Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 594/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 594
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 289 din data de 22 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de deținere, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru condamnatul recurent arată că s-a realizat termenul de arhivă stabilit. Nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru condamnatul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Contestatorul a fost arestat la data de 25 decembrie 1994 în baza mandatului de arestare preventivă nr. 132 din data de 26 decembrie 1994 emis de Tribunalul Tulcea.
De la data de 25 noiembrie 1995 până la data de 26 noiembrie 1994 condamnatul a executat zile de închisoare contravențională, iar începând cu data de 27 noiembrie 1995 început executarea mandatului pentru pedeapsa de 20 ani închisoare. Consideră că a fost întrerupt mandatul de arestare preventivă.
Consideră că sunt întemeiate dispozițiile art. 461 lit d din Codul d e procedură penală și anume faptul că există o cauză de micșorare a pedepsei.
Solicită admiterea recursului și contopirea pedepsei de 20 ani închisoare cu cele 6 luni de executare închisorii contravenționale.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, din cele expuse de contestator, înțelege că se contestă mandatul de executare a închisorii contravenționale.
Instanța trebuie să verifice dacă s-a dedus corect perioada executată de către condamnat.
Dacă cei 20 de ani sunt socotiți din data de 25 noiembrie 1994, atunci contestația este admisibilă. Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că acesta ar fi fost pus în libertate pentru o perioadă de timp.
Dacă într-adevăr s-a calculat greșit perioada dedusă, concluziile pe care înțelege să le formuleze sunt de admitere a contestației.
Solicită ca instanța de recurs să verifice dacă a fost dedusă corect perioada executată.
Condamnatul recurent având cuvântul solicită admiterea recursului și deducerea perioadei de 6 luni.
CURTEA DE APEL
Prin sentința penală nr. 289 din data de 22.07.2009 a tribunalului Vaslui, s-au dispus următoarele:
S-a respins contestația la executarea a pedepsei, formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 18.09.1971, deținut în Penitenciarul Bacău, împotriva sentinței penale nr. 54 din data de 13.07.1995, pronunțată de Tribunalul Tulcea.
A obligat contestatorul să achite suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 54/13.07.1995 a Tribunalului Tulcea modificată prin decizia penală nr. 98/18.10.1995 pronunțată de Curtea de Apel Constanța și rămasă definitivă prin nerecurare, a fost condamnat, la pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ai interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art.88 cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata aretului preventive de la 25.12.1994 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Condamnatul se află în executarea acestei pedepse.
Instanța de fond a constatat că susținerile condamnatului sunt nefondate întrucât, așa cum rezultă din hotărârea de condamnare, rămasă definitivă, a fost dedusă perioada arestului preventiv, de la data de 25.12.1994 până la rămânerea definitivă a hotărârii și nu rezultă din conținutul sentinței penale nr. 54/13.07.1995 a Tribunalului Tulcea că mandatul contravențional a fost executat în timpul când condamnatul era arestat preventiv în baza unei fapte penale sau că a fost dedus din pedeapsa aplicată, prin această sentință.
În temeiul prev. de art. 383 Cod, hotărârea a fost recurată de condamnat, care susține că sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. Cod procedură penală, așa încât solicită deducerea perioadei cuprinsă între 25 noiembrie 1994 - 26 noiembrie 1995, executată în baza unui mandat de închisoare contravențională.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că nu este întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează:
Susținerile recurentului nu sunt confirmate de acte, neexistând nici o dovadă că închisoarea contravențională ar fi fost executată în timpul detenției provizorii pentru infracțiunea comisă și pentru care a fost condamnat definitiv. La 20 de ani închisoare.
Referatul întocmit de Biroul Executări Penale al Tribunalului Tulcea infirmă apărarea invocată de condamnat și fac inaplicabile dispozițiile art. 461 lit. "d" Cod penal, pe care recurentul a înțeles să-și întemeieze cererea.
Constatând că nu sunt motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul art. 385 ind. 15, pct. 1 lit. "b" Cod penal, Curtea va respinge ca nefondat recursul condamnatului.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 cod procedură penală ce reglementează cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 289 din data de 22 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, in care 100 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier
- -
Red.
Tehnored. MV - 2 ex.
02 noiembrie 2009
Judecător fond -
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Daniela Dumitrescu, Maria Cenușă