Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Sentința 250/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1839/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR. 250/F
Ședința publică de la data de 06 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Niculina Alexandru
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol, pronunțarea contestației la executare, formulată de către contestatorul .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29 septembrie 2009 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 06 octombrie 2009, când hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
La data de 28.07.2009 condamnatul - a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 169 din 27 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală care a recunoscut sentința penală pronunțată de Judecătoria Sintra - Portugalia prin care a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor și s-a dispus transferul său în România pentru continuarea executării pedepsei
În motivarea scrisă a contestației, condamnatul arată că prin hotărârea de recunoaștere a sentinței de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare portugheze, Curtea de APEL BUCUREȘTI nu s-a pronunțat cu privire la "reconversia" pedepsei.
În dezvoltarea orală a motivelor contestației, apărătorul ales al condamnatului contestator a arătat că judecătorul care a examinat cererea de recunoaștere a hotărârii pronunțate de instanța portugheză era obligat, din oficiu, să examineze conținutul condamnării și să constate neconcordanța între legea penală spaniolă și legea română în ceea ce privește aplicarea pedepsei. De asemenea, mai arată că la dosarul cauzei se aflau actele medicale care atestă că persoana condamnată suferă de oligofrenie, într-o fază gravă, situație în care trebuia examinat în ce măsură, în aceste condiții, legea penală română pedepsește sau nu pe făptuitorul aflat în această situație.
În concluzie, solicită instanței să facă aplicarea prevederilor din Codul penal român în ceea ce privește beneficiul cauzelor de atenuare a pedepsei și să modifice pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată de instanța din străinătate în sensul reducerii acesteia sub limita minimă de 10 ani prevăzută de art.174 cod penal, reținând în favoarea condamnatului circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal, întrucât din conținutul hotărârii de condamnare rezultă că acesta a comis fapta în stare de provocare.
Ca temei de drept solicită a se avea în vedere Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg și ratificată de România, prevederile art.10 pct.2 precum și prev. art. 11 recum p. și art. 461 lit. d Cod procedură penală rap. la art. 144 și art. 146 din Legea nr. 302/2004 așa cum a fost modificată.
Din oficiu, au fost atașate dosarul nr. 3721/- al Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală și dosarul cu același număr al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 169 din 27 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, a recunoscut sentința penală pronunțată în dosarul nr. 294/3 al Judecătoriei Sintra - Portugalia prin care cetățeanul român a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare și s-a dispus transferarea condamnatului din Portugalia în România pentru continuarea executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului perioada executată de la 4 iulie 2003 la zi.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că cetățeanul român - fiul lui G și, născut la data de 9 octombrie 1980 în comuna, județul S - a fost condamnat de autoritățile judiciare portugheze la o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.131 din Codul penal portughez.
În fapt, s-a reținut că la data de 4 iulie 2003 numitul a aplicat mai multe lovituri victimei G, producându-i leziuni grave și multiple leziuni traumatice care au determinat decesul acestuia.
Curtea de APEL BUCUREȘTIa constatat că fapta comisă de inculpatul are corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 174 cod penal, sancționată cu închisoare de la 10 la 20 de ani, persoana condamnată și-a exprimat consimțământul să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei, hotărârea de condamnare este definitivă, restul rămas neexecutat din pedeapsă este mai mare de 6 luni.
Sentința Curții de APEL BUCUREȘTI de recunoaștere a hotărârii de condamnare și transfer a persoanei condamnate din Portugalia în România a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pe motiv că s-a recunoscut numai pedeapsa închisorii nu și măsura de siguranță constând în expulzarea condamnatului de pe teritoriul Portugaliei, cu interdicția înapoierii pe o perioadă de 10 ani.
Prin decizia penală nr.1337/10 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul parchetului ca nefondat, apreciind că sentința penală a Judecătoriei Sintra - Portugalia a fost recunoscută în integralitatea sa de către instanța românească, inclusiv măsura de siguranță a expulzării.
Din actele dosarului rezultă că sentința penală nr. 169 din 27 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL BUCUREȘTI
a fost adusă la cunoștința condamnatului la data de 15.10.2008, acesta declarând că nu înțelege să declare recurs.
Deoarece persoana condamnată nu a înțeles să supună cenzurii instanței de control judiciar ( Înalta Curte de Casație și Justiție) sentința instanței române prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii străine de condamnare și transferul său în România pentru continuarea executării pedepsei, acesta nu o mai poate critica pe calea contestației la executare.
Având în vedere, însă, că din interpretarea dispozițiilor art. 146 alin.3 din Legea nr.302/2004 modificată, rezultă că procedura de schimbare a condamnării poate avea loc și după ce persoana condamnată a fost transferată în vederea continuării executării pedepsei, ceea ce presupune că sentința de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată de instanța străină a rămas definitivă, Curtea apreciază că cererea condamnatului este susceptibilă de a fi analizată prin prisma cazului de contestație la executare prevăzut de art. 461 lit.d pr. pen. în măsura în care se invocă o incompatibilitate între felul sau durata pedepsei aplicate de instanța străină cu legislația română, ceea ce ar presupune o împiedicare la executare.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că cererea formulată de condamnatul contestator este nefondată pentru următoarele considerente:
persoanelor condamnate, ca formă a cooperării judiciare internaționale în materie penală, este reglementată prin Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983.
În dreptul intern, transferarea persoanelor condamnate este reglementată de legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare.
Art.9 paragraful 1 lit.b din Convenție și art. 144 alin.1 din Legea nr. -, permit autorităților competente ale statului de executare să aleagă între două proceduri alternative de executare:
- fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești, situație în care este obligatoriu a se respecta felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare;
- fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre a acestui stat dată într-o procedură judiciară sau administrativă, înlocuind astfel sancțiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancțiune prevăzută de legislația statului de executare pentru aceeași infracțiune.
Statul de executare este continuatorul statului de condamnare, principiu care rezultă din art.10 paragraf 1 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, care prevede că, în caz de continuare a executării statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii, așa cum rezultă ele din condamnare.
Convenția acceptă totuși, în paragraful 2 al art.10, dacă natura sau durata acestei sancțiuni este incompatibilă cu legislația statului de executare sau dacă legislația acestui stat o impune, ca statul de executare, printr-o hotărâre judiciară sau administrativă, să adapteze această sancțiune ala pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracțiuni de aceeași natură
În dreptul intern, art. 146 alin.1 din Legea nr.302/2004 permite conversiunea sau schimbarea condamnării, dacă felul pedepsei aplicate de instanța străină sau durata acesteia sunt incompatibile cu legislația română, deoarece executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare. În această situație, prin hotărâre judecătorească se poate adapta acea pedeapsă la cea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Pedeapsa trebuie să corespundă, atât cât este posibil, felului pedepsei aplicate în statul de condamnare și nu poate să agraveze situația condamnatului.
Din economia dispozițiilor legale menționate, rezultă că durata pedepsei la care face referire art.146 trebuie raportată la maximul general al pedepsei prevăzută de art.53 din Codul penal cât și la maximul special al pedepsei prevăzute de norma incriminatoare română în care se încadrează fapta sancționată în statul de condamnare.
În speță, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, prevăzută de art. 131 din Codul penal portughez care prevede o pedeapsă de la 8 la 16 ani închisoare.
Infracțiunea de omor este reglementată și în codul penal român, în dispozițiile art. 174 cod penal, limitele de pedeapsă fiind de la 10 la 20 de ani închisoare.
Curtea constată că nu există nicio incompatibilitate între felul și durata pedepsei reglementate de legislația portugheză și a celei prevăzute de legea română, care ar putea determina o împiedicare la executarea hotărârii de condamnare
În opinia Curții, cererea contestatorului de reindividualizare judiciară a pedepsei prin reținerea unor circumstanțe atenuante nu poate fi primită în această procedură întrucât, în măsura în care felul și durata pedepsei aplicate de instanța portugheză sunt pe deplin compatibile cu legea română iar statul român a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, respectarea duratei pedepsei este obligatorie potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 dar și art.10 paragraful 1 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate. Apărarea formulată de contestator în sensul că a comis fapta în stare de provocare presupune o analiză a fondului cauzei,ceea ce nu este admisibil pe calea contestației la executare.
Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, respectiv de art. 146 alin.1 din Legea nr. 302/2004 pentru a se proceda la conversiunea pedepsei aplicate de Judecătoria Sintra - Portugalia prin sentința penală pronunțată în dosarul nr. 294/3, Curtea va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul.
În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 condamnatul C.P.P. contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 169 din 27 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, ca nefondată.
Obligă pe contestator la plata sumei de 100,lei,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
3 ex./30.10.2009.
Președinte:Niculina AlexandruJudecători:Niculina Alexandru