Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 151/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 151/
Ședința publică de la 27 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea
JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - procuror șef
secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea recursului formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, împotriva sentinței penale nr. 478 din 3.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI,privind pe condamnatul.
La apelul nominal a răspuns pentru intimatul- condamnat, lipsă, avocat - apărător desemnat din oficiu în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că susține oral un alt motiv de recurs în sensul că în mod greșit instanța a respins ca rămasă fără obiect contestația la executare întrucât o astfel de dispoziție nu se regăsește în Codul d e procedură penală. Motivarea că petentul a fost liberat condiționat este neîntemeiată, contestația la executare poate fi făcută în trei cazuri: anterior, în timpul sau după executarea pedepsei, aceasta având consecințe pentru viitor.
Față de motivele invocate în contestația la executare, motive care nu se regăsesc printre cele prev. de art. 461 Cod pr.penală, contestația trebuia respinsă ca nefondată, cu obligarea contestatorului la cheltuieli judiciare către stat.
Solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii și în rejudecare a se dispune respingerea ca nefondată a contestației cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, solicită de asemenea admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii și în rejudecare a se dispune respingerea ca nefondată contestației la executare. Cu onorariu pentru apărător desemnat din oficiu.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 478 din 3.11.2008 TRIBUNALUL GALAȚIa respins ca fiind rămasă fără obiect contestația la executare formulată de condamnată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la nr. 4556 din 24.06.2008, după declinarea cauzei de la Judecătoria Galați, petentul, a contestat executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată de TRIBUNALUL GALAȚI prin sentința penală nr. 185/2005 pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1 și 2 Cod penal.
În motivarea contestației la executare condamnatul a precizat că pedeapsa ce o execută este prea mare și se impune o redozare a acesteia.
La data de 1.09.2008 condamnatul contestator a fost liberat condiționat din pedeapsa ce o contestă, fiind citat în continuare la adresa de domiciliu.
La termenul de judecată din 3.11.2008 reprezentantul Parchetului și apărătorul condamnatului au solicitat respingerea contestației formulată de condamnat ca fiind rămasă fără obiect deoarece acesta s-a liberat condiționat din pedeapsa ce o execută în luna septembrie 2008.
În faza de executare a pedepsei poate fi contestată hotărârea de condamnare și pedeapsa ce se execută, dar numai pentru motivele strict prev. de art. 461 lit.a-d din Codul d e procedură penală.
În condițiile în care persoana condamnată este liberată condiționat este lesne de înțeles că scopul cererii condamnatului a rămas fără obiect, starea de detenția a acestuia încetând.
Cum în cauză la data de 1.09.2008 condamnatul contestator a fost liberat condiționat din pedeapsa de 6 ani închisoare pe care o execută, s-a constatat că cererea acestuia a rămas fără obiect și pe cale de consecință contestația a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală deoarece în mod greșit s-a respins ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de condamnat iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În mod greșit instanța de fond a constatat ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de condamnat pe motivul că acesta s-a liberat condiționat.
Chiar dacă s-a liberat condiționat pe timpul judecării cauzei instanța era obligată să se pronunțe pe fondul contestației la executare formulată de acesta.
Contestația la executare poate fi făcută atât anterior cât și în timpul sau după executarea pedepsei iar în caz de admitere aceasta are consecințe pentru viitor. În consecință, în mod greșit instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de condamnatul.
Analizând cauza pe fond, în condițiile în care condamnatul a solicitat redozarea pedepsei aplicate, Curtea constată că acest motiv nu se încadrează în prevederile strict prevăzute de lege pentru admiterea unei contestații la executare și pe cale de consecință, în rejudecare, va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnat.
Deoarece, prin cererea formulată, condamnatul a declanșat procesul penal, urmează, în urma respingerii pe fond a contestației la executare, să se dispună și obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat la judecata în fond a cauzei, culpa procesuală aparținând acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva sentinței penale nr. 478 din 3.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI, privind pe condamnatul (fiul lui G și, născut la 8.03.1986) domiciliat în com. Jorăști, jud. G.
Casează sentința penală nr. 478 din 3.11.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 185/F/7.04.2005 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 52/A/26.08.2005 a Curții de APEL GALAȚI.
Obligă pe contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond, din care suma de 140 lei reprezintă onorarii avocați din oficiu și va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați ( 40 lei la Judecătoria Galați și 100 lei la TRIBUNALUL GALAȚI ).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în recurs va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./06.03.2009
Tehnored./2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru