Constatarea încetării de drept a măsurilor preventive (art. 140 c.p.p.). Decizia 771/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.771
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2009,
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G, fiul lui și -, născut la data de 23.04.1951 în comuna, județul P, domiciliat în mun. Rm. V, str. -. -, -.10,.A,.4, jud. V, CNP.-, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza disp.art.140.pr.penală cu aplicarea art.141.pr.penală s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpat iar în baza disp. art.461.pr.penală s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de același inculpat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat - G în stare de deținere, asistat de avocat ales G din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, cu permisiunea instanței,s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul-inculpat -
Avocat G, depune la dosar motivele de recurs, după ce copie de pe acestea au fost înmânate și Reprezentantului Ministerului Public.
Susține că are de formulat o cerere în sensul de a se da eficiență juridică normelor de drept care înfrâng dispozițiile art.141/1 alin.1 teza 2.pr.penală, respectiv art.5 alin.1,3 și 4, art.6 alin.1 și 2, art.13, 14 și 18, Protocolul 7 art.2 alin.2 și Protocolul 12 art.1 alin.1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art.8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Tratatului d l Lisabona, Tratatului de aderare de la Luxemburg, Tratatului d l Maastricht, toate în raport de dispozițiile art.11 alin.1 și 2, art.16 alin.1 teza ultimă, art.20 alin.1 și 2, art.21 alin.1,2 și 3, art.22 alin.7,9 și 11, art.53, art.148 și art.154 din Constituția României.
Precizează că normele la care s-a făcut referire sunt favorabile inculpatului întrucât îi asigură respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale și posibilitatea de a supune controlului judecătoresc o hotărâre greșită care s-a pronunțat cu privire la starea sa de libertate.
Invocă principiul preeminenței dreptului internațional ale cărui norme, potrivit Constituției României, fac parte din dreptul intern și au prioritate în ipoteza în care există neconcordanță între dreptul intern și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
Având cuvântul în continuare, precizează că nu înțelege să invoce neconstituționalitatea dispozițiilor cuprinse în art.141 pr.penală ci doar incidența normelor comunitare anterior arătate, apreciind că instanța este îndreptățită să le aplice în pofida normelor naționale care nu prevăd calea ordinară de atac a recursului în cauza dedusă judecății.
În final, precizează că nu are alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbaterea recursului.
Curtea ia act de declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de inculpatul -
Avocat G, având cuvântul în dezbaterea recursului susține că prin cererea adresată instanței de fond s-a invocat, în principal, încetarea de drept măsurii arestării preventive având în vedere că instanța investită cu judecarea cauzei a procedat la data de 18 august 2009 la verificarea legalității și temeiniciei arestului preventiv în conformitate cu dispozițiile art.160/b pr.penală, dată de la care începe să curgă termenul de 60 de zile la care se referă atât Constituția cât și legea procesual penală și înlăuntrul căruia nu s-a dispus nicio măsură cu privire la arestul preventiv până la data de 16 octombrie 2009 când a expirat.
Susține că scopul urmărit de art.5 din Convenție este de a asigura ca nimeni să nu fie lipsit de libertate în mod arbitrar, adică să nu fie sau să nu rămână privat de libertate decât cu respectarea exigențelor paragrafului 1 al art.5. Aceste dispoziții impun ca detenția să aibă loc potrivit căilor prevăzute de lege și că orice decizie luată de jurisdicțiile naționale în sfera de aplicare a art.5 să fie conforme exigențelor procedurale și pe fond, stabilite printr-o lege preexistentă. Așadar, în această materie Convenția face trimitere în primul rând la legislația națională.
Cu alte cuvinte, cu referire la conformitatea oricărei privări de libertate cu scopul art.5 paragraful 1, adică protejarea individului contra arbitrariului, revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor de judecată, să interpreteze și să aplice dreptul național prin raportare la art.5 paragraful 1, în acest context CEDO verifică dacă acest drept a fost respectat.
Legea procesual penală națională a fost modificată succesiv tocmai în scopul punerii de acord cu valorile fundamentale protejate de Convenție, ajungând la o redactare aptă a satisface exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, acordând suficiente garanții pentru indivizi.
Susține că una dintre cauzele încetării de drept a măsurilor preventive, potrivit art.140 alin.1 lit.a pr.penală privește expirarea termenului prevăzut de art.160/b alin.1 din pr.penală, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive în acest termen.
În raport de o practică judiciară neunitară sub acest aspect, prin Decizia nr.VII din 20 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat cu putere obligatorie, că neverificarea de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului înainte de împlinirea duratei de 60 de zile la care se referă art.160/b alin.1 pr.penală, atrage încetarea de drept a măsurii preventive luate față de inculpat și punerea lui de îndată în libertate.
Prin urmare, baza legală conformă garanțiilor statuate prin Convenție există, rămânând instanțelor de judecată sarcina de aoa plica corect.
În prezenta cauză, termenul de 60 de zile a măsurii arestării preventive s-a împlinit la 16 octombrie 2009, instanța de judecată nu a procedat la verificarea măsurii arestării preventive până la împlinirea acestui termen.
Drept urmare, măsura arestării preventive a încetat la 16 octombrie 2009, corespunzător dispozițiilor art.140 alin.1 lit.a pr.penală.
Se mai susține că în fața instanței de fond a fost formulată și contestație la executare întrucât măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 16.10.2009 iar instanța de judecată nu a procedat la menținerea măsurii arestării preventive la împlinirea acestui termen. Se arată că instanța de control judiciar, respectiv Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a pronunțat cu privire la recursul declarat de parchet la data de 18.10.2009, în timp ce recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din data de 14.10.2009 Tribunalului Prahovaa fost respins de către aceeași instanță la data de 23.10.2009 și în consecință, încheierea tribunalului a rămas definitivă la această din urmă dată, întrucât în propria cale de atac nu se poate crea inculpatului o situație mai grea.
Solicită să se constate că instanța fondului are o părere greșită privitor la momentul curgerii termenului de 60 de zile și că acest termen s-a împlinit, fără a se menține arestul preventiv și în prima variantă(când s-a judecat recursul parchetului) și în cea de-a doua.
Mai arată cu privire la cea de-a doua cerere, că există două hotărâri judecătorești și nu există nicio normă de drept care să stabilească care este mai puternică. Ca atare, urmează a se constata că potrivit normei de drept mai favorabile, ultima hotărâre prin care s-a respins recursul său și s-a menținut hotărârea primei instanțe prin care s-a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a obligării de nu părăsi localitatea trebuie avută în vedere, urmând a se constata că până la data pronunțării ei, măsura expirase de drept.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2009.
Susține că potrivit art.141 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură penală recursul este inadmisibil, dar având în vedere că încheierea recurată privește și contestația la executare formulată de inculpat apreciază că acesta poate fi considerat admisibil.
Pe fond, susține că recursul declarat de inculpat este nefondat și că în mod corect instanța de fond a considerat că termenul de 60 zile se calculează de la data de 21.08.2009 și nu de la data de 18.08.2009.
La data de 21.08.2009 Curtea de Apel Piteștia admis recursul declarat de reprezentantul parchetului, a înlăturat revocarea măsurii arestării preventive și s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați, menținându-se starea de arest preventiv a acestora, așa încât termenul de 60 de zile expira la data de 20.10.2009 iar Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a pronunțat la data de 18.10.2009, înainte de expirarea celor 60 de zile..
Contestația la executare formulată de inculpat este inadmisibilă întrucât nu există posibilitatea formulării acestei căi de atac în timpul judecării pe fond a cauzei, înainte de soluționarea definitivă a acesteia.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
În replică, dl. avocat G susține că nu se poate vorbi de inadmisibilitatea unei cereri într-un sistem de drept democratic, unde orice persoană poate să-și susțină drepturile, iar instanța să aprecieze. Sigur că normele de drept din România și toate actele normative încheiate nu-și găsesc aplicabilitatea, tocmai de aceea s-au invocat normele din dreptul comunitar, pacte și tratate.
S-a susținut totodată că în mod greșit s-a apreciat că inculpatul - G prezintă pericol public, ignorându-se toate circumstanțele personale ale acestuia, toate probele existente la dosar, s-a ignorat activitatea desfășurată pe parcursul a peste 40 de ani, cele 500 de declarații date de persoane respectabile referitor la persoana inculpatului, cât și faptul că zilnic au loc evenimente în stradă mult mai grave, acești inculpați fiind cercetați în stare de libertate, iar inculpatul de față este arestat pe baza unor "creații literare". În cauza de față nu există probe și dovezi care să conducă la o hotărâre de condamnare.
Recurentul-inculpat - G având ultimul cuvânt declară că este de acord cu susținerile apărătorului său și că lasă la aprecierea instanței cu privire la modul de soluționare a recursului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 28 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, în baza disp.art.140 cu aplic.art.141 pr.penală a fost respinsă cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul - G, ca neîntemeiată, precum și contestația la executare formulată de același inculpat în temeiul disp.art.461 pr.penală, ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, pe baza probatoriilor administrate în cauză, următoarele:
La data de 21.10.2009 inculpatul, deținut în Penitenciarul Mărginenia formulat cerere de constatare a încetării măsurii arestării preventive, în motivarea căreia a susținut că prin încheierea din data de 18.08.2009 pronunțată de Tribunalul Argeșs -a dispus asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în conformitate cu disp.art.160/b alin.1 pr.penală, că potrivit art.160/b alin 2, teza ultima recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare, deci termenul de 60 zile a început să curgă de la data de 18.08.2009 când instanța s-a pronunțat cu privire la legalitatea și temeinicia arestării preventive și prin urmare, durata maximă a măsurii 60 zile este cuprinsă între 18.08.2009 și 16.10.2009, data la care acesta a încetat de drept.
De asemenea, la data de 26.10.2009, același inculpat a formulat contestație la executare întemeiată pe disp.art.461 lit.c pr.penală cu referire la art. 160/b rap. la art.140 alin.1 lit a pr.penală coroborat cu Decizia nr. VII/20.02.2006 ÎCCJ - Secțiile Unite și art.139 alin. 3/5 cu referire la art. 136 alin 1 lit.c pr.penală, respectiv art. 5 alin 1,4,5 și art.6 din CEDO rap.la art.20 alin. 1 coroborat cu art.23 alin.1 din Constituție și a solicitat admiterea cererii și înlăturarea efectelor negative privind nelegalitatea punerii în executare, constatarea impedimentului la executare și punerea inculpatului de îndată în libertate.
Consideră că măsura arestării preventive a încetat de drept prin împlinirea duratei legale prev. de art. 23 alin 6 Constituție și de art.160/6 alin. 1 din Codul d e procedură penală.
S-a invocat în acest sens și Decizia nr.VII/2006 din data de 20.01.2006 pronunțată de ÎCCJ - Secțiile Unite care, admițând recursul în interesul legii a stabilit că neverificarea de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului înainte de împlinirea duratei de 60 zile la care se referă art.160/b alin.1 pr.penală, atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate față de inculpat și punerea de îndată în libertate.
Cum una din cauzele încetării de drept a măsurilor preventive potrivit art.140 alin.1 lit.a pr.penală privește expirarea termenului prev de art.160/b alin.1 pr.penală în cazul în care instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, solicită să se constate că în prezenta cauză termenul de 60 zile a măsurii arestării preventive s-a împlinit la data de 16.10.2009.
S-a mai susținut că hotărârea din data de 23.10.2009 Curții de APEL PLOIEȘTI are aptitudinea de a menține măsura obligării de a nu părăsi țara potrivit principiului conform căruia în propria cale de atac nu se poate constitui o situație mai grea.
Examinând cererile formulate de inculpat, în raport de actele și lucrările cauzei, prima instanță a reținut că la data de 18.08.2009, Tribunalul Argeșa dispus prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților arestați, inclusiv a inculpatului - iar la 21.08.2009, Curtea de Apel Piteștia admis recursul formulat de parchet și prin decizia nr.526/2009 a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru inculpatul - G și alții, în temeiul disp.art.300/2 pr.penală.
În raport de acestea, s-a apreciat că termenul asupra căruia instanța de fond urmează să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și eventual menținerea acesteia curge de la data când conform efectului devolutiv al recursului, s-a admis calea de atac formulată, iar instanța de recurs, rejudecând cauza, a dispus menținerea măsurii arestării, respectiv de la data de 21.08.2009.
Se mai reține că Tribunalul Prahovas -a pronunțat la data de 14.10.2009 asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, dispunând înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara însă, la data de 18.10.2009, prin Decizia nr.710 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul parchetului, a casat încheierea din data de 14.10.2009 Tribunalului Prahova și a înlăturat dispozițiile de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și în temeiul disp.art.300/2 pr.penală rap.la art.160/b pr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, menținându-se această măsură față de inculpați.
Procedând în acest mod, s-a apreciat de către tribunal, că în mod evident, în virtutea disp.art.385/6 alin.3 pr.penală, Curtea de APEL PLOIEȘTIa rejudecat cauza pronunțându-se astfel în mod legal asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în cuprinsul termenului de 60 de zile care ar fi expirat la data de 20.10.2009.
S-a motivat de asemenea că pe viitor, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive urmează să se calculeze de la momentul menținerii acestei măsuri, respectiv de la data de 18.10.2009 și nu de la momentul discutării acesteia de către instanța de fond, adică din data de 14.10.2009.
Faptul că ulterior, printr-o altă decizie a fost respins recursul inculpatului la încheierea din data de 14.10.2009 nu are un alt efect decât de a consfinți dispozițiile deciziei nr.710/2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În ceea ce privește contestația la executare formulată, s-a apreciat că nici unul din cazurile prevăzute de art.461 pr.penală nu prevede posibilitatea formulării acestei căi de atac în timpul judecării pe fond a cauzei, înainte de soluționarea definitivă și irevocabilă a acesteia.
S-a motivat că legalitatea mandatului de arestare preventivă și respectiv constatarea legalității și temeiniciei arestării preventive în timpul judecării cauzei se verifică de către instanța de fond investită cu soluționarea acesteia și poate fi atacată în cazurile expres prevăzute de Codul d e procedură penală, cu recurs.
Drept urmare, s-a considerat că respectiva contestație la executare formulată de inculpat este inadmisibilă.
Împotriva încheierii din 28.10.2009 a declarat recurs, în termen, inculpatul - G care a criticat soluția pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului conform art.385/10 alin.1 și 2.pr.penală, inculpatul a criticat încheierea primei instanțe susținând, în esență, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive având în vedere că termenul de 60 de zile a început să curgă de la 18 august 2009 și s-a împlinit la 16 octombrie 2009 și de asemenea că în mod greșit și cu încălcarea normelor comunitare i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev.de art.385/9 pct.18 pr.penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art.385/6 alin.3 pr.penală, reține următoarele:
Înainte de a examina temeinicia criticilor invocate de inculpat prin prezenta cale de atac, se impune precizarea că recursul declarat de acesta este admisibil, reținând că deși potrivit disp.art.141 alin.1 teza ultimă pr.penală "încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac", aceste norme nu se vor aplica, fiind contrare disp.art.21 din Constituția României rap. la art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.20 alin.1 și 2 și art.148 alin.2 din Constituție, legea fundamentală a țării statuând că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime, părțile având dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Această soluție se impune față de necesitatea ca în toate cazurile, persoanele implicate să beneficieze de drepturi egale, "egalitatea armelor" între procuror și persoana arestată fiind una din cerințele ce rezultă din dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, atâta timp cât în conformitate cu disp.art.141 alin.1 teza I pr.penală, procurorul este îndreptățit să formuleze recurs separat în termen de 24 de ore de la pronunțare în cazul în care se dispune revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, prin urmare o soluție defavorabilă, este firesc ca și inculpatul să beneficieze de dreptul de acces la această cale de atac, atunci când o astfel de cerere i-a fost respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține pe baza actelor și lucrărilor cauzei următoarele:
Prin încheierea din 18 august 2009 pronunțată de Tribunalul Argeșs -a dispus, printre altele, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului - G, hotărârea fiind reformată de Curtea de Apel Pitești care, prin decizia penală nr.526/R/21 august 2009 admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a casat în parte încheierea, în sensul că în baza disp.art.300/2 pr.penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului - G și a menținut această măsură.
Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive privind pe inculpatul - G au fost repuse în discuție, din oficiu, în conformitate cu disp.art.300/2 rap. la art.160/b alin.1 pr.penală, de către prima instanță - Tribunalul Prahova, după strămutarea cauzei, la 14 octombrie 2009, când prin încheierea de ședință de la acea dată, s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva încheierii din 14 octombrie 2009 Tribunalului Prahovas -a promovat recurs atât de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești cât și de inculpatul - G, căile de atac fiind înregistrate la instanța de control judiciar la date diferite și soluționate separat.
Astfel, prin decizia penală nr.710/18 octombrie 2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a casat încheierea din 14 octombrie 2009 și după înlăturarea dispoziției privind înlocuirea măsurii preventive a arestării cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestării și a menținut această măsură față de toți cei trei inculpați, inclusiv față de inculpatul -
Recursul declarat de inculpatul - Gaf ost respins de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia penală nr.755/23.10.2009.
În raport de înscrisurile la care s-a făcut referire anterior Curtea constată că soluția primei instanțe prin care a fost respinsă cererea formulată de inculpatul - G privind încetarea de drept a măsurii preventive a arestării este temeinică și legală, reținându-se în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile cuprinse în art.140 alin.1 lit.a pr.penală.
S-a susținut de către inculpat că măsura preventivă a arestării a încetat de drept la data de 16 octombrie 2009 ca urmare a faptului că termenul prev.de art.160/b alin.1 pr.penală, ce a început să curgă la 18 august 2009 fost depășit, fără ca instanța legal sesizată, să procedeze în acest interval de timp la o nouă verificare a legalității și temeiniciei măsurii.
Sub un prim aspect Curtea reține, ca și instanța de fond, că momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile prev.de art.160/b alin.1 pr.penală este 21 august 2009, dată la care Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr.526/R/2009 a menținut starea de arest preventiv a inculpatului - G, astfel că verificarea legalității și temeiniciei măsurii la data de 14 octombrie 2009, se situează înlăuntrul acestui termen.
Susținerea inculpatului că termenul de 60 de zile ar începe să curgă de la 18 august 2009 când Tribunalul Argeș, ca și instanță de fond legal investită, a luat în discuție măsura preventivă a arestării nu poate fi primită, pe de o parte, deoarece această instanță nu a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar pe de altă parte, instanța de recurs a rejudecat cauza în virtutea dispozițiilor cuprinse în art.385/6 alin.3 pr.penală, pronunțându-se asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive înlăuntrul termenului de 60 de zile.
Prin urmare, în mod corect s-a stabilit că nu au fost încălcate dispozițiile cuprinse în art.160/b alin.1 pr.penală ce conduc la încetarea de drept a măsurii arestării preventive conform art.140 alin.1 lit.a din același cod, astfel că în cauză nu își găsește aplicabilitatea nici Decizia în interesul legii nr.VII/20.01.2006 pronunțată de Înalta Curt ea de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Este evident însă că problema încetării de drept a măsurii arestării preventive ar fi putut fi discutată prin raportare la data de 18 august 2009, în condițiile în care instanța de fond ar fi menținut această măsură ori dacă până la soluționarea recursului, termenul de 60 de zile de la verificarea anterioară ar fi fost depășit, ceea ce nu este cazul în speță.
Din examinarea înscrisurilor cauzei rezultă că măsura arestării preventive a inculpatului - Gaf ost verificată la data de 26 iunie 2009 prin încheierea pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Argeș (fila 114), așa încât, repunerea în discuție a legalității și temeiniciei măsurii la data de 18 august 2009 este conformă dispozițiilor legale anterior menționate.
Concluzionând, Curtea constată că prima critică invocată de inculpat nu se justifică, recursul fiind, din acest punct de vedere, nefondat.
Referitor la critica vizând greșita respingere a contestației la executare, ca inadmisibilă, nici aceasta nu este întemeiată, reținându-se următoarele:
, normele procesual penale sunt menite să asigure exercitarea de către participanții la procesul penal a drepturilor prevăzute în acestea iar exercitarea lor trebuie să fie efectivă, prin urmare să nu fie afectate de existența unor obstacole sau impedimente de fapt sau de drept, căci altfel, ar fi afectat însuși dreptul la un proces echitabil statuat prin art.6 paragraful I din Convenția Europenă a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, instanța europeană pronunțându-se în mod constant că legislația națională trebuie să asigure oricărei persoane o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale.
În egală măsură însă, legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective de natură a satisface exigențele art.1, 5 și 6 din Convenție și prin urmare, revine părții interesate obligația de a alege și exercita, în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul d e Procedură Penală.
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă că cererea întemeiată de inculpat pe dispozițiile cuprinse în art.461 alin.1 lit.c pr.penală nu este admisibilă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, întrucât în actualul stadiu procesual, nu se poate vorbi de punerea în executare a unei hotărâri penale definitive, prin urmare a uneia prin care s-a rezolvat fondul cauzei și nici a unui mandat de executare a pedepsei închisorii ci doar de legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestării care pot fi verificate numai în procedura prevăzută în art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală.
În conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, instanța investită cu soluționarea în fond a cauzei decide asupra revocării măsurii preventive a arestării ori de câte ori constată că aceasta este nelegală sau când temeiurile care au determinat-o au încetat ori nu mai există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, cu consecința punerii deîndată în libertate a inculpatului.
Împrejurarea că în cauza dedusă judecății, prin decizia penală nr.755 / 23.10.2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins recursul declarat de inculpatul - G împotriva încheierii din 14 octombrie 2009, prin care se dispusese înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, nu poate avea ca efect încetarea de drept a măsurii preventive, ca urmare a depășirii termenului de 60 de zile, câtă vreme prin decizia penală nr.710/18 octombrie 2009, instanța de control judiciar a reformat această hotărâre a instanței de fond și a menținut măsura arestării preventive, în condițiile și cu respectarea termenului prev. de art.160/b alin.1 pr.penală, hotărârea pronunțată având autoritate de lucru judecat.
Drept urmare, Curtea nu este îndreptățită să examineze în prezenta cale de atac temeinicia ori legalitatea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul - G, cadrul procesual stabilit conform art.317 alin.1 pr.penală fiind limitat la criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia încheierii de ședință din 28 octombrie 2009.
În raport de considerentele expuse Curtea, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile invocate de recurentul -inculpat - G nu se justifică, în baza disp. art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat conform art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, fiul lui fiul lui și -, născut la data de 23.04.1951 în comuna, județul P, domiciliat în mun. Râmnicu V, str. -. -, -.10,.A,.4, jud. V, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 28 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
/-
4 ex./03.11.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
