Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 329/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 329/
Ședința publică din data de 1 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 2: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva sentinței penale nr. 249 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect contestație la executare.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2718/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat exceptii din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul condamnat, arată că acesta insistă în recursul declarat, insă având in vedere motivele invocate, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța. Inculpatul dorește să depună la dosar acte medicale din care să rezulte faptul că s-a aflat in imposibilitate de a executa pedeapsa, din motive medicale.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de condamnatca fiind nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței instanței de fond, care este temeinică și legală. Motivele invocate de condamnat, nu sunt din cele prev. de art. 461 cod pr. penală.
Recurentul condamnat, in ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că Tribunalul Constanța - secția penală, prin sentința penală nr. 249 din 20.05.2008, in baza art. 461 alin. 1 lit. c cod pr. penală, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul și a fost obligat acesta la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare in folosul statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanțaa reținut următoarele:
Condamnatul a formulat contestație la executarea sentinței penale nr. 152 din 3 aprilie 2006 Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală 88/P din 16.05.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA.
Prin sentința penală mai sus menționată, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. e și alin. 21lit. a cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b cod penal.
Conform adresei nr. 2 - 40586/14.06.2006 emisă de Penitenciarul Poarta Albă, condamnatul a fost încarcerat la data de 7.07.2005, pedeapsa urmând să expire la data de 6.11.2012.
Contestația la executare este întemeiată în drept în baza art. 461 alin. 1 lit. c cod pr. penală și se solicită redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului ei.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor contestației a constatat că, redozarea pedepsei nu este o la executare, așa cum este definită de art. 461 alin. 1 lit. c cod pr. penală. In consecință, s-a apreciat ca fiind nefondată contestația la executare, și a fost respinsă.
Condamnatul a declarat recurs impotriva acestei sentințe penale, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. În completarea motivelor invocate inițial, acesta susține că mai există o cauză de împiedicare la executare și anume starea sănătății sale.
Verificând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, curtea constată că recursul este nefondat.
Condamnatul a sesizat instanță de judecată cu soluționarea unei contestații la executarea pedepsei de 7 ani si 6 luni închisoare, aplicată de Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 152 din 3.04.2006.
Se invocă în drept, art. 461 alin. 1 lit. c cod pr. penală, susținându-se că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, deoarece pedeapsa aplicată este într-un cuantum prea mare raportat la circumstanțele concrete în care s-a comis fapta și la datele ce caracterizează persoana inculpatului.
unei pedepse aplicată printr-o hotărâre definitivă, nu poate fi efectuată pe calea contestației la executare, nefiind vorba de nici una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 461 cod pr. penală.
Pe calea contestației la executare se pot invoca numai aspecte ce se referă exclusiv la executarea hotărârii, neputându-se pune in discuție în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă și intrată în puterea lucrului judecat.
În recurs, condamnatul invocă starea de sănătate ca impediment la executarea pedepsei închisorii.
Nici acest motiv nu se regăsește printre cele enumerate limitativ de art. 461 cod pr. penală.
Întreruperea executării pedepsei este o instituție separată, prevăzută și reglementată de codul d e procedură penală în art. 455 - 456 cod pr. penală, cu referire la art. 453/1 și art. 454 cod pr. penală.
În considerarea celor mai sus prezentate, curtea constată că Tribunalul Constanta, in mod corect a respins contestatia la executare formulată de condamnatul și drept urmare recursul acestuia va fi respins ca nefondat. Se va face aplicarea art. 192 cod pr. penală, privind plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală;
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva sentinței penale nr. 249 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În temeiul art. 189 cod pr. penală,
Dispune plata din fondurile MJ a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, av., de 40 lei.
În temeiul art. 192 alin. 2 cod pr. penală;
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 80 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- - -
GREFIER,
- -
Jud. fond.
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref. -
2 ex./03.0.2008
Președinte:Valentin IancuJudecători:Valentin Iancu, Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure