Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 33/2008. Curtea de Apel Militara
Comentarii |
|
CURTEA MILITARA DE APEL
RECURS
Dosar nr-
DECIZIA Nr.33
Ședința publică din 19 noiembrie 2008
Curtea Militară de Apel compusă din:
PREȘEDINTE: colonel magistrat
JUDECĂTOR: colonel magistrat
JUDECĂTOR: colonel magistrat
s-a întrunit pentru soluționarea recursului declarat de contestatorul condamnat împotriva sentinței nr.55 din data de 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B, în dosarul nr-.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror militar, colonel magistrat din cadrul Parchetului Militar d e pe lângă Curtea Militară de Apel.
Grefier a fost.
La apelul nominal a răspuns recurentul contestator condamnat, aflat în stare de detenție la Penitenciarul Rahova, asistat de apărător ales, avocat cu împuternicirea avicațială nr. -/19 noiembrie 2008.
Procedura îndeplinită.
Grefierul a făcut referatul cauzei și a arătat că prin sentința recurată a fost admisă în parte contestația formulată de condamnat și i-a computat acestuia din pedeapsă detenția executată în Franța în perioada 15 - 29 septembrie 2006, inclusiv.
Nefiind ridicate excepții sau formulate cereri, președintele completului a dispus trecerea la dezbateri.
Apărătorul recurentului contestator a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței și, pe fond pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună deducerea din pedeapsa ce se execută de 2 (doi) ani închisoare a perioadei cuprinsă între 22 noiembrie 2006 - 4 aprilie 2008, timp în care s-a aflat sub control judiciar în Franța.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.
Recurentul contestator, având ultimul cuvântul, a menționat că este de acord cu concluziile apărătorului.
După care,
CURTEA,
Prin sentința nr.79 din data de 3 mai 2001 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B în dosarul nr.596/2000, rămasă definitivă prin decizia nr.4617 din data de 20 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție - Secția Penală, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 8 aprilie 1965 în B, domiciliat în B,-, sector 1, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev.de art.264 din pen.
În baza acestei hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.116/2001/25 noiembrie 2003.
Întrucât nu a fost găsit în România pentru executarea acestui mandat, condamnatul a fost dat în urmărire internațională în vederea extrădării, prilej cu care, identificat în Franța, a fost arestat în vederea extrădării începând cu data de 15 septembrie 2006 și până la data de 29 septembrie 2006 și pus în libertate sub control judiciar în perioada 22 noiembrie 2006 până la 4 aprilie 2008.
La data de 7 aprilie 2008 a fost preluat din Franța și încarcerat la Penitenciarul d e Maximă Siguranță.
Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 5 B, care a format obiectul dosarului nr-, condamnatul a formulat contestație la executare împotriva sentinței nr.79 din 3 mai 2001 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B, prin care a solicitat deducerea din pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sus-arătata hotărâre, a perioadei de arestare cuprinsă între 15 septembrie 2006 și 29 septembrie 2006 și a perioadei de "arestare la domiciliu" cuprinsă între 22 noiembrie 2006 și 4 aprilie 2008.
Această contestație la executare a fost declinată în favoarea Tribunalului Militar Teritorial B care prin sentința nr.55 din data de 6 octombrie 2008 a admis în parte contestația condamnatului și a computat din pedeapsa ce se execută de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentința nr.79 din data de 3 mai 2001 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B, definitivă prin decizia nr.4617 din data de 20 octombrie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, detenția (arestul) executată în Franța în perioada 15 septembrie 2006 - 29 septembrie 2006, inclusiv.
A respins capătul de cerere privind deducerea din pedeapsă a perioadei 22 noiembrie 2006 - 4 aprilie 2008 când condamnatul a fost pus de autoritățile franceze sub control judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește refuzul de a i se deduce din pedeapsa de executat perioada de liberare sub control judiciar cuprinsă între 22 noiembrie 2006 și 4 aprilie 2008.
Critica este neîntemeiată.
Astfel din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că petentul contestator a fost arestat doar în perioada 15 septembrie 2006 - 29 septembrie 2006 de către autoritățile franceze, fapt care îndrituiește la computarea acesteia din pedeapsa închisorii pronunțate, în conformitate cu dispozițiile art.18 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, coroborată cu dispozițiile art.89 din pen.
În ceea ce privește libertatea supravegheată dispusă prin controlul judiciar pronunțat față de condamnat de către Curtea de Apel din prin hotărârea nr.865 din 29 septembrie 2006 (fila 3 fond) pentru perioada 22 noiembrie 2006 - 4 aprilie 2008 în așteptarea derulării procedurii de extrădare, aceasta, nici prin natura sa, nici prin asimilare prin voința legii nu se poate considera ca fiind o formă de executare a pedepsei închisorii pentru care Codul penal, prin art.89 și respectiv Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prin art.18 să permită considerarea ca executată, prin computare, a pedepsei închisorii pronunțate.
Pe cale de consecință instanța va aprecia ca netemeinic acest motiv de apel.
Procedând la examinarea cauzei sub toate aspectele, în baza art.3856alin.(3) din pr.pen. instanța de recurs nu a identificat motive de nelegalitate și netemeinicie.
Față de cele mai sus arătate Curtea va respinge ca nefondat recursul petiționarului împotriva sentinței nr.55 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B.
În baza art.192 alin.(2) din pr.pen. va obliga recurentul să plătească statului suma de 200 (douăsute) lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator condamnat împotriva sentinței nr.55 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 200 (douăsute) lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Colonel magistrat Colonel magistrat Colonel magistrat
G
Grefier,
Red./25.11.2008
Tehred.VM/2 ex./26.11.2008
Fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat