Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.58/

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eleni Cristina Marcu

JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 3: Dan

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de contestatorul, împotriva sentinței penale nr.412 din data de 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect contestație la executare.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:

- recurentului contestator pentru care răspunde apărătorul ales al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.09274/2010, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

Avocat (), apărător din oficiu al recurentul contestator, având cuvântul, solicită a se lua act că încetează împuternicirea sa avocațială și acordarea onorariului de apărător din oficiu, parțial.

Curtea, ia act că încetează împuternicirea avocațială a apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat, urmând a acorda onorariul de avocat din oficiu, parțial.

Avocat, apărător ales al recurentul contestator, depune la dosar acte în circumstanțiere.

Procurorul,având cuvântul, precizează că nu se opune cu privire la proba cu înscrisuri.

Curtea, deliberând, admite proba cu înscrisuri solicitată de recurentul inculpat, prin apărător.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.385¹¹Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.385¹³Cod procedură penală.

Avocat, apărător ales al recurentul contestator, având cuvântul, consideră că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația la executare, invocând autoritatea de lucru judecat, deoarece nu s-a avut în vedere că cererea de contestație se întemeiază pe situații noi, diferite de cele invocate în prima contestație formulată de recurent.

În sprijinul contestației, solicită instanței să aibă în vedere și jurisprudența CEDO, în speță, cauza Boultif Elveția, cauză atașată la motivele de recurs formulate în scris și atașate la dosarul cauzei, cauză pe care o consideră similară cu acest caz cu referire la art.8 din 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Consideră că potrivit dispozițiilor prevăzute de art.385⁶Cod procedură penală, în cazul în care există recurs fără apel, instanța de recurs reține cauza spre rejudecare.

Dacă instanța va aprecia că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, nu se opune.

Precizează că expulzarea contestatorului de pe teritoriul României va avea ca o consecință, separarea sa de soție și de copilul ce se va naște, împotriva voinței acestora, ceea ce reprezintă în mod clar o ingerință în dreptul său la o viață de familie în sensul disp.art.8 și 1 din CEDO.

Nu contestă că potrivit tot art.8 din, această ingerință este prevăzută de lege și este necesară pentru apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale.

Totuși, potrivit art.8 alin.2 din, pentru a se justifica o astfel de ingerință, trebuie ca aceasta să fie necesară într-o societate democratică.

Așa cum a statuat și jurisprudența CEDO, măsură cum este expulzarea, care ar constitui o ingerință permisă de lege în dreptul la viață de familie, trebuie să respecte un echilibru just între drepturile și interesele individului și, necesitatea protejării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor.

Drept criterii pertinente pentru a se stabili dacă o astfel de măsură este necesară într-o societate democratică, CEDO a luat în considerare natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, perioada scursă de la săvârșirea infracțiunii, ca și conduita celui în cauză, situația familială, durata căsătoriei, dacă soțul era la curent cu săvârșirea infracțiunii la începutul relației familiale, nașterea de copii legitimi și dacă este cazul, vârsta acestora.

De asemenea, precizează că de la săvârșirea faptelor, au trecut 9 ani de zile iar toate aceste circumstanțe, atenuează teama că persoana contestatorului ar constitui pe viitor un pericol pentru ordinea și siguranța publică.

Contestatorul este rezident în România de 15 ani, timp în care a învățat limba română, s-a integrat în societate, refăcându-și viața după liberarea din penitenciar, căsătorindu-se acum 1 an cu o persoană de cetățenie română.

Este imposibil ca acesta și soția sa să se stabilească în, țara de proveniență iar țara de origine a familiei sale - refuză să-l primească și nu există garanții că alte țări din lume, l-ar primi.

Toate demersurile autorităților române de a-l expulza până în prezent, au eșuat și nu se întrevăd perspective rezonabile în acest sens iar soția acestuia nu are legături cu sau, nu cunoaște limba, nu ar putea să se angajeze sau să-și practice religia, ar suporta restricțiile pe care o legislație și societate islamică le impune femeii, legi și tradiții cu care nu este obișnuită aceasta.

Deci, nu este rezonabil la a ne aștepta ca soția sa s-l urmeze în țara în care contestatorul ar fi expulzat, rezultând că prin expulzare, contestatorul ar fi separat în fapt cu soția iar copilul acestor ar trebui să trăiască fără tată.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și, rejudecând, admiterea contestației la executare și înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării din sentința penală a Tribunalului Constanța.

Instanța de recurs trebuie să rejudece pe fond, cauza.

Procurorul,având cuvântul, apreciază că din punctul său de vedere, în mod corect s-a admis excepția autorității de lucru judecat și, s-a respins contestația la executare formulată având în vedere că din cele prezentate astăzi și susținute și în fața Tribunalului Constanța la momentul judecării contestației la executare, nu rezultau alte motive decât cele pe care le-a avut în vedere și instanța de fond când a pronunțat soluția în cauză.

Pe aceste considerente s-a apreciat că în mod corect există autoritate de lucru judecat.

Dacă instanța de recurs va aprecia că în mod greșit a fost soluționată cauza pe excepție, în subsidiar, urmează a se dispune casarea soluției Tribunalului Constanța și a se trimite cauza acestei instanțe, pentru a se pronunța pe fondul cererii respectiv, pe fondul contestației la executare în raport de precizările făcute și de susținerile apărării.

Recurentul contestator, având ultimul cuvânt, precizează că a greșit acum 10 ani și a fost în centrul de cazare timp de 2 ani de zile.

A formulat 26 de cereri la toate ambasadele din

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că, prin sentința penală nr.412 din data de 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, s-a respins, ca inadmisibilă, ca efect al intervenirii autorității lucrului judecat, contestația la executarea sentinței penale nr.472/2002 pronunțată de Tribunalului Constanța, formulată la data de 22.06.2009 de către contestatorul - condamnat.

In baza art.192 alin.2 cod procedură penală, a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar în baza art.189 cod procedură penală, s-a dispus avansarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile către Baroul Constanța în favoarea av..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut următoarele:

La data de 22.06.2009 a fost înregistrată pe rolul instanței contestația la executarea sentinței penale nr.472/2002 a Tribunalului Constanța, formulată de către condamnatul, în cadrul căreia a solicitat înlăturarea executării dispoziției de expulzare cuprinse în hotărârea de condamnare pronunțată împotriva sa.

În motivarea contestației, condamnatul a învederat că este apatrid de origine palestiniană cu statut de refugiat palestinian în și că, din motive neimputabile acestuia, nu se poate întoarce în, neavând în primul rând permisiunea Ministerului d e Interne, iar în al doilea rând, în este

supus unei puternice discriminări pe temeiul apartenenței etnice, fiind creștinat în România, religia sa actuală intrând în conflict cu cea islamică, situație în care, în cazul expulzării ar fi chiar în pericol de moarte.

A arătat totodată contestatorul că, expulzarea, ca măsură de siguranță este lăsată de lege la aprecierea instanței, aceasta neputându-se dispune dacă există temeiuri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează a fi trimis străinul

S-a reținut că, prin sentința penală nr.472/2002 a Tribunalului Constanța, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru comiterea a trei infracțiuni de tâlhărie prev. de art.211 alin.2 lit. b, f cod penal, cu aplic. art.33 lit. a cod penal, dispunându-se, totodată, în baza art.117 alin.3 cod penal expulzarea acestuia după executarea pedepsei închisorii.

Prin sentința penală nr.960/28.04.2006 a Judecătoriei Medgidia, contestatorul a fost liberat condiționat.

În drept, condamnatul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.461 alin.1 lit. c cod procedură penală, art.117 din OUG nr.194/2002 precum și pe prevederile art.3,5,9,13,14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 17.10.2006 condamnatul a formulat o contestație la executate întemeiată pe aceleași motive de fapt și temeiuri de drept, respinsă prin sentința penală nr.61/6.02.2007 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr.198/P/2007 a Curții de Apel Constanța ca nefondată.

În motivarea hotărârii, s-a răspuns motivelor invocate de către contestator, arătându-se că autoritățile competente egiptene au refuzat intrarea acestuia pe teritoriul ui, pe motiv că, nefiind cetățean egiptean nu are drept de intrare ori ședere pe teritoriul acestui stat, că problema permisiunii intrării condamnatului pe teritoriile palestiniene urmează a primi o rezolvare pe cale politică, neputând constitui un motiv întemeiat pentru admiterea contestației și totodată că, înscrisurile aflate la dosar, inclusiv răspunsurile Ambasadei și Ambasadei Statului la B nu confirmă susținerea contestatorului în sensul că prin executarea măsurii expulzării ar fi supus unui risc iminent datorită convertirii sale la religia creștină ori a condamnării suferite pe teritoriul României.

S-a mai arătat, în motivarea hotărârii că, în cazul condamnatului nu s-a dovedit existența unui risc de producere a unor tratamente inumane la care se referă Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere existența sentinței penale nr. 61/6.02.2007 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr.198/P/2007 a Curții de Apel Constanța prin care s-a soluționat o contestație similară a aceluiași contestator,

instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat invocată în cauză și, pe cale de consecință, a respins contestația la executare, ca inadmisibilă.

Împotriva susmenționatei sentințe a formulat recurs contestatorul condamnat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația la executare, invocând autoritatea de lucru judecat, deoarece nu s-a avut în vedere că cererea de contestație se întemeiază pe situații noi, diferite de cele invocate în prima contestație formulată de recurent.

Nu contestă că potrivit tot art.8 din CEDO, această ingerință este prevăzută de lege și este necesară pentru apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, însă potrivit art.8 alin.2 din, pentru a se justifica o astfel de ingerință, trebuie ca aceasta să fie necesară într-o societate democratică.

Într-adevăr infracțiunea pentru care a fost condamnat contestatorul - tâlhărie, este o infracțiune contra patrimoniului, gravă, dar, solicită a se avea în vedere că nu are antecedente penale și că a avut un comportament corespunzător în penitenciar, de la săvârșirea faptelor, au trecut 9 ani de zile iar toate aceste circumstanțe, atenuează teama că persoana contestatorului ar constitui pe viitor un pericol pentru ordinea și siguranța publică.

Examinând legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.385 ind.6 alin.3 cod procedură penală, Curtea constată:

Astfel, prin contestația formulată de contestator și care a fost respinsă prin sentința penală nr.61/6.02.2007 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr.198/P/2007 a Curții de Apel Constanța, s-a invocat, ca motive ale contestației la măsura expulzării dispusă prin sentința penală nr.472/2002 a Tribunalului Constanța, împrejurările că, autoritățile egiptene nu au aprobat intrarea contestatorului pe teritoriul ui, prin executarea măsurii expulzării ar fi supus unui risc iminent datorită convertirii sale la religia creștină ori a condamnării suferite pe teritoriul României și existența unui risc de producere a unor tratamente inumane la care se referă Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, chiar instanța de fond, motivând admiterea excepției autorității de lucru judecat, face trimitere la considerentele sentinței penale nr.61/6.02.2007 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr.198/P/2007 a Curții de Apel Constanța, respectiv că autoritățile competente egiptene au refuzat intrarea acestuia pe teritoriul ui, pe motiv că, nefiind cetățean egiptean nu are drept de intrare ori ședere pe teritoriul acestui stat, că problema permisiunii intrării condamnatului pe teritoriile palestiniene urmează a primi o rezolvare pe cale politică, neputând constitui un motiv întemeiat pentru

admiterea contestației și totodată că, înscrisurile aflate la dosar, inclusiv răspunsurile Ambasadei și Ambasadei Statului la B nu confirmă susținerea contestatorului în sensul că prin executarea măsurii expulzării ar fi supus unui risc iminent datorită convertirii sale la religia creștină ori a condamnării suferite pe teritoriul României și că în cazul condamnatului nu s-a dovedit existența unui risc de producere a unor tratamente inumane la care se referă Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În considerentele contestației la executare ce face obiectul prezentei cauze penale s-a invocat și un alt motiv, respectiv ingerința în viața privată și de familie, susținând că, expulzarea ar pune în pericol unitatea familiei și ar aduce atingere proporționalității dintre respectarea vieții de familie și scopul urmărit, motiv în raport de care nu subzistă autoritate de lucru judecat.

În consecință, critica formulată de recurentul contestator este întemeiată, fapt pentru care, Curtea, în baza art.385 ind.15 alin.1 pct.1 lit. c cod procedură penală, va admite recursul formulat de recurentul contestator, va casa sentința penală nr.412/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și va dispune trimiterea cauzei Tribunalul Constanța pentru soluționarea contestației la executare, pe fond, urmând să se pronunțe asupra motivului de contestație în raport de care nu s-a reținut autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește dispoziția instanței de recurs de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, aceasta se întemeiază pe faptul că, instanța de fond, soluționând cauza pe excepție, nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei iar prin rejudecarea de către instanța de recurs, contestatorul ar fi privat de un grad de jurisdicție.

Totodată, dispozițiile legale invocate de recurent ca temei al reținerii spre rejudecare de către instanța de recurs, respectiv art.385⁶alin.3 cod procedură penală se referă la posibilitatea instanței de recurs de a lua în considerare și alte motive de recurs decât cele prev. de art.385 ind.9 cod procedură penală în cazul în care există recurs fără apel, și nu reținerea spre rejudecare atunci când prima instanța nu a soluționat fondul cauzei.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385 ind.15 alin.1 pct.1 lit. c cod procedură penală,

Admite recursul formulat de recurentul contestator, împotriva sentinței penale nr.412 din data de 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

Casează sentința penală nr.412/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și dispune trimiterea cauzei Tribunalul Constanța pentru soluționarea contestației la executare, pe fond.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă,

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Jud.fond -

Red.și tehnored.dec.Jud.-/4 ex,

Data: 09.02.2010

Președinte:Eleni Cristina Marcu
Judecători:Eleni Cristina Marcu, Viorica Lungu, Dan

#Judecator Eleni Cristina Marcu

Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Constanta

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Constanta