Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 29/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 29/2009
Ședința publică din 22 aprilie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș judecător
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin:, procuror șef secție judiciară
S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență intervenit între Tribunalul Cluj și Judecătoria Huedin privind soluționarea cauzei având ca obiect infracțiunile prev.de art.85 alin.1 din OUG 195/2002, art.86 alin.1 din OUG 195/2002 și art.31 alin.2 pen.rap.la art.85 alin.1 din OUG 195/2002, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av., din Baroul Sălaj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea cauzei.
Reprezentanta Parchetului solicită a se stabili competența materială de soluționare a cauzei privind pe inculpat în favoarea Judecătoriei Huedin, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina acestuia nu au legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului.
Apărătorul inculpatului solicită a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, apreciind că aceasta este instanța competentă să soluționeze cauza pe fond, raportat la disp.art.40 alin.1 lit.a pr.pen. calității pe care a avut-o inculpatul în momentul săvârșirii infracțiunii, raportat la art.40 pr.pen. nu atrage schimbarea de competență în două cazuri: când fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului sau când s-a dat hotărâre în primă instanță. Potrivit art.311 pr.pen. hotărârile date de instanțe în cursul judecății sunt sentințe, decizii sau încheieri. Conform art.203 pr.pen. în desfășurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonanță sau prin rezoluție. Consideră că rezoluția poate fi privită ca o hotărâre dată în primă instanță în cursul urmăririi penale. Se poate extinde noțiunea de hotărâre și la actele procurorului. În ce privește starea de fapt, inculpatul s-a deplasat către satul Fabrici pentru rezolvarea unor probleme personale, iar după circa o oră de la plecarea sa, la solicitarea telefonică a subcomisarului de poliție, care se deplasase la Postul de Poliție pentru a efectua un control al activității din această unitate de poliție, inculpatul s-a întors la Postul de poliție conducând autoturismul. Inculpatul a fost plecat pentru rezolvarea unor probleme personale, dar întoarcerea la sediul poliției s-a făcut la solicitarea telefonică a subcomisarului, fapt ce rezultă din procesul-verbal întocmit acesta la 17.10.2007. Deplasarea inculpatului la postul de poliție s-a făcut la dispoziția șefului ierarhic superior, deci în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel că, față de disp.art.40 alin.1 lit.a pr.pen. pierderea ulterioară a calității de polițist nu determină schimbarea competenței instanței. Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu, iar inculpatul poate folosi mașina personală în exercitarea atribuțiilor de serviciu. De altfel, inculpatul era îmbrăcat în uniforma de polițist. Sunt infracțiuni săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu, astfel că Tribunalul Cluj este instanța competentă să soluționeze cauza pe fond.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, considerând că acea reîntoarcere la serviciu s-a făcut la dispoziția șefului ierarhic superior, în interes de serviciu.
CURTEA
Constată că:
Prin sentința penală nr.35 din 09.02.2009 a Judecătoriei Huedins -a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr- privind pe inculpatul, trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin pentru infracțiunile prev.de art.85 alin.1, art.86 alin.1 din OUG 195/2002 și art.31 alin.2 pen. rap.la art.85 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.33 lit.a și b pen. în favoarea Tribunalului Cluj.
În motivare s-a reținut, că la data săvârșirii faptelor și anume 17.10.2007, inculpatul avea calitatea de subofițer la Postul de poliție al comunei, cu atribuții de poliție judiciară și chiar dacă a pierdut această calitate ulterior, fapta fiind săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, competența aparține tribunalului.
S-a menționat că potrivit rechizitoriului, la data de 17.10.2007, inculpatul, în calitate de ajutor de șef de post la Postul de Poliție, s-a deplasat în interes personal la Agenția BRD din localitatea u cu un autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere, dar întrucât întoarcerea la sediul poliției s-a făcut la solicitarea telefonică a subcomisarului, care efectua un control, se consideră că deplasarea înspre locul de muncă s-a făcut în interesul serviciului.
Primind cauza spre soluționare în urma declinării de competență, Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr.128 din 19.03.2009 în dosar nr- a stabilit că nu este competent, din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză, dispunând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Huedin și constatând conflictul negativ de competență în baza art.43 alin.1 pr.pen. a sesizat Curtea de APEL CLUJ, în raza căreia se află cele două instanțe.
În motivarea sentinței, s-a arătat că inculpatul a pierdut calitatea de polițist la 7.01.2008, când a fost destituit, iar fapta nu a fost săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu sau în exercitarea acestora, întrucât conducerea autoturismului s-a făcut în interes personal, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că întoarcerea a fost determinată de verificarea efectuată de superiorul său, întrucât deplasarea înspre postul de poliție, oricum ar fi avut loc.
Fiind investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin inculpatul a fost trimis în judecată la 30.10.2008 în dosar nr.63/P/2008 pentru săvârșirea infracțiunilor prev,de art.85 alin.1 art.86 alin.1 din OUG 195/2002 și art.31 alin.2 pen. rap.la art.85 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.33 lit.a și b pen. reținându-se în sarcina sa că la data de 17.10.2007 în jurul orelor 10,40 - 12, fără a poseda permis de conducere a condus autoturismul său marca Opel Astra care avea montate plăcuțe cu numere provizorii, a cărui valabilitate expirase la 26.09.2007, pe DJ 108 în raza comunelor și u, jud.C, iar în aceeași dată în jurul orelor 8.30 - 9, l-a determinat cu intenție pe să conducă autoturismul pe același sector de drum.
În actul de acuzare s-a reținut că prezenta cauză a făcut inițial obiectul dosarului nr.645/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, întrucât la data săvârșirii faptei, inculpatul era agent de poliție, îndeplinind funcția de ajutor de șef de post, la Postul de Poliție jud. Întrucât la 7.01.2008, raporturile de serviciu ale inculpatului au încetat prin destituire, iar deplasarea cu autoturismul din 17.10.2007 nu au avut legătură cu atribuțiile sale de serviciu, s-a constatat că nu mai are calitatea de subiect activ al infracțiunii care să atragă competența de soluționare al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, nemaifiind subofițer de poliție care aparține structurii poliției judiciare, dispunându-se trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin.
Conform art.317 pr.pen. judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare al instanței.
Potrivit art.40 pr.pen. când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece, chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, atunci când fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului.
Având în vedere că așa cum rezultă din rechizitoriu, deplasarea cu autoturismul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere a fost efectuată de inculpat în interes personal, iar calitatea de polițist a fost pierdută de acesta ulterior săvârșirii faptei, nu este incident art.40 pr.pen. pentru a reține că tribunalul este instanța competentă să judece cauza în fond.
Împrejurările analizate de instanțe în legătură cu revenirea inculpatului la postul de poliție după deplasarea în interes personal nu prezintă relevanță pentru a aprecia că fapta a fost săvârșită în exercitarea sau în legătură cu atribuțiile de serviciu, întrucât scopul săvârșirii infracțiunii a fost determinat de un interes personal, după cum se reține, de altfel, în actul de trimitere în judecată.
În consecință, conform art.43 pr.pen. rap.la art.25 pr.pen. se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huedin.
Văzând și disp.art.192 alin.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.43 pr.pen. stabilește competența materială de soluționare a cauzei penale privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.85 alin.1, art.86 alin.1 din OUG 195/2002 și art.31 alin.2 pen. rap.la art.85 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.33 lit.a și b pen prin rechizitoriul nr.63/P/30.10.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în favoarea Judecătoriei Huedin.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
CI/DS/12.05.2009
3 ex.
Președinte:Claudia IlieșJudecători:Claudia Ilieș