Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 52/
Ședința publică din data de 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de contestatoarele, domiciliată în comuna,-, jud. G și, domiciliată în G,-, - 10,. 42, împotriva sentinței penale nr. 570 din 08 noiembrie 2007 Tribunalului Galați.
La apelul nominal au lipsit recurentele contestatoare.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
CURTEA constată că la dosarul cauzei se află împuternicirea avocațială d-nei av., însă numai pentru studiul dosarului și eliberarea unei copii de pe sentința penală, nu se face mențiunea că delegația a fost emisă și pentru asigurare asistență juridică în fața Curții de APEL GALAȚI. Totodată, constată că în cauză nu este obligatorie asistența juridică.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cererii de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public susține că cele două contestatoare au formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 570 din 8.11.2007 a Tribunalului Galați, prin care s-au respins ca nefondate cererile formulate privind ridicarea sechestrului asigurător aplicat pe anumite conturi în care se aflau sume de bani.
Instanța de fond, care a judecat cauza pe latură penală și, totodată, a aplicat sechestrul, a apreciat că sumele de bani provin din săvârșirea unor infracțiuni de prostituție și a considerat că aceste sume trebuie confiscate.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Prin sentința penală nr. 570/08.11.2007 a Tribunalului Galațis -a dispus respingerea ca nefondate a cererilor privind ridicarea sechestrului asigurător formulate de petentele și precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-petentele și au solicitat ridicarea sechestrului asigurător, instituit asupra unor sume de bani, prin Sentința Penală nr. 118/2005 pronunțată de Tribunalul Galați.
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 168 alin 3 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 118/03.03.2005 pronunțată de Tribunalul Galația fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal și la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Au fost aplicate inculpatei și două pedepse complementare, a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, și d Cod penal pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, precum și pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Potrivit disp. art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa principală cea mai grea, sporită la 12 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și d Cod penal pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
Conform disp. art. 19 din Legea 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de 173.550 EURO sau contravaloarea în lei conform cursului BNR la data efectuării plății, obținută în urma săvârșirii infracțiunii, fiind indisponibilizate următoarele sume:
- 3500 USD indisponibilizată la - Sucursala G, pe numele - în contul nr.-;
- 50.000.000 lei indisponibilizată la BCR pe numele, în contul nr.---/ROL.
Așa cum a reținut și instanța de fond, aceste sume, pentru care se solicită la acest moment ridicarea măsurii sechestrului asigurător, provin din săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin Decizia Penală nr. 1459/07.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de această situație, tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond are autoritate de lucru judecat, atât în materie penală, cât și cu privire la măsurile asigurătorii dispuse, precum și cu privire la proveniența sumelor indisponibilizate, astfel încât nu pot fi primite cererile formulate de cele două contestatoare, în sensul ridicării măsurilor asigurătorii dispuse.
Pentru aceste considerente, s-au respins ca fiind nefondate cererile privind ridicarea sechestrului asigurător, formulate de petentele și.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs contestatoarele și fără însă a depune motivele de recurs sau a se prezenta în instanță pentru a-și susține calea de atac promovată.
Recursurile declarate de contestatoare sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Analizând sentința recurată din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod pr. penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică și că nu se impune reformarea ei sub nici un aspect.
Se constată, astfel, că în mod justificat au fost respinse de instanța de fond cererile formulate de recurente privind ridicarea sechestrului instituit asupra unor sume de bani întrucât prin sentința penală nr. 118/03.03.2005 a Tribunalului Galați, prin care s-a luat această măsură, s-a constatat că aceste sume proveneau din activitatea infracțională desfășurată de inculpata condamnată în cauză pentru infracțiuni de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat.
Cum prin sentința mai sus arătată s-a dispus și confiscarea de la inculpata a sumei de 173.550 euro, urmează ca sumele indisponibilizate să fie folosite pentru punerea în executare a măsurii de siguranță dispuse de instanță, situație în care cererea de ridicare sechestrului instituit asupra acestor sume este nefondată.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează a fi respinse ca nefondat recursurile declarate de contestatoarele și cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursurile declarate de contestatoarele, domiciliată în comuna,-, și, domiciliată în G,-, - 10,. 42, împotriva sentinței penale nr. 570 din 08.11.2007 a Tribunalului Galați.
Obligă pe fiecare dintre recurente la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - ---
Grefier,
Red. /18.02.2008
Tehnored. /2 ex./29.02.2008
Fond:
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Constantin Cârcotă, Marcian Marius