Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 639/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 639
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul formulat de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 437 din data de 24 iulie 2008 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de deținere, asistat de av. substituind pe av., apărătorul desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Interpelat, condamnatul recurent arată că nu are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru condamnatul recurent solicită admiterea recursului formulat de recurent pentru motivele invocate de acesta.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului formulat întrucât nu sunt îndeplinire condițiile imperative privind contestația formulată.
Condamnatul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că la data de 24 iulie 2008 când a fost soluționată cauza pe fond s-a amânat pronunțarea asupra cauzei însă instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor noi invocate la termenul când s-a acordat cuvântul în dezbateri. Mai mult concluziile sale nu au ajuns la dosar, fiind înregistrate, din eroare, sub un alt număr de dosar. A mai invocat și o excepție de neconstituționalitate referitor la dispozițiile art. 197 și 461 din Codul d e procedură penală cu privire la nulitatea absolută, care poate fi invocată în oricare fază procesuală.
Consideră că judecătorul a respins această excepție fără a motiva dispoziția luată.
Solicită a se avea în vedere că dacă prezenta cauza va fi respinsă va fi nevoit să formuleze o nouă contestație.
Față de concluziile expuse solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 437 din 24.07.2008, Tribunalul Iașia respins contestația la executare formulată de contestatorul, deținut în Penitenciarul Iași, privind executarea sentinței penale nr.99/07.03.2000 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1630 din 27.03.2007 a
A obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2008 pe rolul Tribunalului Iași, sub nr-, petentul-condamnat, aflat în libertate la acel moment, prin intermediul avocatului ales, a formulat o contestație împotriva executării pedepsei rezultante de 8 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 99/07.03.2000 a Tribunalului Iași (modificată prin decizia penală nr. 61/15.02.2001 a Curții de APEL IAȘI, decizie menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1630/27.03.2002 a - Secția Penală - mandat de executare nr. 130/2000 din 11.04.2002), invocând ca temei dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. "d" Cod procedură penală.
În motivarea contestației formulate, condamnatul a invocat, în fapt, următoarele: a) că prin sentința de condamnare s-a reținut în sarcina sa că în perioada martie 1998 - august 1998 emis 2 file cec și 15 bilete la ordin de o anume valoare totală; b) că prin OG nr. 207/2000 și prin Legea nr. 456/2001 s-au modificat repetat dispozițiile art. 146 Cod procedură penală ce definesc noțiunea de "consecințe deosebit de grave", majorându-se cuantumul minim la limita de 2.000.000 lei vechi; dar, cu toate acestea, instanța de recurs, nu a dispus schimbarea încadrării juridice și nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 Cod penal referitor la aplicarea legii penale mai favorabile; c) faptul că ulterior condamnării sale definitive a intervenit Legea nr. 546/2002 privind grațierea, care îi este aplicabilă, dacă se au în vedere și dispozițiile deciziei nr. X/2005 în interesul legii a; d) că trebuie avute în vedere și dispozițiile deciziei nr. IX/2006 în interesul legii a potrivit cărora dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Sintetizând, se constată că prin cererea sa condamnatul a solicitat a se constata că, în privința pedepsei aplicate lui, sunt incidente dispoziții legale referitoare la grațiere, precum și a se face aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 15 Cod penal. De asemenea, el a invocat și apărări de fond, făcând trimitere la anumite decizii în interesul legii, cu intenția de a obține anumite schimbări de încadrare juridică.
Condamnatul a atașat, la cererea sa, o copie a deciziei nr. 1630/27.03.2002 pronunțate în recurs de către Curtea Supremă de Justiție.
Printr-o cerere scrisă depusă la dosarul cauzei ( 8-9), contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. 2 lit. A, pct. 15 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni", dispoziții care exceptau de la grațiere pedepsele ce au fost aplicate pentru infracțiunea de "înșelăciune" prev. și ped. de art. 215 alin. 2, 3, 4, 5 Cod penal.
Prin încheierea din data de 03.04.2007, Tribunalul Iașia sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate, dispunând suspendarea judecării cauzei, până la momentul soluționării excepției.
Prin decizia nr. 838/02.10.2007, Curtea Constituțională a României a respins excepția de neconstituționalitate invocată.
Prin sentința penală nr. 803/11.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Iașia respins contestația la executare formulată de condamnatul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, recurs care i-a fost admis prin decizia penală nr. 193/08.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr-.
Prin această decizie a fost casată integral sentința Tribunalului Iași, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, pe considerentul de esență că judecarea cauzei la fond s-a făcut fără citarea corectă și aducerea la judecată a recurentului, care, din data 30.06.2007 se afla încarcerat în Penitenciarul Iași.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 06.05.2008 sub nr-.
În vederea justei soluționări a contestației, la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 923/1999 al Tribunalului Iași în care s-a pronunțat sentința penală contestată cu nr. 99/07.03.2000.
Oral, cu prilejul dezbaterilor, constatatorul-condamnat a invocat noi motive de contestație la executare, respectiv: a) faptul că, în recurs, Curtea Supremă de Justiție i-a încălcat dreptul la apărare, prin aceea că dosarul a fost luat în lipsa avocaților săi, ceea ce înseamnă că hotărârea nu a rămas definitivă, din moment ce el consideră că este lovită de nulitate absolută; b) ca atare, contestatorul a invocat un nou caz de contestație la executare întemeiat pe dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. "a" Cod procedură penală.
Tot la ultimul termen de judecată, contestatorul a invocat din nou o excepție de neconstituționalitate (sens în care a depus și un amplu memoriu scris, în care, pe lângă argumentarea excepției invocate, a dezvoltat și motivele de contestație inițiale, referitoare la aplicarea legii de grațiere din anul 2002, precum și a legii penale mai favorabile), de această dată a art. 461 alin. 1 lit. "a" și "d" Cod procedură penală, solicitând sesizarea Curții Constituționale, cerere ce i-a fost însă respinsă, pe considerentul că - raportat la motivele invocate în fapt - excepția este inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea contestației.
Se impune și precizarea, că pe data de 24.07.2008 (data pronunțării acestei sentințe), condamnatul a expediat prin poștă, din Penitenciarul Iași, un memoriu intitulat "motivele contestației", prin care a dezvoltat motivul nou de contestație la executare pe care îl invocase oral la ultimul termen de judecată, reiterând totodată și unul din motivele inițiale din contestația dedusă judecății (respectiv: a) nulitatea absolută a deciziei nr. 1360/2002 a, pronunțate în recurs, cu consecința - în opinia sa - a faptului că hotărârea de condamnare nu poate fi considerată ca rămasă definitivă datorită acestei nulități; b) aplicabilitatea în speță a deciziei nr. IX/2006 în interesul legii a referitoare la interpretarea unor dispoziții din Legea cecului prin corelare cu art. 215 alin. 4 Cod penal).
Acest memoriu a ajuns la instanță ulterior datei pronunțării prezentei sentințe (pe 28.07.2008), fiind înregistrat, din eroare, la data de 07.08.2008, separat, ca un nou dosar cu nr- cu obiectul "contestație la executare". La data de 09.09.2008, noua instanță, investită greșit cu judecarea acestui memoriu, după audierea condamnatului (ce a precizat expres că nu este vorba de o nouă cerere/contestație la executare, ci doar de o detaliere a motivelor contestației formulate în dosarul nr-) și la solicitarea acestuia, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și atașarea dosarului nr- la dosarul prezentei cauze (deja pronunțate), constatând că memoriul respectiv fusese greșit înregistrat separat.
Evident că acest memoriu, ce conține doar o detaliere a motivelor invocate deja anterior în cauză (în scris sau oral) nu a fost avut în vedere (și nici nu avea cum, obiectiv, să fie avut în vedere) la soluționarea prezentei contestații, fiind atașat la dosar ulterior pronunțării sentinței.
Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. 1 lit. "a" - "d" Cod procedură penală contestația la executare se poate face numai în patru cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedecare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Nici unul dintre aceste cazuri nu este incident în speță.
Astfel, reducerea pedepsei - cum s-a solicitat - nu este posibilă pe calea unei contestații la executare. Hotărârea de condamnare rămânând definitivă, încadrarea juridică a faptelor, cuantumul pedepselor aplicate, reținerea sau nu a unor agravante, (corect sau nu), modalitatea de contopire, cât și modalitatea de executare stabilite au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi repuse în discuție, cu atât mai puțin, pe calea unei contestații la executare.
Totodată se reține și că celelalte aspecte menționate de contestator - privitoare la încălcarea unor drepturi procesuale în recurs (dreptul la apărare) ori la greșita încadrare juridică a unor fapte - sunt apărări de fond, care nu pot fi invocate în procedura contestației la executare. Deși nu pot forma obiectul unei contestații la executare, nu poate fi ignorat faptul că analiza dosarului relevă vădita netemeinicie a unora dintre aspecte invocate de contestator (de pildă cele referitoare la încadrarea juridică greșită prin reținerea alin. 5 al art. 215 Cod penal - așa cum se va detalia mai jos).
În ceea ce privește motivul de contestație referitor la intervenirea grațierii pedepselor aplicate, tribunalul constată că acesta nu este întemeiat. Astfel, pedepsele aplicate pentru infracțiuni de "înșelăciune" în toate variantele agravante prevăzute de art. 215 alin. 2-5 Cod penal (mai puțin cea în varianta de bază prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal) au fost exceptate de la grațiere. Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. 2 lit. A) pct. 15 din "Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse si înlăturarea unor masuri si sancțiuni" nu beneficiază de prevederile legii de grațiere cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative și pentru infracțiunile de "înșelăciune" în toate variantele agravante prevăzute de art. 215 alin. 2-5 Cod penal.
Cât privește Legea nr. 546/2002 (invocată de contestator în cerea sa), aceasta nu este una prin care să se fi grațiat pedepse sau persoane condamnate, ci una care reglementează - așa cum o spune și denumirea sa - doar procedura acordării grațierii și felurile posibile ale acesteia.
În ceea ce privește motivul de contestație referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, tribunalul constată că nici acesta nu este întemeiat.
Mai întâi, tribunalul reține că aspectele invocate în acest sens de condamnat sunt vădit lipsite de fundament, din momente ce, prin hotărârea de condamnare - așa cum ea a fost modificată în apel și a rămas definitivă - s-au schimbat încadrările juridice date infracțiunilor reținute în sarcina condamnatului (prin înlăturarea agravantei prevăzute de alin. 5 al art. 215 Cod penal, singura care se referea la "consecințe deosebit de grave", avându-se în vedere tocmai modificarea acestui text de lege și a cuantumului limită ce atrăgea incidența sa). Acesta nu a fost condamnat definitiv pentru nici o infracțiune care să fi produs "consecințe deosebit de grave".
În al doilea rând, presupunând totuși că așa ar fi fost - deși este evident că o asemenea situație nu este incidentă în speță - tribunalul observă că art. 458 Cod procedură penală stipulează că se aplică dispozițiile art. 12, 14, 15 Cod penal ce se referă la aplicarea legii penale în timp, atunci când - după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare - intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută sau urmează a se executa, iar art. 12 Cod penal se referă la situația în care legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Potrivit art. 458 alin. 2 Cod procedură penală aplicarea dispozițiilor art. 12,14 și 15 din Codul penal se face de instanța de executare. De asemenea, potrivit art. 461 alin. 1 lit. "d" Cod procedură penală constituie caz de contestație la executare situația în care "se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit in cursul executării".
Dar, în cauză, nu este incidentă nici una din situațiile prevăzute de art. 458 alin. 1 Cod procedură penală. Astfel, infracțiunea de "înșelăciune" prev. și ped. de art. 215 alin. 1-4 Cod penal este incriminată în continuare în aceiași formă și cu aceleași limite de pedeapsă și după toate modificările Codului penal, ulterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind dezincriminată. Prin urmare nu este incident art. 12 Cod penal, dar nici art. 14 sau art. 15 Cod penal.
Într-adevăr, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 14 sau art. 15 Cod penal privitoare la aplicarea obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive întrucât prin nici una din modificările ulterioare aduse Codului penal, pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat contestatorul, nu au fost prevăzute limite de pedeapsă mai mici (or, art. 14 și 15 Cod penal, vorbind de "maxim special" se referă expres doar la situația în care legea nouă prevede limite de pedeapsă mai mici). După condamnarea recurentului dispozițiile art. 215 alin. 1-4 Cod penal al ce incriminează infracțiunea de "înșelăciune" nu s-au mai modificat. Dispozițiile art. 15 Cod penal sunt aplicabile numai dacă noua lege penală prevede o pedeapsă mai ușoară (ținându-se cont și de alte criterii), nu și dacă s-a creat posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei sau aplicării altei modalități de individualizare judiciară a executării acesteia decât cea în regim de detenție. Individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate constituie apanajul exclusiv al instanțelor de fond, neputând fi modificată pe calea contestației la executare. Nu sunt incidente, în consecință, nici dispozițiile art. 458 Cod procedură penală.
În ceea ce privește motivul de contestație referitor la faptul că s-ar fi pus în executare o hotărâre care nu a rămas definitivă, tribunalul constată că și acesta este vădit nefondat, hotărârea de condamnare fiind rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1630/27.03.2002 a -Secția Penală. Susținerile recurentului cum că hotărârea nu ar fi rămas definitivă întrucât decizia ar fi nulă absolut constituie o argumentație forțată și fără temei. Astfel, mai întâi, că instanța investită cu soluționarea unei contestații la executare nu poate analiza motive de nelegalitate a hotărârilor condamnare, cazurile de contestație la executare fiind expres și limitativ prevăzute de lege). Apoi, tribunalul nu este abilitat - în nici un fel de cadru procesual - să verifice și să cenzureze hotărârile instanței supreme, acesta bucurându-se de autoritate de lucru judecat. În al treilea rând, din moment ce ulterior pronunțării deciziei aceasta nu a fost anulată, desființată sau suspendată, eventual în cadrul soluționării unei posibile căi de atac extraordinare, ea rămâne definitivă și executorie.
Pe de altă parte, se constată că s-au dedus corect durata arestării preventive, ne mai existând și alte perioade care să trebuiască a fi deduse.
Dintr-o altă perspectivă, se constată că, în speță, nu există nici o împiedicare la executare și nici nu s-a ivit vreun incident în cursul executării pedepsei principale rezultante de 8(opt) ani închisoare ori vreo cauză de micșorare a acestei pedepse care să fie avută în vedere din oficiu.
De aceea, raportat la cele mai sus expuse, în baza disp. art. 461 Cod procedură penală, instanța urmează să respingă contestația la executare formulată de condamnatul, ca neîntemeiată.
În termen legal hotărârea astfel pronunțată, a fost recurată de condamnatul-contestator, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că instanța, amânând pronunțarea cauzei, nu s-a pronunțat asupra motivelor nou invocate prin memoriul depus separat la dosar. De asemenea, în mod nelegal a respins excepția de neconstituționalitate invocată.
Solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii și, pe fond, admiterea contestației formulate.
Examinând actele și lucrările dosarului de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că nu este întemeiat recursul de față pentru considerentele ce se vor expune.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare. Prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare într-o cale prin care să se împiedice procedura urmată de punere în executare a hotărârilor penale definitive.
Așa cum a reținut și instanța fondului niciunul din cazurile de contestație la executare prevăzute expres în disp. art. 461 lit. "a" - "d" Cod procedură penală, nu este incident în cauză.
Din analiza dispozițiilor art. 458 Cod procedură penală - esența nenumăratelor cereri ulterioare formulate de către contestator: contestații în anulare, contestații la executare, fiind înlăturarea disp. art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, urmare a modificărilor aduse conținutului noțiunii de "consecințe deosebit de grave" - rezultă că acesta se referă, pe de o parte, la ipoteza dezincriminării faptei, și anume când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege nouă care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea - caz în care instanța ia măsuri de aducere la îndeplinire a dispozițiilor art. 12 Cod penal, înlăturând toate consecințele penale ale condamnării.
Pe de altă parte, textul art. 458 Cod procedură penală privește modificarea pedepsei, care poate interveni ca urmare a înscrierii în legea nouă a unei pedepse mai ușoare decât cea avută în vedere de către legea veche și care să fie în curs de executare sau să urmeze a se executa - caz în care instanța va proceda conform disp. art. 14 și art. 15 cod penal.
Or, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele nici uneia dintre ipotezele prevăzute în art. 458 Cod procedură penală, având în vedere că modificările aduse disp. art. 215 Cod penal nu dezincriminează înșelăciunea, astfel că nu se justifică aplicarea disp. art. 12 Cod penal, invocate de condamnat, ci prevăd că această faptă, care a avut drept consecință crearea unui prejudiciu sub două miliarde lei, nu mai constituie infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, variantă agravată prev. în alin. 5 al art. 215 Cod penal.
Prin cererea sa, condamnatul solicită, în mod indirect, schimbarea încadrării juridice dată faptei într-una mai ușoară, de vreme ce vizează înlăturarea de la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune comisă de acesta, a alin. 5 al art. 215 Cod penal.
Cum încadrarea juridică a faptei se face exclusiv în cursul judecății, este inadmisibil ca în cursul executării hotărârilor să se încalce autoritatea lucrului judecat cu privire la încadrarea juridică a faptei, atâta timp cât prevederile art. 458 Cod procedură penală se referă numai la dezincriminarea faptei sau la modificarea pedepsei definitive.
În altă ordine de idei, susținerile condamnatului formulate atât în cererea inițială, cât și în memoriul depus la dosar după pronunțarea hotărârii recurate, sunt vădit netemeinice, fiind nereale. Așa cum a reținut și instanța fondului, prin hotărârea de condamnare s-a reținut în sarcina contestatorului infracțiunea prev. de art. 215 alin. 4 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din ]infracțiunea prev. de art. 215 alin. 5 Cod penal. este și motivul vizând punerea în executare a unei hotărâri nedefinitivă, câtă vreme hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1630 din 27.03.2002 a Curții Supreme de Justiție.
Or, așa fiind, câtă vreme aspectele invocate de contestator nici măcar nu sunt reale este evident că dezvoltarea motivelor printr-un memoriu separat și care nu a fost avut în vedere la pronunțarea hotărârii recurate întrucât nu se aflau la dosarul cauzei, nu este în măsură să afecteze starea de fapt reținută de instanță sub acest aspect. Mai mult, de această împrejurare nu poate fi ținută răspunzătoare instanța fondului. Pe de altă parte, așa cum am precizat, motivele invocate în memoriul separat nu sunt de natură să influențeze asupra soluției pronunțate, neconstituind, în consecință, o cauză de nulitate a hotărârii recurate.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează să constate legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și, în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, să respingă, ca nefondat, recursul contestatorului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței penale nr. 437 din data de 24 iulie 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 160 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași: -
11.12.2008
2 ex.-
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu, Ciubotariu, Dan Anton
