Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 718/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 718 Dosar nr-
Ședința publică de la 02 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Laura Popa
JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva deciziei penale nr 15 Ap din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr -.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa părtilor.
Procedura indeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în sedinta publică din 24 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanta in vederea deliberarii, a amânat pronuntarea pentru 2 octombrie 2008, când,
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr 270 din 3 iulie 2008, Judecătoria Sf. G în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 pct. 13 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 41 alin 2 și art. 42 Cod penal a condamnat pe inculpata, fiica lui și, născută la 10.01.1072 în B, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 31 Cod penal raportat la art. 70 pct. 1 din OUG 105/2001, aprobat prin Legea 243/2003, cu aplicarea art. 41 alin 2 și art. 42 Cod penal, a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 281 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 și art. 42 Cod penal, a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 334 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prev de art 11 lit b din Lg 87/1994, republicată, cu aplicarea art 41 alin 2 și art 42 Cod penal pentru care a fost trimisă inculpata în judecată, cu infracțiunea prev de art 13 Cod penal raportat la art 11 lit b din Legea 87/1994, republicată, cu aplicarea art 41 alin 2 și art 42 Cod penal și în baza acesteia a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art 33 lit a raportat la art 34 lit b Cod penal, a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art 86/1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata de 5 ani ce constituie termen de încercare conform art 86/2 Cod penal.
Pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte bianual la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău,
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea,
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă,
- să comunice orice informații de natură a fi controlate mijloacele lor de existență,
În baza art 8 din legea nr 39/2003, cu referire la art 2 pct 13 din Legea 39/2003, a condamnat pe inculpații -, fiica lui si, născuta la 09.10.1978 în B N, fiul lui și, nascut la 31.10.1945 in loc, jud B, fiul lui și, născut la 19.04.1982 în or B jud B N și pe inculpatul jr, fiul lui și, născut la 12.10.1974 in loc, jud B N, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare fiecare.
În baza art 31 rap la art 20 Cod penal, raportat la art 20 Cod penal, raportat la art 70 pct 1 din OUG 105/2001 aprobată prin Lg 243/2003, a condamnat pe aceeași inculpați la câte o pedeapsă de 4 luni închisoare fiecare.
În baza art 33 lit a rap la art 34 lit b Cod penal, a dispus ca inculpații să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art 86/1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata de 5 ani ce constituie termen de încercare conform art 86/2 Cod penal.
Pe durata termenului de încercare, Judecătoria Sf Gad ispus ca inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, bianual, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Sociala a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Buzău,
- să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă,
- să comunice orice informații de natură a fi controlate mijloacele lor de existență.
A obligat pe inculpata la plata către stat a sumei de 344, 13 lei cu titlu de impozit pe venit aferent perioadei 2001 - 2003 la care s-au adăugat majorări de întârziere aferente.
A respins cererea pentru obligarea inculpaților la plata sumei de 351.002.988 ROL către stat cu titlu de TVA, impozit pe veniturile microintreprinderilor și impozit pe profit.
A menținut măsurile asigurătorii înființate în temeiul ordonanței 54-55/P/2004.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpata este avocat în Baroul Buzău. inculpata - este administratorul SC SRL cu sediul în județul B N, societate care are ca obiect principal desfășurarea activității de turism, transport intern și internațional.
Inculpatul este administratorul SC SRL și SC SRL, ambele cu sediul în județul B N, având ca obiect de activitate turism.
Inculpata avea rolul de a găsi persoane care doresc să călătorească în străinătate, fără a îndeplini condițiile legale (nu dețineau pașaport valabil, erau minori și nu aveau însoțitor, nu dețineau 500 euro pentru a prezenta la ieșirea din țară, etc)
fiind de numeroși clienți (martorii, a, -, etc) care au cerut relații cu privire la transportul în străinătate, îi asigura că firma de transport din B N " rezolvă toate problemele, inclusiv asigură banii necesari prezentării la vamă pentru a putea trece frontiera de stat".
solicitanți le completa asigurările medicale și " tichete" de călătorie care aveau pe prima filă tipărită mențiunea " " pentru a le crea convingerea că este asigurată cazarea în străinătate, una din condițiile necesare trecerii legale a frontierei de stat.
Asigurările medicale erau completate de ea în schimbul unor sume între 180.000 - 250.000 lei.
Uneori, inculpata însoțea persoanele racolate până la autocar în județul B N, în B sau până la traseu, conform declarațiilor martorilor menționați.
Din cele arătate a rezultat că în anul 2003 inculpata a desfășurat în calitate de persoană fizică activitatea de intermediere în turism ce au constat în găsirea unor clienți ce doreau să călătorească în străinătate, a încasat de la aceștia sume de bani, a completat și a înmânat acestora vaucere primite de la inculpata pe bază de proces verbal.
Cu ocazia percheziției domiciliare din 15.04.2004, la locuința inculpatei au fost identificate și ridicate mai multe materiale promoționale ale unor firme ce organizează excursii în străinătate, polițe de asigurare încheiate pe numele unor clienți, vaucere necompletate, contractul de comision nr 18/22.03.2004 încheiat între inculpată și SC SRL reprezentată de, al cărui obiect il constituia vânzarea de către a produselor turistice puse la dispoziție.
a mai încheiat la o dată neprecizată și un alt contract de comision cu o agenție de turism din C și a primit pe bază de proces verbal, 50 tichete de rezervare.
Activitatea inculpatei de a exercita fără drept o profesie de intermediere în turism, fără a îndeplini condițiile legale, rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și judecății.
Martorii audiați au declarat că au plătit inculpatei contravaloarea excursiei, asigurări medicale, iar în autocar ori înainte de a începe călătoria erau întrebați de inculpatul și ce sume aveau asupra lor pentru a li se asigura, în completare, suma necesară trecerii frontierei.
Unii martori nu îndeplineau condițiile necesare pentru ieșirea din țară și au declarat că au contractat-o pe inculpata pentru a le facilita ieșirea din țară și pentru a se ocupa de îndeplinirea formalității necesare ieșirii lor ilegale din țară.
Inculpata le dădea clienților chitanțe de mână în care menționat, în mod eronat, că aceștia împrumutau de la persoane cunoscute suma de 500 pentru a putea face dovada la vamă în cazul în care vor fi întrebați de unde dețin suma respectivă.
Clienții trimiși de inculpata erau așteptați în gara din B N de către inculpata care la rândul ei îi însoțea la sediul firmei administrată de,
Având informații că inculpații, pregătesc săvârșirea infracțiunii de ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat de către persoane care nu îndeplineau condițiile legale, la data de 14.04.2004 s-a organizat o acțiune de prindere în flagrant - acțiune ce eșuat deoarece în timp ce se efectuau percheziția domiciliară la locuința inculpatei, conducătoarea grupului, inculpata a fost anunțată prin mijloace necunoscute de organizarea acțiunii de prindere in flagrant. in aceste împrejurări, autocarul a fost întors nu înainte ca inculpata sa ajungă in locul unde acesta era staționat ( la aproximativ 50 Km de punctul de frontieră, a se vedea în acest sens procentul - verbal din data de 16.04.2004, întocmit de procuror și ofițeri din cadrul Centrului Zonal P), precum și declarațiile martorilor audiați in cursul judecării cauzei,
Din declarațiile acestora rezultă că au fost asigurați înainte de îmbarcarea in autocar și in timpul transportului că li se va asigura suma necesară trecerii legale a frontierei de stat.
Conducătorii auto, și au declarat că au fost solicitați de inculpata și pentru a efectua o cursă de transport internațional și nu li s-a predat nici un document ( carnet interbus, lista cu pasageri, bilete de călătorie sau chitanțier) nici în timp ce se apropiau de frontieră.
La data de 01.06.2004, in urma unui control la Cabinetul Individual de Avocatură s-a constatat că în perioada 2001 - 2003 inculpata a realizat prin exercitarea profesiei de avocat venituri brute in suma totală de 151.220.180 lei, venituri ce nu au fost declarate pentru a fi impozitate, sustrăgându-se de la plata impozitului de profit in sumă de aproximativ 23 milioane lei ( a se vedea nota de constatare încheiată la 01.06.2004 de comisarii Gărzii Financiare B și semnată, fără obiecțiuni, de către ) nu au fost emise chitanțe în urma contractelor de asistență juridică încheiate intre clienți și Cabinetul acesteia. Au fost audiați o parte din acești clienți care au confirmat sumele plătite avocatei pentru asistență juridică. O altă parte din martorii audiați confirmă faptul că, deși au plătit suma cerută de către avocata pentru asistență juridică asigurată, nu li s-a eliberat chitanță.
Tot la domiciliul acesteia au fost identificate și ridicate contracte de asistență juridică semnate de ambele părți, care confirmă atât existența serviciului prestat, cât și realitatea plății onorariului, agenda pe baza cărora au fost identificați clienții și audiați care confirmă că i-au plătit onorariul avocatei, însă nu li s-a eliberat chitanțe.
Comisarii Gărzii Financiare prin aceeași notă de constatare au stabilit că veniturile obținute4 de în urma exercitării în calitate de persoană fizică a unor activități fără îndeplinirea condițiilor legale - activități de intermediere în turism, ce a constat practic în găsirea unor eventuali clienți doritori de excursii în străinătate, aceasta a încasat suma de 2885, 250 USD și 3.252.885.000 lei.
Prin decizia penală nr. 15 din 14 februarie 2008 Tribunalului Brașov, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf G, inculpații, marele -, și jr și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C, s-a desființat în totalitate sentința penală nr. 270 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Sf G și in consecință:
În baza art 332 alin 2 Cod procedură penală, raportat la art 300 Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații, -, și jr la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în vederea refacerii urmăririi penale și a actului de sesizare.
S-a constatat că, față de inculpații, -, și jr, nu s-au luat măsuri preventive sau asigurătorii.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Actul de sesizare nu se limitează la persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală - lipsește urmărirea penală pentru inculpații, și jr.
Actul de sesizare nu se limitează la faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală - urmărirea penală nu a început pentru toate faptele reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei; urmărirea penală față de inculpata marele - a început pentru alte fapte decât cele reținute prin actul de sesizare.
Dacă pe parcursul urmăririi penale se descoperă fapte noi în sarcina învinuiților, ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat ca prin ordonanță să dispună extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice potrivit art 238 Cod procedură penală. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că organul de urmărire penală nu s-a conformat nici acestei dispoziții legale.
De asemenea, s-a constatat că în cauză au fost încălcate, în mod flagrant, drepturile procesuale ale inculpaților, aceștia au fost lipsiți de posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, respectiv de a-și pregăti apărarea în raport de toate faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.
Fiind vorba de aspecte ce vizează legala sesizare a instanței de judecată, toate încălcările dispozițiilor legale menționate în cuprinsul acestor considerente, atrag nulitatea absolută a actelor de urmărire penală potrivit art 197 alin 2 Cod procedură penală și, pe cale de consecință, și a sentinței penale atacate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă tribunalul Brașov, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul Covasna. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că deși aspectele semnalate de Tribunalul Covasna sunt reale, nu justifică valorificarea prin aplicarea prevederilor art. 332 Cod procedură penală, restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale și a actului de sesizare. Garanțiile procesuale instituite în cursul urmăririi penale nu au fost în mod grav nesocotite, inculpații având cunoștință de materialitatea faptelor care li se impută, făcându-și apărarea în deplină cunoștință de cauză. Se mai arată ca greșita încadrare juridică a faptei în rechizitoriu atrage obligația instanței de judecată să stabilească încadrarea juridică corectă potrivit art. 334 Cod procedură penală.
Examinând decizia atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de apel a reținut că actul de sesizare a instanței nu se limitează la persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, lipsind urmărirea penală pentru inculpații, și jr. Toate actele procedurale, respectiv declarațiile martorilor, precum și declarația inculpatului junior, care a fost audiat în calitatea de învinuit la data de 3.09.2004, înainte de începerea urmăririi penale ( 224, vol. VIII dosar de urmărire penală) au fost efectuate în etapa actelor premergătoare, iar organul de urmărire penală nu a întocmit, conform art. 224 alin. 2 Cod procedură penală, un proces verbal prin care să constate efectuarea lor. Urmărirea penală lipsește în cazul inculpaților, și jr. pentru care nu s-au respectat garanțiile procesuale aferente acestei etape a procesului penal, astfel că toate actele procedurale întocmite în aceste împrejurări sunt lovite de nulitate absolută, fiind necesară refacerea lor cu respectarea dispozițiilor legale care guvernează efectuarea urmăririi penale. Este corectă, totodată, împrejurarea reținută de tribunal, în sensul că prezentarea materialului de urmărire penală față de acești inculpați s-a realizat doar formal, prin întocmirea proceselor verbale aflate la dosarul de urmărire penală, 426-428, deoarece, în raport de complexitatea cauzei, începerea urmăririi penale, aducerea la cunoștință a materialului de urmărire penală, aducerea la cunoștința inculpaților a drepturilor procesuale, ascultarea inculpaților și prezentarea materialului de urmărire penală nu puteau fi efectuate în aceeași zi.
De asemenea, actul de sesizare nu se limitează la faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, de vreme ce urmărirea penală nu a început pentru toate faptele reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei, iar față de inculpata - urmărirea penală a început pentru alte fapte decât cele reținute în actul de sesizare. Astfel, inculpatele au fost lipsite de posibilitatea de a-și exercita dreptul de apărare în raport de toate faptele reținute în sarcina lor.
Toate aceste aspecte vizează legala sesizare a instanței, astfel că în contextul în care inculpaților li s-au încălcat drepturile procesuale care atrag nulitatea absolută a actelor procedurale întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale care ocrotesc aceste drepturi procesuale, actele de urmărire penală efectuate, actul de sesizare a instanței și pe cale de consecință, sentința pronunțată în primă instanță, sunt lovite de nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
De altfel, parchetul nu a contestat aspectele semnalate de instanța de apel, apreciindu-le ca fiind reale, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, însă a considerat ca fiind o soluție extremă aceea a restituirii cauzei în vederea refacerii urmăririi penale.
Soluția nu poate fi însă alta decât aceea dispusă de către tribunal, respectiv a restituirii cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. 2, raportat la art. 300 Cod procedură penală, având în vedere vătămările procesuale suferite de către inculpați și care nu pot fi acoperite decât prin refacerea actelor procedurale menționate pe larg în cuprinsul deciziei atacate.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și va menține decizia atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 198 alin. 3 și art. 189 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, în care se include și onorariul avocatului din oficiu în sumă de 150 lei, pentru inculpata, care se avansează din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva deciziei penale nr 15 din 14.02.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata, în sumă de 150 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare din recurs, care rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. EB/23.10.2008
Dact MB/27.10.2008
- 2 exemplare -
Jud apel - +
-
Jud fond -
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Laura Popa, Constantin Epure