrie 2009, plângere care conf. art. 74 alin. 4 din Legea 275/2006 trebuia soluționată prin încheiere motivată în 3 zile de la primirea acesteia.

Din actele de la dosar rezultă că hotărârea Comisiei de Disciplină a fost luată la 3 septembrie 2008, dată la care petentul a luat la cunoștință de sancțiunea aplicată și a arătat că nu formulează plângere, după care la data de 22 septembrie 2008 formulat plângere împotriva hotărârii dispuse de Penitenciarul Baia Mare.

Din scriptul depus la fila 6 din dosar rezultă că deținutul a fost prezent în Penitenciarul Baia Mare până la data de 10 septembrie 2008 inclusiv.

Prin încheierea penală nr. 2161 din 29 septembrie 2008 judecătorul delegat din cadrul Penitenciarul Baia Marea dispus trimiterea plângerii petentului -condamnat împotriva hotărârii comisiei de disciplină spre soluționare Judecătorului delegat de la Penitenciarul Gherla cu motivarea că deținutul a fost transferat la Penitenciarul Gherla la data de 11.09.2008, fiind astfel în imposibilitatea audierii lui conform art.26 alin.5 din Legea nr.275/2006.

Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Gherla prin încheierea nr. 657 din data de 27 octombrie 2008, dată în dosar nr. 657/2008 și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea judecătorului delegat din cadrul Penitenciarului Baia Mare cu motivarea că petentul a fost sancționat în perioada când se afla încarcerat în Penitenciarul Baia Mare și că între timp a fost din nou transferat la Penitenciarul Baia Mare, unde se afla la data de 27.10.2008.

-se un conflict negativ de competență, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Cluj, competentă să soluționeze conflictul, și implicit să stabilească judecătorul competent a soluționa plângerea.

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Deținutul aflat în Penitenciarul Baia Marea fost sancționat disciplinar prin hotărârea nr.210 din 3 septembrie 2008 luată de către Comisia de Disciplină din cadrul Penitenciarului Baia Mare, dată la care a declarat că nu formulează plângere, conform consemnării de pe hotărâre, pentru ca ulterior la data de 22 septembrie 2008 să înainteze o plângere scrisă împotriva acestei hotărâri.

Potrivit art. 74 alin. 4 din Legea 275/2006 judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluționează plângerea în 3 zile de la primirea acesteia.

Având în vedere că petentul a formulat plângerea la data de 22 septembrie 2008, după ce la data de 3.09.2008 când a aflat despre sancționarea sa a declarat că nu formulează plângere, că petentul a fost sancționat în perioada în care se afla în Penitenciarul Baia Mare, că în prezent deținutul se află din nou în Penitenciarul Baia Mare, că administrarea probelor pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a comis fapta este mai facilă la instanța în a cărei rază teritorială se afla deținutul la momentul comiterii pretinsei abateri disciplinare și că audierea petentului, care este obligatorie conform prevederilor art.74 alin.2 din Legea nr.275/2006 se poate realiza și prin comisie rogatorie în situația în care deținutul a fost transferat între timp la un alt penitenciar, curtea va stabili competența de soluționare a plângerii formulate de către condamnatul, fiul lui și, născut la data de 29 iunie 1981, împotriva procesului verbal nr.210 din data de 3.09.2008 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Baia Mare în favoarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru Penitenciarul Baia Mare.

În baza art.189 pr.pen. se va stabili suma de 100 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu în favoarea av., sumă ce se va avansa din.

În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.43 pr.pen stabilește competența de soluționare a plângerii formulate de către condamnatul, fiul lui și, născut la data de 29 iunie 1981, împotriva procesului verbal nr.210 din data de 3.09.2008 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Baia Mare în favoarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru Penitenciarul Baia Mare.

În baza art.189 pr.pen. stabilește suma de 100 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu în favoarea av., sumă ce se va avansa din.

În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - --

Red./

3 ex./4.11.2008

Președinte:Livia Mango
Judecători:Livia Mango

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 116/2008. Curtea de Apel Cluj