Dare de mită (art. 255 cod penal). Decizia 24/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 24/
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mița Mârza
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 514 din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 februarie 2010 și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 15 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații, și au formulat apel împotriva sentinței penale nr.514 din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Prin Sentința penală nr.514 din 23 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galați au fost condamnați inculpații:
- la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 al. 1 din Cod penal.
A condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g din Cod penal.
În baza art. 34 lit. a, 34 lit. b din Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare sporită la 4 (patru) ani închisoare.
- la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g din Cod penal.
- la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g din Cod penal.
- la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g din Cod penal.
În baza art. 71 din Cod penal a aplicat inculpaților, și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a tz. II, b din Cod penal.
Conform art. 350 din Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpaților, și iar potrivit art. 88 din Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 02.03.2009 pentru inculpații și și de la 10.03.2009 pentru inculpatul la zi, respectiv 23.11.2009.
Conform art. 88 din Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii pentru 24 ore, respectiv ziua de 18.03.2009.
În conformitate cu disp. art. 71 din Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a tz.II, b din Cod penal iar în baza art. 81 din Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 din Cod penal, respectiv 5 (cinci) ani iar conform art. 71 al. 5 din Cod penal a suspendat pe durata aceluiași termen și pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.
S-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul prin încheierea de ședință din 19.03.2009 (dosar -) pronunțată de Tribunalul Galați până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a constatat acoperit prin restituire prejudiciul cauzat părții civile SC SA
Conform disp. art. 191 din Cod procedură penală a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 al. 1 Cod penal și art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g Cod penal și inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g Cod penal.
Ca situație de fapt s-a reținut în sarcina inculpaților următoarele:
Inculpații și locuiesc în com. Pechea, jud. G și sunt prieteni iar inculpații și sunt angajați la partea civilă SC SA la aceeași secție, respectiv în Hala . Metalice - Secția 1, inculpatul ca macaragiu iar inculpatul ca operator.
Inculpatul i-a cerut inculpatului să i-a legătura cu martorul director la SC SRL G și să-i solicite ajutorul pentru a putea intra pe platforma SC SA G de unde intenționa să sustragă (deșeuri metalice). Inculpatul a acceptat propunerea și s-a întâlnit cu martorul care organizează activitatea de pază pe întregul combinat și i-a cerut ca în calitatea pe care o are să-i faciliteze accesul în incinta părții vătămate SA G pentru a sustrage deșeuri metalice, promițându-i în schimb bani. Martorul trebuia să asigure atât intrarea vehiculului cât și ieșirea acestuia fără însă a fi supus verificărilor, având în vedere că inculpații nu dețineau documente justificative (dispoziție de livrare, bon de intrare, card de acces). Inculpatul a promis martorului pentru serviciul solicitat o sumă de bani ce nu a fost stabilită în concret la acel moment. Inculpatul a insistat la martorul să-l ajute în sensul sus menționat iar acesta din urmă a înțeles să formuleze un denunț la organul de urmărire penală despre cele întâmplate.
În timpul imediat următor, inculpatul a insistat la martorul să-l ajute cu intrarea și ieșirea autoturismului cu marfă furată cu promisiunea de a-i da o sumă de bani în schimbul ajutorului pe care î-l va da.
Marfa urma să iasă de pe platforma combinatului fără documente de însoțire a mărfii.
Martorul pentru a-i crea impresia inculpatului că-l va sprijini în realizarea activității infracționale și având în vedere că în calitatea pe care o avea, aceea de a coordona activitatea agenților de pază care se aflau pe platforma combinatului și la porțile de acces, martorul i-a cerut inculpatului să-i comunice date despre poarta pe unde intenționa să intre și să iasă în și de pe platforma SC SA G, datele de identificare a mijlocului de transport ce urma a fi folosit la comiterea faptei și locul de unde urmau a fi furate bunurile.
În ziua de 23.02.2009, inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul căruia i-a comunicat că marfa va fi sustrasă a doua zi și i-a cerut acestuia să ia legătura cu martorul pentru a-i ajuta.
În ziua de 24.02.2009, inculpatul a vorbit telefonic cu martorul care era angajat la SC Trans SRL G ca șofer pe autoturismul cu nr. de înmatriculare - (cap tractor) și - (remorcă).
Societatea la care era angajat martorul efectua în ziua respectivă transport de deșeu fier din Baza de a SC SA G pentru SC SRL De aceea martorul a afirmat că se descurcă mai greu la efectuarea unor manevre de deplasare deoarece nu a mai lucrat pe mașini mari. Inculpatul s-a oferit să-l însoțească pe platforma SC SA G sub pretextul că "vrea să-l ajute".
În realitate, intenția inculpatului era de a folosi autoturismul la transportul mărfii pe care urma să o sustragă de la SC SA
Inculpații și sunt colegi de serviciu și își desfășoară activitatea în Hala . Metalice aparținând Secției 1, primul în calitate de operator cabină iar cel de-al doilea ca mașinist pod rulant.
În ziua de 24.02.2009, fiind de serviciu, inculpatul le-a propus martorilor și, macaragii în aceeași hală, să încarce brame într-o mașină care urma să vină în hală în după amiaza respectivă.
Propunerea nu a fost acceptată de cei doi martori, motiv pentru care inculpatul i-a propus același lucru și inculpatului care a fost de acord după ce în prealabil inculpatul i-a dat asigurări că nu va fi nici un fel de problemă, că "transportul este sigur" și că " este aranjată cu toată lumea".
În aceste condiții, în ziua de 24.02.2009, în jurul orei 13.45, după ce în prealabil discutase cu coinculpatul, inculpatul s-a prezentat la biroul unde își desfășoară activitatea martorul, ocazie cu care i-a spus că avea organizată activitatea de sustragere a deșeurilor metalice pentru ziua respectivă. Pentru ca marfa să fie sustrasă în siguranță în sensul de a nu fi verificată ori controlată de agenții de pază aparținând SC SRL G, inculpatul i-a comunicat martorului date despre: poarta de acces în incinta combinatului, numărul de înmatriculare a mijlocului de transport autotren cu cap tractor - și vagon -, locul de unde urmau a fi furate bunurile, ora la care urmau a fi încărcate, durata necesară pentru sustragerea bunurilor, precum și cantitatea și calitatea mărfii: deșeu fier, mai mult de 50 tone.
Inculpatul i-a comunicat martorului că are rezolvată și problema cu macaralele, având asigurată și activitatea de încărcare a deșeurilor în autotren "cu om care lucrează acolo".
Inculpatul i-a promis martorului pentru ajutorul acordat suma de 50 milioane lei.
În același timp, inculpatul a vorbit de pe telefonul cu nr. - cu inculpatul în legătură cu marfa ce urma a fi sustrasă.
În ziua de 24.02.2009, între orele 14.06-18.01, între inculpații și, pe de o parte, și inculpatul și martorul, pe de altă parte, au loc discuții telefonice care probează prezența inculpatului pe platforma SC SA G, intenția acestuia de a sustrage bunuri și preocuparea sa de a scoate în siguranță pe poarta societății marfa furată, fără a fi verificată de agenții de pază. În sensul arătat sunt relevante discuțiile purtate telefonic între cei doi inculpați. În aceeași zi, la orele 17.00, inculpatul îl sună pe martorul pe care-l întreabă dacă poate să încarce marfa mai devreme de ora 18.00 întrucât "omul îi acolo, a intrat" și nu știe ce să facă. până la 6 sau. poate să.". Însă martorul îi cere inculpatului să respecte înțelegerea anterioară menționând că a aranjat cu agenții de pază ca mașina cu marfă să iasă pe Poarta Nord Atlas la ora 18.30 și nu mai devreme. În acest moment, în timp ce se afla în apropierea Secției 1 lângă autotrenul la volanul căruia se afla inculpatul a oprit o mașină cu nr. de înmatriculare - cu un echipaj de pază aparținând SC SRL Pentru că mașina și ocupanții ei nu-și justificau prezența în zonă, agenții de pază i-au cerut inculpatului să plece.
În aceste condiții, inculpatul l-a sunat pe inculpatul și i-a cerut să-l contacteze pe martorul pentru ca acesta să-i ceară echipajului să plece, lucru pe care martorul l-a făcut. După ce mașina condusă de inculpatul a intrat în Hala de . Metalice a Secției 1, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatul, inculpatul a încărcat în bena autovehiculului 14 capeți bramă depozitați în hala respectivă. Așa cum a declarat martorul care se afla în hală la momentul respectiv, activitatea de dirijare a inculpatului aflat pe macara era efectuată de inculpatul care după ce au fost încărcate bramele a urcat la volanul mașinii și a plecat către Poarta Nord Atlas cu intenția de a părăsi platforma combinatului.
După ce a părăsit hala, inculpatul a vorbit telefonic cu inculpatul pe care l-a anunțat că urma să ajungă la poarta de acces. La rândul său, inculpatul i-a comunicat martorului că marfa fusese încărcată și că în scurt timp (10 minute) mașina urma să ajungă la Poarta Nord Atlas, pe unde potrivit înțelegerii prealabile trebuia să iasă fără a mai fi urcată pe cântar și controlată de agenții de pază ai SC SRL
Relevante în acest sens sunt discuțiile purtate telefonic dintre cei doi inculpați și dintre inculpatul și martorul.
Înainte de a ajunge la poarta de acces, autotrenul condus de inculpatul este oprit de lucrătorii de poliție.
În același timp, la ora 18.39, inculpatul îl apelează pe inculpatul și îi spune că o mașină Solenza albă a intrat în fața sa și îi cere să-l sune pe martorul pentru a vedea despre ce este vorba. Inculpatul ia legătura cu martorul care îi confirmă că cei care au oprit autoturismul sunt lucrătorii de poliție.
În prezența martorilor asistenți și s-a procedat la verificarea benei autotrenului în care au fost găsite 14 bucăți brame metalice. În aceeași seară bramele au fost cântărite, constatându-se 66,15 tone fier tehnologic care a fost predată reprezentanților secției 1 din cadrul SC SA
Prejudiciul cauzat părții vătămate SC SA G în valoare de 67.718.416 RON a fost acoperit prin restituire.
Acestea provin din Secția nr. 1 unde sunt debitate din bramele cu mari dimensiuni și sunt retopite în convertizoare pentru a fi folosite în procesul de elaborare a oțelului.
Din Hala . Metalice aparținând Secției 1 SC SA G nu se fac livrări de fier către alte secții de pe platforma combinatului sau către societățile comerciale.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată, este dovedită cu procesul-verbal de prindere în flagrant (filele 19-22 ), planșe foto ( 23-28, 57-62, 68-77 ), proces-verbal de cântărire bunuri și predare către partea vătămată (filele 64-66 ), procesele-verbale de verificare a agendelor telefonice ( 169-186 ), procesele-verbale de redare și certificare a discuțiilor purtate în mediul ambiental precum și a convorbirilor interceptate și înregistrate ( 190-222 ), declarațiile martorilor, -, și audiați atât în faza de urmărire penală cât și cea de judecată, probe ce sunt coroborate cu declarațiile de recunoaștere directă a inculpaților și. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei arătând că se afla pe platformă în exercitarea sarcinilor de serviciu. A mai arătat că deși îl cunoaște pe inculpatul niciodată nu a discutat cu acesta despre sustragerea unor cantități de deșeuri din incinta SC SA Contrariul celor declarate de acesta a fost probat cu declarația inculpatului, a martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate. Inculpatul inițial în declarațiile sale a înțeles să se prevaleze de disp. art. 70 din dar C.P.P. ulterior, audiat în fața instanței de judecată a înțeles să-și recunoască vina.
Inculpații nu au antecedente penale. a fost reținut 24 ore de procuror în baza ordonanței de reținere la data de 2.03.2009 iar în aceeași zi Tribunalul Galația emis pe numele acestuia mandat de arestare pentru o perioadă de 29 zile, măsura arestării preventive fiind periodic prelungită de către instanță.
În aceeași situație se află și inculpații și. Primul a fost reținut în data de 02.03.2009 iar la 10.03.2009, pe numele amândurora, Tribunalul a emis mandate de arestare preventivă, măsură ce a fost menținută și prelungită prin încheieri succesive ale instanței.
Inculpatul a fost reținut 24 ore de către procuror la data de 18.03.2009 în baza ordonanței de reținere iar Tribunalul Galați prin încheierea din data de 19.03.2009 a respins propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 zile, măsură ce ulterior a fost menținută prin încheiere motivată de către instanță. S-au avut în vedere la luarea măsurii problemele de sănătate ale inculpatului.
În drept, fapta inculpatului care în perioada 31.01 - 02.02.2009 i-a promis martorului, director la SC SRL G, societate care asigură paza pe platforma SC SA G că-i va da suma de 50 de milioane lei pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în sensul să faciliteze la data de 24.02.2009 ieșirea pe poarta combinatului a unui autotren în care se aflau bunuri furate - constituie infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 al. 1 din Codul penal.
Fapta inculpatului care în seara de 24.02.2009, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații, și a sustras cantitatea de 66,15 tone sutaj bramă de la SC SA G, cauzând un prejudiciu în valoare de 67.718.416 RON - constituie infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g Cod penal.
Fapta inculpatului care în seara de 24.02.2009, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații, și a sustras cantitatea de 66,15 tone sutaj bramă de la SC SA G, cauzând un prejudiciu în valoare de 67.718.416 RON - constituie infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g Cod penal.
Fapta inculpatului care în seara de 24.02.2009, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații, și a sustras cantitatea de 66,15 tone sutaj bramă de la SC SA G, cauzând un prejudiciu în valoare de 67.718.416 RON - constituie infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g Cod penal.
Fapta inculpatului care în seara de 24.02.2009, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații, și a sustras cantitatea de 66,15 tone sutaj bramă de la SC SA G, cauzând un prejudiciu în valoare de 67.718.416 RON - constituie infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g Cod penal.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal referitoare la dispozițiile părții generale ale codului, la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpaților și nu în ultimul rând de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, conform probelor administrate în cauză, instanța va aplica pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege ținând cont și de apărările avocaților aleși, în sensul că nu au antecedente penale, au recunoscut faptele infracționale, prejudiciul a fost acoperit însă nu prin voința inculpaților ci ca urmare a acțiunii flagrante.
La individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia (privare de libertate) instanța are în vedere că fapta infracțională a fost premeditată, un grup organizat orientându-se spre o pagubă de o valoare importantă, folosind mijloace de transport "mastodonți" - "autotren". Aceste aspecte conduc la concluzia că inculpații au ignorat nu numai normele contractului de muncă ci și personalitatea oficială a conducătorului firmei de pază, martorul căruia i-a cerut fără nici o ezitare colaborare în fapta infracțională. Acestea conduc la un real și deosebit pericol social pentru patrimoniul societăților comerciale precum și a normelor de conviețuire socială.
Cu această motivație va fi respinsă cererea inculpatului prin care solicită ca pedeapsa aplicată să fie executată sub supraveghere.
În acest sens, pentru inculpatul măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi menținută doar până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Având în vedere contribuția mai puțin substanțială la comiterea faptei, Tribunalul a dispus ca pedeapsa să fie suspendată condiționat pe un termen de încercare de 5 ani.
Nu are suport probator nici apărarea inculpatului care solicită reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante prev. de art. 74-76.Cod Penal cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea sub supraveghere. Inculpatul a avut o poziție oscilantă în declarații, încercând să transfere vinovăția doar în sarcina inculpatului afirmând că a procedat după cum i-a ordonat.
Prejudiciul este foarte mare, deși recuperat de organele de poliție iar fapta în împrejurarea săvârșită și arătată nu conține probe care să ducă la reținerea de circumstanțe atenuante. Potrivit disp. art. 52 din Cod Penal, Tribunalul a apreciat faptul că scopul preventiv și educativ nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei aplicate prin privare de libertate.
Inculpatul care a comis două infracțiuni în concurs și care din conținutul probator administrat în cauză a fost conducătorul și inițiatorul grupului de infractori fără a prezenta probe substanțiale și concrete, solicită reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa iar ca modalitate de executare a pedepsei să se dispună suspendarea sub supraveghere.
Faptul că a inițiat grupul infracțional, l-a organizat, l-a dirijat în teren, a luat legătura cu șeful punctului de pază, nu a luat în calcul nici o clipă în sensul de a renunța la activitatea sa infracțională, refuzul de a colabora al colegilor săi aflați în timpul serviciului - conduc la faptul că inculpatul a comis 2 fapte infracționale în concurs de un real pericol social, că în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante iar pedeapsa urmează a fi executată prin privare de libertate ca modalitate de a-și atinge scopul preventiv educativ.
Partea civilă SC SA G nu s-a constituit parte civilă în cauză deoarece prejudiciul cauzat acesteia în valoare de 67.718.416 RON a fost acoperit prin restituire.
Împotriva hotărârii instanței de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații, și.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați critică soluția primei instanțe ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului și a modalității de executare a acesteia, având în vedere faptul că acesta a avut o contribuție egală cu a celorlalți inculpați la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Inculpatul solicită instanței de apel schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării restului de pedeapsă, având în vedere faptul că este la primul impact cu legea penală, a recunoscut săvârșirea faptei iar prejudiciul a fost acoperit prin restituire.
Apelantul - inculpat solicită menținerea modalității de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond, având în vedere faptul că se află la primul impact cu legea penală și a recunoscut și regretat fapta săvârșită.
Apelanții inculpați și solicită reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante judiciare cu consecința reducerii pedepselor aplicate și a dispunerii executării acestora în modalitatea suspendării sub supraveghere, având în vedere comportamentul pozitiv al acestora după săvârșirea infracțiunii și lipsa antecedentelor penale.
Apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpații și sunt fondate iar apelurile declarate de inculpații și sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta.
Analizând hotărârea instanței de apel pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei și a susținerilor apelanților, conform art.378 al.1 Cod proc.penală, se constată că Tribunalul Galația reținut în mod corect situația de fapt existentă în cauză, însă nu a evidențiat, față de toți inculpații, această situație în cuantumul pedepselor aplicate și a modalității de executare a acestora.
Este întemeiat motivul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați prin care arată că inculpatul a avut o contribuție egală cu a celorlalți inculpați la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în sensul că acesta, în calitate de operator cabină în cadrul Secției 1 din combinatul SC SA G, a propus martorilor și, macaragii în aceiași hală, să încarce brame într-o mașină iar după refuzul acestora a propus același lucru și inculpatului, care a fost de acord după ce acesta i-a dat asigurări că nu se va întâmpla nimic rău.
Faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este un lucru pozitiv și va fi avut în vedere de instanță la stabilirea modalității de executare a pedepsei aplicate, însă nu îl departajează de ceilalți inculpați care se află, de asemenea, la primul impact cu legea penală.
Față de aceste precizări, urmează ca pedeapsa aplicată acestui inculpat să fie în același cuantum cu a celorlalți inculpați care au săvârșit aceeași infracțiune de furt calificat, iar modalitatea de executare a respectivei pedepse să fie aceeași ca a acestora.
Cât privește pe apelanții inculpați și, pedepsele aplicate acestora sunt corect individualizate, având în vedere faptele săvârșite de aceștia, ce constau în sustragerea cantității de 66,15 tone sutaj bramă de la partea vătămată SC SA G la data de 24.02.2009, ce constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 al.1 raportat la art.209 al.1 lit.a și g din Codul penal.
Faptele acestora au fost dovedite cu procesul verbal de prindere în flagrant aflat la filele 19-22 din dosarul de urmărire penală, procesul verbal de cântărire a bunurilor și predare către partea vătămată (filele 64-66 ), declarațiile martorilor, -, și, precum și declarațiile inculpaților de recunoaștere a faptelor date pe parcursul procesului penal.
Faptul că în săvârșirea faptelor de furt calificat au fost implicate patru persoane iar prejudiciul creat este mare, au fost avute în vedere de instanța de fond la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpaților.
Este incorectă motivarea primei instanțe prin care se arată că inculpații s-ar fi constituit în grup organizat pe care l-a organizat și dirijat în teren, întrucât, prin actul de inculpare și trimitere în judecată a inculpaților, precum și prin condamnarea acestora, nu s-a reținut în sarcina lor săvârșirea vreunei infracțiuni de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat.
S-a dovedit faptul că inculpații nu se cunoșteau toți între ei și că, pentru săvârșirea infracțiunii, în modalitatea reținută, era necesară participarea mai multor persoane, participare asigurată de inculpați prin propuneri făcute mai multor persoane, soldate cu refuzuri sau acceptări.
Faptul că inculpații, se află la primul impact cu legea penală, că prejudiciul creat părții vătămate a fost restituit, chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat urmare a inițiativei inculpaților, recunoașterea faptei - sunt împrejurări care, chiar dacă nu justifică reținerea automată a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 din codul penal, sunt de natură a crea convingerea instanței că executarea în continuare a pedepselor aplicate inculpaților, și în modalitatea suspendării acestora sub supraveghere, în condițiile art.861și următoarele din Codul penal, ar fi de natură a satisface exigențele art.52 din Codul penal privind efectul atât punitiv, cât și cel educativ, de integrare socială și de formare a unei atitudini corecte față de muncă și față de ordinea de drept din societate.
Având în vedere faptul că inculpații și se află în arest preventiv de aproape un an de zile, conduce la ideea responsabilizării atitudinii acestora față de ordinea de drept din societate, a comportamentului lor viitor, dar și la formarea corectă a opiniei cetățenilor privind reacția promptă a organelor de drept în cazul încălcării valorilor ocrotite de lege, iar dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, constituie o șansă a acestora de a arăta că săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, este un incident izolat, singular, iar comportamentul lor viitor în societate va fi unul corect.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul, acesta urmează a fi respins, întrucât, așa cum am arătat mai sus, fapta săvârșită de acesta, precum și circumstanțele reale și personale ale acestuia sunt similare cu a coinculpaților și și pentru tratament egal, trebuie să suporte rigorile legii în același mod.
De asemenea, urmează a fi respins apelul declarat de inculpatul, întrucât în favoarea acestuia a fost reținută săvârșirea a două fapte penale, respectiv furt calificat prevăzut de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a și g din Codul penal și infracțiunea de dare de mită prev.de art.255 al.1 din Codul penal.
Faptul că inculpatul a promis martorului, director la SC SRL G, societate care asigură paza pe platforma combinatului, că îi va da suma de 50 de milioane lei pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile, lucru comunicat apoi celorlalți inculpați, a fost de natură să întărească convingerea acestora că, săvârșind fapta, nu vor fi prinși, cu consecința nesuportării rigorilor legii.
Faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise, nu conduc, în mod automat la reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante, cu consecința scăderii pedepselor aplicate sub minimul prevăzut de lege, însă au fost avute în vedere de instanța de fond la stabilirea cuantumului pedepselor, în sensul orientării acestora către minim.
Din acest motiv, urmează a respinge, ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Față de aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.379 pct.2 lit.a Cod proc.penală, a admite apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpații și, va desființa, în parte, sentința penală nr.514 din 23.11.2009 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
Va modifica pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare și va înlătura dispozițiile art.81 - 82 Cod penal și pe cele prev.de art.71 al.5 Cod penal în ceea ce îl privește pe acest inculpat.
În baza disp.art.861Cod penal și art.71 al.5 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor principale și a celor accesorii aplicate inculpaților, și pe perioada unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni.
Pe perioada termenului de încercare, inculpații vor trebui să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863Cod penal.
În baza art.359 Cod proc.penală, va atrage atenția inculpaților asupra prevederilor art.864cod penal privind condițiile revocării suspendării sub supraveghere a pedepselor.
În baza disp.art.350 al.3 lit.b Cod proc.penală, va dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților și și punerea acestora în libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 02.03.2009, a inculpatului de la data de 10.03.2009, iar a inculpatului, durata de 24 ore, respectiv ziua de 18.03.2009.
Va dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul prin încheierea de ședință din data de 19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. -, începând cu data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri.
Va menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații și.
Având în vedere că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, va menține starea de arest a acestuia și va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 02.03.2009 la zi.
Va obliga pe apelanții inculpați și la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 al.2 din codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpații (fiul lui și, născut la data de 27.05.1979 în G, CNP - -, domiciliat în G,-, - 1,.5, jud.G și în G,-, - 11,. 16, jud.G ) în prezent deținut în Penitenciarul Galați și (fiul lui și -, născut la data de 18.01.1985 în com.Pechea, jud.G, CNP - -, domiciliat în com.Pechea,-, jud.G ) în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva sentinței penale nr. 514 din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Desființează, în parte, sentința penală nr. 514 din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare:
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului (fiul lui și, născut la data de 6.12.1967 în com. jud. B,CNP - -, domiciliat în G,-, - 3,. 32, jud.galați) de la 3 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare și înlătură aplicarea disp.art. 81 - 82 Cod penal și a art.71 al.5 Cod penal în ceea ce-l privește pe acest inculpat.
În baza disp.art.861Cod penal și art.71 al.5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor principale și a celor accesorii aplicate inculpaților, și pe perioada unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni.
Conform art.863Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnații trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalului Galați;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza disp.art.359 Cod proc.penală atrage atenția inculpaților asupra prevederilor art.864Cod penal privind condițiile revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei.
În baza disp.art.350 al.3 lit.b Cod proc.penală dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților și și punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 02.03.2009, inculpatul de la data 10.03.2009, iar inculpatul a fost reținut 24 ore, respectiv ziua de 18.03.2009.
În baza art.350 al.1 și 4 Cod proc.penală, dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul prin încheierea de ședință din data de 19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. -, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpații și (fiul lui și -, născut la data de 16.02.1980 în com.Pechea, jud.G, CNP - -), deținut în Penitenciarul Galați, împotriva sentinței penale nr. 514 din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 02.03.2009 la zi, respectiv 15.02.2010.
Obligă pe inculpații apelanți și la plata către stat a câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelanții inculpați, și și de la pronunțare pentru apelantul inculpat.
Pronunțată în ședință publică astăzi 15.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red./25.02.2010
Tehnored./02.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Maria Tacea