Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 121/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR. 121

Ședința publică din 11.09.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ene Ecaterina

GREFIER- - -

**********

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat legal prin procuror-

La ordine a venit spre soluționare conflictul negativ de competență privind pe petentul.

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul în stare de arest asistat din oficiu de avocat

Procedura de citare este completă.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

Apărătorul petentului și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat,Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.

Petentul având cuvântul solicită a se lua act că nu își însușește plângerea formulată împotriva rezoluției nr.172/P/2008, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Reprezentantul parchetului având cuvântul precizează că petentul execută pedeapsa stabilită de Judecătoria Onești, apreciind că Judecătoria Onești este competentă să soluționeze cererea de întrerupere formulată de petent, solicitând stabilirea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Onești.

Avocat având cuvântul pentru petent, precizează că la data formulării cererii de întrerupere executare pedeapsă petentul se afla în Penitenciarul Tg. Ocna, considerând că Judecătoria Onești este competentă de a soluționa cererea de întrerupere executare pedeapsă.

Solicită onorariu avocat oficiu.

Petentul având ultimul cuvânt, precizează că dorit să își retragă cererea, însă fost trimis dosarul la Tribunalul Bacău, iar acum la Curtea de Apel și nu înțelege de ce.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra cauzei penale de față;

La data de 26.08.2008 Tribunalul Bacăua sesizat Curtea de Apel Bacău cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Onești și Tribunalul Bacău.

Din examinarea hotărârilor dosarului instanța reține în fapt următoarele:

La data de 25.02.2008 s-a înregistrat la Judecătoria Onești cererea formulată de condamnatul - deținut în Penitenciarul Spital Tg. Ocna- de întrerupere a executării pedepsei de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

În baza acestor precizări făcute de condamnat privind instanța care a aplicat pedeapsa în a cărei executare se află, Judecătoria Onești prin sentința penală nr. 410/12.05.2008 a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, motivând că potrivit art.456 competența C.P.P. de soluționare cererii de întrerupere revine instanței de executare sau celei corespunzătoare în grad, în a cărei rază teritorială se află locul de deținete.

După înregistrarea cauzei la Tribunalului Bacău, prin sentința penală nr. 442/D/ 21.08.2008 această instanță, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Onești.

Pentru pronunța această soluție Tribunalul Bacăua reținut că: în prezent condamnatul execută o pedeapsă de 12 ani și 6 luni, rezultată ca urmare a contopirii mai multor pedepse printre care și cea de 12 ani închisoare aplicată pentru tentativă de omor. Deoarece hotărârea de contopire, respectiv sentința penală nr. 544/17.02.2004 a fost pronunțată de Judecătoria Bacău, instanța corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află locul de deținere este Judecătoria Onești, căreia îi revine competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Bacăua sesizat Curtea de Apel Bacău, cu soluționarea acestuia.

Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 40/P/23.01.2001 a Tribunalului Neamț rămasă definitivă la 23.01.2001, inculpatul a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174,175 lit. d și art. 176 lit. b și la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 544/17.02.2004 a Judecătoriei Bacău ( modificată prin decizia penală nr. 388/A/6.04.2008) s-a admis cererea formulată de petentul și în baza art. 449 alin. 1 s C.P.P.-au contopit cele două pedepse de mai sus( după repunerea în individualitatea lor) cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.200/ 2001 Judecătoriei Roman, definitivă la 15 oct. 2002, s-a aplicat pedeapsa de 12 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni.

Prin aceeași sentință s-au anulat formele de executare, emise în baza sentinței penale nr. 40/P/2008 și a sentinței penale nr. 202/2001 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pedepsei.

Rezultă așadar că în prezent condamnatul se află în executarea unei pedepse în baza mandatului emis de Judecătoria Bacău, aceasta fiind instanța de executare.

Având în vedere că la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul era în Penitenciarul Spital Tg. Ocna, aflat în raza teritorială a Judecătoriei Onești, în baza art. 43 C.P.P.Curtea va stabili că acestei instanțe îi revine competența de soluționare cererii, care își păstrează competența, chiar dacă ulterior condamnatul a fost transferat în alt loc de deținere.

În baza art.192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 43 alin. 7 coroborat C.P.P. cu art. 456 stabilește C.P.P. competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul în favoarea Judecătoriei Onești.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 4o lei reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2008

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red. EE/19.09.2008

Tehnored. PE/19.09.2008/ 2 ex

Președinte:Ene Ecaterina
Judecători:Ene Ecaterina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 121/2008. Curtea de Apel Bacau