Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1172

Ședința publică de la 25 2009

PREȘEDINTE: Constantin Iriza Membri Aurel Ilie VicePREȘEDINTE: Constantin Iriza Membri Aurel Ilie

- - - - Președinte Secție

- - JUDECĂTOR 2: Doru

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursului declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 197 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat pentru recurentul condamnat, lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, instanța din oficiu, pune în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului.

Avocat pentru condamnat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri deja rămase definitivă la data pronunțării.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 197 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, cauză privind contestația la executare formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 21 februarie 1985, în localitatea de Vede, jud. T, domiciliat în localitatea de Vede, str. -. - G, nr. 20, jud. T CNP -, deținut în prezent în Penitenciarul Giurgiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin sentința penală nr.536 din 03 martie 2009 Judecătoriei Craiova pronunțată în dosarul nr- s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Craiovaa reținut că petentul condamnat a formulat contestație la executare împotriva mandatului emis pentru pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată. prin sentința penală nr.194/20.12.2005 a Tribunalului Teleorman pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a avut în vedere faptul că petentul se află în executarea unui mandat emis de Tribunalul Teleorman nr.246/26.09.2006 emis în dosarul nr.3686/2005.

S-a făcut aplicarea art. 461 alin.2 Cpp, conform căruia competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței de executare sau instanței corespunzătoare în raza căreia se află locul de deținere, în situația în care petentul se află în stare de deținere, în baza art. 42 Cpp, motiv pentru care s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Dolj, dat fiind și faptul că petentul este încarcerat în Penitenciarul Craiova.

La data de 31 martie 2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj Secția Penală contestația de față, petentul condamnat aflându-se deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Pentru termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009 s-a comunicat prin adresa nr.8495 din data de 14 aprilie 2009 că petentul condamnat se află în Penitenciarul Giurgiu fiind transferat la data de 30 martie 2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că petentul a solicitat în cererea formulată aplicarea disp. art. 14 și 15 Cp, și că în speță sunt incidente disp. art. 461 lit. d Cpp, conform cu care contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Ori, potrivit disp. art. 461 alin.2 Cpp în cazurile prevăzute la lit.a, b, și d din alin.1 al art. 461 Cpp, contestația se face la instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde cel condamnat execută pedeapsa.

În speță, în prezent, condamnatul se află deținut în Penitenciarul Giurgiu.

Prin sentința penală nr. 279 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, s-a luat act de declarația condamnatului, de retragere a contestației la executare împotriva sentinței penale nr.194/20.12.2005 a Tribunalului Teleorman, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Giurgiua reținut că Tribunalul Dolja declinat competența de soluționarea a contestației, iar la termenul din 1 iunie 2009, condamnatul prezent, personal și prin apărător, a declarat că își retrage cerere formulată.

Prin decizia XXXIV(34) din 6 2006 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 4142alin.3 Cod procedură penală, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că instanța investită cu soluționarea cererilor de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire saui contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează să se ia act de această manifestare de voință.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs condamnatul, invocând aceleași motive ca și la instanța de fond.

În speță, contestația la executare având ca obiect sentința penală nr.194/20.12.2005 a Tribunalului Teleorman, nu este supusă nici unei căi de atac, astfel încât, văzând și dispoz. art. 416 Cod procedură penală, hotărârea dată de Tribunalul Dolja rămas definitivă la data pronunțării, nemaiputând fi exercitată vreo cale ordinară de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoz. art. 38515alin.1 lit. a Cod procedură penală, se va respinge recursul de față ca inadmisibil.

Văzând și dispoz. art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 197 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca inadmisibil

Obligă recurentul condamnat la 130 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu către B Av

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.CI

IB/02.12.2009.

Președinte:Constantin Iriza Membri Aurel Ilie
Judecători:Constantin Iriza Membri Aurel Ilie, Doru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Craiova