Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 570/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 570 Dosar nr-

Ședința publică de la 30 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țînț

JUDECĂTOR 3: Elena Barbu

Grefier - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 323/6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul contestator în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat -.

Procedura îndeplinită.

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul contestator.

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri, punând în vedere părților să pună concluzii și asupra admisibilității recursului.

Avocat - arată că, față de cazurile în care poate fi formulată o contestație la executare, astfel cum sunt prevăzute de art. 461 Cod procedură penală și împrejurarea că recurentul contestator insistă în soluționarea acestei cereri, solicită admiterea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de contestatorul, având în vedere că acesta a exercitat calea de atac împotriva unei hotărâri definitive.

Recurentul contestator solicită admiterea recursului, arătând că nu a văzut martorii în instanță, ci doar cu ocazia reconstituirii și că a formulat plângere împotriva martorului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

CURTEA

Constată că, prin decizia penală nr.323/R/6.06.2008 Tribunalul Brașov a respins ca nefondat recursul formulat de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 538/2008 a Judecătoriei Brașov pronunțată în dosarul penal nr-, menținând ca legală și temeinică hotărârea penală atacată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând casarea acesteia iar în cadrul rejudecării, pronunțarea unei soluții favorabile intereselor sale.

Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, se constată că recursul nu este admisibil.

Competența curții de apel ca instanță de recurs se limitează, potrivit art.281pct.3 Cod procedură penală, doar la judecarea recursurilor declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunal în apel în baza art.27 pct.2 Cod procedură penală, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță. Prezenta cale de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, care nu mai este supusă nici unei căi ordinare de atac.

Deoarece în cauză este vorba despre o contestație la executare formulată de petent în legătură cu pedeapsa de 15 ani aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 3052/2004 a Judecătoriei Brașov condamnatul petent putea exercita, conform dispozițiilor art. 385/1 lit. f Cod procedură penală doar o singură cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe (sentința 538/2008 a Judecătoriei Brașov ), respectiv recursul la Tribunalul Brașov, cale de atac care a și fost exercitată fiind pronunțată de către Tribunalul Brașov decizia penală nr. 323/R/6.06.2008.

Cu toate acestea contestatorul acționat în acest sens, declarând recurs împotriva deciziei penale nr. 323/R/6.06.2008 a Tribunalului Brașov. Această hotărâre a rămas definitivă, potrivit art.417 lit. c Cod procedură penală, la data pronunțării ei, nemaiexistând posibilitatea atacării ei cu o altă cale de atac ordinară.

Exercitarea în continuare a recursului împotriva hotărârii definitive pronunțate de tribunal este nelegală, contravenind dispozițiilor legale anterior menționate.

Raportat la aspectele învederate anterior, Curtea de Apel va respinge în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală - ca inadmisibil recursul contestatorului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 323/R/06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în sumă de 40 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 iulie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -

GREFIER

pt. - -

aflată în concediu de odihnă

semnează prim grefier

- Red./04.08.2008

Dact./04.08.2008

3 exemplare

Jud.recurs:,

Jud.fond:

Președinte:Nicoleta Hădărean
Judecători:Nicoleta Hădărean, Nicoleta Țînț, Elena Barbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 570/2008. Curtea de Apel Brasov