Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art.7 din Lg.39/2003; art. 12 din Lg. 678/2001 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 180

Ședința publică de la 24 2009

PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror -, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierea de amânare a pronunțării din data de 14 2009, încheiere ce face parte integrantă din decizia penală de față, având ca obiect apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT și inculpații, și, împotriva sentinței penale nr. 112 de la data de 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, la data dezbaterilor.

Deliberând;

CURTEA:

Asupra apelurilor de față;

Prin sentința penală nr. 112 de la data de 06 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul cu nr-, s-a dispus astfel:

În baza art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a rap.la art.76 alin.1 lit.b Cod Penal, condamnarea inculpaților și la câte 2 ani închisoare, iar pe inculpata la 3 ani închisoare.

În baza art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 rap.la art.41 alin.2 cu Cod Penal aplicarea art.74 alin.1 lit.a rap.la art.76 alin.1 lit.b Cod Penal, au fost condamnați inculpații și la câte 2 ani închisoare, iar pe inculpata la 3 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a rap.la art.34 alin.1 lit.b Cod Penal, s-a aplicat inculpaților - fiica lui și, născută la data de 23.01.1949 în comuna, jud. O, domiciliată în orașul C,-, -.4,.2, jud. O, cetățean român, fără antecedente penale, CNP - - și - fiul lui și, născut la data de 22.03.1986 în orașul C, jud. O, domiciliat în orașul C,-, -.4,.2, jud. O, cetățean român, fără antecedente penale, CNP -, câte 2 ani închisoare, iar inculpatei - fiica lui și, născută la data de 03.07.1971 în orașul C, județul O, domiciliată în orașul C,-, -.4,.2, jud. O, cetățean român, fără antecedente penale, CNP -, pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 86/1 și art. 86/2 Cod Penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate acestor trei inculpați, pe o durată de 5 ani - în cazul inculpaților și - și pe durată de 6 ani, în cazul inculpatei.

În baza art. 86/3 Cod Penal, pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: se vor prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt la datele fixate de acesta, vor anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, vor comunica și vor justifica schimbarea locului de muncă și vor comunica informații de natură a pute fi controlate mijloacele lor de existență.

S-au pus în vedere inculpaților prevederile art. 86/4

Cod Penal

În baza art. 71 alin. 1 - 3.Cod Penal, s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 13.

Cod Penal

În baza art.71 alin.5 Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod Penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 16.11.1972 în orașul C, județul O, domiciliat în orașul C,-, -.4,.2, jud. O, cetățean român, recidivist, CNP - - la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a și lit. b Cod Penal, pe durată de 2 ani.

În baza art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 41 alin. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal, pe durata de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b si Cod Penal art. 35 alin. 3.Cod Penal, s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa principala de 5 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit.b Cod Penal, pe durata de 3 ani.

În baza art. 71 alin. 1 - 3.Cod Penal, s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal, pe timpul detenției, cu aplicarea art. 13.

Cod Penal

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod Penal, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 8250 de euro de la inculpata și a sumelor de câte 4.250 de euro, de la ceilalți trei inculpați.

A fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 500 lei, cheltuieli judiciare către stat

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Ministerului Public - DIICOT cu nr. 53/P/2006 din 11iunie 2007, au fost trimiși în judecată inculpații, pentru comiterea faptelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 cp și a art. 33 lit. a Cod penal, cu aplicația - în ce- privește pe inculpatul - a prevederilor art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a constatat în fapt că, începând cu anul 2005, între cei 4 inculpați s-a realizat înțelegerea de a comite împreună fapta penală de trafic de persoane prin racolarea, transportul și exploatarea sexuală a unor persoane de sex feminin, constituind un grup organizat.

În acest sens, s-a reținut că în luna 2005, la domiciliul din orașul C jud. O al victimei a, a venit inculpata, care i-a propus să meargă în Spania, iar pentru aod etermina să accepte, i-a făcut promisiunea că îi va asigura un loc de muncă la un hotel, ca menajeră și că, în acest sens, va beneficia de sprijinul fiicei sale, inculpata, care deja lucrează acolo. Tot în scopul asigurării acestei deplasări a victimei menționate, care a invocat situația sa materială grea și lipsa sumelor necesare acoperirii taxelor de pașaport și a costului transportului, inculpata s-a oferit să achite aceste cheltuieli

Astfel, victima a s-a deplasat împreună cu inculpații și fiul acesteia, la organele în drept din S, unde inculpata a achitat taxele de pașaport, iar după obținerea documentului, acesta a fost însușit de această inculpată, care l-a remis fiului său.

La data de 5 oct. 2005, victima a s-a deplasat împreună cu inculpații, și în mun. B, în condițiile în care contravaloarea transportului pe calea ferată de la C la C și apoi de aici cu un taximetru, a fost plătită de acești inculpați. Tot acești trei inculpați au fost cei care au achitat prețul transportului acestei victime cu un autocar pe ruta România - Spania, cu mențiunea că a fost însoțită pe drum timp de circa 2 zile de către inculpatul, care avea asupra sa pașaportul victimei.

La sosirea în orașul din Spania, victima și inculpatul s-au întâlnit cu inculpata și cu numita -M -, care au cazat-o pe victimă la locuința acesteia. Aici, inculpatul a predat pașaportul victimei către inculpata care, încă de la primele discuții, i-a comunicat victimei că de fapt nu va lucra ca menajeră, ci că va practica prostituția într-un club din orașul menționat. Întrucât victima nu a fost de acord, această inculpată i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare și a amenințat-o că dacă nu va practica prostituția va fi omorâtă atât aceasta, cât și copii săi, dând astfel de înțeles că la aceasta vor coopera ceilalți inculpați.

În același scop - de aod etermina pe victimă să meargă prin baruri unde urma să se prostitueze - atunci când constatat că aceasta refuză în continuare, inculpata a lovit-o, provocându-i leziuni traumatice, ca de altfel și inculpatul, leziuni pentru vindecarea cărora a fost necesară internarea în spital a victimei.

După ce victima a stat internată în spital circa 2 săptămâni, a fost luată din nou de către inculpata, care a dus-o iar în clubul din orașul, unde a obligat-o să practice prostituția aproximativ 2 luni. În acest timp, victima, ca urmare a constrângerilor inculpaților, a întreținut raporturi sexuale normal și anormale cu o medie de 5-6 clienți pe seară, tariful fiind de 50 de euro pentru fiecare raport. De asemenea, s-a mai reținut că inculpata nu numai că o supraveghea pe victimă, dar sumele obținute astfel erau însușite de aceasta. La sfârșitul acestei perioade de 2 luni, inculpata a vândut-o pe victimă unui cu prenumele de, pentru suma de 4.000 de euro, iar acesta a dus-o într-un alt club, unde din nou a fost obligată să practice prostituția circa o lună de zile. În urma unui control al poliției spaniole, victima a reușit să fugă și să se întoarcă în România pe data de 16.06.2006.

În ce privește raporturile inculpaților cu victima, instanța de fond a reținut că inculpații și, la începutul lunii februarie 2006 s-au prezentat la domiciliul acesteia din orașul C, jud. O, pentru aod etermina să meargă în Spania, sub pretextul că i se va asigura un loc de muncă în pomicultură, la cules de mandarine. Întrucât victima a invocat situația sa materială dificilă, inculpații s-au oferit să achite și acesteia taxele și celelalte cheltuieli ocazionate de deplasare. Cu ocazia deplasării la S, în vederea depunerii actelor necesare obținerii pașaportului, această victimă a fost însoțită de inculpații, și, care i-au achitat taxele. La două zile după aceasta, victima s-a deplasat din nou la S pentru a ridica pașaportul, fiind din nou însoțită de inculpații și, iar aceasta din urmă i-a luat documentul de călătorie, sub pretextul unei măsuri de asigurare a recuperării cheltuielilor avansate.

Urmând aceiași procedură, la data de 14.02.2006, victima a plecat în Spania cu un autocar din mun. C, fiind însoțită de acești din urmă doi inculpați, iar la sosire în orașul spaniol, a primit din partea lor o costumație adecvată persoanelor care practică prostituția.

Întrucât victima nu a fost de acord să practice prostituția, inculpata a lovit-o și a amenințat-o că va fi omorâtă, ca și membrii familiei sale, prin intermediul celorlalți inculpați. Actele de constrângere fizică și morală au creat o stare de temere serioasă acestei victime care, la rândul său, a fost astfel constrânsă să practice prostituția circa două săptămâni, prin raporturi sexuale normale cu bărbați, cu același tarif pentru fiecare partidă. Sumele obținute în condițiile în care, pe fiecare seară, victima avea 5-6 clienți, au fost însușite de către inculpata. Victima, la începutul lunii martie 2006 reușit să fugă cu ajutorul unui spaniol și a revenit în România.

Din probe au mai rezultat acte de racolare și transport în Spania a unor alte persoane de sex feminin, care au fost apoi obligate să practice prostituția, respectiv și, așa cum a reieșit din declarația din cursul urmăririi penale a victimei.

Instanța de fond a constatat că în mod similar au procedat inculpații în ce privește pe victima, care, după ce a fost racolată, a fost transportată în Spania, unde a practicat prostituția circa 6 luni și a fost constrânsă să accepte acest lucru datorită violențelor fizice ale inculpatei, care i-au produs leziuni traumatice ce au necesitat internarea sa în spital., sumele obținute de această victimă, au fost preluate de inculpata.

Susținerile făcute în apărare de către inculpați s-au apreciat de către instanța de fond ca nefondate, referirea la caracterul insuficient al probelor și la împrejurarea că acestea nu sunt de natură să răstoarne prezumția legală de nevinovăție a inculpaților, fiind lipsită de temei întrucât, după cum s-a arătat anterior, există probe nu numai utile, ci și concludente cu privire la vinovăția inculpaților. La fel referirea la faptul că partea vătămată ar fi făcut inițial plângere împotriva inculpatei, pentru ca apoi să revină și să arate că vizează doar pe numita -, s-a apreciat ca nefiind relevantă în cauză, întrucât, după cum s-a arătat, există probe concludente asupra situației de fapt, în sensul menționat anterior.

S-a apreciat de instanța de fond ca nefondată și apărarea inculpaților referitoare la caracterul subiectiv al declarațiilor părții vătămate a, având la bază dorința de a obține sume de bani prin șantaj, întrucât nu a fost dovedită și, în plus, a fost în contradicție cu probele menționate anterior.

Astfel, prima instanță a constatat că faptele comise de către inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 cât și pe aceea prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicația - în ce privește această din urmă infracțiune - a art. 41 alin. 2, cu reținerea aplicării art. 33 lit. a

S-a făcut precizarea că, în privința reîncadrării faptei, s-a făcut aplicația alin. 1 al art. 7 din Legea nr. 39/2003, în condițiile în care, în rechizitoriu era prezentă o omisiune de precizare a alineatului la care se referă textul legal invocat. În acest sens, s-a reținut că în ședința din 3.10.2008 s-a pus în discuție aceasta și s-a adus la cunoștința inculpaților.

Referitor la infracțiunea de trafic de persoane având încadrarea juridică de mai sus, s-a reținut forma continuată a acesteia, având la bază unitatea legală a faptelor penale comise de cei în cauză, așa cum este prevăzută de art. 41 alin. 2

Sub aspectul laturii subiective a acestor infracțiuni, instanța de fond a reținut vinovăția sub forma intenției directe pentru toți inculpații, întrucât conduita acestora în condiții de discernământ, a demonstrat că din punct de vedere intelectiv au avut reprezentarea faptelor comise, iar din punct de vedere volitiv, au urmărit scopuri ilicite.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72, atât cu caracter real, cât și personal. Referitor la inculpații, și, în favoarea acestora s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. a, având la bază conduita bună a acestora anterior infracțiunilor, dată de lipsa antecedentelor penale. Aceste criteriu de individualizare a fost raportat însă la ansamblul celorlalte criterii, care a arătat că participarea penală a inculpatei a fost deosebit de importantă, întrucât aceasta a comis nu numai acte de recrutare, ci și de exploatare sexuală, prin constrângerea victimelor. De aceea, în vederea realizării scopului acestei sancțiuni prin nivelul său, acestei inculpate i s-a aplicat un nivel de pedeapsă pentru fiecare din infracțiuni, mai ridicată față de inculpații și.

In ce privește pe inculpatul, în ansamblul criteriilor de individualizare legale s-a dat relevanță stării de recidivă prev. de art. 37 alin. 1 lit. b, în care primul termen este reprezentat de antecedentele penale ale acestuia, între care pedeapsa de 2 ani închisoare pentru o infracțiune intenționată pronunțată prin sentința penală nr. 361/15.09.2000, din executarea căreia a fost liberat condiționat la 10.07.2001, cu un rest de 255 zile, iar cel de al doilea termen sunt infracționale de față ce au fost comise până la împlinirea termenului reabilitării judecătorești.

Pentru fiecare din infracțiunile reținute inculpatului, s-a aplicat pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b, cu precizarea duratei acestuia.

Întrucât infracțiunile constatate sunt în pluralitate, sub forma concursului real prev. de art. 33 lit. a, în baza art. 34 alin. 1 lit. b, în cazul tuturor inculpaților, și respectiv în baza art. 35 alin. 3 doar în cazul inculpatului, instanța de fond a procedat la contopirea pedepselor principale și a pedepselor complementare, pentru acestea din urmă doar în cazul inculpatului, în sensul de a se aplica pedeapsa cea mai grea, atât principală cât și complementară.

In privința inculpaților, și, s-au apreciat a fi incidente condițiile prev. de art. 86/1, întrucât pedepsele aplicate la contopire sunt în limita legală, aceștia nu au antecedente penale, iar scopul sancțiunii se poate realiza doar prin pronunțarea pedepsei. De aceea, individualizarea pedepsei a fost făcută în cazul acestora prin dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării pedepselor, cu stabilirea în baza art. 86/2 a termenelor de încercare, iar în baza art. 86/3 a obligațiilor cu caracter de măsuri de supraveghere și li s-au pus în vedere acestora prevederile art. 86/4

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, cât și inculpații, și.

În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt se critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivul de nelegalitate vizează confiscarea specială prev de art. 118 lit. e Cod penal dispusă de instanța de fond, care a procedat la aplicarea măsurii cu privire la sumele de bani în valută dobândite de inculpați prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și nu în monedă națională, prin transformarea sumelor de bani în valută, în lei.

C de-al doilea motiv vizează netemeinicia sentinței, referitor la cuantumul pedepselor aplicate și a modalității de executare a acestora, susținându-se Cod penal întinderea pedepselor și, cu deosebire, modalitatea de executare aplicată de instanța de fond în condițiile art. 861Cod penal, nu constituie o justă individualizare în sensul dispozițiilor art. 72 Cod penal și nu sunt de natură să conducă la reeducarea inculpaților.

În apelurile declarate de inculpați, sentința se critică pentru nelegalitate, susținându-se că materialul probator administrat în cauză nu pune în evidență săvârșirea infracțiunea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond.

Astfel, apelanta - inculpată susține că nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnată, implicit faptele nu există, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a comb. cu art. 10 lit. a Cod Procedură penală, pentru ambele infracțiuni.

Aceleași critici sunt formulate și de apelantul, care arată că nu a săvârșit nici una din cele două infracțiuni, părțile vătămate ar fi mers de bună voie în Spania pentru a presta muncă, astfel că solicită, de asemenea, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a comb. cu art. 10 lit. a Cod Procedură penală.

Apelanta - inculpată invocă aceleași motive de nelegalitate, susține că nu a fost vorba de un grup infracțional organizat pentru că exista o legătură de rudenie între cei patru inculpați, iar deplasarea persoanelor care au sesizat organele de urmărire penală s-a făcut cu acordul acestora, care au practicat prostituția tocmai pentru că se aflau într-o stare materială precară și erau lipsite de mijloace materiale de subzistență.

Într-o teză subsidiară, este criticată sentința pentru netemeinicie, inculpata solicitând reducerea pedepsei rezultante, motivând că este tânără, că nu posedă antecedente penale și că a relatat în mod obiectiv faptele comise atât în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească.

Critici asemănătoare au fost formulate de apelantul - inculpat, privind nelegalitatea sentinței, susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev de art. 7 din Lg. 39/2003, pentru care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. rap. cu art. 10 lit. d Cod Procedură penală, iar cu privire la infracțiunea de trafic de persoane, susține de asemenea că persoanele care au sesizat organele de urmărire penală s-au deplasat de bună voie în Spania, unde au practicat prostituția pentru a-și asigura mijloacele de trai, pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a comb. cu art. 10 lit. a Cod Procedură penală.

S-au formulat, de asemenea, critici în legătură cu antecedentele penale ale inculpatului - apelant, acesta susținând că a intervenit reabilitarea de drept pentru pedepsele anterioare, astfel că, în mod nelegal, s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal.

Apelul declarat de Parchet este întemeiat și urmează să fie admis, pentru următoarele considerente:

Critica vizând nelegalitatea sentinței, este întemeiată.

Practica judiciară în materie este unanimă, în sensul că, în ipoteza în care instanța constată că, prin săvârșirea unor fapte penale s-au dobândit sume de bani de către inculpat într-o altă monedă decât cea națională, confiscarea sumelor respective, cu raportare la dispozițiile art. 118 lit. e Cod penal, se face prin transformarea valutei în monedă națională.

Procedând la confiscarea sumelor în monedă euro, obținute de inculpați prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, instanța a pronunțat o sentință nelegală, urmând ca incidența dispozițiilor art. 118 lit. e Cod penal comb cu art. 19 din Legea nr. 678/2001, să privească echivalentul în lei a sumelor respective.

Și cel de-al doilea motiv de apel privind netemeinicia sentinței, este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Capitolul V privind individualizarea pedepselor, din partea generală a Codului Penal, subliniază în dispozițiile art. 72 Cod penal că, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea apreciază că dispozițiile art. 861Cod penal, privind executarea pedepselor sub supraveghere, nu sunt incidente în cauză.

Astfel, materialul probator administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, evidențiază fără putință de tăgadă modul în care inculpații au organizat grupul infracțional, în vederea realizării traficului de persoane.

Astfel, profitând de starea materială precară a persoanelor pe care le cunoșteau, din comunităților în care locuiau sau în care se deplasau, respectiv orașul C și comuna M, ambele din județul O, inculpații, și le promiteau acestora obținerea unor locuri de muncă avantajoase, în hoteluri sau în unități de alimentație publică din Spania, îngrijindu-se și pentru obținerea documentelor de transport și a cheltuielilor aferente deplasării.

Inculpații acționau în mod clasic, în baza unui plan prestabilit, în sensul reținerii documentului de călătorie al persoanei transportate care, în momentul în care ajungea în Spania era preluată de inculpata, care deținea și o locuință.

Aici, victimele erau obligate să se prostitueze, refuzul acestora fiind sancționat în mod prompt prin acte de violență fizică și prin amenințări cu privire la ceilalți membri ai familiei, a suferind leziuni însemnate, pentru care a fost internată o perioadă de 2 săptămâni într-o unitate sanitară din orașul.

Prin urmare, se constată că instanța de fond a reținut în mod corespunzător situația de fapt, dar la individualizarea judiciară a pedepselor a încălcat dispozițiile art. 72 și art. 52 Cod penal, apreciind că rolul sancționator și educativ al acestora poate fi atins și în condițiile executării pedepselor conform art. 861Cod penal, cu excepția inculpatului.

Aceasta, pornind de la circumstanțele personale ale inculpatelor, care nu prezentau antecedente penale.

Ori, pericolul social concret al faptelor comise, caracterul continuat al acestora, încălcarea gravă a demnității persoanelor transportate, prin obligarea sau chiar prin constrângerea fizică la practicarea prostituției, impunea executarea pedepselor prin privare de libertate, într-un loc de detenție.

Pentru aceleași considerente, apelurile declarate de inculpați urmează să fie respinse, ca neîntemeiate.

Declarațiile date de cele patru persoane transportate de inculpați în Spania, în mod constant - atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, proba testimonială, cursele efectuate de inculpați pe ruta România - Spania și cu deosebire transferul de bani obținuți din prestațiile persoanelor transportate, către destinatari din România, fac dovada deplină a vinovăției inculpaților.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, s-a invocat un motiv de nelegalitate privind reținerea stării de recidivă postexecutorie prev de art. 37 lit. b Cod penal.

Critica este nefondată.

Din fișa de cazier judiciar a apelantului - inculpat (fila nr. 113 - dosar urmărire penală), Curtea reține că, prin sentința penală nr. 361 din 15 2000 Judecătoriei Corabia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 581 din 05 decembrie 2000 Tribunalului O l t, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev de art. 329 alin. 1 Cod penal, în executarea căreia a fost arestat la 23 martie 2000 și liberat condiționat la 10 iulie 2001, rămânând un rest neexecutat de 255 zile.

Infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea evidențiază conduita socială a apelantului, critica vizând reabilitarea de drept fiind nefondată, nefiind îndeplinite condițiile prev de art. 134 alin. 1 Cod penal, pedeapsa aplicată fiind mai M de 1 an.

Concluzionând, Curtea urmează să admită apelul declarat de Parchet, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod Procedură penală, sub ambele aspecte, să dispună confiscarea echivalentului în monedă națională a sumelor de bani obținute de inculpați, conform art. 118 lit. e Cod penal comb cu art. 19 din Lg. 678/2001 și să schimbe modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților, menținând cuantumul acestora.

Se va dispune respingerea apelurilor declarate de inculpați, ca nefondate, conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală.

În baza art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT împotriva sentinței penale nr. 112 de la data de 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

Desființează sentința, atât cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, pentru inculpații, cât și cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor prev de art. 118 lit. e penal rap la art. 19 din Legea nr. 678/2001.

Înlătură dispozițiile art. 861, art. 862, art. 863, art. 864și art. 71 alin. 5.pen. aplicate față de inculpații, și, urmând ca aceștia să execute pedepsele rezultante aplicate în condițiile prev de art. 71 alin. 1 - 3. pen. rap la art. 64 alin. 1 teza II-a și lit. b penal.

Dispune confiscarea specială a echivalentului în lei a sumei de 8.250 Euro de la inculpata și a echivalentului în lei a sumelor de câte 4.250 Euro, de la fiecare dintre inculpații, și.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge apelurile declarate de cei patru inculpați -, și - împotriva sentinței penale nr. 112 de la data de 06 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, ca nefondate.

Obligă pe apelanții - inculpați la câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care, câte 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.

Președinte, Judecător,

G - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.: C-tin -

Jud. fond:.

Dact. 3 ex./ - 06.11.2009

Dosar nr- - art.7 din Lg.39/2003; art. 12 din Lg. 678/2001 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 14 2009

PREȘEDINTE G - - Judecător

Judecător - -

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror -, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT și inculpații, și, împotriva sentinței penale nr. 112 de la data de 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelanta - inculpată asistată de avocat desemnat din oficiu; apelantul - inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu; apelanta - inculpată asistată de avocat desemnat din oficiu și apelantul - inculpat, asistat de avocat ales.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul susține motivele scrise de apel depuse la dosar și critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primul motiv vizează netemeinicia sentinței, sub aspectul cuantumului pedepselor și a modalității de executare a acestora, susținându-se că, raportat la modul concret în care au fost săvârșite infracțiunile, la gradul foarte ridicat de pericol social dezvoltat de acestea, dar și la poziția procesuală a inculpaților, se impune majorarea pedepselor și schimbarea modalității de executare a acestora, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 861Cod penal, solicitându-se ca pedepsele să fie executate prin privare de libertate, într-un loc de detenție.

Motivul de nelegalitate vizează confiscarea specială cu privire la sumele de bani obținute de inculpați prin săvârșirea infracțiunilor, solicitându-se confiscarea echivalentului în monedă națională a sumelor în valută obținute de aceștia.

Avocat, având cuvântul pentru apelanta - inculpată, dezvoltă motivele scrise de apel depuse la dosar și pune concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței și achitarea inculpatei în baza art. 11 pct 2 lit. a rap la art. 10 lit. a Cod Procedură penală, susținând că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și, respectiv, condamnarea, nu există.

Referitor la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul - inculpat, critică sentința pentru nelegalitate, susține motivele scrise de apel depuse la dosar și concluzionează în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. a Cod Procedură penală, achitarea inculpatului.

Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat.

Avocat, având cuvântul pentru apelanta - inculpată, dezvoltă motivele scrise de apel depuse la dosar și critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Într-o primă teză, susține că nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunilor de către apelantă și solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a comb. cu art. 10 lit. a Cod Procedură penală.

Într-o teză subsidiară, solicită admiterea apelului și desființarea sentinței, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, în sensul reducerii pedepsei rezultate, raportat la contribuția concretă a inculpatei la săvârșirea infracțiunilor și la circumstanțele personale ale acesteia.

Referitor la apelul declarat de Parchet, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul - inculpat, susține motivele scrise de apel depuse la dosar și critică sentința pentru nelegalitate.

Concluzionează în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și achitării inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. d Cod Procedură penală, pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev de art. 7 din Lg. 39/2003, iar cu privire la infracțiunea de trafic de persoane prev de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Lg. 678/2001, solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a comb cu art. 10 lit. a Cod Procedură penală.

În ceea ce privește starea de recidivă, apreciază că în mod nelegal au fost reținute prev art. 37 lit. b Cod penal, nefiind întrunite condițiile legale privind starea de recidivă, pentru că - se susține - a intervenit reabilitarea cu privire la condamnările anterioare.

Referitor la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelurilor declarate de inculpați, ca nefondate, motivând că toate criticile invocate sunt neîntemeiate.

Inculpații prezenți, având cuvântul pe rând, își însușesc concluziile puse de apărători și solicită admiterea apelurilor, achitarea de orice penalitate, motivând că nu au săvârșit infracțiunile pentru care au fost condamnați de instanța de fond.

Solicită respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, ca nefondat.

CURTEA:

Având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, în vederea deliberării, potrivit dispozițiilor art. 306 Cod Procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 24 2009.

Pronunțată în ședința publică de la 14 2009.

Președinte, Judecător,

G - - -

Grefier,

- -

Dact. 3 ex./ - 06.11. 2009

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Craiova