Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori.

Dosar nr.-

DECIZIA PENALĂ NR. 27/A/2009

Ședința publică din 24.02.2009

Completul compus din

PREȘEDINTE: Popovici Corina

JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela președintele secției penale,

GREFIER: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.

S-au luat în examinare apelurile penale declarate PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE și inculpații domiciliat în Z,-, -2,. A,.10, județul S, domiciliat în Z,-,.80,. D,.4,.79, județul S, G domiciliat în Z,-,.41,. A,.9, județul S, domiciliat în loc., nr.497, jud. SMî mpotriva sentinței penale nr.631/P din 21 decembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, inculpații fiind trimiși in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.71 al.1 din OUG nr.105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002 și modificată prin Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.7 al.1 din Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal și art.37 lit. a și b Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că dezbaterile în apel a cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2009 când părțile au pus concluzii asupra apelului concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.02.2009 dată la care s-a și hotărât prezenta cauză.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra apelului de față pe baza actelor de la dosar constată următoarele:

Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au fost trimiși în judecată inculpații:

-,fiul lui și, născut la data de 27.02.1974, în loc., jud. S, cetățenie română, studii 10 clase, administrator SC, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, domiciliat în loc. Z,-, - se. A,. l O, jud. S; pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. b Cod penal,

-,fiul lui și, născut la data de 21.11.1974, în loc. Z, jud. S, cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, domiciliat în loc. Z,-,. 80, se. D,.4,.79, jud. S; pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. b Cod penal,

-G,fiul lui și, născut la data de 20.04.1961, în loc., jud. P, cetățenie română, studii 12 clase, administrator la SC, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, domiciliat în loc. Z,-,. 41, se. A,.9, jud. S; 37 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. a Cod penal,

-.fiul lui și, născut la data de 19.04.1980, în loc. Carei, jud. S M, cetățenie română, studii 8 clase, fără ocupație, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, domiciliat în loc., nr.497, jud. S M, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin. 1 din Legea 39/2003, art. 70 (1) OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. a Cod penal.

Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții G, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți, respectiv călăuzirea altor grupuri de migranți spre a fi trecute în mod fraudulos frontiera de stat a României, întrucât din probele administrate nu s-a putu reține că aceștia au organizat activitățile specifice traficului de migranți pentru alte două grupuri de cetățeni moldoveni, care ar fi fost trecute ilegal frontiera în cursul lunii aprilie 2006.

Disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Departamentului Național Anticorupție cu privire la denunțul făcut de către inculpatul G, referitor la săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către un cadru militar.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului a reținut în fapt următoarele:

În data de 18.05.2006, o patrulă a Poliției de Frontieră din cadrul Carei, a descoperit în Gara din Carei, pe numiții, și, care s-au legitimat cu pașapoartele eliberate de către autoritățile moldovene, în urma studierii pașapoartelor prezentate pentru control, a rezultat faptul că cei trei au intrat în România în data de 17.05.2006, prin F cu un microbuz condus de către cetățeanul. In același microbuz au mai călătorit ca pasagerii numiții, și.

Tot la aceeași dată între orele 19,00 - 19,30 în F autoritățile române au preluat de la autoritățile e, în baza acordului de readmisie pe numiții,. Cu ocazia predării primirii autoritățile e au adus la cunoștință autorităților române, că cele patru persoane, au trecut ilegal frontiera din România în Ungaria, în noaptea de 17/18.05.2006, pe direcția localității, județul S în momentul depistării de către autoritățile e, cei patru cetățeni nu mai aveau nici un document de identitate asupra lor.

Din declarațiile susnumiților a reieșit faptul că cei 9 cetățeni moldoveni au venit din Republica M, cu scopul de a trece ilegal frontiera de stat a României în Ungaria, după care intenția lor era să ajungă în Italia, la muncă, în data de 16.05.2006, aceștia s-au prezentat în, însă nu li s-a permis intrarea în România, existând suspiciuni asupra scopului declarat al călătoriei. Deoarece nu li s-a permis intrarea în țară, întregul grup a fost transbordat în microbuzul condus de numitul, iar în data de 17.05.2006, în jurul orelor 00,30 s-au prezentat din nou la controlul de frontieră din Abița și de această dată li s-a permis intrarea pe teritoriul României. De asemenea, se menționa faptul că au fost transportați până în municipiul Z județul S, localitate unde grupul a fost cazat câteva ore într-un apartament și unde migranții au plătit călăuzelor sume cuprinse între 380 - 400 euro, pentru a fi trecute ilegal frontiera de stat în Ungaria. O parte dintre migranți au fost transportați cu trenul, iar o parte cu autoturismul, ambele grupuri fiind până în localitatea Carei, după aceea migranții au fost preluați de o altă călăuză, și au fost trecuți frontiera dintre România și Ungaria, pe jos. La un moment dat, migranții au fost văzuți de către autoritățile e, ocazie cu care unii dintre ei au fost reținuți de către aceste autorități, alții au reușit să fugă, și să reintre în România, tot prin trecerea ilegală a frontierei.

Pornind de la declarațiile inițiale ale cetățenilor moldoveni au fost identificați inculpații, G, ca fiind persoanele care s-au ocupat de îndrumarea și călăuzirea grupului de migranți, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Față de cetățenii moldoveni a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. Prin ordonanța din data de 31.05.2006 a fost disjunsă cauza cu privire la învinuiții cetățeni moldoveni și s-a format un nou dosar penal, respectiv dosarul 205/D/P/2006, iar la data de 01.06.2006 s-a dispus prin ordonanță revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, măsură ce fusese luată față de învinuiți. Totodată, a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a acestor învinuiți și aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ, respectiv amendă. Ulterior, cetățenii moldoveni au fost reaudiați în calitate de martori.

Din declarația martorei, rezultă faptul că, aceasta dorea să ajungă în Italia, pentru a-și găsi un loc de muncă și în acest sens a luat legătura cu o cunoștință, pe nume, care i-a precizat că urmează să se organizeze un transport ilegal de persoane, spre Italia din România. Tot de la numitul, a aflat că trebuie să aibă asupra ei suma de 450 euro, iar după ce ajungea în Italia, trebuia să mai plătească organizatorilor suma de 2.200 euro. în același timp i s-a comunicat locul unde trebuie să se întâlnească cu celelalte persoane în data de 16 mai 2006, iar la data precizată, martora s-a întâlnit cu ceilalți 8 migranți, s-au urcat într-un microbuz, iar pe drum către România, au fost instruiți de către șofer, ce să declare în punctul de frontieră. Cu toate acestea, autoritățile române nu le-au permis intrarea în țară, iar după aceasta au fost urcați într-un alt microbuz, o parte dintre migranți au renunțat la o parte din bagaje, pentru a nu mai crea suspiciuni autorităților române, și s-au prezentat din nou în punctul de frontieră, de data aceasta reușind să intre în România. Au fost duși cu microbuzul până în localitatea Z, și au fost așteptați în locul unde a oprit microbuzul de către un, acesta le-a cerut migranților să coboare pe rând din microbuz, indicându-ler să intre în bloc, după care fost duși într-un apartament, unde se mai aflau doi bărbați.

ul care i-a așteptat în Z, a fost recunoscut de către martoră după planșa foto, ca fiind inculpatul G, iar cei doi bărbați ce se aflau în apartament, martora i-a identificat în persoanele inculpaților și.

Potrivit declarației martorei, rezultă că, unul dintre cei trei inculpați a plecat cu martora, pentru a cumpăra pantofi sport, pentru trei dintre femeile ce făceau parte din grup, deoarece acestea nu aveau pantofi comozi, iar pentru a ajunge în Ungaria trebuiau să se deplaseze o porțiune de drum, pe jos.

În timp ce se aflau în acel apartament, așa cum rezultă din declarația aceleiași martore, inculpatul G, s-a certat cu martorul, reproșându-i acestuia că este pentru a doua oară în Z, și că vrea să învețe singur traseul spre Ungaria, pentru a nu mai apela la ei și a refuzat să-1 accepte și pe acest martor, în grupul ce urma a fi trecut frontiera în mod fraudulos, în final, a fost acceptat și martorul, pentru a fi trecut frontiera. Tot cu acea ocazie s-au plătit și sumele de bani, care au fost date unuia dintre cei trei inculpați.

Spre seară, 7 dintre martori au fost "duși-de către unul dintre inculpați la gară, acesta le-a cumpărat biletele, le-a indicat trenul în care să se urce, și li s-a precizat că trebuie să coboare în Carei. Martora a făcut parte din grupul, care a mers cu trenul la Carei, și înainte ca trenul să ajungă în acea localitate precizează că i-a întâlnit în tren și pe ceilalți doi migranți, ce nu veniseră cu ei, la gară. în Carei s-au reîntâlnit cu inculpații și, care erau cu mașina, și cu acel autoturism i-au transportat pe rând pe migranți, într-un loc unde erau așteptați de către un alt, care i-a călăuzit peste frontieră până în Ungaria. C care i-a călăuzit peste frontieră este inculpatul. După ce au ajuns în Ungaria și au fost observați de către poliție, migranții s-au împrăștiat, iar martora a fost prinsă de către autoritățile

Potrivit declarației martorei, rezultă că și aceasta dorea să ajungă în Italia, la muncă și printr-un prieten de al său pe nume, a aflat că în data de 16 mai 2006, se organizează un transport din Chișinău spre Italia, iar pentru ajutorul acordat trebuie să plătească 450 euro organizatorilor iar după ce ajunge în Italia, suma de 2 600 euro. Așa cum a declarat și cealaltă martoră, au fost instruiți de șofer ce să declare în punctul de frontieră român, însă datorită faptului că aveau foarte multe bagaje, au creat suspiciuni autorităților române, motiv pentru care inițial, nu i s-a permis intrarea în România. Cu toate acestea șoferul microbuzului a luat legătura telefonic cu o altă persoană, și într-un anumit loc, pe drumul spre Chișinău, s-a făcut transbordarea într-un alt microbuz, renunțându-se la o parte dintre bagaje. Au reușit să intre pe teritoriul românesc, și au fost duși în localitatea Z, unde șoferul microbuzului a oprit lângă un bloc, unde erau așteptați de către un, identificat de către martoră cu ocazia prezentării planșei foto, ca fiind inculpatul Acesta le-a indicat să coboare pe rând din microbuz, să intre pe scara blocului și apoi au fost conduși la un apartament, în acel apartament se mai afla un identificat de martoră ca fiind inculpatul, și a mai venit apoi încă un, pe care 1-a recunoscut în planșele foto, în persoana inculpatului.

Această martoră l-a însoțit pe inculpatul G, în oraș pentru a cumpăra încălțăminte sport, întrucât din discuțiile purtate cu inculpații, înțelesese că vor avea de mers pe jos o distanță destul de Martora a menționat că inculpatul G s-a certat cu unul dintre migranți, reproșându-i că vine pentru a doua oară, și că-1 suspectează că încearcă să învețe traseul, pentru a nu mai apela la serviciile lor de a călăuzi cetățenii moldoveni spre Ungaria, și inițial a refuzat să-1 accepte în grupul ce trebuia trecut frontiera, în cele din urmă și acest migrant, a fost acceptat, și acesta a fost cel care a adunat banii de la cetățenii moldoveni, predându-i mai departe inculpaților. Către seară, inculpatul a dus 7 dintre cetățenii moldoveni, cu autobuzul la gară, le-a cumpărat bilete de tren, și le-a precizat că urmează să se reîntâlnească în Carei, înainte de a ajunge la Carei, în tren au urcat și băiatul care rămăsese cu ea, iar când au ajuns la Carei, în gară cei 9 cetățeni moldoveni au fost așteptați de inculpații și, acesta din urmă fiind cel care a condus autoturismul cu care i-a transportat în două rânduri pe migranți, până la locul unde au fost preluați de către inculpatul, care i-a călăuzit peste frontieră. Martora a fost depistată de către autoritățile

O altă persoană depistată de autoritățile eaf ost numita, iar din declarația acestei martore rezultă că dorea să ajungă în Italia, pentru a-și întâlni prietenul, în data de 16.05.2006, urmare unui telefon primit de la o persoană a Carei identitate nu o cunoaște, s-a deplasat în Chișinău, pentru a pleca spre Italia, prin România. A constatat că în microbuz sunt în total 9 persoane, iar după ce au plecat din Chișinău, a aflat de la că ajunși la destinație fiecare dintre cei care făceau parte din grup, urmau să plătească 2 600 de euro, celui care-i ducea până în Italia. Pe drum șoferul microbuzului i-a învățat să spună că vin în România, pentru a face examene medicale, necesare pentru a pleca la muncă în Israel, examene ce se făceau la Clinica. Toate cele 9 persoane, în punctul de frontieră românesc, au precizat cele învățate de la șofer însă autoritățile române, verificând susținerile acestora, au constatat că nu corespund realității și nu le-au permis intrarea în România. Șoferul microbuzului a luat legătura cu o altă persoană și ulterior au fost îmbarcați într-un alt microbuz, și au intrat pe teritoriul românesc.

Martora precizează faptul că nici unul dintre membrii grupului, nu au purtat discuții cu șoferul celui de al doilea microbuz, și nici nu i-au indicat localitatea în care urma să ajungă în România. Au fost duși în orașul Z, șoferul a oprit microbuzul lângă un bloc, după care a venit în acel loc un și le-a spus să coboare câte doi din microbuz, să intre pe scara blocului, și apoi au intrat în apartament, în acel apartament se mai aflau încă doi bărbați. C care i-a întâmpinat la microbuz este inculpatul G iar ceilalți doi bărbați sunt inculpații și

Din declarația martorei rezultă faptul că în urma discuției între inculpatul G și numitul, acesta din urmă i-a precizat inculpatului că nu dorește să învețe traseul și nici să le fure afacerea, și a motivat că a venit pentru a doua oară întrucât el este cel care urma să-i călăuzească mai departe, pe ceilalți cetățeni moldoveni, de pe teritoriul, spre Italia. Totodată, acesta a precizat că dacă nu va pleca el nu vor pleca nici celelalte persoane din grup. în cele din urmă a fost acceptat și li s-a precizat că trebuie să plătească fiecare 380 euro, lucru pe care 1-au și făcut. Unul dintre migranti nu a avut asupra lui decât 100 de euro, iar ceilalți cetățeni moldoveni, au pus bani pentru a-i completa acestuia suma până la 380 euro. Banii strânși de la migranti au fost dați inculpatului Una dintre fetele din grup a mers împreună cu inculpatul G, să cumpere încălțăminte comodă, iar alții membrii ai grupului s-au dus să cumpere de mâncare. Spre seară li s-a precizat că o parte dintre ei vor fi duși la gară, iar o parte vor merge cu autoturismul, pentru a nu atrage atenția asupra lor.

Martora a rămas împreună cu numitul în apartament, împreună cu inculpatul G, iar ceilalți migranti au fost duși la gară. După un timp în apartament s-au întors și inculpații și, i-au luat pe și pe, și i-au transportat cu un autoturism marca Audii de culoare închisă până în apropiere de Carei. Acolo, i-au urcat și pe cei doi în tren, după ce în prealabil le-au cumpărat bilete, precizându-le că se vor reîntâlnit în Carei, în tren aceștia s-au întâlnit cu ceilalți membrii ai grupului, iar în gara din Carei, s-au întâlnit cu inculpații și. i-au dus pe cetățenii moldoveni la o cafenea, iar de acolo i-au transportat cu autoturismul, pe rând până la ieșirea dintr-o localitate, de unde au fost așteptați de un alt, care i-a călăuzit până în Ungaria. Această călăuză este inculpatul, care le-a cerut să nu se deplaseze în grup, să meargă grupați câte doi, unul pe o parte a drumului, iar alții pe cealaltă parte, pentru a nu atrage atenția asupra lor, în timp ce inculpatul se deplasa în fața migranților. După ce au trecut frontiera, aflându-se pe teritoriul, a fost depistată de autoritățile ungare.

Fiind audiat martorul, acesta a precizat ca și ceilalți martori, că a luat legătura cu o persoană pe nume, și a aflat de la acesta că în data de 16 mai 2006, se organizează un transport de persoane în Italia, și trebuie să aibă asupra sa 450 de euro, iar după ce va ajunge în Italia, va trebui să plătească organizatorilor 2 500 euro. Mergând la locul de întâlnire, a constatat că este vorba de un grup de 9 persoane, și se pleca spre Italia, fără a avea vize legale. Nu au reușit să intre de prima dată în România, au fost transportați într-un alt microbuz, și a trebuit să renunțe la o parte din bagaje, pentru a numai crea suspiciuni autorităților române. cu care a intrat în România a mers până în localitatea Z unde șoferul a oprit lângă un bloc, unde erau așteptați de un, pe care 1-a recunoscut în planșele foto ca fiind inculpatul La indicația acestuia au coborât din mașină, au intrat pe scara unui bloc și apoi într-un apartament, unde au rămas să se odihnească până seara, în acel apartament se mai aflau doi bărbați pe care martorul i-a recunoscut după planșele foto ca fiind inculpații și. Inculpatul G s-a certat cu cetățeanul, pe nume, a refuzat să-l ia și pe acesta în grupul ce urma a fi trecut frontiera, însă în final 1-a acceptat întrucât i-a precizat inculpatului că dacă nu îl acceptă și pe el nici ceilalți cetățeni moldoveni nu vor mai pleca, în timp ce se aflau în acel apartament cetățenii moldoveni au dat câte 380 euro, banii care au fost strânși de numitul, și pe care i-a predat apoi, în prezența celorlalți inculpatului

În cursul serii, martorul a fost transportat împreună cu numitul cu autoturismul, de către inculpatul, la gară, unde au venit apoi alte 5 persoane din grupul lor ce erau însoțite de inculpatul. --au fost cumpărate bilete și au fost urcați în tren, precizându-li-se să coboare la Carei, unde urmau să se întâlnească cu inculpații și, înainte cu două stații de Carei, în tren a urcat și ceilalți doi cetățeni moldoveni, din grupul de nouă, iar martorul, a aflat de la aceștia că fuseseră aduși până în acel loc de către inculpații și, cu care trebuiai să se reîntâlnească în gara Carei. Acest lucru s-a și întâmplat iar apoi cei 9 cetățeni moldoveni au fost transportați pe rând cu autoturismul marca Audi, până într-un loc unde erau așteptați de un, care i-a condus peste frontieră, pe jos până în Ungaria. C care i-a călăuzit până în Ungaria, este inculpatul. Martorul a făcut parte din grupul depistat de către poliția de frontieră

Fiind audiată martora, aceasta a declarat că dorea să ajungă în Italia, să muncească întrucât soțul său este bolnav și are posibilități financiare reduse. Pentru aceasta a discutat cu o persoană cu numele de sau, și conform indicațiilor date de acesta, în data de 16 mai s-a prezentat la microbuzul cu care trebuia să ajungă în România. Pe drum spre România, a adormit iar atunci când s-a trezit a constatat că se întorcea de la vamă, și a aflat că nu i s-a permis intrarea în România. Menționează că șoferul microbuzului a luat legătura cu o altă persoană, după care au fost urcați într-un alt mijloc de transport și au reușit să intre în România, fiind duși de șoferul celui de al doilea microbuz până în localitatea Z unde lângă un bloc erau așteptați de ul pe care 1-a identificat în planșele foto ca fiind inculpatul G, acesta indicându-le să intre pe scara unui bloc și apoi într-un apartament, unde au rămas până seara. La acea locație se aflau și inculpații și, pe care de asemenea i-a indicat în planșele foto ce i-au fost prezentate, însă nici unul dintre aceștia nu le-au dat detalii referitoare la ce se va întâmpla mai departe, dar i-au asigurat că totul va fi bine. Și această martoră a precizat că între inculpatul G și numitul a intervenit o ceartă, însă în final și acest migrant a fost acceptat să facă parte din grup. Este, de asemenea, adevărat faptul că, inculpatul Gaf ost plecat împreună cu una din fetele din grup să cumpere încălțăminte comodă pentru trei dintre tinerele moldovence, și a fost făcut acest lucru deoarece inculpatul le-a precizat că nu vor putea să meargă cu pantofi cu tocuri tot drumul pe care-1 au de parcurs până în Ungaria, în timp ce se aflau în apartament numitul a strâns banii de la cetățenii moldoveni, bani despre care li se spusese din Republica M, să-i aibă asupra lor, iar apoi suma rezultată a fost predată inculpatului.

Martora a declarat că a plătit suma de 450 euro. Această martoră a făcut parte din grupul ce a fost dus de către inculpații și la gară, urcați în tren și li s-a precizat că se vor reîntâlni în gara din Carei. Cu 2 stații înainte de Carei au urcat în tren și ceilalți doi cetățeni moldoveni care rămăseseră în apartament în Z și de la care a înțeles că au fost aduși acolo tot de către aceeași inculpați, în Carei au fost așteptați de către inculpații și, care i-au transportat pe rând până într-un sat unde i-a pus în legătură pe migranți cu ul care urma să-i călăuzească peste frontieră în Ungaria. Acest este inculpatul. După ce au ajuns pe teritoriul, în timp ce se deplasau a strigat cineva poliția, moment în care grupul s-a împrăștiat, iar martora a plecat în aceeași direcție cu numiții și, întrucât nu știau drumul și-au dat seama că nu mai pot continua călătoria motiv pentru care s-au hotărât să revină în România, trecând din nou frontiera ă-română în mod ilegal. S-au deplasat apoi la gară în Carei, unde au fost depistați de către organele de poliție române.

Din declarația martorului reiese faptul că, acesta a discutat tot cu numitul de la care a aflat că în data de 16 mai se organizează un transport de persoane cu destinația Italia. Pentru aceasta trebuia să aibă asupra lui suma de 500 euro, iar după ce ajungea în Italia trebuia să mai plătească suma de 2100 euro. S-a deplasat la locul indicat de și acolo a constatat că se mai aflau alte 8 persoane ce doreau să ajungă în Italia. Au plecat toți cu un microbuz, dar în momentul când au ajuns în punctul de frontieră român autoritățile din frontieră nu le-au permis accesul deoarece au ridicat suspiciuni, atât din punct de vedere al scopului călătoriei, cât și al mărimii bagajelor pe care le aveau. Ulterior au fost îmbarcați în alt microbuz, au mai renunțat la o parte din bagaje și s-au prezentat din nou la punctul de frontieră, unde de data aceasta li s-a permis intrarea în țară.

Martorul precizează că el avea reprezentarea că vor merge în B, dar a constatat că se deplasau spre Trecând și de acest oraș, la aproximativ 60 km. șoferul microbuzului a oprit mașina lângă un bloc unde erau așteptați de un, pe care 1-a identificat în planșele foto ca fiind inculpatul Acesta i-a îndrumat să intre pe scara blocului, apoi au urcat la etajul III. în acel apartament se aflau inculpații și, inculpați recunoscuți de către martor cu ocazia prezentării planșei foto. le-au precizat că trebuie să plătească fiecare suma de 400 euro, bani ce au fost luați de către inculpatul G, inculpat despre care martorul a precizat că avea rolul determinant în grup. Acest martor a mers apoi împreună cu inculpații și, precum și cu numitul au mers în oraș pentru aș cumpăra pantofi sport și treninguri. cetățenii moldoveni au fost împărțiți în trei grupuri, respectiv un grup din 4 persoane, un grup 3 persoane, iar el împreună cu o fată din grup au rămas la apartament. Ceilalți au fost duși la gară de către inculpați, iar apoi martorul împreună cu fata au fost duși de inculpații și, cu autoturismul marca Audi A6, de culoare închisă până în apropiere de Carei, au fost urcați în tren, unde s-au întâlnit cu ceilalți membrii ai grupului din M, iar apoi au coborât toți în gara din Carei. Acolo erau așteptați conform înțelegerii de către inculpații și, care i-au dus în două rânduri cu același autoturism marca Audi A6, respectiv pe martor și 2 fete la un bar dintr-un sat, iar ceilalți migrând au intrat într-un bar din zona. Au fost apoi duși într-un sat unde li s-a făcut legătura cu cel care se ocupa de trecerea lor peste frontieră, călăuză identificată în persoana inculpatului.

După ce ajuns în Ungaria la un moment dat a observat o mașină a poliției e, s-a speriat și a luat-o la fugă împreună cu numitul. Grupul s-a împrăștiat, iar el împreună cu au reintrat ilegal în România, au mers la Carei, au făcut autostopul și s-au deplasat la Au mers în acea localitate deoarece numitul vorbise la telefon cu inculpatul G și acesta îi chemase la Z, la apartamentul unde fuseseră găzduiți pentru câteva ore. Inculpatul se afla în acel apartament, iar cei 2 cetățeni moldoveni au dormit peste noapte acolo. A doua zi cei doi au primit de la inculpat suma de 400 euro și - lei, bani de drum pentru a se întoarce în M, în același timp inculpatul le-a precizat ce traseu să parcurgă respectiv, autobuzul până la ieșirea din oraș, apoi să facă autostopul până la C, de acolo trenul până la I, iar de acolo cu o mașină de ocazie până la vama pe unde puteau ieșii din România. Cei doi au fost identificați de organele de poliție și aduși pentru audieri.

Martorul a declarat că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul marca Audi și acest inculpat are o cicatrice pe mâna dreaptă în zona brațului și un tatuaj M colorat, însă nu reține ce reprezenta acel tatuaj. De asemenea în timp ce se deplasa cu acesta în mașină, inculpatul i-a dat un număr de telefon la care putea fi apelat în cazul în care și soția martorului ar fi dorit să ajungă în Italia. Acel număr de telefon martorul la pus la dispoziția organelor de poliție.

În ceea ce-1 privește pe martorul, acesta a precizat că aflase că în data de 16 mai 2006 pleca un grup de moldoveni în Italia, fără a avea vize și s-a hotărât să meargă și el. Această informație îi fusese dată de către un prieten. că trebuie să aibă asupra sa suma de 100 euro, iar după ce ajungea în Italia părinții săi trebuiau să-i de lui suma de 2000 euro, bani ce erau dați apoi numitului persoană ce se ocupase de organizarea acestei deplasări ilegale.

La data indicată martorul a mers la locul de întâlnire și a constatat că sunt mai multe persoane doritoare de a merge în Italia, s-au urcat în microbuz însă ajungând în frontiera română nu li s-a permis intrarea, autoritățile având suspiciuni cu privire la scopul pe care 1-au declarat. S-au reîntors înspre Chișinău, iar pe drum s-a efectuat transbordarea lor într-un alt microbuz, cu care au revenit în punctul de frontieră și au reușit să intre în România. Șoferul le-a spus că-i duce la B, după care le-a precizat că-i duce la C, ca în final să ajungă în Z, mașina fiind oprită lângă un bloc unde erau așteptați de către inculpatul G, care de altfel i-a indicat șoferului unde să parcheze microbuzul. Apoi i-a îndrumat spre scara blocului și respectiv apartamentul unde se aflau inculpații și. Inculpații au fost identificați de martor după planșele foto ce i-au fost prezentate.

Ca și ceilalți martori și precizează că între inculpați și numitul a avut loc o ceartă, aceștia nu au mai vrut ca migrantul să facă parte din grupul ce urma a fi scos din țară, însă în final au revenit asupra acestei decizii deoarece li s-a precizat că dacă nu va merge și, nici ceilalți nu vor mai pleca. La un moment dat inculpatul a plecat cu una dintre fete să cumpere încălțăminte comodă, deoarece aveau nevoie de pantofi sport, având de parcurs o distanță de drum destul de M pe jos.

Fiecare a trebuit să plătească 380 euro, bani ce au fost strânși de către, iar apoi acesta i-a dat inculpatului Martorul neavând decât 100 euro ceilalți cetățeni moldoveni au strâns bani pentru a achita și pentru acest martor suma de 380 euro. Spre seară, martorul împreună cu alți 4 moldoveni au fost duși la gară de către inculpatul, alți doi cetățeni moldoveni au fost duși la gară de inculpatul, iar alte două persoane au rămas la apartament. Biletele de tren le-au fost cumpărate de către inculpați și li s-a precizat că se vor întâlni în gara din Carei. Cei care rămăseseră în apartament au urcat și ei în tren cu două stații înainte de ajunge în Carei și a înțeles că aceștia fuseseră aduși de către aceeași inculpați cu mașina, în gara din Carei conform planului s-au întâlnit cu inculpații și, au fost împărțiți în două grupuri, un grup a fost luat de inculpați și dus cu mașina, iar cel de-al doilea grup a rămas să aștepte la o cafenea pe care inculpații au indicat- La un moment dat numitul a fost sunat pe telefon de către unul dintre inculpați și i s-a precizat acestuia să se deplaseze cu ceilalți până în apropierea unei fabrici de ulei. în întâmpinarea lor au venit cei doi inculpați cu autoturismul marca Audi, le-au spus să urce repede în mașină și i-au transportat până într-un sat unde s-au întâlnit cu ceilalți membri ai grupului și au fost puși în legătură cu cel care trebuia să-i treacă frontiera în Ungaria, lucru ce s-a și întâmplat. Au mers câteva ore pe jos, iar la un moment dat s-a strigat poliția, moment în care au fugit în direcții diferite, martorul mergând în aceeași direcție cu și. Deoarece nu știau drumul mai departe cei trei s-au hotărât să se întoarcă în România și au reintrat în țară în mod fraudulos. Au ajuns până în gara din Carei, unde au fost legitimați de către organele de poliție.

Martorul a precizat că în 16 mai 2006 venit la locul de îmbarcare din Chișinău unde a văzut că mai sunt încă 8 persoane care doreau să vină în România cu destinația finală Italia, în punctul de frontieră au fost întorși, după care au fost îmbarcați într-un alt microbuz cu care au venit în România și au mers până în localitatea Z, unde au fost așteptați lângă un bloc de către inculpatul G, acesta le-a indicat pe ce scară să intre și apoi apartamentul în care să meargă. Acolo, martorul i-a întâlnit pe inculpații și, iar toți inculpații au fost identificați de martor cu ocazia prezentării planșei foto pentru recunoaștere după fotografie. I-a plătit personal inculpatului suma de 380 euro, după care a mers să doarmă. au fost duși în două grupuri la gară, de către inculpații și, le-au fost cumpărate de către aceștia bilete de tren până la Carei, unde trebuiau să se reîntâlnească cu cei doi inculpați, lucru ce s-a și întâmplat. Doi dintre cetățenii moldoveni au urcat mai târziu în tren, mai precis cu două stații înainte de a ajunge în Carei. Au fost apoi transportați în două rânduri cu mașina de către inculpați până într-un sat unde au fost puși în legătura cu persoane care i-a trecut în mod fraudulos frontiera româno-ă, respectiv inculpatul. Martorul a făcut parte din grupul ce s-a reîntors în România prin trecerea frontierei în mod ilegal și a fost depistat în gara din Carei de către organele de poliție.

Martorul este cel care a avut discuția în contradictoriu cu inculpatul Din declarația martorului reiese faptul că acesta dorește să ajungă de mai mult timp în Italia, motiv pentru care i-a plătit numitului din Republica M suma de 2300 euro. Prin intermediul aceleași persoane a plecat în Italia și fratele martorului. Astfel, conform celor precizate de, în data de 30 aprilie 2006 martorul avenit în România împreună cu alte 7 persoane și au călătorit cu un microbuz marca VW de culoare galbenă. Au ajuns în Z în data de 01 mai 2006, unde trebuiau să se întâlnească cu un, lucru pe care îl cunoștea de la, întrucât nu reușeau să se întâlnească cu acea persoană, șoferul microbuzului a luat legătura cu și acesta le-a comunicat numărul de telefon al celui cu care trebuiau să ia legătura. Șoferul 1-a sunat pe acel individ și a stabilit locul de întâlnire între niște blocuri unde erau așteptați de acel, care i-a condus apoi la un apartament situat la etajul III. Acel este de fapt inculpatul Au stat în acel apartament până seara când au mai venit alți doi bărbați, după care o parte din grup a fost transportată cu autobuzul, iar alții cu un autoturism de culoare închisă la gara din Ceilalți doi bărbați sunt inculpații și.

Ajunși la gară, 6 persoane din grup împreună cu inculpatul au mers cu trenul până la Carei, iar celelalte două persoane, două fete au fost transportate de inculpatul cu autoturismul până la Carei. Din Carei grupul a fost transportat până în primul sat de lângă Carei și de acolo trecuți în mod fraudulos frontiera de către o altă călăuză, respectiv inculpatul.

În Ungaria au preluați de un microbuz și transportați până într-un sat, cazați până în data de 03.05.2005, după care au fost duși cu microbuzul până la frontiera ungaro - austriacă. De aici au trecut frontiera pe jos, au fost așteptați de către un și apoi conduși la microbuzul care-i aștepta și au fost duși la Viena unde au fost cazați într-un apartament până în data de 09.05.2006. La acea dată au plecat spre Italia cu trei autoturisme, însă autoturismul în care se afla martorul a fost oprit în trafic de către poliția austriacă și în urma verificărilor făcute s-a constatat că ocupanții mașinii se află ilegal pe teritoriul Austriei, motiv pentru care cei trei cetățeni moldoveni au fost trimiși înapoi în Republica

Ajungând în Republica M, martorul a luat din nou legătura cu numitul, i-a spus ce s-a întâmplat, iar susnumitul i-a precizat că se mai organizează un transport în data de 16 mai 2006, dată la care martorul s-a prezentat la ora și locul indicat de către acea persoană. A constatat că erau în total 9 persoane care trebuiau să ajungă în Italia, iar șoferul era una și aceeași persoană cu cel cu care venise în cursul lunii mai în România. Acesta i-a instruit ce să declare în punctul de trecere a frontierei, însă cu toate acestea nu li s-a permis intrarea pe teritoriul românesc, astfel că s-au întors spre Chișinău. Pe drum, șoferul a luat legătura telefonic cu o altă persoană, după care grupul format din cei 9 migranți a fost îmbarcat într-un alt microbuz, au revenit în punctul de frontieră și li s-a permis intrarea în țară.

După ce au trecut de punctul de frontieră, potrivit declarației martorului, rezultă că șoferul microbuzului i-a dat o cartelă, precizându-i că trebuie sunat, pentru a i se comunica că au intrat în România, lucru care a fost făcut de către martor. La un moment dat martorul a fost sunat de către un, care i-a spus să-i transmită șoferului să-i ducă în Z la locul stabilit. Martorul a transmis mesajul, și au fost duși la Z, șoferul microbuzului oprind lângă un bloc, iar acolo erau așteptați de inculpatul G, care i-a îndrumat pe cetățenii moldoveni să urce într-un apartament al blocului situat la etajul 3. în acel apartament, martorul i-a reîntâlnit si pe ceilalți doi inculpați, respectiv și, persoane care călăuziseră și grupul din care făcuse parte martorul în cursul lunii mai 2006.

Martorul confirmă că a avut o discuție cu cei trei inculpați, ocazie cu care aceștia 1-au acuzat, că a venit ca să învețe drumul spre Ungaria, pentru ca apoi el împreună cu să le preia afacerea. Datorită faptului că s-au certat cu această ocazie și nu au mai vrut să-1 lase pe martor să facă parte din grupul ce trebuia trecut frontiera, pentru a rezolva această problemă, inculpatul Gad iscutat la telefon cu și în urma acelei discuții a fost de acort să-1 ducă și pe martor peste frontieră.

Au rămas în acel apartament până seara, timp în care fiecare persoană din grup, a plătit suma de 380 euro, banii fiind luați de către inculpatul Tot acest inculpat a fost cel care a însoțit două fete din grup, pentru a-și cumpăra încălțăminte comodă, iar seara 7 dintre migranți au fost duși la gară, pentru a merge cu trenul până la Carei, iar celelalte două persoane din grup au fost transportate spre Carei de către inculpații și, până în apropiere de acea localitate, și înainte cu două stații de Carei, în tren au urcat și cele două persoane, în gara din Carei au fost așteptați de inculpații și, care i-au transportat cu autoturismul în două rânduri, în același sat, în care martorul fusese transportat și la începutul lunii mai 2006, și unde au fost așteptați de aceeași călăuză care îl trecuse pe martor în luna mai frontiera în Ungaria. Această călăuză este inculpatul.

În timp ce se deplasau pe jos, cineva din grup a anunțat că în zonă a apărut poliția astfel că grupul s-a dispensat, iar martorul a fugit în aceeași direcție cu martorul. Cei doi au reintrat în România trecând ilegal frontiera dinspre Ungaria spre România, au ajuns în Carei, și de acolo au luat o mașină cu care s-au deplasat până la Acest lucru a fost făcut ca urmare a faptului că martorul a luat legătura telefonic cu numitul, care i-a indicat să meargă la Z, să-1 caute pe unul dintre cei trei inculpați, indiferent care, întrucât este posibil să plece în Italia cu următorul grup sau să se reîntoarcă în Martorul cu toate că a încercat să-l contacteze telefonic pe inculpatul G, acesta nu a răspuns, motiv pentru care martorul 1-a sunat din nou pe, acesta din urmă a luat legătura telefonic cu inculpatul G, și apoi acest inculpat 1-a sunat pe martor. După aceasta cei doi martori au fost cazați în apartamentul din Au rămas în acel apartament până în data de 20 mai 2006, după care au plecat spre C, de acolo au luat trenul până la I și apoi s-au deplasat către punctul de frontieră, ocazie cu care au fost identificați de către organele de poliție, înainte de a pleca spre C, martorul a primit de la inculpatul suma de 400 euro și 500 000 lei, pentru a avea bani de drum, pentru el și celălalt martor.

În cauză au fost efectuate recunoașteri după fotografie, fiind întocmite procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere, procese verbale din care rezultă că cetățenii moldoveni i-au indicat pe inculpații ca fiind persoanele care s-au ocupat de găzduirea și călăuzirea lor, în vederea trecerii în mod ilegal la frontierei de stat a României, existând la dosar planșele foto întocmite cu această ocazie.

Totodată, se reține că a fost solicitată percheziția domiciliară, la imobilele situate în Z, B-dul - - 88,. 25, reședința inculpatului, și în Z B-dul -, - 88,. 11, reședința inculpatului A fost emisă de către TRIBUNALUL SATU MARE, autorizația nr. 61/S din 24 mai 2006, prin care se autoriza, efectuarea perchezițiilor domiciliare, la adresele mai sus menționate, în urma efectuării percheziției domiciliare, la reședința inculpatului, nu au fost identificate obiecte, înscrisuri sau valorii, care să aibă legătură cu cauza. Cu ocazia percheziției efectuate la reședința inculpatului G, potrivit procesului verbal încheiat, rezultă că înainte de începerea percheziției, inculpatul a pus la dispoziția organelor de cercetare un ambalaj de dulciuri, în care se aflau 4 bancnote a câte 500 euro, bancnote pe care inculpatul le-a scos de sub linoleumul din balcon și a declarat că-i aparțin. La terminarea percheziției, cele 4 bancnote a câte 500 euro, au fost ridicate de către organele de cercetare, fiind ridicate în vederea confiscării, Tot cu ocazia percheziției efectuate, au fost ridicate un număr de 34 de înscrisuri, printre care și un înscris, pe care este menționată adresa inculpatului. în momentul în care a fost pus în executare mandatul de aducere, pentru inculpatul, asupra acestuia a fost găsit un înscris mototolit pe care inculpatul îl ținea în mâna, înscris ce este depus la dosarul cauzei, și pe care sunt menționate mai multe numere de telefon mobil, aparținând persoanelor cu numele de C, P 2, și.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatulGutilizează telefonul cu numărul - și telefonul cu numărul -, inculpatul utilizează telefonul cu numărul -, inculpatul,utilizează telefonul cu numărul -, iar inculpatul utilizează telefonul cu numărul -.

În cauză s-a procedat la citirea memoriei telefonului mobil (-), utilizat de către inculpatulG,iar în agenta telefonică au fost identificate la poziția 11, numele de - -, la poziția 21, numele de - -, și la poziția 54, numele de - -. Datele sunt consemnate în procesul verbal de citire a memoriei telefonului mobil, existent la dosarul cauzei.

Ca urmare a citirii memoriei telefonului mobil ( -), utilizat de către inculpatul,din agenda telefonică a rezultat că la poziția 33, este numele - -, și la poziția 108, este menționat numele de - -. Datele sunt consemnate în procesul verbal de citire a memoriei telefonului mobil, existent la dosarul cauzei.

Conform procesului verbal de citire a memoriei telefonului mobil (-) utilizat de,rezultă că în agenda telefonică la poziția 6, este menționat numele - -, la poziția 23, numele --.

În urma citirii memoriei telefonului mobil (-), utilizat de inculpatul,în agenda telefonică la poziția 4, este trecut numele (-) și la poziția 7 numele - -.

Din confruntarea numerelor identificate cu ocazia listării agendelor telefonice, rezultă că inculpații aveau în memoria telefonului numerele de telefon utilizate de către fiecare dintre ei, inculpatul G fiind menționat în agendele celorlalți inculpați sub numele de, și. în același timp se constată că numărul de telefon al inculpatului, se regăsește în agenda telefonică a inculpatului G, nefiind identificat în agendele celorlalți doi inculpați. De altfel, din examinarea apelurilor recepționate și efectuate rezultă că inculpații G, și, au discutat între ei la aceleași date, iar inculpatul a discutat numai cu inculpatul

De asemenea, procedându-se la citirea memoriei telefonului utilizat de către cetățeanul, ce are numărul -, se constată că în agenda telefonică la numărul 2, este mențiunea P 2 - -, iar către acest număr au fost efectuate apeluri telefonice și au fost totodată recepționate de la acest număr apeluri telefonice. Cu privire la această mențiune, numitul a precizat că numărul de telefon aparține numitului, nimeni altul decât inculpatul în același timp în agenda telefonică a cetățeanului mai este trecută mențiunea P - -, despre care a precizat că aparține tot numitului.

Fiind audiat inculpatul,acesta a declarat că îl cunoaște pe inculpatul de aproximativ, de 1 an de zile, iar pe inculpatul G, l-a cunoscut prin intermediul primului inculpat, în jurul datei de 17 mai, cei doi l-au contactat telefonic și l-au rugat să-i însoțească la Carei, precizându-i că doresc să se întâlnească, cu ceva prieteni. A fost de acord cu această propunere, și s-a deplasat cu ceilalți doi inculpați până la Carei, folosind autoturismul prietenei sale, numita. Inculpatul susține că a parcat autoturismul în fața sediului parchetului din acea localitate, după care inculpații și, au coborât din mașină, și au lipsit circa 30-40 de minute. Precizează că el a rămas să-i aștepte la mașină, și nu cunoaște unde au mers cei doi. După aceasta au revenit toți trei în Z, el a mers la domiciliul său, iar pe ceilalți doi inculpați i-a lăsat în oraș. Inculpatul a mai precizat că a doua zi acestui fapt a plecat cu nepotul său la B, unde a stat aproximativ o săptămână, reîntorcându-se în Z, în data de 22 mai 2006. Menționează că nu-i cunoaște pe cetățenii moldoveni, și nu are nici o legătură cu călăuzirea acestora în vederea trecerii frontierei de stat a României, în mod fraudulos.

Inculpatul menționează faptul că îi cunoaște doar pe inculpații și G, și că în data de 17 mai 2006, se afla în municipiul B, însă nu poate preciza, unde anume în B, întrucât nefiind din acest oraș, nu cunoaște localitatea. Cu privire la reședința unde locuiește în Z acesta susține că de la acea garsonieră mai au chei și alte persoane, întrucât locația respectivă este folosită ca loc de întâlnire, pentru organizarea unor evenimente.

Ulterior acestei declarații, inculpatul a dat o nouă declarație prin care a precizat că pe inculpatul G l-a cunoscut în urmă cu mai mult timp, prin intermediul unor cunoștințe comune, iar în cursul acestui an reîntâlnindu-se cu acesta, a constatat că și-a închiriat un apartament, în blocul în care stătea și el, întrucât acesta își făcea ceva reparații la apartament i-a permis de câteva ori să vină la el, pentru a-și face igiena, motiv pentru care i-a dat și o cheie de la apartamentul său. în același timp, se reține că inculpatul l-a ajutat pe inculpatul, în sensul că a achitat datoriile pe care acesta din urmă le avea la întreținere, iar inculpatul la ajutat și el la rândul său și 1-a făcut asociat la firma SCT. din Z, pe inculpatul.

În cursul lunii aprilie sau mai 2006, inculpatul i-a cerut să-l ducă până la Carei, în sensul de a găsi o mașină care să-l transporte până în acea localitate, sens în care inculpatul a apelat la inculpatul. Au plecat toți trei la Carei, cu autoturismul condus de, autoturism marca Audi, cu numere de înmatriculare de Din câte își amintește inculpatul, în Carei au mers undeva în zona centrală, el a coborât pentru a-și cumpăra ceva de mâncare, inculpatul a rămas în mașină, iar inculpatul a plecat pentru a se întâlni cu cineva, însă nu cunoaște cu cine. Reține că au stat acolo circa 30 de minute, iar după ce a revenit s-au reîntors în

Potrivit declarației inculpatului rezultă faptul că, în jurul datei de 14 sau 15 mai 1-a întrebat dacă poate să cazeze pe cineva la apartamentul lui, propunere cu care inculpatul a fost de acord. Nu i s-a precizat despre cine este vorba nici dacă este o singură persoană sau sunt mai multe. La câtva timp după aceasta a fost întrebat dacă cunoaște zona Carei, și mai precis localitatea Cămin, întrucât bunicii inculpatului sunt din Carei, inculpatul cunoaște acea zonă, lucru pe care i l-a spus și lui.

În data de 16 seara, i-a spus că persoanele care trebuie cazate sunt cetățeni moldoveni, aceștia trebuie duși până în localitatea Cămin, și acolo urma să-i aștepte altcineva, întrucât era nevoie de o mașină pentru transportul acestora, inculpatul a luat legătura cu inculpatul, pe care l-a rugat să-l ajute să meargă până la Carei, după care se vor reîntoarce în

Adoua zi dimineață a venit inculpatul la locuința inculpatului, iar la scurt timp după aceasta a venit și inculpatul însoțit de 9 persoane atât bărbați cât și femei, în momentul în care au văzut câte persoane trebuie transportate, cei doi inculpați au rămas surprinși, iar inculpatul a precizat că nu are cum să ducă atâtea persoane la Carei, motiv pentru care acesta a și plecat, și le-a spus să-l sune mai târziu când hotărăsc ce vor face. Inculpatul a plecat și el din apartament și l-a lăsat pe inculpatul cu migranții la acea locație. După aproximativ 2 ore, l-a contactat telefonic și l-a rugat să se reîntoarcă la apartament, întrucât avea ceva probleme cu unul dintre migranți.

Cu acea ocazie inculpatul a înțeles de la inculpatul că unul dintre băieții din grup crede că este călăuză, și îi e teamă să nu fi fost trimis de către organele de politie, rugându-l să discute el cu acea persoană. L-a chemat și pe inculpatul și după ce a venit acesta au discutat cu acel băiat, atât în fața blocului în mașina lui, cât și în apartament. Acea persoană le-a precizat că vrea să ajungă în Italia, întrucât are familia acolo, a mai încercat o dată însă a fost prins în Austria, nu este călăuză și vrea să plece cu grupul. Acel băiat a vorbit la telefon cu o persoană, atât în limba română cât și în limba rusă, și din câte a înțeles transmitea că nu mai vor să fie duși. De pe telefonul cetățeanului a vorbit și inculpatul la telefon, cu persoana respectivă, și după ce a încheiat conversația atât inculpatul, cât și inculpatul i-au precizat inculpatului că nu vor să-l mai ajute.

După aceasta au urcat toți în apartament, le-a spus să-și facă bagajele și să plece, să își găsească mașină după care și au plecat, lăsându-l pe cu migranții. A mai fost apoi sunat de către care a insistat să-l ajute, și în final a acceptat, motiv pentru care s-a interesat la gară să vadă la ce oră există tren spre Carei, și l-a sunat apoi pe, rugându-l să vină cu el până la Carei, întrucât era deja târziu și nu mai avea cu ce să se întoarcă în Șapte dintre migranți au fost duși la gară înZ,de către inculpatul, le-a cumpărat bilete cu banii dați de, iar apoi acesta împreună cu inculpatul și încă doi migranți au plecat cu mașina până la Carei, în mașină cu ei au urcat doi migranți, o fată și un băiat, iar pe drum au discutat cu aceștia referitor la sumele de bani pe care le plăteau, pentru a fi trecuți frontiera. Inculpatul a declarat că cei doi migranți nu au vrut să spună cu exactitate ce sume se plătesc, pentru a ajunge în Italia, ci doar suma de bani pe care i-au plătit-o lui, respectiv 380 euro, fiecare.

Înainte de a pleca din Z, inculpatul a aflat de la inculpatul G că la intrarea în localitatea Cămin, o să fie așteptat de o persoană, iar pe migranți trebuie să-i lase acelei persoane. Cei doi migranți pe care i-au luat în mașină, i-au urcat apoi în tren, cu o stație sau două înainte de localitatea Carei, întrucât, așa cum a declarat inculpatul, acestuia i-a fost teamă ca ceilalți să nu coboare din tren în acea localitate și să meargă mai departe spre S M, unde mergea trenul, în gara Carei i-a așteptat, au coborât toți cei 9 migranți, a mers cu ei la barul din apropierea, le-a cumpărat sucuri și cafea din banii dați tot de către.

Inculpatul a menționat că pe drum spre Carei i-a spus inculpatului că oamenii trebuie duși până în localitatea Cămin, iar ora la care trebuia să se întâlnească cu persoana ce-i prelua era ora 22.00. Potrivit declarației acestui inculpat, inculpatul nu a vrut inițial să mai meargă până în acea localitate, însă în final a acceptat deoarece nu mai era decât 1 km de parcurs. au fost transportați în două rânduri și în dreptul indicatorului cu denumirea localității Cămin, au văzut o persoană pe care au întrebat-o dacă e, acesta le-a confirmat și i-au lăsat pe migranți în grija lui. După aceasta cei doi inculpați s-au reîntors în

A doua zi a fost sunat de către care i-a spus că au fost ceva probleme, pe migranți i-ar fi prins poliția, însă nu a crezut cele spuse de către acesta. Cu acea ocazie inculpatul i-a cerut inculpatului să-i dea și lui ceva bani din banii primiți de la migranți, moment în care inculpatul i-a spus că o să-i dea, dar după ce socotește cu cât trebuie să rămână el. Inculpatul a precizat că nu a primit nici un de la inculpatul pentru ajutorul acordat.

Ulterior, inculpatul a plecat cu inculpatul la fiindu-i teamă să nu fie căutat de către poliție pentru cele întâmplate, în timp ce se afla în B, a fost contactat telefonic de către, care i-a spus că doi dintre moldoveni au venit înapoi și i-a cazat la el în apartament, moment în care inculpatul i-a cerut celuilalt inculpat să îi scoată de la acea locație.

InculpatulGa precizat inițial că nu se consideră vinovat de comiterea faptelor ce au fost reținute în sarcina sa și nu a făcut nici un fel de declarații, cu privire la acestea, după care a revenit asupra acestei declarații și a precizat cum s-au întâmplat lucrurile.

Potrivit declarației date de către acesta rezultă faptul că acest inculpat s-a liberat din Penitenciarul Satu Mare în luna noiembrie 2005, iar în perioada executării pedepsei 1-a cunoscut pe inculpatul cu care a rămas în relații apropiate. După ieșirea din penitenciar s-a stabilit pentru scurt timp în S, iar apoi s-a stabilit în orașul Ulterior acestui fapt, inculpatul G susține că a colaborat cu un ofițer din, persoană care 1-a determinat să se infiltreze într-o grupare ce avea preocupări pe linia traficului de migranți. în acest sens a mers la I pentru a se întâlni cu numiții și, cetățeni moldoveni,primul având și cetățenie română. Nu a reușit să se întâlnească cu nici unul dintre aceștia, deoarece nu s-au prezentat la întâlnire. Cu și a discutat doar la telefon, iar i-a precizat că dacă vrea să se întâlnească cu el va trebui să meargă în Republica

La scurt timp după aceasta un alt cetățean pe nume ce face parte din gruparea condusă de, i-a trimis un număr de 8 cetățeni moldoveni, pe care el avea obligația să-i direcționeze, către O, către cei care trebuiau să se ocupe de trecerea migranților înspre Ungaria. Acele călăuze, ale căror nume nu le cunoaște nu au mai putut să se ocupe de trecerea migranților înspre Ungaria datorită unor evenimente care aveau loc în Ungaria. Menționează că migranții au fost aduși doar până la gară în Z după care au fost trimiși înapoi în Republica M nemaiputându-se asigura trecerea lor peste frontieră.

Ca urmare a cestui fapt, inculpatul G s-a gândit că inculpatul îl poate ajuta să treacă peste frontieră grupurile de migranți, motiv pentru care a mers la Carei pentru a se întâlni cu acest inculpat, lucru care s-a și întâmplat. A fost la acea întâlnire cu inculpatul, cu cetățeanul, cumnatul lui, și șoferul care a condus mașina de culoare roșie cu care s-au deplasat, în urma discuției avute cu inculpatul, acesta din urmă a fost de acord, ca în momentul în care vor avea cetățeni moldoveni, să-l anunțe pentru a-i prelua și a-i trece frontiera.

Ulterior acestui fapt, cetățeanul a venit cu 4 cetățeni moldoveni, pe care trebuiau să-i treacă frontiera în Ungaria. Cei 4 migranți au fost împărțiți în două grupuri, doi dintre ei au plecat cu inculpații și, cu mașina Audi, iar doi migranți au plecat cu cumnatul lui și șoferul Seatului. Din câte cunoaște inculpatul G, cei 4 migranți au fost preluați de către inculpatul și trecuți în mod fraudulos frontiera.

Numitul în acest timp a stat cazat la inculpatul, așteptând să vadă dacă problema s-a rezolvat sau nu. în momentul în care inculpații și s-au reîntors, i-au confirmat că migranții au fost trecuți, trebuia să împartă banii care fuseseră plătiți de către migranți, respectiv 300 euro de persoană, în total 1200 euro. Inculpatul ar fi trebuit să primească 400 euro, 100 euro pentru fiecare migrant trecut frontiera, inculpatul G ar fi trebuit să primească 200 euro, iar inculpații și, câte 300 euro fiecare, în același timp din suma plătită de către migranți trebuia achitată o sumă de bani și proprietarului mașinii, motiv pentru care inculpatul a renunțat la suma de 200 euro ce-i revenea și le-a dat banii inculpaților și pentru a rezolva problema cu cei care i-au ajutat să transporte migrantii.

s-a întors în va, iar la aproximativ o săptămână a revenit împreună cu un grup format din 8 moldoveni. au fost cazați pentru câteva ore la locuința inculpatului, după care doi dintre migranți au plecat cu mașina condusă de inculpatul până la Carei, iar 6 migranți au plecat cu trenul însoțiți de inculpatul până la Carei. Toți cei 8 migranți au fost predați mai departe inculpatului care i-a trecut frontiera în mod fraudulos spre Ungaria. La reîntoarcerea în Zai nculpaților și, numitul, care aștepta în locuința lui, a dat celorlalți doi inculpați suma strânsă de la migranți, respectiv 300 de euro de migrant, în total 2400 euro. Din această sumă 800 euro îi revenea inculpatului, inculpații și au primit câte 680 euro fiecare, iar din suma ce i-a revenit inculpatului acesta le-a cumpărat celorlalți inculpați cartele, pe care le-a și reîncărcat ulterior.

La scurt timp după aceasta inculpatul a vorbit cu la telefon și acesta i-a precizat că mai are încă 8 migranți pe care îi va trimite, grupul nemaifiind însoțit de sau alți membrii ai grupării din Acest grup este cel care a intrat pe data de 1 mai 2006, grup care de asemenea a fost cazat la locuința inculpatului, de unde au fost transportați doi dintre ei cu mașina de către inculpatul, iar ceilalți însoțiți de către inculpatul până la Carei. Grupul a fost preluat, ca de obicei, de către inculpatul și condus către frontieră fiind trecuți în mod fraudulos spre Ungaria, înainte de a pleca spre Carei, migrantii au strâns banii, în timp ce se aflau în locuința lui, iar suma rezultată de 2 800 euro, (350 euro fiecare migrant), a rămas la inculpatul G, urmând ca la reîntoarcerea inculpaților și, acesta să împartă banii. Din acești banii, 800 euro i-au fost trimiși inculpatului, inculpații și au primit câte 850 euro, iar restul i-a revenit inculpatului, bani din care acesta susține că a plătit biletele de tren până la Carei, ale migranților, precum și benzina pentru mașina folosită de către inculpatul pentru transportul unora dintre migranți.

grup de migranți a fost cel din data de 17 mai 2005, grup format din 9 cetățeni moldoveni, care de asemenea a fost cazat pentru o scurtă perioadă la locuința inculpatului, o parte dintre migranți au mers cu trenul până la Carei și o parte cu mașina cu. Și acest grup a fost preluat de inculpatul, trecut frontiera, și din câte a înțeles inculpatul o parte dintre migranți au fost prinși de către autoritățile

Doi dintre migranți s-au reîntors în țară, l-au contactat și au venit la Z, au dormit o noapte la locuința inculpatului, după care au plecat spre

De data aceasta migranții au plătit câte 380 euro, fiind în total strânsă suma de 3420 euro. Din această sumă 900 euro a primit, și câte 840 euro, iar inculpatului i-a revenit suma de 840 euro. Din acești bani, conform celor declarate de către inculpatul, acesta le-a dat celor doi migranți când s-au reîntors în Z câte 400 euro și 500 000 lei, pentru a avea bani de drum și a se reîntoarce în

A doua zi după ce au plecat migranții, inculpatul și, au plecat la B, la locuința pe care o are inculpatul în

Inculpatul a menționat inițial că nu are de făcut nici o declarație referitor la faptele pentru care este cercetat, pentru ca ulterior să revină asupra acestei declarații și să precizeze că îl cunoaște pe inculpatul G din perioada în care se aflau în Penitenciarul Satu Mare, fiind amândoi în executarea unor pedepse privative de libertate. Inculpatul G s-a eliberat din penitenciar în cursul anului 2005, iar inculpatul s-a liberat în anul 2006. Ulterior acestui fapt, cei doi inculpați au vorbit la telefon și s-au întâlnit în cursul lunii martie 2006 în Carei. Cu ocazia acelei întâlniri au discutat despre posibilitatea angajării inculpatului la barul pe care îl avea G în Nu a dat curs acestei oferte, întrucât și-a găsit de lucru la o din Carei.

Potrivit declarației inculpatului rezultă faptul că, în cursul lunii mai a fost contactat telefonic de către G, care i-a precizat că sunt 9 oameni care trebuie trecuți frontiera spre Ungaria și el a fost de acord să se ocupe de acest lucru, în același timp inculpatul a declarat că, cu ocazia întâlnirii din luna martie, inculpatul G 1-a întrebat dacă are posibilitatea să se ocupe de trecerea unor persoane frontiera în mod fraudulos, ocazie cu care inculpatul i-a precizat că există această posibilitate, locul pe unde s-ar putea face trecerea, precum și locul unde se puteau întâlni pentru a face preluarea grupului. Locul unde trebuiau aduși migranții era la intrarea în localitatea Cămin, în dreptul indicatorului cu denumirea localității, într-o zonă mai ascunsă privirii. la care trebuia să preia migranții a fost stabilită pentru 22.

Conform celor stabilite cu acesta, s-a deplasat în acel loc, a fost îmbrăcat cu haine de culoare închisă, iar pe cap și-a tras gluga. La un moment dat,în apropierea locului unde se afla a oprit o mașină, a fost strigat pe nume, a răspuns și au coborât din acea mașină 4 persoane. I s-a spus că trebuie să mai aștepte puțin pentru că mai sunt de adus câteva persoane, iar după circa 5-10 minute au mai fost aduși 5 migranți. După aceasta, autoturismul respectiv a plecat,iar inculpatul împreună cu cele 9 persoane au mers pe jos și au trecut frontiera româno- Au ajuns într-un sat din Ungaria, cineva din grup a observat mașina poliției și a strigat "poliția" și fiecare a fugit pe unde a putut.

Inculpatul a reintrat în țară și a mers la domiciliu, iar despre migranți declară că nu cunoaște în ce direcție au plecat. A doua zi dimineață a vorbit cu inculpatul la telefon și i-a spus ce s-a întâmplat. Ulterior, l-a contactat telefonic pe și 1-a întrebat dacă nu îi dă ceva bani pentru activitatea pe care o efectuase, însă i s-a spus de către celălalt inculpat că nu poate să-i dea nici o sumă de bani, întrucât trebuie să returneze banii moldovenilor.

Din declarația acestui inculpat rezultă că anterior călăuzirii migranților, în urma discuțiilor avute cu, a înțeles de la acesta că, va primi suma de 3.000.000 lei de persoană trecută granița. Practic pentru cei 9 migranți ar fi trebuit să primească 27.000.000 lei, dar nu a primit nici un.

În afara acestui grup de migranți, inculpatul a declarat că nu a mai trecut nici un alt grup frontiera de stat a României.

Întrucât din declarațiile date de către inculpați rezultau elemente contradictorii, în cauză s-a procedat la confruntarea acestora.

Ca urmare a confruntării efectuate între inculpații G și, inculpatul a precizat că nu mai reține cu precizie data, dar crede că era în cursul lunii aprilie sau mai 2006, când a discutat cu inculpatul, despre astfel de activități, iar acesta l-a contactat telefonic pe, ce se afla în acel moment în B, pentru a-l ruga să vină la Z și a discuta concret. A doua zi cei trei inculpați s-au întâlnit, ocazie cu care au discutat referitor la transportul unor cetățeni moldoveni, către zona de frontieră în vederea trecerii frauduloase a acesteia, iar inculpatul a fost de acord să le acorde ajutorul în acest sens.

Spre deosebire de inculpatul, inculpatul recunoaște doar faptul că s-a întâlnit cu cei doi inculpați, ocazie cu care în urma discuțiilor purtate i s-a propus să facă transporturi de persoane, fără a i se preciza despre cine este vorba și unde anume trebuie transportate acele persoane. Acest inculpat a precizat că nu a fost de acord cu propunerea făcută de către cei doi, iar de la acea dată nu a mai purtat alte discuții în acest sens.

În timp ce inculpatul susține faptul că au fost desfășurate activități specifice îndrumării și călăuzirii a patru grupe de migranți, inculpatul participarea sa la aceste activități și chiar la transportul ultimului grup de migranți ce a fost trecut ilegal frontiera în noaptea de 17/18 mai 2006, precum și faptul că ar fi primit vreo sumă de bani pentru astfel de activități de la inculpatul sau de la vreun alt coinculpat.

În urma confruntării între inculpații și, primul inculpat a declarat că i-a solicitat inculpatului să-l ajute să transporte niște persoane până la Carei, dar cu ocazia primei discuții referitoare la acest lucru nu i-a precizat nici câte persoane sunt și nici de ce cetățenie. Ulterior, după ce a aflat de la inculpatul câte persoane și faptul că sunt cetățeni moldoveni, i-a precizat și lui, iar acesta i-a spus că nu poate să-l ajute pentru că sunt prea mulți și nu încap în mașină. Inițial îi precizase inculpatului că persoanele respective trebuie dimineața,până la Carei iar apoi i-a spus că trebuie seara, în această situație, inculpatul a declarat că 1-a rugat pe să vină cu el până la Carei, întrucât dată fiind ora la care trebuia să-i însoțească pe migranți nu mai avea cu ce să se întoarcă în Z, în final a acceptat și au plecat la Carei împreună, cu autoturismul Audi,și în mașină cu ei au transportat o fată și un băiat, cetățeni moldoveni. Ceilalți 7 cetățeni moldoveni au fost trimiși cu trenul până la Carei. Au luat cei doi migranți în mașină întrucât inculpatul vroia să afle mai multe de la aceștia cu privire la modul lor de a pleca în străinătate și cum au reușit să-l contacteze pe.

În contradicție cu cele declarate de inculpatul, inculpatul a precizat cu ocazia confruntării că inculpatul i-a cerut să-l ducă până la Carei, și totodată că are ceva cunoștințe care trebuie acolo, fără a-i preciza cine sunt acele persoane, în ce scop merg în acea localitate. Cu acea ocazie i-a mai spus că nu are cu ce să se întoarcă de la Carei la Z, și din acest motiv, a acceptat, în privința celor doi migranți pe care i-a transportat cu mașina, inculpatul precizează că a transportat doi cetățeni până în localitatea la rugămintea prietenului său,inculpatul, însă nu cunoștea că aceștia sunt din Republica a vorbit cu cei doi pe parcursul drumului, dar el nu a fost interesat de discuție și nu a auzit decât că se referau la inculpatul, și faptul că aveau să îi dea bani acestuia, în Carei el a așteptat în mașină, și datorită faptului că ploua, m-a rugat să-i ducă prietenii până în localitatea Cămin. Nici atunci el nu a cunoscut că aceștia sunt cetățeni moldoveni. La intrarea în localitatea Cămin el nu a staționat decât câteva secunde, atât cât le-a trebuit acelor persoane să coboare din mașină. A făcut acest lucru întrucât a insistat să-l ajute și a acceptat, datorită faptului că era târziu și nici condițiile meteo nu erau favorabile.

Cu ocazia confruntării între inculpații și, aceștia au susținut că nu se cunosc, iar inculpatul a menționat că cei 9 migranți au fost adulți de către un autoturism de culoare închisă, marcă străină, au fost făcute două transporturi, nu a văzut cu precizie cine i-a însoțit pe migranți. Inculpatul a menționat că nu a văzut dacă persoanele pe care el le-a transportat sunt așteptate de cineva anume, întrucât nici nu avea cunoștință despre acest aspect, și ca atare nu poate preciza nici un fel de detalii, referitor la persoana care i-a așteptat sau nu.

În ceea ce privește confruntarea efectuată între inculpații G și, rezultă că aceștia s-au cunoscut de fapt cu mai mult timp în urmă, ca urmare a faptului că au fost în același timp în Penitenciarul Satu Mare, în executarea unor pedepse privative de libertate, s-au mai întâlnit apoi întâmplător, pentru ca în anul 2006 să devină prieteni. Inculpatul a precizat că i-a spus lui de legăturile pe care le avea în Italia și M și oportunitatea de a ajuta cetățeni moldoveni să ajungă în țări din Vest și nu mai reține cu precizie dacă i-a solicitat în mod expres ajutorul sau în urma celor discutate, s-a oferit să îi ajute. Cu acea ocazie, reține că a discutat despre obținerea unor sume de bani pentru ajutorul pe care ei îl acordă cetățenilor moldoveni, însă nu s-a precizat în mod concret despre ce sumă este vorba, în urma acestui fapt, inculpatul s-a interesat la ceva cunoștințe în O dacă există călăuze care să treacă migranții frontiera, însă acea relație nu s-a finalizat.

Inculpatul susține însă că nu mai reține cu precizie data, dar crede că era prin martie sau aprilie când a avut o discuție cu, cauzată de faptul că inculpatul era interesat să obțină un pașaport unguresc pentru a putea pleca în străinătate. interesat de așa ceva, întrucât avea interdicție pe pașaportul pentru spațiul. Tot atunci, i-a precizat inculpatului, de ceva persoane din O, de care avea cunoștință că se ocupă cu obținerea de pașapoarte și a rămas să se intereseze dacă acele persoane se ocupă și cu trecerea migranților frontiera, în urma discuțiilor purtate cu, cu acea ocazie, a înțeles că există posibilitatea obținerii unor sume de bani, însă nu s-a stabilit nimic în mod concret.

În același timp se constată că inculpatul susține că au traficat 4 grupuri de migranți, în timp ce inculpatul susține doar că un singur grup de migranți a fost trecut fraudulos frontiera, precizând că a fost ajutat de către inculpatul în acest sens. în privința sumelor de bani pe care le-ar fi primit de la inculpatul, inculpatul declară și cu această ocazie că nu a primit nici o sumă de bani pentru această activitate.

În urma confruntării între inculpații și a rezultat că inculpatul, ca urmare a celor precizate de către G știa că trebuie să meargă în localitatea Cămin și în dreptul indicatorului de intrare în acea localitate sunt așteptați de către o persoană cu numele de. În urma acestui fapt, s-a deplasat la locația precizată anterior împreună cu cei 9 migranți și cu. Cei 9 migranți au fost transportați de 2 ori, în câte o serie de 4 persoane și, respectiv 5 în momentul în care au dus prima serie, el 1-a întrebat pe cel care aștepta în dreptul indicatorului dacă este, după care i-a spus să mai aștepte puțin că mai au de adus câteva persoane. După ce au dus și al doilea transport, el împreună cu inculpatul au plecat lăsând migranții în grija lui.

Inculpatul a declarat cu ocazia confruntării că anterior preluării grupului de migranți, el s-a întâlnit cu G zis "" și a discutat ca în momentul în care va avea oameni pentru a-i trece frontiera,aceștia să fie aduși cu mașina până la intrarea în localitatea Cămin, într-o zonă mai ferită, iar în acel loc el trebuia să îi aștepte. Din acest motiv el se afla în dreptul indicatorului de intrare în acea localitate și când au fost aduși migranții, aceștia au venit în două ture, prima dată 4 persoane, apoi 5. în momentul în care mașina a ajuns în dreptul locului unde se afla, a fost strigat pe nume,însă nu poate preciza cine a făcut acest lucru, întrucât fiind întuneric nu și-a dat seama. După ce a confirmat că el este, din mașină au coborât 4 migranți, iar apoi mașina a plecat și a mai revenit cu încă 5 migranți. După preluarea migranților, el a avut grijă ca să treacă împreună cu aceștia frontiera în mod ilegal, cu succes.

Fiecare dintre cei doi inculpați susține că nu a mai trecut vreodată vreun alt grup de migranți, nu a primit vreo sumă de bani, iar inculpatul a precizat că ar fi trebuit să primească de la inculpatul câte 300 Ron, pentru fiecare migrant trecut, însă nu a mai primit nici un.

În urma confruntării între inculpații și Gar eieșit faptul că aceștia se cunosc din Penitenciarul Satu Mare, din perioada când fiecare se afla în executarea unor pedepse. Potrivit celor declarate de către inculpatul G, acesta a luat legătura din nou telefonic cu și au stabilit o întâlnire la Carei la Fabrica de. La acea întâlnire, inculpatul a precizat că a mers însoțit de către șoferul mașinii de culoare roșie, proprietarul acelui autoturism, inculpatul și cetățeanul.

Cu acea ocazie, i-au precizat inculpatului că au niște cetățeni moldoveni de trecut frontiera și l-au întrebat pe acesta dacă are posibilitatea să îi ajute sau dacă știe pe cineva. După ce s-a gândit puțin, inculpatul a precizat că îi poate ajuta să treacă cetățenii moldoveni frontiera spre Ungaria. Ulterior acelei întâlniri, inculpatul declară că s-a mai întâlnit o dată cu inculpatul, iar la acea întâlnire a mers însoțit de inculpații Și. Deplasarea s-a făcut cu autoturismul marca AUDI condus de, întâlnirea a avut loc la Carei lângă Fabrica de. Așa cum a declarat și în celelalte declarații, inculpatul a precizat cu ocazia confruntării că i-a trimis lui 4 grupuri de migranți pentru a fi trecuți frontiera, primul grup fiind așteptat de la intrarea în localitatea, iar celelalte 3 grupuri fiind preluate de la intrarea în localitatea Cămin. De fiecare dată transportul migranților a fost efectuat de către inculpații și.

Inculpatul a declarat că s-a întâlnit cu G în Carei lângă Fabrica de și cu acea ocazie au discutat despre posibilitatea trecerii unor cetățeni moldoveni, frontiera înspre Ungaria. La acea întâlnire G nu a venit singur, însă susține că a stat de vorbă numai cu acesta, iar pe ceilalți nici nu i-a băgat în seamă pentru că nu-i cunoștea. Acest inculpat susține cu ocazia confruntării că a preluat doar un singur grup de migranți, respectiv grupul de 9 persoane și a trecut împreună cu aceștia ilegal frontiera, iar reintrarea în țară a făcut-o tot în mod ilegal. au fost aduși de către o mașină marcă străină și împreună cu aceștia se aflau două persoane, dar nu poate preciza cine erau acestea.

Cu ocazia confruntării, inculpatul Gap recizat că banii ce-i reveneau inculpatului pentru trecerea migranților frontiera, îi trimitea acestuia la post restant la poștă în Carei, iar la expeditor era menționat numele de, iar sumele erau trimise în mai multe tranșe pentru a nu ridica suspiciuni.

În urma acestui fapt s-au solicitat relații de la Oficiul Poștal S cu privire la existența unor mandate trimise la post restant, ce aveau la expeditor numele de sau G și la destinatar numele de. Ca urmare a răspunsului primit s-a stabilit că la data de 01.03.2006 a fost trimis de către inculpatul G pe numele lui mandatul poștal nr. 18 pentru suma de 50 Ron. Au mai fost identificate e-mandatul nr. 94/20.04.2006 în valoare de 1200,00 Ron, e-mandatul nr. 215/19.05.2006 în valoare de 1000,00 Ron, e-mandatul nr. 1511/02.05.2006 în valoare de 1000,00 Ron, e-mandatul nr. 5064/16.05.2006 în valoare de 700,00 Ron, e-mandatul nr. 7013/09.05.2006 în valoare de 1000,00 Ron, aceste mandate având la expeditor numele de și la destinatar numele inculpatului. în total se constată că inculpatul a primit prin mandat poștal și la post restant suma de 4950,00 Ron. Totodată, la dosarul cauzei au fost depuse în fotocopie mandatele poștale menționate anterior. Din examinarea acestor mandate rezultă cu certitudine că inculpatul a încasat aceste sume de bani existând pe fiecare mandat semnătura destinatarului și mai mult se reține că în ziua în care i se trimiteau banii, inculpatul mergea și ridica aceste sume în aceeași zi.

În urma confruntării rezultă că fiecare inculpat susține declarația dată anterior, și în afară de inculpatul G nici unul dintre ceilalți inculpați nu recunoaște că a ajutat mai multe grupuri de migranți să treacă fraudulos frontiera în Ungaria. Mai mult, inculpatul cu toate că în declarațiile date nu a precizat că ar fi transportat cetățeni moldoveni înspre o zonă de frontieră, spre a fi trecuți în mod fraudulos granița, cu ocazia confruntării cu inculpatul a recunoscut faptul că a efectuat transportul migranților până în zona de unde au fost preluați de către călăuza ce i-a trecut ilegal frontiera, dar susține că a făcut acest lucru la insistențele acestui inculpat, fără să aibă cunoștință cine sunt acele persoane și care este scopul ducerii lor în acea zonă. Susține că a fost singura dată când a efectuat un astfel de transport și nici nu a primit vreo sumă de bani pentru această activitate. De asemenea, inculpații nu recunosc faptul că au primit vreun pentru activitatea desfășurată, nici de la inculpatul, nici de la vreo altă persoană.

În această situație nu se poate reține în sarcina inculpaților decât organizarea activităților specifice traficului de migranți decât pentru două grupuri, respectiv grupul de 8 cetățeni moldoveni ce a reușit să fie trecut frontiera la începutul lunii mai 2006, și respectiv grupul de 9 cetățeni moldoveni, ce au trecut frontiera în noaptea de 17/18 mai 2006. Aceasta cu atât mai mult cu cât din declarația martorului, rezultă că acesta a făcut parte și din grupul de 8 migranți și conform celor declarate acest grup a reușit să treacă atât frontiera română - ă, cât și frontiera ungaro-austriacă, această ultimă frontieră fiind trecută de migranți în trei autoturisme diferite, iar autoturismul în care se afla acest martor a fost oprit pentru control de către poliția austriacă, ocazie cu care s-a constatat că martorul intrase fraudulos în acea țară. Din acest motiv acest martor, care intenționa cu orice preț să ajungă în Italia, a venit din nou în România și a făcut parte din grupul de 9 migranți care doreau să ajungă în mod ilegal în acea țară.

Totodată în cauză a fost audiată în calitate de martoră numita,iar aceasta a declarat că îl cunoaște pe inculpatul de aproximativ 5-6 ani, fiind în relații de prietenie, în urmă cu aproximativ trei ani de zile, a devenit proprietara autoturismului marca Audi, de culoare bleumarin, ce are numărul de înmatriculare B 35. Autoturismul în cauză a fost folosit atât de către martoră, cât și de către prietenul său. Nu poate preciza cu exactitate, dar în cursul acestui an, inculpatul a rugat-o să-i împrumute mașina, precizându-i că trebuie să meargă undeva cu, însă martora nu cunoaște unde a fost făcută acea deplasare sau în ce scop. Rețin că i-a dat autoturismul lui în jurul amiezii, iar acesta s-a reîntors către seară.

Pe inculpatul îl cunoaște, de asemenea, de mai mult timp, fiind în relații de amiciție. Prin intermediul lui, martora l-a cunoscut anul acesta și pe inculpatul G, persoană i se spune.

Așa cum rezultă din declarația martorei, inculpații și G au venit la magazinul, pe care mama martorei îl are deschis pentru comercializarea unor articole de îmbrăcăminte, pentru a-și cumpăra ceva haine, însă nu am nici un fel de relații cu această persoană.

Pe inculpatul, martora nu-l cunoaște și nu știe cine este această persoană.

Menționează faptul că, prietenul său, inculpatul, atunci când a fost solicitat de nu a vrut inițial să meargă întrucât era obosit, dar pentru că inculpatul a insistat, a fost de acord să meargă cu acesta cu autoturismul marca Audi. în afară de acea dată martora nu are cunoștință ca să mai fi mers cu undeva, și să fi folosit mașina în acest sens.

În cursul lunii mai 2006, martora reține că inculpatul a venit în B, însă nu poate preciza dacă a venit singur sau împreună cu alte persoane, dar deplasarea la Baf ăcut-o cu autoturismul marca Audi. Atunci când a revenit în Zav enit împreună cu nepoțelul lui. Cu acea ocazie nu i-a spus nimic deosebit, însă a remarcat că este puțin tensionat, dar nu poate preciza care era motivul acestei stări. Ulterior, după ce a fost luat de poliție, martora l-a întrebat pe acesta ce s-a întâmplat, și cu acea ocazie, inculpatul i-a precizat că are aceste probleme datorită faptului că a mers cu atunci când l-a rugat acesta, fără a-i da alte detalii martorei. Aceasta mai cunoaște faptul că acea deplasare s-ar fi făcut la Carei.

De asemenea, martora a mai declarat că în cursul anului 2005, mama sa a cumpărat un autoturism marca de culoare roșie, cu numărul de înmatriculare SJ 29 - LV A, autoturismul fiind înmatriculat pe numele surorii martorei,. sa până în urmă cu câteva luni nu a avut permis de conducere, motiv pentru care autoturismul a stat nefolosit și cunoaște că a fost folosit doar de câteva ori de fratele mamei sale, pe nume. Inclusiv martora declară că a condus autoturismul respectiv de câteva ori, atunci când se afla în Z, pentru a merge la cumpărături. Fratele martorei, neavând permis de conducere nu avea cum să folosească acest autoturism. Actualmente autoturismul este folosit ocazional de către martorei, și aceasta se întâmplă la sfârșit de săptămână, atunci când este în Z, întrucât aceasta este studentă în Din câte cunoaște martora, sa nu a împrumutat autoturismul nici lui, nici unei alte persoane, pentru a fi efectuate diverse deplasări.

Se poate constata că inculpații nu sunt în totalitate sinceri în declarațiile pe care le-au făcut, aceasta cu atât mai mult cu cât toți cei nouă cetățeni moldoveni i-au indicat în planșele foto ca fiind organizatorii activităților desfășurate în vederea trecerii frontierei de stat a României, și mai mult inculpații și, se contrazic cu privire la faptul că la aceeași dată, inițial, unul a susținut că au fost în municipiul Carei, iar altul că se afla în B, fără a preciza unde anume. Mai mult se reține că în momentul începerii cercetărilor numitul, unul dintre cetățenii moldoveni ce au făcut parte din grup, a condus organele de poliție, la adresa din Z unde au fost cazați indicând apartamentul unde au fost îndrumați să intre, iar această adresă corespunde reședinței inculpatului. Totodată, cu ocazia audierii în calitate de învinuiți a cetățenilor moldoveni, unii dintre aceștia au descris mobilierul din camera unde au fost cazați în municipiul,precum și amplasamentul din cameră ce culoare avea zugrăveala, ce fel de perdele erau la geamuri, declarații ce se coroborează cu cele constatate cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la locuința inculpatului.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă faptul că cetățenii moldoveni au luat legătura în Republica M pentru a discuta cu privire la detaliile călătoriei către Italia, cu numitul, nimeni altul decât cetățeanul. Acesta a ales ca modalitate trimiterea migranților prin tranzitarea teritoriului României, urmând ca de trecerea frontierei româno - ungare, în mod ilegal să se ocupe cetățenii români, cetățeanul ținând legătura cu inculpatul

Instanța a apreciat că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că s-a inițiat sau s-a constituit un grup infracțional organizat. Examinarea probatoriului evidențiază în mod cert că inculpatul Gaa juns la un moment dat pe perioada infracțională să aibă legături aparent coordonate cu ceilalți trei coinculpații, însă nu ne aflăm în prezența unui grup constituit cu reguli și i structură bine determinată iar acțiunile infracționale nu s-a realizat după un plan prestabilit. Astfel, inculpatul i-a solicitat coinculpatului să cazeze grupul de cetățeni moldoveni, întrucât acesta îi datora o anumită sumă de bani cu care își plătise chiria, iar în perioada în care coinculpatul G își zugrăvise propriul imobil, locuise în garsoniera coinculpatului de la care avea și cheie, în acest context legătura lor infracțională apărând ca ocazională.

În același sens, coinculpatul nu a avut o persoană de contact sau un plan prestabilit pentru a transporta grupul de cetățeni moldoveni până în zona Carei, întrucât la un moment dat, așa cum reiese din declarația martorului audiat de către instanță, a cărui declarație se află în dosar la fila 287, acesta l-a întrebat pe martor dacă poate să-l ajute cu o dubiță. Precizează martorul că la momentul respectiv nu a putut să-l ajute întrucât se afla în Datorită faptului că acest martor nu l-a putut ajuta, a apelat la inculpatul, de asemenea o legătură ocazională care nu poate conduce la concluzia unui grup infracțional bine structurat.

A se asocia în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, înseamnă a lua parte la constituirea unei asocieri având scopul arătat, prin manifestarea voinței de a se constitui asocierea și de a fi membru al acesteia. Prin alte cuvinte, asocierea presupune o reunire, cu perspectiva unei durate în timp, a mai multor persoane, în vederea realizării unui scop infracțional comun.

Această înseamnă că sub aspect obiectiv nu sunt întrunite elementele acestei infracțiuni în cazul unei înțelegeri întâmplătoare și spontane între mai multe persoane care au luat hotărârea de a săvârși o infracțiune și au tradus în fapt hotărârea luată.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că în cauză nu este îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii prev. de ar.7 alin.1 din Legea 39/2003, iar pentru această infracțiune reținută în sarcina inculpaților instanța a pronunțat achitarea lor, în temeiul art.11 pct.2 lit. a pr.pen. rap. la art.10 lit. d pr.pen.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art.71 alin.1 din OUG 105/2001 aprobat prin Legea 243/2002 și modificat prin Legea 39/2003, infracțiune care constă în racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat precum și organizarea acestor activități, instanța a reținut că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită atât prin probele administrate în cursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești fază procesuală în care instanța a reluat probele administrate în conformitate cu principiile generale ale procesului penal, de oficialitate și contradictorialitate.

În acest context, instanța prin autoritatea centrală Ministerul Justiției a realizat Comisia rogatorie pentru audierea martorilor cetățeni moldoveni, în Republica M, procesele verbale în care sunt consemnate declarațiile acestora aflându-se în dosar la fila 158, 165,166 și urm. Astfel au fost audiați martorii, Dângă,.

Din toate aceste probe, instanța a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor, instanța urmând să le aplice acestora o pedeapsă de 2 ani închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere, în conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 pen. de; limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de starea de recidivă în care s-au aflat toți inculpații, fie recidivă postcondamnatorie, fie recidivă postexecutorie; în cauză au fost întocmite pentru fiecare inculpat referate de evaluare de către Serviciul de Probațiune, fie de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, fie de pe lângă Tribunalul Zalău, instanța reținând din aceste acte dincolo de situația de recidivă a inculpaților, că fiecare dintre ei s-a străduit să se reintegreze social, să își obțină un loc de muncă stabil, inculpatul depunând la dosarul cauzei la fila 298 adeverință în acest sens.

În baza art.71 Cod penal, instanța urmează să interzică inculpaților pe durata executării pedepselor drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal,

În baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive.

Având în vedere faptul că în cursul urmăririi penale cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la domiciliul inculpatului G s-a ridicat suma de 2000 Euro, precum și faptul că cetățenii moldoveni audiați prin Comisie rogatorie au precizat că sumele de bani care au fost date, au fost date unei singure persoane G, luând în considerare și faptul că în cursul cercetării judecătorești nu s-a putut stabili sumele de bani care au fost date de către inculpatul G către ceilalți coinculpați, instanța în baza art.118 lit. a Cod penal, a dispus confiscarea acestei sume de la inculpatul

În baza art.191 alin.2 pr. pen. a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Având în vedere faptul că asistența juridică a inculpatului Gaf ost asigurată în condițiile art.171 pr. pen. instanța în baza art.189 pr. pen. a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului SMa sumei de 150 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, pe seama av., conform delegației nr.205.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, inculpatul, inculpatul, inculpatul și inculpatul

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, prin motivele scrise și prin intermediul reprezentantului său a solicitat reformarea hotărârii instanței de fond aceasta nefiind legală, întrucât nu s-a pronunțat la aplicarea dispozițiilor art. 61 Cod penal în privința menținerii sau revocării liberării condiționate și contopirii restului de pedeapsă neexecutat privind pe inculpații G și. Astfel, din fișa de cazier a inculpatului G rezultă că acesta a fost condamnat de Judecătoria Zalău la o pedeapsă de 4 ani închisoare începută la data de 09.06.2003, liberat condiționat la data de 30.11.2005, cu un rest de 551 zile închisoare. Inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Carei la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă începută la 09.03.2004, fiind liberat condiționat la data de 28.03.2006 cu un rest de executat de 557 zile. De asemenea a apreciat că hotărârea este netemeinică și cu privire la achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, câtă vreme din probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-a stabilit cu certitudine că cei patru inculpați au acționat într-un grup infracțional organizat, având fiecare din ei sarcini precise.

Inculpații și prin intermediul apărătorului lor solicită admiterea apelurilor formulate împotriva hotărârii Tribunalului Satu Mare. Considerând că, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în privința acestora, iar nelegalitatea ei constă în faptul condamnării lor pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 din ordonanța 105/2001 având în vedere că în opinia sa lipsesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni. În ceea ce-l privește pe inculpatul, acesta ar fi fost atras în săvârșirea faptei, participația improprie a acestuia fiind determinată de lipsa de vinovăție. Pe de altă parte inculpatul a apelat la inculpatul în disperare de cauză pentru că, așa cum rezultă din probe nu a avut altă soluție de a îndeplini promisiunea făcută inculpatului. Inculpatul nu cunoștea nici o împrejurare care să poată duce la concluzia că faptele lui pot îmbrăca o formă infracțională. Totodată cetățenii străini arată că nu-l cunosc pe inculpatul. Toate acestea duc la concluzia că inculpatul nu poate fi considerat autor la săvârșirea faptei prevăzute de art. 71 din ordonanța 105/2001. În aceste condiții chiar dacă participarea lui ar îmbrăca forma unei infracțiuni aceasta a fost săvârșită fără vinovăție pentru că acesta nu cunoștea calitatea acelor cetățeni, locul și scopul deplasării, astfel că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat de instanță.

În ceea ce-l privește pe inculpatul acesta doar determinat de inculpatul G, a acceptat să-i dea acestuia o mână de ajutor acestuia. De asemenea transportul solicitat de inculpatul a fi efectuat de inculpatul nu poate îmbrăca elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat la doi ani închisoare având în vedere că nici inculpatul nu cunoștea scopul efectuării acelui transport. În subsidiar, în ipoteza în care se va considera că apelul Parchetului este fondat, solicită trimiterea dosarului la instanța de fond.

Inculpatul G prin intermediul apărătorului său solicită admiterea apelului, reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, totodată a se avea în vedere că inculpatul a recuperat prejudiciul, a recunoscut fapta, a cooperat de la început.

Inculpatul prin intermediul apărătorului său solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate cu menținerea dispozițiilor privind achitarea acestuia pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 iar cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare, consideră că aceasta este prea M, sens în care solicită reducerea cuantumului acesteia.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma apelurilor declarate în cauză, câr și din oficiu, dar în limitele și conform, dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art. 378 Cod procedură penală, Curtea va reține că acestea sunt fondate, dar pentru alte considerente.

Verificându-se actele și lucrările dosarului de urmărire penală și pe cele ale instanței de fond se constată următoarele:

Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au fost trimiși în judecată inculpații:

-,fiul lui și, născut la data de 27.02.1974, în loc., jud. S, cetățenie română, studii 10 clase, administrator SC, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, domiciliat în loc. Z,-, - se. A,. l O, jud. S; pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. b Cod penal,

-,fiul lui și, născut la data de 21.11.1974, în loc. Z, jud. S, cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, domiciliat în loc. Z,-,. 80, se. D,.4,.79, jud. S; pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. b Cod penal.

-G,fiul lui și, născut la data de 20.04.1961, în loc., jud. P, cetățenie română, studii 12 clase, administrator la SC, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, domiciliat în loc. Z,-,. 41, se. A,.9, jud. S; 37 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. a Cod penal,

-.fiul lui și, născut la data de 19.04.1980, în loc. Carei, jud. S M, cetățenie română, studii 8 clase, fără ocupație, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, domiciliat în loc., nr.497, jud. S M, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 71 alin.1 din OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.7 alin. 1 din Legea 39/2003,art. 70 (1) OUG 105/2001 aprob. prin Legea 243/2002 și modif. prin Legea 39/2003,cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. a Cod penal,

Prin sentința penală nr. 631/21 decembrie 2007 Tribunalului Satu Mare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu art. 71, 62 lit. a Teza II și b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 71 al. 1 din OUG 105/2001 aprobat prin Legea 243/2002 și modificat prin Legea 39/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și a fost achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003.

Astfel, se poate observa faptul că deși acest inculpat, a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 70 alin.1 din OUG 105/2001 aprobat prin Legea 243/2002 și modificat prin Legea 39/2003, instanța de fond a omis a se pronunța și asupra acestei infracțiuni.

Prin efectul devolutiv al căilor de atac are loc o transmitere a cauzei în vederea unei noi judecăți, de la instanța a cărei hotărâre a fost atacată la instanța competentă să judece acea cale de atac. Prin această devoluție, care poate fi echivalentă cu investirea instanței de control judiciar, aceasta dobândește dreptul și obligația de a rejudeca o cauză, ceea ce presupune o analiză nouă a chestiunilor de fond și de drept care au format obiectul judecății anterioare.

Prin urmare noul examen la care este îndreptățită instanța de control judiciar este limitat la ceea ce a constituit obiectul judecății anterioare, ceea ce nu a format acest obiect nu îi poate fi devoluat.

În acest context, pentru a nu lipsi inculpatul de o cale de atac, cu consecința nerespectării dreptului la apărare, hotărârea atacată va fi desființată și cauza urmează a fi rejudecată de instanța de fond, respectiv TRIBUNALUL SATU MARE.

De menționat că pentru o mai bună administrare a cauzei, nu s-a dispus disjungerea acesteia față de ceilalți inculpați.

De asemenea, cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere și motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu -M, precum și cele invocate de inculpații apelanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 379 pct. 2 lit. "b " cod procedură penală,

Admite apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, inculpatul, inculpatul, inculpatul și inculpatul G împotriva sentinței penale 631 din 21 decembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, pe care o desființează și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile lipsă.

Pronunțată în ședința publică azi 24 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

red. jud. - /În concept 4.03.2009

Jud. fond

Tehnored. Gref.M/09.03.2009/2 ex.

Președinte:Popovici Corina
Judecători:Popovici Corina, Țarcă Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Oradea