Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Sentința 47/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR. 717/2/2009
200/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 47
Ședința publică de la data de 20 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu
GREFIER - -
.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea cererii de contestație la executare formulată de petentul condamnat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul - condamnat, personal în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu cu delegația depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității cererii de contestație la executare. În susținerea excepției expune următoarele:
- prin sentința penală nr. 45/28 februarie 2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală în dosar nr-, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de conversiune a condamnării pedepsei aplicate petentului prin Sentința penală nr. 16/4 din 08.06 2004 Judecătoriei d e Instrucție nr. 3 Spania, definitivă la data de 30.06.2004;
- prin Sentința penală nr. 130/12 mai 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția Ia P enală a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către petent împotriva Sentinței penale nr. 92 /8 mai 2006 Curții de APEL BUCUREȘTI.
Sentința penală nr. 130/12 mai 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI este definitivă prin Decizia penală nr. 2292/24 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins recursul declarat de contestator.
Față de cele expuse solicită să se constate că în speță operează autoritatea de lucru judecată și pune concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă.
Apărătorul desemnat susține că cererea formulată de petent este admisibilă în speță fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 461 lit. d Cod procedură penală și solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată.
Petentul solicită să-i fie admisă contestați la executare întrucât se află în executarea unei mandat neconstituțional.
CURTEA,
Prin sentința penală 32/15.01.2009, Tribunalul București Secția II-a Penală a admis excepția de necompetență materială a și a declinat competența soluționării cererii de contestație la executare formulată de petentul condamnat în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, reținând în esență că cererea petentului este întemeiată pe disp. art.150, 145, 146 și 149 din Legea 302/2004 cu modificările ulterioare, legea specială în materia cooperări internaționale în materie penală, iar această lege specială prevede că cererile întemeiate pe dispozițiile sale relative la procedura transferului persoanelor condamnate și recunoașterea hotărârile penale străine sunt de competența Curții de APEL BUCUREȘTI în primă instanță.
Dosarul a fost astfel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția I Penală sub nr-.
Petentul a solicitat pe calea contestației la executare întemeiată pe disp. art.461 lit.d Cod procedură penală schimbarea condamnării în sensul de a dispune conversiunea pedepsei de 20 ani închisoare la care a fost condamnat de instanțele spaniole într-o pedeapsă compatibilă cu pedepsele prevăzute de legea română, precizând că, deși hotărârea sa de condamnare din Spania a fost deja recunoscută de instanțele din România acestea au menținut același cuantum de 20 de ani, deși pentru infracțiunea de viol legea penală română prevede pedepse în limite mai reduse.
A mai arătat că legislația română permite ca această conversiune să se realizeze și după ce se recunoaște hotărârea de condamnare.
Au fost depuse înscrisuri și de asemenea s-au atașat dosarele în care s-au pronunțat hotărârile prin care s-a recunoscut hotărârea de condamnare, respectiv prin care s-au respins alte contestații la executare formulate de petent în același scop ca și prezenta.
Analizând actele dosarului, Curtea a reținut:
Prin sentința penală 92/18.05.2006 Cutea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală a recunoscut efectele sentinței penale 16/4 din 08.06.2004 a Judecătoriei d e Instrucție nr.3 din (astfel cum a fost modificată la data de 23.01.2006) definitivă la 30.06.2004, a dispus transferul condamnatului pentru executarea pedepsei de 20 de ani închisoare într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada 28.06.2006 la zi și a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.148/02.06. 2006.
Petentul a fost transferat urmare a acestei hotărâri la data de 11.12.2006 și după data transferării într-un penitenciar din România, acesta a formulat în mod repetat contestații la executare pentru a reduce cuantumul pedepsei, invocând conversiunea pedepsei în baza art.146 din Legea 302/2004 respectiv art.117 alin.4 din aceeași lege și art.461 lit.d Cod procedură penală, toate contestațiile fiindu-i respinse ca inadmisibile prin sentința penală 45/28.02.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, sentința penală nr.130/12.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală această din urmă sentință fiind pronunțată după soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unui conflict negativ de competență intervenit între Curtea de Apel Ploiești și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Împotriva celor două hotărâri, petentul a declarat recurs, care a fost respins, Înalta Curte de Casație și Justiție menținând hotărârile prin care petentului i s-au respins contestațiile la executare.
Curtea reține în esență că și în cauza de față petentul a invocat aceleași motive ca în celelalte cereri și constată că insistența acestuia este generată pe de o parte, de modalitatea defectuoasă în care s-a realizat transferul condamnatului prin sentința de recunoaștere și de transfer, (sentința penală 92/18.05.2006), iar pe de altă parte confuzia în care se află petentul referitor la aceeași procedură a transferului în raport de disp. art.144, 145, 146 din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008 (Legea privind cooperarea internațională în materie penală).
Din analiza considerentelor sentinței penale 92/18.05.2006 prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii instanței și prin care s-a dispus și transferul condamnatului, rezultă că această sentință s-a pronunțat urmare a cererii petentului de transfer pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, iar procedura transferului impune anumite condiții, care nu au fost respectate în acea cauză.
Este evident că sesizarea instanței - în acea cauză - a avut la bază cererea de transfer și recunoașterea ar fi trebuit să se producă pe cale incidentală, în cadrul procedurii de transfer și ca o consecință a transferului. Faptul că aceasta a fost intenția procurorului rezultă din simpla împrejurare a sesizării Curții de Apel ( Curtea de APEL BUCUREȘTI având de altfel competențăexclusivăîn materia transferului de persoane condamnate) pentru că, dacă s-ar fi solicitat recunoașterea hotărârii străine pe cale principală ar fi sesizat judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se afla condamnatul, iar condamnatul trebuia să se afle fie într-un penitenciar din România, fie în stare de libertate, dar în orice caz, acesta trebuia să fie pe teritoriul statului român, ceea ce nu era cazul în speță.
Recunoașterea hotărârii străine pe cale principală nu ar fi fost admisibilă la cererea petentului decât în aceste condiții, în măsura în care se afla încarcerat în penitenciarul din Spania, o cerere de recunoaștere pe cale principală ar fi fost posibilă doar la cererea autorităților spaniole conform art.115 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în aceste dispoziții.
Or, condițiile transferului sunt strict reglementate de legiuitor, iar Ministerul Justiției este autoritatea centrală în materie, care are obligații pe care nu le-a respectat în cazul transferului condamnatului.
Astfel, disp. art.144 din Legea 302/2004 prevăd că transferul se realizează fie prin continuarea executării pedepsei, conform art.145 fie prin reconversie, conform art.146. Opțiunea aparține statului român și se exercită prin autoritatea centrală - Ministerul Justiției - care trebuie să comunice conform art.144 alin.2 statului de condamnare modalitatea pentru care optează, iar această comunicare se realizeazăanteriorhotărârii judiciare (adică a instanței de judecată asupra transferului) și conform art.139 alin.4 se comunică și persoanei transferabile (art.139 trimițând la disp. art.133 și 134 din lege care prevăd obligația încunoștințării persoanei transferabile asupra tuturor prevederilor) astfel încât această persoană să-și dea consimțământul la transfer în deplină cunoștință a consecințelor transferării.
De asemenea, dreptul de opțiune al statului subzistă și este limitat exclusiv la cele două posibilități prev. de art.145, respectiv 146 din lege, însă doar în măsura constatării compatibilității sau incompatibilității naturii și felului pedepsei aplicate condamnatului de statul de condamnare cu pedeapsa prevăzută de legiuitorul român. În măsura în care pedeapsa este compatibilă prin felul și natura sa cu pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracțiunea respectivă, există doar posibilitatea prev. de art.145, adică se va continua executarea aceleiași pedepse, statul neavând dreptul să modifice în nici un mod - nici cuantumul, nici felul și natura acelei pedepse.
Art.146 care prevede posibilitatea transferului prin reconversie devine incident exclusiv în ipoteza în care pedeapsa aplicată de statul de condamnare este incompatibilă prin natura și felul său, respectiv cuantum cu pedeapsa prevăzută de legea română, (de exemplu: infracțiunea pentru care ar fi fost condamnată persoana să fie sancționată doar cu detențiunea pe viață - dacă este o faptă gravă sau doar cu amendă penală, iar legea română să prevadă, pentru acele fapte pedepse exclusiv cu închisoarea).
Petentul apreciază eronat că pedeapsa de 20 de ani pe care o execută este mai mare decât cea prevăzută de legea română pentru infracțiunile de proxenetism, de viol, vătămare corporală, lipsire de libertate în mod ilegal, (pentru care a fost condamnat) și omite să constate de fapt, la acest cuantum, legiuitorul spaniol a ajuns prin cumulul aritmetic, pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune fiind perfect compatibile cu pedepsele prevăzute de Codul penal român. Este adevărat că legea penală română prevede că în cazul concursului de infracțiuni se aplică regula cumulului juridic (mai de favoare în principiu, decât cea a cumulului aritmetic), însă art.146 are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, fără a face referire la pedeapsa rezultantă aplicată urmare concursului de infracțiuni.
Așadar, trecând peste împrejurarea că Ministerul Justiției nu a informat statul de condamnare asupra acestei opțiuni - cea prev. de art.145 - care trebuia comunicată condamnatului, Curtea reține că într-adevăr reconversia se poate realiza și ulterior transferului (conform art.146 alin.3, ceea ce nu absolvă autoritatea centrală de a informa statul de condamnare asupra modalității de transfer, la cererea acestui stat) însă indiferent de momentul în care se analizează, condițiile acestea rămân aceleași, iar pedeapsa - în speță - este la fel de compatibilă prin durata și natura sa cu pedeapsa prevăzută de legea română, iar transferul nu se poate realiza în fapt decât prin continuarea executării acelei pedepse, fără posibilitatea de a interveni din partea statului român.
În raport de toate aceste considerente, apreciez că o contestație la executare nu poate fi exclusă de plano, pe motivele invocate de petent, însă reținând că acesta a formulat alte două contestații întemeiate pe aceleași motive, anterior, care au fost respinse ca inadmisibile de instanțe, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ambele recursuri ca nefondate, și având totodată în vedere că după respingerea ultimului recurs nu s-a modificat în nici un fel situația avută în vedere (Legea nr.222/2008 neaducând modificări pe aspectele analizate) Curtea va respinge - la rândul său - în conformitate cu art.461 lit.d Cod procedură penală contestația la executare ca inadmisibilă, obligând petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
În baza art.461 alin.1 lit.d Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerul Justiției.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2008.
PREȘEDINTE,
- - GREFIER,
- -
Red.
Dact./16.03.2009
Ex.3
Președinte:Mariana ConstantinescuJudecători:Mariana Constantinescu
