Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 52/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- (424/2009)

SENTINȚA PENALĂ NR.52

Ședința publică de la 09 martie 2009

PREȘEDINTE: Lucia Rog

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București Secția a II a penală și Judecătoria Sector 6

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul personal și asistat de avocat din oficiu a în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în fond.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită în temeiul art.43 Cpp soluționarea conflictului negativ de competență, în sensul de a se stabili competența de soluționare a prezentei cauze de către Tribunalul București întrucât potrivit Deciziei nr.83/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de reabilitare se soluționează de instanța competentă să judece cauza în primă instanță potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii, iar încadrarea juridică dată faptei în prezent este cea prevăzută de art.197 alin.3 Cp pentru care competența de soluționare aparține tribunalului.

Apărătorul din oficiu al condamnatului,având cuvântul, arată că la momentul formulării cererii de reabilitare competența aparținea Tribunalului București conform încadrării juridice actuale.

Condamnatul, având cuvântul, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.

CURTEA,

Prin sentința penală nr.1525 din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr- a fost declinată competența de soluționare a cauzei, având ca obiect reabilitarea formulată de petentul, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 3.11.2008 sub nr-, petentul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reabilitarea judecătorească față de pedeapsa de 3ani aplicată prin sentința penală nr.149/25.07.1996 a Tribunalului București, arătând că de la data executării pedepsei și până în prezent nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.137 Cod penal și art.494-498 Cod procedură penală.

Conform deciziei nr.83 din decembrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în urma unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că în situația în care pe parcursul executării pedepsei come0tența în soluționarea infracțiunii față de care s- dispus condamnarea revine unor noi reglementări, altei instanțe, respectiv, inferior ierarhică, cererea de reabilitare urmând a fi soluționată de instanța căreia îi revine competența în soluționarea infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul la data formulării cererii, ori, deși petentul condamnat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.197 alin.2 și art.201 alin.2 Cod penal, infracțiunile respective fiind date ulterior în competența judecătoriei și nu a tribunalului, conform deciziei mai susmenționată, judecătoria fiind competentă în soluționarea cererii de reabilitare, inculpatul având domiciliul în raza teritorială Judecătoriei Sectorului 6.

Prin sentința penală 90/2009 judecătoria Sectorului 6 a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, sesizând totodată Curtea de apel cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a reținut că, în raport de încadrarea juridică dată faptei potrivit legii noi, respectiv art. 197 alin. 3.proc.pen. competența de soluționare a cererii de reabilitare aparține Tribunalului.

Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală 149 in 25 iulie 1996 Tribunalului București Secția I Penală, petentul a fost condamnat la pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. 2 lit. b pen. și perversiuni sexuale prev. de art. 201 alin. 1.pen. În sarcina acestuia s-a reținut faptul că o forțat-o pe victima în vârstă de 14 ani să întrețină relații sexuale normale, supunând-o și la perversiuni sexuale.

Potrivit dispozițiilor art. 494.proc.pen. competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.

Este adevărat că prin Decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr.83 din decembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că dispozițiile art. 494 teza I proc.pen. se interpretează în sensul că, în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii, însă în cauză se constată că nu a intervenit o modificare a regulilor care reglementează competența de soluționare a faptei pentru care petentul a fost condamnat. Aceasta întrucât în prezent fapta acestuia, care prin violență și amenințare a întreținut raporturi și relații sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 3.proc.pen.

Or, potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 1 lit. a proc.pen. competența de soluționare a infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 3.proc.pen. aparține Tribunalului.

În raport de aceste considerente, Curtea, în soluționarea conflictului, va stabili de soluționare a cererii de reabilitare în favoarea Tribunalului București.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de condamnatul în favoarea Tribunalului București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 martie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./13.03.2009/16.03.2009

Președinte:Lucia Rog
Judecători:Lucia Rog

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 52/2009. Curtea de Apel Bucuresti