Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 692/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.692/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 2 2009
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale
JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița
-
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului declarat decondamnatul, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Sentinței penale nr.259/31.08.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contestație la executare.
La apelul nominal a răspuns condamnatul, în stare de arest, asistat de avocat, avocat desemnat din oficiu, în baza delegației nr.4629/21.10.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată, după care;
Curtea aduce la cunoștință condamnatului că, fiind primul termen de judecată, pentru asigurarea dreptului la apărare, s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu și că în conformitate cu disp. art. 6 Cod procedură penală are dreptul să-și angajeze un apărător ales, dacă consideră necesar.
Inculpatul nu dorește angajarea unui apărător ales, fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul condamnatului, avocat, susține că recurentul este nemulțumit de faptul că pedeapsa aplicată este prea mare urmare faptului că nu a fost judecat corect. La Parchet nu a avut avocat desemnat din oficiu, iar martorii audiați se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Față de dispozițiile art.461 alin.1 Cod procedură penală, lasă la aprecierea instanței, întrucât motivele invocate de condamnat nu se încadrează în prevederile expres și limitativ prevăzute de textul de lege menționat.
Solicită acordarea onorariului pentru asistența juridică din oficiu.
Procurorulsolicită respingerea recursului, ca nefondat. Sentința penală atacată cu recurs este legală și temeinică pentru că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în dispozițiile art.461 Cod procedură penală.
Condamnatul-recurent, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr. 259/31.08.2009 a Tribunalului Vranceas -a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de contestatorul precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- condamnatul, deținut în Penitenciarul Focșania formulat contestație împotriva executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 244/2006 a Tribunalului Vrancea.
În motivarea cererii, contestatorul arată că a constatat unele inadverdențe cu privire la hotărârea pe care o execută și în drept își întemeiază contestația în baza disp.art. 461 al.1 lit.c Cod proc.penală.
În fața instanței, prin apărător, contestatorul precizează că a formulat contestația la executare deoarece pedeapsa pe care o execută este prea mare și că este nevinovat.
În cauză s-a dispus atașarea dosarului nr.694/P/2006 a Tribunalului Vrancea.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse de 23 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 244/2006 a Tribunalului Vrancea, și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6009/2006 a - Secția penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav prev.de art.174, 176 lit.d Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal și de tâlhărie prev.de art.211 al.1 alin.21lit.b,c Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
Potrivit disp.art.461 alin.1 lit.c Cod proc.penală, contestația împotriva executării unei pedepse penale, se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea pe care o execută sau vreo împiedicare la executare. In speță, condamnatul nu a pus în discuție vreo nelămurire sau vreo împiedicare în sensul prevăzut de dispozițiile legale arătate mai sus.
Motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în mod limitativ și expres de art.461 al.1 cod procedură penală.
Toate motivele invocate de contestator privesc judecata fondului cauzei iar acestea au fost invocate atât la judecata cauzei la fond, în apel și în recurs.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat contestația ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Potrivit disp.art.192 al.2 cod proc.penală, contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul solicitând admiterea contestației formulate invocând faptul că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare și că martorii care au dat declarații se aflau în stare de ebrietate.
Recursul declarat condamnat este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Potrivit art. 461 Cod pr. penală contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Din cele mai sus arătate rezultă că în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că în cauză nu este incident vreunul din cazurile în care se poate face contestație la executare, motivele invocate de condamnat fiind chestiuni ce au fost analizate pe parcursul soluționării cauzei în fond care nu pot fi reanalizare pe calea contestației la executare.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 23.04.1974 în F, domiciliat în com. sat Gologanu, jud.V, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Sentinței penale nr.259/31.08.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-).
Obligă pe recurentul-condamnat la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 2 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița
Grefier,
I
Red. - 17.11.2009
Tehnored. - 18.11.2009
2 ex
Fond:
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița