Dare de mită (art. 255 cod penal). Decizia 24/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 24/

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

GREFIER: - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 452 din 29 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2008 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânată pronunțarea la data de 31 ianuarie 2008, când,

CURTEA:

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 452 din 29 octombrie 2007 Tribunalului Vrancea, inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal și la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 293 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art.33 lit. c și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 791 din 7 iunie 2005 Judecătoriei Piatra Neamț, dispunându-se ca inculpatul să execute în total 3 ani și 6 luni închisoare.

Pentru a fi dispus astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21 iulie 2007 inculpatul în timp ce efectua un transport de deșeuri feroase și neferoase cu autoturismului Mercedes - pe DN 2 - E 85 a fost oprit în trafic de agenții și din cadrul Poliției Rutiere V care i-au solicitat actele de identitate, documentele autoturismului și de proveniență a mărfii transportate.

Inculpatul nu a prezentat documentele solicitate și a declarat celor doi agenți de poliție că se numește și că are domiciliul în comuna, județul Pentru că nu avea documente de proveniență a mărfii transportate și pentru a fi lăsat să-și continue deplasarea, inculpatul i-a propus agentului de poliție să îl lase să plece în schimbul unei sume de bani. În vederea constatării și luării măsurilor prevăzute de lege în legătură cu marfa transportată, inculpatul a fost condus de agenții de poliție la sediul Inspectoratului Județean de Poliție. Aici, inculpatul a fost condus la biroul inspectorului principal din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor pentru a fi audiat în legătură cu încărcătura de lingouri de cupru și aluminiu pe care o transporta. În declarația dată inculpatul s-a folosit de același nume, respectiv. În timpul investigațiilor, după ce inspectorul de poliție i-a adus la cunoștință că a comis faptele contravenționale pentru care urmează să i se aplice amendă, inculpatul i-a oferit o parte din marfă pentru a nu-l amenda și ulterior i-a oferit suma de 2000 lei pentru a nu-i confisca marfa.

În momentul înmânării sumei de i, inculpatul a fost surprins de procuror constatându-se astfel infracțiunea flagrantă.

Inculpatul nu a recunoscut în declarațiile date că suma de 2000 lei a dat-o polițistului cu scopul de a nu-i aplica amenda și de a nu-i confisca marfa susținând inițial că i-a împrumutat acestuia suma pentru ca apoi să declare că a plătit amenda.

Apărarea inculpatului nu poate fi reținută având în vedere că încă din momentul când a fost depistat transportând marfa fără documente a încercat prin oferirea unei sume de bani să îl determine pe agentul să îl lase să-și continue deplasarea, împrejurare dovedită cu declarațiile martorilor și. Între declarațiile celor doi martori nu există contradicții așa cum a susținut cu ocazia dezbaterilor în fond inculpatul prin apărător, întrucât ambii au arătat că inculpatul a oferit 500 lei pentru a-l lăsa să plece promițând în același timp că va aduce și alți bani în același scop.

Înregistrarea audio realizată în biroul inspectorului de poliție care relevă discuția dintre inculpat și organul de poliție dovedește cu certitudine că suma de 2000 lei nu a fost dată pentru plata amenzii ci pentru ca organul de cercetare penală să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Proba amintită nu constituie o probă preconstituită așa cum a invocat inculpatul întrucât flagrantul s-a organizat ca urmare a acțiunii inculpatului de a oferi bani agentului de poliție. Ori (potrivit art. 66 alin. 2 Cod procedură penală) prin faptul conducerii inculpatului la sediul Poliției nu s-a urmărit preconstituirea unei probe ci lămurirea provenienței mărfii transportate de inculpat.

De asemenea, împrejurarea că inspectorul de poliție i-a adus la cunoștință inculpatului că a comis două contravenții și că urmează să i se aplice amenda și să i se confiște marfa, nu poate fi interpretată ca o determinare la săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii unei probe.

De asemenea, din discuțiile celor doi nu rezultă că inspectorul de poliție i-ar fi sugerat în vreun fel inculpatului că în schimbul unei sume de bani este dispus să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Dimpotrivă, inculpatul, din proprie inițiativă, a oferit o parte din marfă și apoi suma de 2000 lei pentru a cumpăra bunăvoința inspectorului de poliție.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

La dozarea și individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, persoana inculpatului, starea de recidivă a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul.

Prin motivele de apel hotărârea este criticată ca fiind nelegală și netemeinică.

Se susține că în raport cu faptele sale, pedeapsa aplicată este prea aspră.

Se solicită ca în rejudecare, să se reanalizeze situația de fapt și probele și pe cale de consecință să se dispună redozarea pedepsei.

Apelul declarat de inculpat este fondat în parte și doar cu privire la latura penală a cauzei.

Din verificarea sentinței pronunțată de instanța de fond și analiza probelor administrate, Curtea constată că hotărârea este netemeinică sub aspectul dozării și individualizării pedepsei.

Se constată, având în vedere împrejurările în care faptele s-au comis că pericolul social al celor două infracțiuni a fost supraevaluat iar pedepsele aplicate nu reprezintă un echilibru între pericolul social și răspunderea penală (coerciție).

Față de aceste considerente și având în vedere disp. art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală urmează să se admită apelul declarat de inculpatul și în rejudecare să se desființeze, în parte, sentința apelată doar pe latură penală.

Potrivit art. 72 Cod penal, reevaluând criteriile de individualizare urmează să se reducă pedepsele corespunzător gradului de pericol social pentru cele două fapte prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal și art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Conform art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod procedură penală se va reface concursul pentru cele două pedepse.

În baza art. 83 Cod penal urmează să se revoce suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 791 din 7 iunie 2005 Judecătoriei Piatra Neamț, pedeapsă ce o va executa, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor apelate.

În baza art. 350 Cod procedură penală se va menține starea de arest și conform art. 383 alin. 2 Cod procedură penală se va deduce perioada de arest preventiv.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE apelul declarat de inculpatul (fiul lui (fiul lui și I, născut la 6 mai 1988 în A, județul T, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, CNP -, domiciliat în Pitești,- A, județul A, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani ) împotriva sentinței penale nr. 452 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr- și în consecință:

Desființează, în parte, sentința apelată și în rejudecare:

Înlătură aplicarea dispozițiilor privind contopirea pedepselor și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Reduce cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal de la 2 ani și 6 luni închisoare la 1 an și 5 luni închisoare.

Reduce cuantumul pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în formă continuată prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1 an și 6 luni la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 5 luni închisoare sporită la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 Cod penal revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 791 din 7 iunie 2005 Judecătoriei Piatra Neamț și dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie, pedeapsa finală fiind de 2 ani și 6 luni închisoare.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală deduce din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului durata arestării preventive cu începere de la data de 21 iulie 2007 la zi, respectiv 30 ianuarie 2008.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.Av.

Tehnored.

3 ex./12 februarie 2008,

Fond:

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Dare de mită (art. 255 cod penal). Decizia 24/2008. Curtea de Apel Galati