Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 1613/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1348/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1613/
Ședința publică de la 03 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 3: Dumitru
GREFIER - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție - Baf ost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție - B și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 481 din data de 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27 octombrie 2009, 29 octombrie 2009, 02 noiembrie 2009 și 03 noiembrie 2009 când a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față
Prin sentința penală nr.481/5.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr- s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații, și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în vederea înaintării către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - pentru refacerea actelor de sesizare și a actelor de urmărire penală viciate prin necompetența materială a
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar onorariul avocaților din oficiu pentru inculpatul a fost avansat din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, inculpații, și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani și evaziune fiscală, constând în aceea că, în perioada 2004-2005 au constituit un grup infracțional care a acționat coordonat și structurat în scopul comiterii infracțiunilor de spălare de bani și evaziune fiscală pentru a obține beneficii materiale, motiv pentru care nu au declarat veniturile impozabile ale firmelor lor, au omis evidențierea în actele contabile operațiunilor comerciale - efectuate, nu au declarat în termenele prevăzute de lege veniturile supuse impozitelor, au înregistrat operațiuni fictive.
Cauza a fost înregistrata pe rolul TB - Secția a II a Penala sub nr.ll 882/3/31.03.2006.
La data de 29.05.2008 inculpatul prin apărător, a invocat nelegalitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului întocmit la data de 31.03.2006 de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT determinat de încălcarea normelor procedurale referitoare la competenta materiala de efectuare a urmăririi penale in cauza si anume faptul ca raportat la natura faptelor si valoarea prejudiciului ce se retine a fi fost produs competența revenea exclusiv Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA; în drept au fost invocate disp.art.300 al.2 C.P.P. art. 197 al.2 Cp. corob.cu art. 13 din OUG 43/2002, modificat si completat prin art.l pct.17 din OUG 134/2005.
A mai invocat inculpatul, prin cererea formulata (si susținuta la termenul din data de 28.04.2009) nulitatea actului de sesizare determinat de împrejurarea caracterului incomplet al acestuia; astfel, s-a arătat ca rechizitoriul întocmit la data de 31.03.2006 nu cuprinde toata mențiunile obligatorii prevăzute de art.263 C.P.P.( încadrarea juridica a faptei reținute in sarcina inculpatului este incompletă, contradictorie si confuză câtă vreme reținându-se infracțiuneaprev.deart.23 al.l din Legea 656/2002 nu s-a precizat varianta normativa avuta in vedere, nu s-a stabilit forma în care inculpatul ar fi colaborat cu un grup infracțional organizat deși s-a reținut si infracțiuneaprev.deart.7 din Legea 39/2003 cu aplic.art.9 al.2 din Legea 39/2003; s-a reținut si infracțiuneaprev.deart.l 1 din Legea 87/1994 deși intre timp fusese publicata si Legea 24/2005, lege mai favorabila inculpatului) si de asemenea ca in dispozitiv nu se precizează toate persoanele către trebuie citate in instanța, calitatea acestora si locul unde urmează sa fie citate.
La termenul din data de 28.04.2009 inculpații si au invocat, de asemenea, (ca și inculpatul ) nulitatea absoluta a actului de sesizare a instanței motivat de încălcarea disp.art.3 si 6.C.P.P. precum si a prevederilor art.250 - 277 si art.262 C.P.P. toate raportate la art.6 din CEDO, inculpatului nefiindu-i asigurata posibilitatea efectiva de a lua cunoștința de materialul de urmărire penala, precum si faptul ca urmărirea penala si sesizarea instanței s-au făcut de un alt organ decât C competent material sa instrumenteze cauza.
A mai arătat inculpatul ca rechizitoriul nu s-a limitat la faptele pentru care s-a limitat de faptele pentru care s-a început urmărirea penala si pentru care s-a pus in mișcare acțiunea penala fapt ce atrage nulitatea absoluta a acestuia.
Având a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate vizând (in cazul aprecierii ca întemeiate a acestora) nulitatea absoluta a acțiunii de sesizare a instanței, tribunalul a reținut următoarele:
In prezenta cauza activitatea de urmărire penala a fost efectuata de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, rechizitoriul din 31.03.2006 fiind întocmit de procuror din cadrul Parchetului de pe lingă ICCJ - DIICOT.
Activitatea DIICOT din cadrul Parchetului ICCJ a României este reglementată de dispozițiile Legii nr.508/17.11.2004 privind înființarea, organizarea si funcționarea in cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
Potrivit disp.art.12 din actul normativ menționat sunt de competenta Direcției infracțiunile prevăzute in Codul Penal si in legi speciale, cu excepția celor date in competenta Parchetului National Anticoruptie, printre infracțiunile enumerate de text regăsindu-se si infracțiunile prevăzute de Legea 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalității organizate de Legea 656/2002 pentru prevenirea si sancționarea spălării banilor de Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, daca s-a produs o paguba mai mare decât echivalentul in lei a 100.000 euro, infracțiuni reținute in sarcina inculpaților, si prin rechizitoriul a cărui nulitate a fost invocata.
Art.2 din Legea 508/2004 stipulează ca DIICOT are ca atribuții si efectuarea urmăririi penale prevăzute in art.12 din lege, in condițiile Codului d e procedura penala si legilor speciale (lit.a) precum si sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege si pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile care sunt potrivit art.12 in competenta acestei structuri (lit.c).
Prevederile art.12 din Legea 508/2004 au fost modificate prin OUG 190/21.11.2005, atribuindu-i-se DIICOT competenta materiala de a efectua urmărirea penala, printre altele, cu privire la infracțiunile de spălare de bani si evaziune fiscala care au produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro " cu excepția celor date in competenta Direcției Naționale Anticoruptie" (art.VI din OUG 190/2005).
Prin rezoluția din 28.10.2005 Parchetului ICCJ - DIICOT a început urmărire penala față de, si pentru infracțiunea de evaziune fiscala (fila 93-100 vol.I dup) iar prin ordonanța nr.31.10.2005 a pus in mișcare acțiunea penala pentru infracțiunea de evaziune fiscala, reținându-se ca potrivit constatărilor tehnico-stiintifice realizate la data de 27.10.2005 inculpații au prejudiciat bugetul statului cu suma de 111.091.672.766 lei (ROL) -filele 107-109 vol.I dup.
Prin rezoluția din 28.03.2006 si prin ordonanța din 29.03.2006 Parchetului ICCJ - DIICOT a început urmărirea penala, respectiv a pus in mișcare acțiunea penala fata de inculpatul pentru infracțiunea de evaziune fiscala (Legea 87/1994 devenita Legea 241/2005) - fila 143 vol.I dup.
Prin raportul de expertiza financiar-contabilă efectuat in cauza și
depus la dosar la data de 30.03.2006 s-a stabilit producerea prin prezenta
activitate de evaziune fiscală în dauna statului român a unui prejudiciu în
cuantum de 72.747.140.190 lei (ROL), sumă cu care Ministerul Finanțelor
Publice - ANAF s-a constituit parte civilă în cauză (la acea dată echivalentul în euro a sumei reprezentând aproximativ 1,8 milioane euro) - adresa nr.561.292 din 28.03.2006.
Față de cuantumul prejudiciului reținut in cauza in cursul urmăririi penale, prin presupusa săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscala, competenta materiala exclusiva de a efectua urmărirea penala si implicit de a sesiza instanța revenea Direcției Naționale Anticoruptie, in temeiul prevederilor art.13 al. 1/2 din OUG 43/2002.
Astfel, la data finalizării raportului de specialitate, prevederile art.12 din Legea 508/2004 fuseseră modificate astfel cum am arătat prin OUG 190/21.11.2005.
Potrivit art.13 al. 12 din OUG 43/2002, introdus prin OUG 134/29.09.2005, DNA era si este competent sa efectueze urmărirea penala în cazul infracțiunilor de evaziune fiscala daca s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentului in lei a 1.000.000 euro.
Mai mult potrivit art.13 (modificat prin OUG 134/2005) procurorii specializați din cadrul DNA efectuează in mod obligatoriu urmărirea penala si pentru infracțiunea prev. la alin. 1/2.
In cauza, tribunalul a constatat ca nu poate fi reținuta o presupusa competenta alternativa (a DIICOT si DNA) in efectuarea urmăririi penale si întocmirea actului de sesizare a instanței, situație in care ca organ mai întâi sesizat DIICOT ar fi avut competența materială în cauză, susținere acreditată de procurorul de ședință si aceasta motivat de faptul ca utilizarea sintagmei "cu excepția celor date în competența DNA" demonstrează intenția legiuitorului de a atribui Direcției Naționale Anticoruptie competența materială exclusivă în a instrumenta cauzele având ca obiect evaziuni fiscale cu un prejudiciu de peste 1 milion euro.
Având în vedere faptele deduse judecății și încadrarea primită de acestea prin actul de sesizare a instanței (art.7 din Legea 39/2003 din competența DIICOT, art.23 din Legea 656/2002 si evaziune fiscală - Legea 241/2005 de competența materială exclusivă a DNA față de valoarea pretinsului prejudiciu) în cauză tribunal a constatat că nu poate opera prorogarea de competență prevăzută de art.35 al. rap.la C.P.P. art.45 al.l în C.P.P. condițiile in care in mod expres au fost eliminate prin OUG 190/2005 din competența DIICOT infracțiunile care intră în aria de instrumentare a DNA, cum este în speță cazul infracțiunii anexe de evaziune fiscală.
Luând în considerare lipsa unor norme tranzitorii precum si fata de faptul ca normele procesuale sunt generate de principiul tempus regit actum, Tribunalul a reținut că în cauză, la data la care procurorul din cadrul DIICOT a constatat că prejudiciul reținut ar fi produs în cauză prin evaziune fiscală era de peste 1.000.000 euro avea obligația de a proceda conform art.45 al.l rap.la art.42 si C.P.P. de a-și declina competența in favoarea DNA, organul competent în cauză.
Cum întocmirea actului de sesizare a instanței precum si actele de urmărire penală întocmite ulterior momentului la care procurorul ar fi trebuit să-și constate competența s-au realizat de alt organ de urmărire penala decât C competent a instrumentat cauza conform dispozițiilor coroborate ale OUG 43/2002 si ale Legii 508/2008 în cauza operează sancțiunea nulității absolute a actului de sesizare a instanței (art.197 al.2 C.P.P.) fapt ce impune aplicarea art.300 al.2 corob.C.P.P. Cu art.332 al.2 C.P.P. și restituirea cauzei in vederea refacerii actului de sesizare precum și a actelor de urmărire penala viciate prin necompetența materiala a DIICOT.
Tribunalul privește ca întemeiată cererea inculpatului de constatare a nulității absolute a rechizitoriului, determinat de încălcareadisp.art.263al.l astfel C.P.P.:
Prin rezoluția din 28.09.2005, s-a dispus începerea urmăririi penale fața de învinuitul pentru săvârșirea in concurs si in mod continuat a infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 si art. 23 din Legea 656/2002 (fara indicarea in concret a vreuneia dintre cele 3 modalități alternative de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani), -fila 91 din vol. I
Prin ordonanța din 04.10.2005, s-a dispus de către procurorul anchetator punerea in mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile arătate anterior, fila 105 vol. I din
La data de 28.10.2005, conform rezoluției aflata la fila 93 vol. I a dosarului de urmărire penala, s-a dispus începerea urmăririi penale fata de învinuitul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. b si art. 11 lit. c din Legea 87/1994 precum si pentru art. 13 lit. a si art. 13 lit. f din Legea 87/1994.
De menționat ca aceste fapte si încadrarea lor juridica amintita au fost aduse la cunoștința înv. prin procesul verbal din 28.10.2005 (fila 101 vol. I ), acțiunea penala pentru aceste fapte si încadrarea juridica aferenta fiind pusa in mișcare prin ordonanța din 31.10.2005 (fila 107 vol. 1 ).
Prin rechizitoriul întocmit la data de 31.03.2006, in partea expozitiva a acestuia se face vorbire de săvârșirea de către a infracțiunilor de spălare de bani in modalitatea prevăzuta de art. 23 lit. a din Legea 656/2002, de constituire a unui grup infracțional organizat (art. 7 alin. 1,2 si 3 din Legea 79/2003), si a infracțiunii de evaziune fiscala in modalitatea prevăzuta de art. 11 lit. b, art. 13 lit. a si f din Legea 87/1994.
In dispozitivul actului de sesizare al instanței, procurorul care l-a întocmit a dispus, in mod surprinzător si in totala contradicție cu actele procesuale anterior menționate, trimiterea in judecata a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup criminal organizat (art. 7 alin. 1,2 si 3 din Legea 39/2003) si spălare de bani (in modalitatea prevăzuta de art. 23 alin. 1 din Legea 656/2002-din nou fără indicarea vreuneia dintre formele alternative ale infracțiunii), precum si pentru săvârșirea atât a doua infracțiuni de instigare (art. 25 Cp.) la art. 11 si art. 13 din Legea 87/1994, cat si a doua infracțiuni de evaziune fiscala in modalitatea prevăzuta de art.11 si 13 din Legea 87/1994, in. modalitatea autoratului, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 33 lit. a Cp. deși nici un moment in cursul urmăririi penale nu s-a dispus conform art. 238.C.P.P. extinderea cercetărilor sau schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale si punerea in mișcare a acțiunii penale.
Tribunalul a constatat ca regularitatea sesizării instanței a fost grav viciata prin neconcordantele între faptele menționate in rezoluțiile de începere a urmăririi penale si in ordonanțele de punere in mișcare a acțiunii penale, respectiv faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului, neconcordante materializate in:
- neindicarea sau indicarea greșita a modalității de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani (succesiv fiind indicat fie art. 23 din Legea 656/2002, fie art. 23 lit. a din Legea 656/2002, fie art. 23 alin. 1 din Legea 656/2002); reținerea fie a unei singure forme de evaziune fiscala (art. 11 lit. b din Legea 87/1994), fie a doua forme de evaziune fiscala (art. 11 lit. b si c din Legea 87/1994), acțiunea penala fiind pusa in mișcare exclusiv pentru săvârșirea in calitate de autor a doua infracțiuni continuate de evaziune fiscala (art. 11 lit. b si c din Legea 87/1994), iar dispoziția de trimitere in judecata vizând comiterea in calitate de instigator a doua infracțiuni de evaziune fiscala, fără indicarea modalității de săvârșire a acestora (art. 25 raportat la art. 11 din Legea 87/1994), precum si a doua infracțiuni de evaziune fiscala in forma autoratului, din nou fără indicarea modalității alternative de săvârșire a acesteia (art. 11 din Legea 87/1994);
Procedând in acest mod, redactorul rechizitoriului a încălcat dispozițiile art. 263 alin. 1.C.P.P. nelimitându-se la faptele pentru care s-a pus in mișcare acțiunea penala si care au făcut implicit obiectul urmăririi penale.
Cererile și excepțiile invocate de inculpații
privind caracterul incomplet al actului de sesizare prin omisiunea mențiunilor obligatorii prevăzute de art.263 Cod procedură penală ( încadrarea juridică incompletă, contradictorie și confuză sau neindicarea tuturor persoanelor ce ar trebui citate în instanță ca și neprezentarea materialului de urmărire penală în prezența apărătorului ales (numai pentru inculpatul ) au fost privite ca neîntemeiate de judecător cu motivarea că există remediile procesuale prevăzute de cod în asemenea cazuri fără a putea fi reținută o nulitate absolută a actelor procurorului de natură a conduce la refacerea întregului act de sesizare a instanței.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - și inculpatul C din urmă retrăgându-se calea de atac în ședința publică din 10.09.2009.
Procurorul a solicitat casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății întrucât au fost respectate dispozițiile privind competența materială a organelor de urmărire penale, competență ce a revenit Parchetului prim sesizat și anume care a cercetat infracțiuni date prin lege în sarcina sa astfel că, în chiar condițiile în care pentru o singură infracțiune, cea de evaziune fiscală, este atrasă competența Direcția Națională Anticorupție în cazul prejudiciului mai mare de 1.000.000 euro prin modificările aduse OUG 43/2002, sunt incidente dispozițiile art.42 raportat la art.35 Cod procedură penală și nu se impune o reluare a cercetărilor de către
Nici celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe de către inculpatul nu sunt întemeiate întrucât acestuia i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, i s-a adus la cunoștință învinuirea pentru care este cercetat iar o schimbare de încadrare juridică a faptelor poate interveni pe tot parcursul procesului penal în conformitate cu dispozițiile art.334 Cod procedură penală dacă reies alte elemente în faza cercetării judecătorești.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul formulat de Parchet este fondat și va fi admis.
Inculpații din prezenta cauză sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de criminalitate organizată, spălare de bani și evaziune fiscală, prevăzute de art.7 alin.1,2,3 din Legea 39/2003, art.23 alin.1 din Legea 656/2002, art.11 și 13 din Legea 87/1994 (devenită Legea 241/2005) pentru fapte comise în perioada 2004-2005.
La data începerii urmăririi penale competența cercetărilor revenea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Structura conform art.12 din Legea 508/2004, competența exclusivă atrasă de Legea 39/2003 și Legea 652/2002 pentru fapte imputate inculpaților.
Și modificările ulterioare aduse Legea 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din 10.02.2005 (OUG 7/2005), 21.11.2005 (OUG 190/2005) și respectiv 2112.2006 (OUG 131/2006), au păstrat în competența exclusivă a acestei Direcții infracțiunile de Criminalitate Organizată și spălare de bani prevăzute în legile specială nr.39/2003 și 656/2002.
Este drept că în cauză inculpații erau cercetați și pentru infracțiuni de evaziune fiscală pentru care s-au efectuat expertize contabile ce au stabilit un prejudiciu de peste 1.000.000 de Euro, însă numai după data de 16.03.2006 când a intrat în vigoare OUG 134/2005 competența ar fi revenit în exclusivitate Direcției Naționale Anticorupție.
În această situație, Curtea apreciază că cele două direcții din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție aveau competențe exclusive fiecare pentru infracțiunile arătate însă în raport de criteriile prevăzute în art.30 alin.1 Cod procedură penală, competența revenea organului mai întâi sesizat, în cazul de față structura
Aceasta cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-un caz de indivizibilitate și conexitate a unor infracțiuni săvârșite prin acte diferite de mai multe persoane împreună iar potrivit art.35 Cod procedură penală, competența revine în cursul urmăririi penale organului mai întâi sesizat (art.45 alin.1 și 4 Cod procedură penală).
Instanța are în vedere că prin Ordonanța de urgență 134 din 29.09.2005 s-a lărgit aria de competență a Direcției Naționale Anticorupție cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală al căror prejudiciu depășește 1.000.000 euro în echivalentul bănesc - lei.
În cauză, inculpații erau cercetați pentru această infracțiune însă numai în cursul urmăririi penale s-a stabilit cuantumul prejudiciului prin expertiza contabilă din 28.03.2006 la 72.747.140.190 lei, mai mare decât 1.000.000 euro.
Potrivit art.15 din OUG 43/2009 procurorii parchetelor care instrumentau cauze ce la un moment dat ar fi atras competența erau obligați să sesizeze de îndată această direcție.
Cum însă și structura DIICOT avea o competență exclusivă în a efectua urmărirea penală față de infracțiunile de corupție și spălare de bani iar legiuitorul nu a prevăzut dispoziții tranzitorii pentru a reglementa astfel de conflicte, în mod corect au avut prioritate dispozițiile art.45 al.1 și 4 Cod procedură penală privind organul prim sesizat.
De altfel, Procurorul șef de secție a confirmat la data de 31.03.2006 rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr.650/D/P/2005 și l-a înaintat instanței ceea ce conduce la concluzia că nu se mai putea pune problema sesizării Direcției Naționale Anticorupție.
Trebuie precizat că instituția prorogării de competență o dată cu acordată produce efecte juridice față de ambele unități de parchet avute în vedere pentru spețe în discuție și nu doar de la o structură spre alta, deoarece ele sunt deopotrivă competente să instrumenteze cauza, argumentul primordial în constatarea competenței materiale fiind dat de primul organ sesizat.
În concluzie competența materială de efectuare a urmăririi penale în prezenta cauză aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ca atare instanța de judecată a fost sesizată corect cu judecarea cauzei de către organul competent.
Prin urmare, recursul declarat de Parchet în prezenta cauză se vădește fondat și în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală va fi admisă, casată hotărârea primei instanțe și, pe fond, trimiterea cauzei spre continuarea judecății la această instanță.
Față de faptul că inculpatul nu și-a mai susținut recursul promovat retrăgându-l explicit la termenul de judecată din 10.09.2009, Curtea va lua act de poziția acestuia conform art.385/4 raportat la art.369 Cod procedură penală și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală îl va obliga la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - împotriva sentinței penale nr.481 din data de 05.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală și rejudecând:
Trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea cercetării judecătorești.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul și-l obligă la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de câte 400 lei pentru inculpații și se suportă din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.UE-27.11.2009/Dact.EA-08.12.2009/2ex/II.-Jud.
Președinte:Elena UrsulescuJudecători:Elena Ursulescu, Adriana Elena Băjan, Dumitru
