Dare de mită (art. 255 cod penal). Decizia 110/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 110/
Ședința publică din data de 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul, domiciliat în comuna Sl., sat C, județul V, împotriva sentinței penale nr. 231 din 11 iunie 2008 Tribunalului Vrancea.
La apelul nominal a răspuns apelantul inculpat, în stare de libertate, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 51/19.09.2008.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
S-a procedat la verificarea identității apelantului inculpat, acesta prezentând cartea de identitate, din care rezultă că are CNP -.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului inculpat susține că acesta a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 231/2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal. Totodată, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, respectiv cea prevăzută de a disp. art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
Motivul de apel vizează modalitatea de executare a pedepsei pe care a ales-o instanța de fond, pe care inculpatul o consideră mult prea în raport cu cauza de față, cu împrejurările săvârșirii faptei și cu toate circumstanțele pe care instanța le-a reținut prin considerentele hotărârii.
Solicită să se observe la instanța de fond reprezentantul Parchetului a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă care să conducă la reeducare.
După părerea sa, reeducarea se poate realiza și în condițiile disp. art. 81 Cod penal, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de acest text, având în vedere că s-au reținut circumstanțele atenuate prev. de disp. art. 74 din Codul penal, respectiv, s-a avut în vedere faptul că inculpatul este o persoană simplă, care face parte din cultul penticostal, cunoscut fiind faptul că membrii acestuia nu consumă alcool, nu fumează. De asemenea, s-a avut în vedere cazierul acestuia și caracterizările primite atât de la biserică, cât și de la martorul audiat în cauză.
Referitor la situația de fapt, arată că inculpatul, fiind prost sfătuit și din zvon public, a crezut că își va ajuta fiul să își ia permisul de conducere dacă va merge la șeful serviciului public comunitar regim permise de conducere pentru a-i înmâna o sumă de bani.
De bună credință fiind, inculpatul chiar și atunci când a fost adus un martor a recunoscut pe loc fapta.
Consideră că față de circumstanțele reale și personale reținute, instanța de fond putea aplica inculpatului o pedeapsă în condițiile disp. art. 81 Cod penal. Apreciază că pedeapsa de 2 ani în condițiile art. 861Cod penal este mult prea aspră, ținând cont și de faptul că inculpatul va trebui să meargă la Serviciul de Probațiune, astfel că va încărca și activitatea acestui serviciu.
Apreciază că reeducarea inculpatului se poate realiza foarte ușor în condițiile art. 81 Cod penal.
Solicită admiterea apelului, și prin reaprecierea probelor și motivelor invocate, să se modifice sentința pronunțată de instanța de fond, în sensul aplicării ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea condiționată a executării.
Reprezentantul Ministerului solicită respingerea apelului ca fiind nefondat.
Consideră că s-a stabilit în mod corespunzător modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal, considerându-se că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, dar că acesta ar trebui să fie supus unor măsuri de supraveghere față de infracțiunea comisă, natura relațiilor cărora li s-a adus atingere, gradul ridicat de pericol social al unei asemenea fapte și persoana inculpatului.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă. Arată că nu a realizat consecințele faptei sale.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 231 din 11.06.2008 a Tribunalului Vrancea a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art. 255 al.1
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a ( dreptul de a fi ales), b în cond. art. 71 al.2
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorii aplicate inculpatului în baza art. 86 ind.1
S-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare de 4 ani stabilit potrivit art. 86 ind.2 că ori a neîndeplinirii măsurilor prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță.
Pe durata termenului de încercare inculpatul s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor prev. de art. 86 ind.3 al.1 lit. a,b,c,d și să respecte obligația de a urma un program stabilit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, potrivit art. 86 al.3 lit. a
S-a dispus ca supravegherea inculpatului să se realizeze de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.
S-a confiscat suma de 1000 lei consemnați la CEC potrivit chitanței (fila 5 dos.urm.pen) în baza art. 254 al. 4
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 491/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vranceaa fost trimis în judecată inculpatul în vederea tragerii la răspundere penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1. pen.
În sarcina inculpatului prin actul de sesizare s-a reținut că în ziua de 26.03.2008 a oferit comisarului - șef serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule, suma de 1000 lei pentru a-i facilita fiului său promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria
Analizând actele și lucrările cauzei, precum și susținerile orale ale părților instanța a reținut, în fapt, că în ziua de 26.03.2008 inculpatul a mers în audiență la șeful serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule, ocazie cu care i-a solicitat acestuia să-i faciliteze fiului său promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B, în schimbul sumei de 1000 lei, sumă pe care i-a pus-o pe birou, intr-un plic. Comisarul a refuzat propunerea inculpatului, situație în care a chemat în biroul său pe martorul aflat HG în sediul instituției cu probleme personale. S-a arătat că cele ce preced rezultă din depozițiile martorilor audiați și, coroborate cu declarațiile inculpatului atât din cursul urmăririi penale, cat si de la judecată.
În aceste condiții instanța a reținut că sub aspect obiectiv fapta inculpatului de a oferi suma de 1000 lei comisarului, în calitate de șef serviciu, pentru a-i facilita fiului său promovarea examenului de conducere pentru obținerea permisului categoria B, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev de art. 255. pen.
Pe latură subiectivă instanța a reținut intenția directă a inculpatului cu privire la infracțiunea sus menționată în sensul art. 19 alin. 1 lit. a pen. vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului s-a arătat că trebuie avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72. pen. gradul de pericol social al faptelor reținute drept infracțiuni, împrejurările in care au fost comise și nu în ultimul rând persoana inculpatului.
S-a mai arătat că se va interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b pen. în condițiile art. 72. pen. întrucât infracțiunea reținută în sarcina inculpatului se află în relație incidentă directă numai cu drepturile civile ale acestuia, mai precis cele privind dreptul de a fi ales și dreptul de a ocupa o funcție de demnitate publică, instanța a considerat că numai acestea pot configura pedeapsa accesorie.
Instanța a considerat că scopurile pedepselor aplicate inculpatului se pot atinge și fără privarea de libertate a inculpatului; în concret sunt realizate condițiile de text prevăzute de art. 861. pen. atât în ce privește cuantumul pedepsei aplicate, cât și a persoanei inculpatului. Astfel, instanța a arătat că va dispune suspendare sub supraveghere a pedepsei aplicata inculpatului potrivit dispozitivului prezentei.
Pe durata termenului de încercare, s-a arătat că inculpatul va respecta măsurile prev. de art. 863al.1 lit. a,b,c,d Cod Penal, precum și obligația de a urma un program stabilit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, potrivit art. 86 al. 3 lit. a Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o pe motive de netemeinicie.
Astfel, în susținerea apelului, s-a arătat că modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către instanța de fond, respectiv suspendarea sub supraveghere e prea în raport cu împrejurările săvârșirii faptei și cu circumstanțele personale ale inculpatului.
Față de toate acestea s-a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea în parte a sentinței și în rejudecare să se stabilească ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea condiționată prev. de art. 81 Cod penal.
Apelul nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că hotărârea primei instanțe e legală și temeinică.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator administrat în cauză.
Considerăm totodată și că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal e corect individualizată, la stabilirea cuantumului acesteia avându-se în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal referitoare la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită și persoana inculpatului.
Apreciem totodată că și modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către prima instanță, respectiv suspendarea sub supraveghere e întemeiată.
La stabilirea acestei modalități Tribunalul Vranceaa avut în vedere gradul ridicat de pericol social al unei asemenea fapte și natura relațiilor cărora li s-a adus atingere (relații sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare e incompatibilă cu săvârșirea unor fapte de corupție asupra funcționarilor).
Considerăm că în mod just s-a stabilit necesitatea unor măsuri de supraveghere, măsuri care să permită un control în ceea ce privește conduita inculpatului, această modalitate fiind de natură să-l reeduce pe viitor în spiritul legii și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Apreciem că modalitatea de executare a suspendării condiționate în această cauză nu răspunde cel mai bine exigențelor impuse de art. 52 Cod penal raportat la gravitatea faptei comise și natura relațiilor cărora li s-a adus atingere.
Față de toate acestea, considerăm că modalitatea de executare a fost corect stabilită.
Având în vedere cele precizate, apreciem că apelul formulat e nefondat, urmând a fi respins pe acest considerent.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 18.03.1969 în comuna Tîmboiești, jud. V, CNP -, domiciliat în Sl., sat C, jud. V) împotriva sentinței penale nr. 231 din 11.06.2008 a Tribunalului Vrancea.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul inculpat.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
Red. -/07.10.2008
Tehnored. /2 ex.13.10.2008
Fond:
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu