Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Sentința 64/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.64/2009
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango judecător
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect contestație la executare formulată de petentul, împotriva sentinței penale nr.115/19.12.2007 pronunțată în dosar nr- al Curții de Apel Cluj.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă petentul lipsă fiind intimații și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a plângerii.
Petentul susține contestația așa cum a fost formulată, fiind nemulțumit de soluția dată întrucât s-a respins plângerea. Consideră că cercetarea penală a fost fondată pe neadevăruri și că practic nu s-a efectuat o cercetare penală în cauză.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației la executare, nefiind prezent nici unul din cazurile prev.de art.461 pr.pen.
CURTEA
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus de către contestatorul s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie lămurit înțelesul sentinței penale nr.115 din data de 19.12.2007 a Curții de Apel Cluj, dosar nr- al Curții de Apel Cluj, în conformitate cu prevederile art.461 lit.c pr.pen.
În motivarea contestației formulate contestatorul arată că dosarul penal nr- al Curții de Apel Cluja avut ca obiect plângerea sa împotriva rezoluțiilor procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, adoptate în dosarul nr.349/P/2007, respectiv rezoluția din 23.10.2007 a procurorului de caz dr., dosar nr.349/P/2007, și rezoluția din 21.11.2007, dosar nr.1133/II/2/2007, a procurorului general adjunct și că atât în faza de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cât și în faza de judecată din dosarul nr- al Curții de Apel Clujs -a refuzat administrarea probatoriului și s-a motivat că cercetarea penală în dosarul nr.2619/2005 al Judecătoriei Deja fost efectuată, deși acest lucru nu s-a realizat.
Analizând contestația formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, instanța reține următoarele.
Prin sentința penală nr.115 din data de 19.12.2007 a Curții de Apel Clujs -a respins în baza art.2781alin.8 lit.a pr.pen ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor din 23 octombrie 2007 și 21 noiembrie 2007 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Această hotărâre rămas definitivă prin respingerea recursului petentului dispusă prin decizia penală nr.928 din 13.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță care l-a obligat pe recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Potrivit prevederilor art.461 lit.c pr.pen. contestația contra executării hotărârii penale se poate face în cazul în care se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În cazul de față nu sunt incidente prevederile art.461 lit.c pr.pen. hotărârea definitivă care se execută, respectiv sentința penală nr.115 din data de 19.12.2007 a Curții de Apel Cluj necuprinzând vreo dispoziție contradictorie sau vreo la executare.
Hotărârea contestată este extrem de clară, dispunându-se respingerea plângerii petentului și obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Motivele prezentei contestații vizează de fapt fondul cauzei ce a făcut obiectul dosarului - al Curții de Apel Cluj, petentul fiind nemulțumit de soluția de respingere pronunțată de instanță.
Motivele invocate privind neefectuarea cercetării penale au fost avute în vedere de instanța investită cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului în dosar nr- al Curții de Apel Cluj, nefiind posibilă o nouă judecată pe fond în cadrul contestației la executare.
Contestația la executare este o procedură care are menirea de a corija eventuale inadvertențe din hotărârea ce se execută, de a evita punerea în executare a unei hotărâri nedefinitive ori împotriva unei alte persoane decât cea care a fost condamnată a, nefiind o cale de atac.
În cauza MITREA vs. România, 26105/03, la 29 iulie 2008, referindu-se la căile extraordinare de atac, mai precis la contestația în anulare, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinara de atac, fie ea si introdusa de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacata a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, in absenta unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.
Ca si in alte cauze anterioare, Curtea a apreciat, în considerarea prezumției de validitate ( res iudicata pro veritate habetur) de care se bucura aceste hotărâri, și a securității raporturilor juridice, ca este incident un caz tipic in care instanțele au doua puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanta probatoriului. Or, in absenta unor circumstanțe excepționale - situații numite de C "defecte fundamentale" ale hotărârii ( neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko Rusiei) - acest lucru nu justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, ce a intrat in puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației in anulare exercitata chiar de un particular care fusese parte la procedura.
Ori câtă vreme o hotărâre judecătorească definitivă nu poate fi desființată nici în căile extraordinare de atac decât în mod excepțional, cu atât mai mult aceasta nu poate fi modificată în cadrul unei contestații la executare, contestație care nu este o cale de atac.
În consecință, constatând că sentința penală nr.115/2007 a Curții de Apel Cluj nu cuprinde nicio dispoziție contradictorie sau vreo la executare, curtea urmează ca în baza art.461 lit.c proc.pen. să respingă ca nefondată contestația la executare formulată de către petentul domiciliat în comuna, sat Mănăstirea nr.3, jud.C împotriva sentinței penale nr.115/19.12.2007 a Curții de Apel Cluj, dosar nr-.
În baza art.192 alin.2 proc.pen. va fi obligat petentul să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
în baza art.461 lit.c proc.pen. respinge ca nefondată contestația la executare formulată de către petentul, domiciliat în comuna, sat Mănăstirea nr.3, jud.C împotriva sentinței penale nr.115/19.12.2007 a Curții de Apel Cluj, dosar nr-.
În baza art.192 alin.2 proc.pen.obligă pe petent să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu contestatorul și de la comunicare cu restul părților.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./
2 ex./6.11.2009
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango