Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 620/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - contestație la executare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.620

Ședința publică de la 12 iunie 2009

PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Constantin Diaconu

- - JUDECĂTOR 3: Mircea Mugurel

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva deciziei penale nr.300 R din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu, care avocat oficiu.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța, din oficiu a criticat excepția admisibilității căii de atac declarată în cauza de față, acordând cuvântul în acest sens.

Avocat oficiu pentru recurentul contestator lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, având în vedere faptul că decizia recurată este definitivă.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul condamnat având ultimul cuvânt, învederează că recursul declarat este admisibil și solicită admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței, și pe fond, admiterea contestației în sensul celor solicitate, respectiv deducerea unei perioade de 1 an și 10 luni închisoare, din pedeapsa aplicată.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr.692/02.04.2009 Judecătoria Tr. Sar espins contestația la executare formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul Tr.

A fost obligat condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 58/20.01.2005 pronunțată de Judecătoria Caracal a fost condamnat contestatorul la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare; prin aceeași sentință s-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin 1078/2001 pronunțată de aceeași judecătorie în pedepsele de 2 ani și 9 luni închisoare și 3 ani închisoare, iar în baza art. 864Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare, dispunându-se executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată. în total 10 ani și 9 luni închisoare din care s-a dedus perioada executată de la 13.08.2002 la 09.06.2004 și din 27.06.2004 în continuare fiind menținută starea de arest.

S-a mai reținut că această sentință a fost desființată în parte prin decizia penală nr.139/ 15.03.2005 pronunțată de Tribunalul O l t, rămasă definitivă prin decizia penală nr.752/29.08.2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în sensul că s-a înlăturat dispoziția din sentință privind descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin 1078/2001 pronunțată de Judecătoria Caracal, iar în baza art.36 alin. 3 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare rezultantă la contopire, perioada executată din 13.08.2002 la 09.06.2004, iar în baza art.864Cod penal, s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a restului de 1 an, 2 luni și 3 zile, rămas neexecutat după această deducere, rest care s-a dispus să fie executat cumulat cu pedeapsa de 8 ani închisoare, în total 9 ani, 2 luni și 3 zile închisoare. De asemenea, prin aceeași decizie s-a înlăturat dispoziția privind deducerea din pedeapsa totală a perioadei executate de la 13.08.2002 la 09.06.2004, dispunându-se deducerea arestului din 27.06.2004 la zi, menținându-se starea de arest.

Instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată solicitarea petentului de a i se deduce din pedeapsa pe care o execută intervalul cuprins între 13.08.2002-09.06.2004, deoarece infracțiunile reținute prin sentința penală nr.58/2005 a Judecătoriei Caracal au fost comise la data de 26.06.2004 în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani aplicată prin 1078/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, arătând că există neconcordanțe între sentința penală nr.58/2005 pronunțată de Judecătoria Caracal și mandatul emis în baza acestei hotărâri, întrucât nu s-a menționat corect în mandat perioada care trebuie dedusă, solicitând ca din pedeapsa pe care o execută să i se deducă și perioada executată între 13.08.2002 - 09.06.2004 pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

Prin decizia penală nr.300 R din 13 mai 2009, Tribunalul Mehedinți, a respins ca nefondat recursul contestatorului, cu obligarea acestuia la 130 lei, cheltuieli judiciare statului, întrucât s-a reținut că sentința atacată este legală și temeinică, neexistând concordanțe între mandatul de executare și sentința penală în baza căreia s-a emis.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, apreciind că este admisibilă o astfel de cale de atac, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și pe fond, admiterea contestației așa cum a fost formulată, în sensul deducerii din pedeapsa la care a fost condamnat, a unei perioade de 1 an și 10 luni închisoare, care apreciază contestatorul, nu ar fi fost dedusă de către instanță.

Recursul este inadmisibil.

Analizând hotărârea recurată, se constată că Tribunalul Mehedinția soluționat recursul declarat de contestator împotriva sentinței Judecătoriei Tg.J, printr-o hotărâre definitivă, motiv pentru care recursul declarat în cauza de față de către contestator este inadmisibil și urmează a fi respinsă ca atare, deoarece așa cum am arătat, potrivit legii, contestația la executare se soluționează de instanța de executare printr-o sentință care este supusă unei singure căi de atac, respectiv recursul, a cărui competență de soluționare aparține tribunalului, care se pronunță printr-o decizie definitivă.

În consecință, legea neprevăzând posibilitatea atacării unei decizii definitive cu o altă cale ordinară de atac, urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.a p, recursul contestatorului să fie respins ca inadmisibil.

În baza art.192 alin.2 p, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 150 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul, împotriva deciziei penale nr.300 R din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 12 iunie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.LB

PS/IS/02.07.2009

12 iunie 2009.

- Administrația Finanțelor Publice S va urmări și încasa de la rec.contestator suma de 150 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci, Constantin Diaconu, Mircea Mugurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 620/2009. Curtea de Apel Craiova