Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 982/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE Nr. 982

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.266/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul condamnat, asistat de avocat oficiu .

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, condamnatul depune la dosar copia mandatului de executare nr.226/2001 din 14.07.2004 emis de Tribunalul Brașov și concluzii scrise, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul din oficiu a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință, admiterea contestației la executare.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, hotărârea prime instanțe fiind temeinică și legală.

Contestatorul- condamnat, având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii prin care s-a respins contestația la executare, anularea mandatului de executare, arătând că faptele pentru care a fost condamnat au fost comise în anul 1998, se află la prima condamnare, una dintre pedepse a fost grațiată conform Legii nr. 543/2002, lege care se aplică infractorilor aflați la prima abatere, astfel că nu există starea de recidivă, astfel că sporurile i-au fost înlăturate doar la Înalta Curte de Casație și Justiție.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins contestația contra executării sentinței penale nr. 151/14.05.2008 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 707/16 iulie 2008 Curții de APEL TIMIȘOARA, formulată de condamnatul.

Pentru a pronunța această hotărâre penală, Tribunalul Arada reținut următoarele:prin cererea sa condamnatul a formulat contestație contra executării sentinței penale nr. 151/2008 a Tribunalului Arad, solicitând anularea mandatului de executare nr. 190/2008 a Tribunalului Arad, rejudecarea cererii de contopire, înlăturarea sporului și a recidivei. În motivarea cererii sale, acesta a arătat că mandatul de executare a fost emis abuziv, întrucât Curtea de APEL TIMIȘOARA nu i-a acordat drept de recurs și a reținut în mod greșit starea de recidivă, deși era beneficiar al Legii nr. 543/2002.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 151 din 14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, definitivă prin decizia penală nr.707 din 16 iulie 2008 Curții de APEL TIMIȘOARAs -a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul și s- a dispus executarea pedepsei rezultante de 15 ani închisoare. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a procedat la decontopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 358/2004 a Tribunalului București și nr. 159/2001 a Tribunalului Brașov, pedepsele individualizate au fost apoi contopite în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare rezultând de executat 15 ani închisoare. Totodată, s-au menținut dispozițiile privind constatarea grațierii pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.159/2001 a Tribunalului Brașov.

Contestația contra executării unei sentințe penale poate fi făcută în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 461 Cod procedură penală. Câtă vreme printre cazurile stabilite nu figurează și înlăturarea stării de recidivă și a sporului aplicat în urma contopirii pedepselor, o contestație la executare prin care se tinde la aceasta este inadmisibilă. A admite contrariul, ar însemna ca, pe cale procesuală de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării, să se antameze puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Pe de ală parte, prin hotărârea atacată cu prezenta contestație, s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 543/2002, făcându-se mențiune despre grațierea pedepsei. În privința susținerilor contestatorului privind neacordarea dreptului de recurs de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, prima instanță reținut că potrivit art. 385/1 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, hotărârile pronunțate în materia modificărilor de pedeapsă (contopirii pedepselor) sunt supuse doar căii de atac a recursului.

Așa fiind, tribunalul în baza art. 460 și 461 Cod procedură penală a respins contestația la executare formulată de condamnatul.

Împotriva sentinței penale nr.266 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- a declarat, la data de 22.09.2008 recurs în termen condamnatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 02.10.2008.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar oral conform mențiunilor din practicaua prezentei hotărâri.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recuarte din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că recursul declarat de condamnat este neîntemeiat raportat la dispozițiile legale în materia contestației la executare, dispoziții prevăzute de art.461 lit.a-d pr.pen.

Contestația la executare este un mijloc procedural cu caracter jurisdicțional care urmărește punerea în executare și executarea propriu zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Prin contestația contra executării pot fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat,fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția. Pe această cale nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă și intrată în puterea lucrului judecat. Înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat și constatarea inexistenței stării de recidivă menționate ca motive în susținerea demersului său judiciar nu se încadrează printre cazurile expres și limitativ reglementate de dispozițiile mai sus citate și aceste motive subzistau la data pronunțării hotărârii de condamnare și puteau fi folosite ca motive de exercitare a căilor de atac și invocate în ciclul procesual finalizat cu condamnarea definitivă a inculpatului la pedeapsa totală de 15 ani închisoare.

Astfel, în temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.266/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Văzând și prevederile art.192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.266/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă condamnatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.AN/24.10.08

Tehnored AJ/30.10.08

Prima instanță: Trib. A-

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Ion Dincă, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 982/2008. Curtea de Apel Timisoara