Contestație (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 c.p.p.). Decizia 569/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 569
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Otilia Susanu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de petenta - - I prin CASA DE INSOLVENȚĂ MIî mpotriva sentinței penale nr. 750 din data de 21 noiembrie 2007 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului ca fiind inadmisibil.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 750 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iașis -au dispus următoarele:
A fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta - "" prin reprezentantul legal "CASA de INSOLVENȚĂ M" I, cu sediul în I,-, jud. I, împotriva ordonanței de luare a unor măsuri asiguratorii din 07.02.2005, dată în dosarul nr. 375/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, prin care s-a instituit sechestru asigurator și asupra anumitor bunuri aparținând petentei.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași la data de 07.11.2007 sub nr-, petenta - "" prin reprezentantul legal "CASA de INSOLVENȚĂ M" I, a formulat o plângere împotriva ordonanței de luare a unor măsuri asiguratorii din 07.02.2005, dată în dosarul nr. 375/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, prin care s-a instituit sechestru asigurator și asupra anumitor bunuri aparținând petentei, solicitând ridicarea sechestrului asigurător. Petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 168 alin. 1 și art. 169 Cod procedură penală.
În motivarea plângerii formulate, petenta a arătat, mai întâi, că, printr-o hotărârea din 07.05.2007 a AGA Extraordinară a - "" s-a hotărât lichidarea voluntară a acestei societăți, iar la 09.07.2007 s-a înregistrat la. de pe lângă Tribunalul Iași lichidatorul "CASA de INSOLVENȚĂ M" I, în baza contractului nr. 15/06.07.2007. S-a arătat că după preluarea atribuțiilor specifice, cu prilejul scoaterii la vânzare a activelor societății aflate în lichidare voluntară, lichidatorul a luat cunoștință de faptul că la data de 07.02.2005, prin ordonanța dată în dosarul nr. 375/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, s-a instituit sechestru asigurator și asupra anumitor bunuri aparținând - "".
Petenta a considerat că luarea acestei măsuri a fost făcută în mod nelegal și netemeinic pentru următoarele motive: a) faptul că prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurator asupra bunurilor - "" se menționează că măsura dispusă prin ordonanța procurorului are ca obiect "indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților și ", or patrimoniul acestora nu se putea confunda cu cel al societății; b) faptul că bunurile - "" nu au fost și nu sunt proprietatea numiților și, care cumpăraseră de la. prin contractul nr. 42/13.12.2002, numai un pachet de acțiuni la această societate, nu și activele societății; mai mult, la 31.03.2005 acest contract de "cumpărare" doar a acțiunilor a fost desființat (împrejurare confirmată ulterior irevocabil printr-o sentință a Tribunalului București ); prin urmare, numitul "nu a avut și nici nu are în posesia ori proprietatea sa vreun bun imobil care să aparțină - "" -" și nu mai are vreun drept nici măcar asupra acțiunilor societății; c) faptul că în cauza penală în care sunt cercetați numiții și, - "" -" s-a constitut parte vătămată și civilă, iar, în aceste condiții, nu puteau fi indisponibilizate prin sechestru asigurator bunuri care să-i aparțină exclusiv; d) bunurile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurator nu aparțineau și nu aparțin inculpaților, ci chiar părții vătămate și civile.
S-a mai arătat faptul că la data de 21.09.2007 a avut loc o licitație prin care toate activele - "" -" au fost adjudecate de către două societăți comerciale, iar încheierea contractelor în formă autentică și încasarea efectivă a prețului este blocată tocmai de existența acestui sechestru asigurător.
La primul termen de judecată, instanța din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității plângerii adresate instanței.
Astfel, potrivit art. 163 alin. 1 Cod procedură penală (așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006): "măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii". La data la care s-a dat ordonanța criticată, textul nu fusese încă modificat și nu prevede posibilitatea luării măsurii asiguratorii și în vederea confiscării speciale.
Potrivit art. 163 alin. 1 Cod procedură penală "măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei".
Conform alin (5) al art. 163 Cod procedură penală "măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua la cererea părții civile sau din oficiu", iar potrivit alin (6) "luarea masurilor asiguratorii este obligatorie doar în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitatea de exercițiu restrânsă" (situație care nu este incidentă în speță).
Procedura aplicării sechestrului este prevăzută în dispozițiile art. 165 și art. 166 Cod procedură penală.
Dispozițiile art. 168 alin. 1 Cod procedură penală dau posibilitatea ca "în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum și orice altă persoană interesată să se poată plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal".
În speță, măsura asiguratorie a fost luată de către procuror, în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din 07.02.2005, dată în dosarul nr. 375/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -. Potrivit acestei ordonanțe - în cauza în care sunt cercetați inculpații și pentru comiterea unor infracțiuni precum cele de "înșelăciune cu consecințe deosebit de grave", "abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave" "spălare de bani" și"constituirea unui grup infracțional organizat", având ca scop principal "devalizarea - "" - I" - în vederea "acoperirii prejudiciului cauzat și a evitării majorării prejudiciului prin vânzarea de active fără respectarea procedurilor legale" s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri. Printre bunurile indisponibilizate, conform acestei ordonanțe, s-au numărat și "bunurile mobile sau imobile aparținând mai multor societăți comerciale (inclusiv - "" - I) care, în fapt, sunt controlate de inc., cu excepția celor care țin de administrarea curentă a societăților comerciale (plăți salarii, plăți la bugetul de stat, plăți materie prime, vânzarea de mărfuri așa cum sunt reglementate prin obiectul de activitate)". Printr-un proces-verbal din 07.02.2005 procurorii din cadrul DIICOT -Serviciul Teritorial Iașis -au deplasat la sediul - "" - I unde au aplicat măsura sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile.
Abia la data de 04.10.2007 (a se vedea conținutul ordonanței din 06.11.2007), lichidatorul "CASA de INSOLVENȚĂ M" I, pentru - "" -, I, a formulat pentru prima dată o plângere la procurorul de caz împotriva ordonanței de luare a unor măsuri asiguratorii din 07.02.2005, dată în dosarul nr. 375/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, prin care s-a solicitat ridicarea sechestrului asigurator. Prin ordonanța din 06.11.2007 dată în același dosar a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului asigurator. Imediat a doua zi, pe 07.11.2007, petenta a formulat plângerea cu care instanța a fost investită și prin care se critică ordonanța inițială din 2005, de luare a măsurii asiguratorii. Ulterior, pe 08.11.2007, petenta a formulat separat o plângere) împotriva ordonanței din 06.11.2007, adresate procurorului-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - (care însă nu rezultă la ce dată a fost înregistrată la această instituție și nici dacă și când a fost soluționată).
Prin decizia în interesul legii, obligatorie, cu nr. LXXI (71) din 15 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite au decis: "Competența de a soluționa plângerea formulată în temeiul art. 168 din Codul d e procedură penală revine procurorului în cursul urmăririi penale și, respectiv, instanței de judecată în cursul judecății." Această decizie a fost publicată, conform art. 4142alin. 2 Cod procedură penală pe pagina de internat a.
Ca atare, potrivit acestei decizii, în cursul urmăririi penale, competența de a soluționa plângerea împotriva măsurilor asiguratorii, conform art. 168 Cod procedură penală, revine exclusiv procurorului. În speță, cauza în care s-a instituit măsura asiguratorie contestată se află încă în cursul urmăririi penale, după cum a precizat expres și petenta. Ca atare, plângerea prin care se critică luarea măsurii asiguratorii adresată instanței de judecată este inadmisibilă. Într-adevăr, în cursul urmăririi penale, instanța nu poate fi legal învestită cu o plângere împotriva ordonanței de luare a măsurilor asiguratorii.
De altfel, însăși noțiunea "instanța de judecată" folosită de art. 168 din Codul d e procedură penală, induce concluzia că în această materie competența îi revine instanței când există o judecată în curs în sensul prevederilor cuprinse în Titlul II, până la acel moment competența revenindu-i procurorului, conform art. 275, art. 278 din Codul d e procedură penală.
Astfel, reglementând competența instanței în diferite materii în faza de urmărire penală, legiuitorul utilizează noțiunea de instanță, iar nu pe aceea de instanță de judecată, motivația fiind evidentă - inexistența unei judecăți penale, câtă vreme instanța nu a fost sesizată în condițiile prevăzute de art. 264 din Codul d e procedură penală.
Nu poate fi primită susținerea că plângerea este admisibilă în virtutea dreptului de liber acces la o instanță garantat de Constituție în art. 21. Astfel, se observă că în acest sens, petenta a făcut trimitere la decizia Curții Constituționale nr. 486/1997, dar pe care a citat-o parțial. Prin această decizie s-a "admis excepția de neconstituționalitate invocată de și s-a constatat că art. 278 din Codul d e procedură penală este constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești să se adreseze justiției în temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează sa se aplice în mod direct" Potrivit considerentelor acestei decizii s-a avut în vedere situația "actelor prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, real sau aparent, cum sunt rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, art. 228 alin. 6 din Codul d e procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, art. 11 pct. 1 lit. b) si c) din Codul d e procedură penală". În aceiași decizie s-a arătat că "fiind vorba de acte prin care se înfăptuiește justiția, este firesc ca acestea sa fie verificate și confirmate ori infirmate de instanțele judecătorești, singurele autorități prin a căror activitate se realizează justiția".
Dispozițiile art. 2781Cod procedură penală nu sunt aplicabile în cauză. Ele au în vedere doar soluțiile de netrimitere în judecată date de procuror, adică acelea prin care se pune capăt conflictului de drept penal. Acest lucru a fost clarificat, fără echivoc, prin decizia în interesul legii, obligatorie (de asemenea, publicată pe pagina de Internet a ), nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007, prin care Secțiile Unite ale au decis că: "Plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781alin. 1 din Codul d e procedură penală, este inadmisibilă." Ca atare și din perspectiva acestei decizii plângerea petentei este inadmisibilă.
În termenul prevăzut de art. 385 ind.3 Cod procedură penală hotărârea a fost recurată de petenta Societatea Comercială - și criticată pentru nelegalitate, motivându-se că se încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental înscris în art. 21din Constituția României.
În acest context, recurenta invocă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 168 Cod procedură penală, astfel încât dându-se eficiență disp. art. 29 alin. 5 din Legea 47 din 18 mai 1992 modificată și republicată, prin încheierea de ședință din data de 19.02.2008 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea acestei excepții de Către Curtea Constituțională.
Prin decizia nr. 900 din 16.09.2008 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 168 Cod procedură penală cu următoarea argumentare:
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 168 din Codul d e procedură penală, cu următorul conținut: "În contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.
Hotărârea instanței de judecată poate fi atacată separat cu recurs. Recursul nu suspendă executarea.
După soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestație potrivit legii civile".
Dispozițiile art. 168 din Codul d e procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr5. 69 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României Parte I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția ridicată, reținând în esență că textele de lege au în vedere etape procesuale penale distincte, având fiecare titulari diferiți, respectiv procurorul și judecătorul. Actele acestora sunt supuse căilor de atac specifice, alin. (2) al art. 168 din Codul d e procedură penală referindu-se doar la calea de atac ce poate fi formulată împotriva soluției dispuse de instanță.
Prin urmare, Curtea a considerat că aspectele invocate se referă, în realitate, la probleme de aplicare a textelor de lege criticate, ce revin competenței instanței de judecată, iar nu la veritabile probleme de constituționalitate.
Autorul excepției este nemulțumit nu de contrarietatea textului cu prevederile constituționale ci, de interpretarea dată acestuia de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii prin Decizia nr. LXXI (71) din 15 octombrie 2007. Or, potrivit art. 146 din Constituție, Curtea Constituțională are o competență strict determinată de Legea fundamentală, neputând cenzura atribuțiile altor instituții, așa cum ar fi în cazul de față Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în conformitate cu art. 126 alin. (3) din Constituție, este autoritatea desemnată să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. În caz contrar s-ar înfrânge principiul separației puterilor în stat.
Ordonanța prin care procurorul dispune luarea unor măsuri asiguratorii, nu este un act prin care se finalizează procesul penal ci are un caracter incidental, disp. art. 278 Cod procedură penală vizând doar soluțiile de netrimitere în judecată date de procuror, prin care se pune capăt conflictului de drept penal, aspect asupra căruia Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24.09.2007.
În consecință, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a Curtea va respinge ca inadmisibil recursul petentei ce va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACSTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta - - I prin Casa de Insolveță M împotriva sentinței penale nr. 750 din data de 21 noiembrie 2007 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
14.11.2008
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Mihaela Chirilă, Otilia Susanu
