Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 954/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 954/

Ședința publică din 16 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 1244/18.12.2003 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 8772/P/2003.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu, în substituirea avocat.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Apărătorul din oficiu al contestatorului lasă la aprecierea instanței.

Procurorul solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 386 lit. a, b, c, d

C.P.P.

Contestatorul solicită admiterea contestației pentru motivul prev. de art. 386.- are patru hotărâri definitive și patru mandate de executare și că există două mandate emise în baza aceleiași hotărâri, respectiv nr. 2104/2004, cauză ce nu se circumscrie art. 384 lit. c Totodată C.P.P. precizează că nu a putut fi condamnat fără plângere penală depusă de partea vătămată. Solicită punerea de îndată în libertate, precum și daune morale.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Arad, intitulată "Memoriu", deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță A, a solicitat instanței să constate erorile materiale și judiciare din dosarul nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad.

În motivarea cererii sale condamnatul a susținut că s-au emis defectuos mandatele de executare nr. 968, 2104, 2104 și 1919 în acest dosar și s-au aplicat grațieri ilegale, că au fost falsificate înscrisuri și nu s-au respectat dispozițiile art. 27 Cod procedură penală și art. 215 al. 4 și 5.C.P.P. potrivit dispozițiilor deciziei Curții de APEL TIMIȘOARA, solicitând în probațiune atașarea dosarului nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad.

Fiind audiat la primul termen de judecată cu privire la motivele cererii sale, condamnatul a arătat în fața judecătoriei că solicită recalificarea cererii în contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a, b, c, d C.P.P. să se constate că dispozițiile Legii 543/2002 privind grațierea au fost aplicate greșit în ceea ce privește pedepsele pe care le execută, el neputând fi grațiat deoarece se afla în situația recidivei mari postcondamnatorii față de un rest de pedeapsă de 280 zile închisoare, că în urma aplicării grațierii au fost emise mandatul de executare al pedepsei nr. 2104/06.01.2004 pentru pedeapsa de 12 ani închisoare și nr. 2104/06.12.2004, pentru pedeapsa de 10 ani închisoare, ambele mandate fiind emise în baza aceleiași sentințe, nr. 1671/2003.

Contestatorul a mai susținut în fața Judecătoriei Arad că a solicitat președintelui Tribunalului Arad lămuriri cu privire la mandatul pe care îl execută în prezent, iar acesta i-a comunicat că ar executa mandatul nr. 1204/2003/06.12.2004, că s-a soluționat o contestație în anulare cu privire la cele menționate, dar nu i s-a acordat suspendarea executării pedepsei nici de către instanța de fond și nici în căile de atac, cu toate că era obligatorie, că a fost condamnat pentru emiterea unei file cec în alb, faptă care nu este prevăzută de legea penală și conform art. 386 lit. c C.P.P. instanța de recurs trebuia să se pronunțe asupra acestei cauze de încetare a procesului penal.

În consecință, petentul a solicitat recalificarea cererii sale, declinarea acesteia instanței competente și suspendarea executării pedepsei până la soluționarea contestației, de către instanța competentă.

Văzând cererea condamnatului, Judecătoria Arada reținut că prin aceasta se solicită ca pe calea contestației în anulare să se constate că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul nu este prevăzută de legea penală, împrejurarea pe care acesta o consideră drept cauză de încetare a procesului penal asupra căreia nu s-a pronunțat instanța de recurs și că în mod greșit s-au aplicat dispozițiile legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse.

Față de acestea, judecătoria a constatat că petentul a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 1671/2003, definitivă prin decizia penală nr. 583/30.10.2003 a Tribunalului Arad și decizia penală nr. 1244/18.12.2003 a Curții de APEL TIMIȘOARA, pentru motivul prevăzut de art. 386 lit. c C.P.P. respectiv există o cauză de încetare a procesului penal, asupra căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat. S-a reținut că petentul a precizat că nu există două hotărâri ale acestei instanțe, ci numai mai multe mandate emise în baza aceleiași hotărâri, cauză ce nu se circumscrie condițiilor descrise de art. 386 lit. d C.P.P. pe care contestatorul îl invocă ca temei al contestației sale.

Reținând formularea prezentei contestației în anulare pentru temeiul prevăzut de art. 386 lit. c C.P.P. Judecătoria Arada constatat că competența de soluționare a acesteia revine instanței de recurs, respectiv Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Prin sentința penală nr. 1277/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- s-a dispus declinarea contestației în anularea formulată de contestatorul în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 2272/55 din 20.06.2008.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 raportat la art. 386 proc.pen. Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 723/27.03.2002 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 1932/2002, - în baza art. 25.Cod Penal raportat la art. 215 al.2,4 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 37 lit. a Cod Penal s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 ani închisoarea pentru instigare la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată; - în baza art. 215 al.2,3 cu Cod Penal aplicarea art. 37 lit. a condamnarea Cod Penal la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune; - în baza art. 84 al. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 40.Cod Penal condamnarea la 1 an închisoare și 100.000 lei amendă penală pentru infracțiunea de emitere a unui CEC fără a avea toate elementele esențiale prevăzute de lege; - în baza art. 282 al. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a condamnarea Cod Penal la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de falsificare de monedă sau alte valori; iar în baza art. 33 lit. a, 34 lit. e Cod Penal s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare la care se adaugă amenda penală de 100.000 lei.

Prin decizia penală nr. 386/29.05.2002 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2999/2002 s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpați și, pe cale de consecință, a fost înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, soluția devenind definitivă prin decizia penală nr. 684/R/14.08.2002 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, menită să ducă la înlăturarea unor erori grave de fapt și de drept; care poate fi însă formulată numai în ipotezele expres reglementate de legiuitor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. c proc.pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazul în care "instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) -1), cu privire la care existau probe în dosar". În declarația dată în fața Tribunalului Arad și cu ocazia concluziilor orale, contestatorul a susținut că este cauză de încetare a procesului penal împrejurarea că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală și inexistența plângerii părții vătămate. În ce privește primul motiv, se constată că acesta este reglementat de art. 10 lit. b C.P.P. fiind o cauză ce conduce la achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a și C.P.P. nu de încetare a procesului penal. În ce privește lipsa plângerii părții vătămate, invocată de contestator, se constată că pentru infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat legea nu impune necesitatea sesizării organului judiciar prin plângere, funcționând principiul oficialității procesului penal reglementat de art. 2.C.P.P.

În ce privește invocarea dispozițiilor art. 386 lit. d proc.pen. în raport cu sentința penală nr. 1671/15.09.2003 pronunțată de Judecătoria Arad, instanța constată că acest caz de contestație în anularea este incident în cazul în care față de o persoană "s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă". Dispozițiile art. 386 lit. d sunt C.P.P. expresia regulii "non bis in idem" potrivit căreia nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeași faptă. Prin urmare, acest motiv de contestație în anulare este incident în cazul în care există două sau mai multe hotărâri judecătorești penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, și nu cum este cazul în speță. Astfel, soluția la care face referire contestatorul nu vizează fondul cauzei, ci o contestație la executare soluționată prin sentința penală nr. 1671/15.09.2003 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 8376/2003.

Prin urmare, în temeiul art. 386.C.P.P. instanța va respinge contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 1244/18.12.2003 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 8722/P/2003.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 386.C.P.P. respinge ca nefondată contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 1244/18.XII.2003 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 8772/P/2003.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.p Cod Penal, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din contul Ministerului Justiției, în contul Baroului Tas umei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red.-21.10.2008

Tehnored. - 23.10.2008

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Anca Nacu, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 954/2008. Curtea de Apel Timisoara