Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 790/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 790
Ședința ne publică de la 17 2008
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Membri Mirela Ciurezu Gherghe
- - - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 217 de la 27 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul condamnat, asistat de avocat, apărător din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei și întrucât recurentul învederează instanței că înțelege să retragă recursul declarat, nu se formulează alte cereri iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispoz. art. 38513cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat pentru recurentul condamnat, solicită să se ia act de retragerea recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii în același sens.
Recurentul condamnat solicită instanței să se ia act de hotărârea sa.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
În aplicarea dispoz. art. 38514cod pr.penală, se constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 217 de la 27 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în baza art. 460 și 461 lit. c cod pr.penală, a fost admisă contestația la executare formulată de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinți și s-a constatat, că inculpatul - fiul lui și, născut la 28 iulie 1983 în Dr. Tr. S, cu același domiciliu,-, cetățean român, condamnat la 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 312 din 22 iunie 2006 Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 2240 din 29 aprilie 2007 a ÎCCJ, și-a schimbat numele de familie prin căsătorie, la 4 mai 2006, în.
A fost anulat mandatul de executare nr. 338/2006 din 3 mai 2007 emis de Tribunalul Mehedinți în baza sentinței penale nr. 312 din 22 iunie 2006 Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 2240 din 29 aprilie 2007 a ÎCCJ, pe numele de.
S-a dispus emiterea unui nou mandat în baza sentinței penale nr. 312 din 22 iunie 2006 Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 2240 din 29 aprilie 2007 a ÎCCJ, pe numele de (fost ) - fiul lui și, născut la 28 iulie 1983 în Dr. Tr. S, cu același domiciliu,-, fără forme legale în comuna, sat, județul M, CNP --, cetățean român.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 24 mai 2007 Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinția formulat sesizare prin care a solicitat admiterea contestației la executare privind pe inculpatul condamnat în ce privește mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 338/2006 din 3 mai 2007 și a cerut emiterea de către instanță a unui alt mandat de executare a pedepsei de 4 ani închisoare, pe numele actual al inculpatului, acela în loc de.
S-a arătat că prin sentința penală nr. 312/2006 pronunțată de Tribunalul Mehedinția fost condamnat la 4 ani închisoare, în baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare cu numărul de sus, pe numele și care a fost înaintat IPJ M, însă această instituție l-a restituit cu motivarea că la 4 mai 2006 condamnatul s-a căsători, schimbându-și numele de familie din în, motiv pentru care nu poate fi executat, existând impedimentul prev. de art. 461 alin.1 cod pr.penală.
Situația de fapt arătată și soluția adoptată de instanță s-au întemeiat pe sesizarea formulată de Biroul executări penale de pe lângă Tribunalul Mehedinți și documentele însoțitoare raportate la dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen condamnatul, arătând că pedeapsa este prea aspră și suferă de afecțiune ce îl pun în imposibilitate de executa pedeapsa.
La termenul de azi, recurentul condamnat învederează instanței că înțelege să retragă recursul declarat și solicită să se ia act prin decizie de poziția sa.
Față de această situație, în temeiul dispoz. prev. de art. 3854cod pr.penală rap. la art. 369 cod pr.penală, în care se arată că până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage recursul, iar retragerea trebuie să fie făcută personal sau prin mandatar special, iar în situația în care partea se află în stare de deținere și printr-o declarație atestată de conducerea locului de deținere, Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de condamnat iar în baza dispoz. art. 192 cod pr.penală, îl va obliga la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Se ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 217 de la 27 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi avansată din fondurile MJ, către Av.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.MM.
IB/ 18.11.2008.
17 2008,
Emis mandat nr. 232/2007 din 13 iulie 2007 de Tribunalul Mehedinți.
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Membri Mirela Ciurezu Gherghe