Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 738/

Ședința publică din 07 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu

JUDECĂTOR 2: Corina Voicu

JUDECĂTOR 3: Teodora G--

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești este reprezentat prin procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul G, împotriva sentinței penale nr.333 din 03 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 03 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin sentința penală nr.333 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul G, fiul lui și, născut la data de 15.07.1953 în comuna, jud A, domiciliat în mun.Pitești,-, - scara A, 4 jud. A, CNP - și a fost obligat contestatorul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată la data de 9.10.2009, contestatorul a solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului casă de locuit situat în Pitești,-, județul A, prin ordonanța DIICOT, menținut prin sentința penală nr.12 MF/3.06.2008 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr.1009/20.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cererea formulată, contestatorul a susținut că a achitat suma de 23.740 la plata căreia a fost obligat prin hotărâre judecătorească definitivă, așa încât măsura sechestrului asigurător nu se mai justifică.

În urma examinării adreselor nr.84812/6.02.2009 și nr.84813/6.09.2009 emise de A și cu care contestatorul dorește să facă dovada susținerilor sale s-a reținut că au fost depuse la dosar în copie, fără a fi certificate de contestator sau apărătorul acestuia că sunt conforme cu originalul. Nici originalul avizului de plată întocmit ca urmare a achitării debitului sau o copie certificată a acestuia, ce puteau face dovada în acest sens, nu au fost prezentate instanței, motiv pentru care instanța de fond nu a ținut seama de înscrisurile depuse în dovedirea cererii întrucât, nefiind certificate ca fiind conforme cu originalul, nu fac dovada achitării debitului.

În consecință, contestația la executare a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul care, atât personal, cât și prin apărătorul ales a solicitat casarea sentinței și, pe fond, să se dispună radierea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea sa deoarece prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada achitării integrale a debitului datorat.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.ultim. din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin sentința penală nr.12/MF/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Argeșa fost menținut sechestrul asigurător instituit în faza de urmărire penală asupra imobilului situat în municipiul Pitești,- jud. A, aparținând recurentului - contestator G care avea calitatea de inculpat în respectiva cauză, dispunându-se, totodată, în temeiul disp.art.19 din Legea nr.678/2001 confiscarea de la acest inculpat a sumei de 23740 lei prin obligarea la plata către stat a acestei sume. Hotărârea susmenționată a rămas definitivă prin decizia penală nr.1009/20.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art.461 alin.3 din Codul d e procedură penală, contestația împotriva actelor de executare privind confiscarea averii se soluționează de instanța civilă, potrivit legii civile.

În raport de dispozițiile legale susmenționate și care constituie temeiul de drept al contestației la executare formulată de recurent, competentă să soluționeze cauza era instanța civilă și nu instanța penală care a pronunțat o hotărâre lovită de nulitatea absolută prevăzută de art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală, hotărârea se impune a fi casată.

În consecință, în baza art.385/15pct.2 lit.c) din Codul d e procedură penală, se va admite recursul declarat de contestator, se va casa în totalitate sentința și se va trimite cauza spre rejudecare, spre competentă soluționare, în primă instanță la Judecătoria Pitești - secția civilă.

Potrivit dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatorul

Casează în totalitate sentința penală nr.333 din 03 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția Penală, în dosarul nr- și trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, la Judecătoria Pitești - secția civilă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - G--

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

2 ex./10.12.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Elena Minodora Rusu
Judecători:Elena Minodora Rusu, Corina Voicu, Teodora

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Pitesti