Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Sentința 352/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.10255.2/2/2009
2672/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Sentința penală nr.352
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea cererii de conversiune a condamnării de 12 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.79/17.III.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, din Dosarul nr- (558/2009) formulată de petentul condamnat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul, personal, în stare de detenție, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.034.846/23.XI.2009, aflată la fila 5.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care condamnatul, personal, declară că este de acord să-i fie asigurată asistență juridică din oficiu.
Curtea îi explică faptul că instanța la care a depus, inițial, cererea, Curtea de Apel Galați, a calificat-o contestație la executare și s-a desesizat în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, care a pronunțat o hotărâre ce a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a lămuri obiectul cererii, precizându-i și împrejurarea că instanța străină l-a condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea, având, în final, de executat pedeapsa de 12 ani închisoare, iar hotărârea a fost recunoscută de statul de executare, România, care a dispus transferarea sa în România, în vederea continuării executării acestei pedepse privative de libertate, așa încât, procedând potrivit art.38518Cod procedură penală, îi solicită să precizeze dacă cererea sa privește conversiunea condamnării, potrivit art.146 alin.3 din Legea 302/2004, modificată și republicată, și aplicarea dispozițiilor legii române referitoare la cumulul juridic al pedepselor aplicate pentru infracțiuni aflate în concurs real, așadar aplicarea dispozițiilor art.33 și art.34 Cod penal.
Condamnatul, personal, arată că, într-adevăr, dorește conversiunea condamnării și, în statul de condamnare, a primit asigurării, în urma demersurilor făcute de instanța portugheză pe lângă Ambasada română, că, în România, poate beneficia de aplicarea legii române, prin descontopirea pedepselor cu închisoarea aplicate de statul de condamnare și efectuarea contopirii prin cumulul juridic al acestora.
Reprezentantul Ministerului Public, față de cele precizate de condamnat, apreciază competența în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Curtea, potrivit art.38518Cod procedură penală, constată că obiectul cererii formulată de persoana condamnată este conversiunea condamnării, cererea fiind formulată ulterior hotărârii prin care Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a dispus transferarea condamnatului în România, astfel că, potrivit art.144 și art.150 alin.2 din Legea 302/2004, modificată și republicată, Curtea de APEL BUCUREȘTI este competentă să soluționeze cererea formulată de condamnat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de conversiune a condamnării.
Apărătorul din oficiu al condamnatului arată că pedeapsa de 12 ani închisoare stabilită de instanța portugheză este incompatibilă cu legislația statului român, așa încât solicită admiterea cererii de conversiune a condamnării și, în temeiul art.33 și art.34 Cod penal, contopirea pedepselor de 6 ani și 6 luni închisoare, 6 ani închisoare, 4 ani și 18 luni închisoare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de conversiune a condamnării, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Condamnatul, personal, arată că, în statul de condamnare, mai avea 4 luni până la intrarea în comisia de liberare condiționată, i-a fost aplicată măsura de siguranță a expulzării și urma să fie expulzat după ce executa J din pedeapsă, a fost asigurat că, în România, va fi liberat mai repede, a executat 6 ani și 6 luni și solicită contopirea pedepselor individuale cu închisoarea, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni, eventual cu aplicarea unui spor de pedeapsă. Mai precizează că este plecat din țară de 8 ani, părinții și sora sa sunt bolnavi și nu știe nimic de ei.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
La data de 18 martie 2009 condamnatul s-a adresat instanței de judecată cu o cerere pe care a calificat-o contestație la executare, întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 146 alin. 2 lit. c din Legea 302/2004 solicitând conversiunea condamnării de 12 ani închisoare aplicată prin hotărârea penală din data de 24 martie 2004 Corpului judiciar din rămasă definitivă prin hotărârea din data de 05 07 2005 Tribunalului d e Raport sau Apel din, hotărâri recunoscute în cadrul procedurii privind soluționarea cererii de transferare, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, prin sentința penală nr. 79 din data de 17 martie 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală, rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 10 09 2008, fiind emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 100 din data de 10 septembrie 2008 al Curții de APEL BUCUREȘTI.
În cadrul contestației formulate, condamnatul a solicitat stabilirea unei pedepse în conformitate cu dispozițiile legale ale statului român, în sensul contopirii în baza art. 33 și 34 Cod Penal a celor patru pedepse iar, în eventualitatea aplicării unui spor, să se țină seama de conduita sa exemplară în perioada detenției.
Instanța sesizată. Curtea de Apel Galați, a apreciat că în cauză se invocă nemulțumiri cu privire la hotărârea ce se execută astfel că temeiul de drept al contestației este cel prevăzut de art. 461 alin. 1 Cod procedură penală iar instanța competentă să soluționeze cererea este instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, potrivit art. 461 alin. 2 Cod procedură penală.
În consecință, prin sentința penală nr. 65 din data de 10.04.2009 Curtea de Apel Galația declinat competența de soluționarea în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, ca instanță care, prin sentința penală nr. 79 din data de 17 martie 2008 recunoscut hotărârea penală străină de condamnare a contestatorului la pedeapsa de 12 ani închisoare.
Prin sentința penală nr. 167 din data de 10 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 79 din data de 17 martie 2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală.
Împotriva sentinței penale nr. 167 din data de 10 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- de către Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală, a declarat recurs contestatorul, solicitând să i se stabilească un cuantum redus al pedepsei, în conformitate cu legea penală.
Prin decizia penală nr. 3060 din data de 30 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală a admis recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 167 din data de 10 iunie 2009, din dosarul nr- a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în mod greșit Curtea de APEL BUCUREȘTIa preluat calificarea cererii și temeiul juridic al acesteia, stabilit de prima instanță sesizată, Curtea de Apel Galați.
Primind cererea formulată de condamnatul, instanța de judecată nu era legată nici de denumirea și temeiul juridic arătate de acesta, nici de calificarea acțiunii dată de prima instanță, ci trebuia să stabilească ea însăși, în mod corect, obiectul cererii, care vizează, în mod evident modificarea pedepsei și apoi să-și verifice competența materială și teritorială.
Instanța de fond nu a lămurit care este obiectul cererii formulate de condamnatul hotărârile penale străine recunoscute de Statul Român, prin prisma dispozițiilor art. 418, 461 Cod procedură penală și art. 150 din Legea 302/2004 astfel că s-a trimis cauza spre rejudecare în vederea calificării și rezolvării ei corecte.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală sub nr- la data de 17 noiembrie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art. 38518Cod procedură penală, Curtea a stabilit că prin cererea formulată, condamnatul urmărește conversiunea condamnării, potrivit dispozițiilor art. 146 din Legea 302/2004, cererea de schimbare a condamnării fiind formulată ulterior transferării persoanei condamnate (art. 146 alin. 3 din Legea 302/2004).
Având în vedere dispozițiile art. 144 și 150 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea a apreciat că este exclusiv competentă de a judeca cererea pendinte prin care se tinde la conversiunea condamnării, formulată ulterior hotărâri nr. 79 din data de 17 martie 2008 pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală prin care s-a dispus și s-a realizat transferul persoanei condamnate în stadiul de executare.
Examinând cererea formulată de condamnatul în cauză, în raport cu obiectul juridic și temeiul juridic astfel clarificat, Curtea constată:
Prin rezoluția nr. 820/II-5/2008 din data de 4 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus sesizarea Curții de APEL BUCUREȘTI în vederea recunoașterii hotărârii penale din data de 24 martie 2004 Corpului judiciar din, și a punerii în executare a acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau 146 din Legea 302/2004.
Prin sentința penală nr. 79 din data de 17 martie 2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală a admis sesizarea, a recunoscut hotărârea penală din data de 24 martie 2004 Corpului judiciar din - Republica Portugalia, și a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare.
A dedus din pedeapsă perioada de la 14 mai 2003 la zi.
Sentința penală nr. 79 din data de 17 martie 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală, a rămas definitivă, prin nerecurare, la data de 10 09 2008, fiind emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 100 din data de 10 septembrie 2008, prin care s-a dispus transferarea condamnatului, în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare și s-a dedus perioada executată de la data de 14 mai 2003 la zi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerințele transferării prevăzute de art. 129 din Legea 302/2004 întrucât, condamnatul este cetățean român, hotărârea penală prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 12 ani închisoare, este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei iar faptele care au atras condamnarea, constituie infracțiuni potrivit legii penale române, respectiv art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21litera b, art. 189 alin. 2 Cod Penal și art. 27 din Legea 356/2002.
persoanelor condamnate ca formă a cooperării judiciare în materie penală este reglementată de Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983.
Art. 9 paragraf 1 lit. b din Convenție, permite autorităților competente ale statului de executare să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre a acestui stat dată într-o procedură judiciară, sau administrativă, înlocuind astfel sancțiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancțiune prevăzută de legislația statului de executare pentru aceeași infracțiune.
Conform art. 146 din legea română (Legea 302/2004), când felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, prin hotărârea judecătorească se poate adapta acea pedeapsă la cea prevăzută de legea română pentru infracțiunile care au atras condamnarea iar pedeapsa trebuie să corespundă, atât cât este posibil, felului pedepsei aplicată în statul de condamnare și nu poate să agraveze situația condamnatului.
Legea permite conversiunea condamnării dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română în considerarea principiului ce rezultă din art. 10 paragraf 1 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, potrivit căruia statul de executare este continuatorul statului de condamnare, întrucât în caz de continuare a executării statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii, așa cum rezultă ele din condamnare.
Durata pedepsei la care face referire art. 146 trebuie raportată la maximul general al pedepsei prevăzut de art. 53 Cod Penal cât și la maximul special al pedepsei prevăzută de norma de incriminare română în care se încadrează fapta sancționată în statul de condamnare.
În speță, petentul a fost condamnat la: pedeapsele de 6 ani închisoare, 4 ani închisoare și 6 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea a trei infracțiuni de furt și la două pedepse de câte 18 luni închisoare pentru două infracțiuni de sechestrare de persoană, dându-i-se spre executare pedeapsa finală de 12 ani închisoare prin aplicarea cumulului pedepsei prevăzut de dreptul penal substanțial în statul de condamnare( Portugalia).
Infracțiunile săvârșite de către petent sunt, în baza principiului dublei incriminări, sancționate diferit de statul român, potrivit principiului personalității legii penale. Astfel, faptele care au atras condamnarea constituie, potrivit legii penale a statului român, infracțiunile de tâlhărie în formă agravată, prevăzute de art. 211 alin. 1, 2 lit. a, b și c și alin. 21lit. b Cod Penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. 2 Cod Penal și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 27 din Legea 356/2000, sancționate cu un maxim special de 20 de ani, 15 ani și respectiv 12 ani închisoare.
Prin raportare la maximul general al pedepsei, prevăzut de art. 53 Cod Penal, cât și la maximul special al pedepsei prevăzute de norma incriminatoare română, în care se încadrează faptele sancționate în statul de condamnare, astfel cum s-a arătat, pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată petentului - atât sub aspectul naturii cât și al duratei acesteia nu este incompatibilă cu legislația română.
Ergo, conversiunea sau schimbarea condamnării nu se poate realiza întrucât pedeapsa aplicată în statul de condamnare nu depășește maximul general și nici cel special prevăzut de legislația română pentru aceleași infracțiuni (a se vedea în acest sens și decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că, în interpretarea art. 146 din Legea 30/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, instanța în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare cu aceea a cumulului juridic prevăzut de Cod Penal Român).
Drept pentru care, Curtea va respinge ca nefondată cererea de conversiune a condamnării formulată de condamnat și îl va obliga, conform art. 192 alin. 2 Cod Penal la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de conversiune a condamnării formulată de petentul condamnat.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat se va avansa din fondul Ministerul Justiției și al Libertăților.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 27 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- -
Red. /8.XII.2009
dct. 2 EX. /08.XII.09
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu
