Dare de mită (art. 255 cod penal). Decizia 4/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 4
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea apelului penal, avand ca obiect "dare de mită (art.255 Cod penal) - cerere de rejudecare", declarat decondamnatul, fiul lui si, nascut la 11.09.1961, domiciliat in I, str. -. - nr.18, judetul I, impotriva impotriva sentintei penale nr.77 din data de 11.02.2008 pronuntata de Tribunalul I in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta condamnatul apelant asistat de av. Romul - aparator ales din cadrul Baroului de Avocati I, cu delegatie la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Av. Romul sustine ca, a cerut la Ambasada, a cerut chiar si la Ministerul canadian al justitiei să-i comunice hotararea prin care s-a judecat procesul inculpatului la - Canada si in care s-a dispus asupra cererii de extradare.
A incercat de mai multe ori, dar nu a reușit să prezinte, sens in care inmaneaza instantei confirmarea de primire a adresei sale, care se ataseaza la dosar. Dacă ar avea această hotarare, ar putea să demonstreze că s-a dat o hotarare in legatura cu extradarea, respectiv deportarea, cum spun ei, și să demonstreze că e indeplinită conditia, in suspensie de atata timp, pentru că adresele care s-au făcut și actele care sunt in dosar sunt contradictorii. Pe de o parte, a avut o adresă din care rezultă că a avut loc o extrădare.
Interpelat de catre instanta, daca sustine apelul, av. Romul precizează că nu sustine apelul, ci solicită un termen pentru ca să vină răspunsul in scris, crede ca nu se poate solutiona acest dosar, interpolul spune că inculpatul a fost urmărit pentru evaziune fiscală, dar inculpatul nu a fost niciodată urmărit pentru evaziune fiscală. Datele interpolului, de asemenea sunt incurcate, incât solicitarea sa este de a se mai acorda un termen pentru ca să repete această cerere.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul, fata de cererea de amanare formulata de inculpat prin aparatorul său, sustine ca se opune a se acorda inca un termen intrucat această cauza se afla pe rol de multă vreme, s-au admis o serie de alte termene pentru a se depune relatiile care se solicita.
Instanta respinge cererea formulata, de amanare, pentru a se mai face din nou demersuri pentru obtinerea actelor de care inculpatul intelege să se folosească in cauză in dovedirea apelului. Consideră că s-au acordat mai multe termene din iunie 2008 pentru ca apelantul să depună acte la dosar în susținerea cererii și nu a făcut-o, iar la dosar sunt elemente care permit soluționarea cauzei. Acordă cuvantul in motivarea apelului formulat de condamnat.
Av. Romul avand cuvantul pentru condamnat, sustine că ar fi insistat pentru această dovadă care i s-a admis, și nu este vina inculpatului că nu a putut aduce acea dovadă, ci este vina poștei sau autorităților din Canada. Ar fi trebuit, in cadrul acestui Tratat pe care il are România cu Canada in ce priveste problemele judiciare, să se ceară prin Ministerul Justitiei acest lucru. Dosarul a fost la Inalta de Casatie si Justitie si s-a trimis pentru rejudecare tocmai pentru acest motiv. Solicita a se aprecia daca este necesar a se mai acorda un termen.
Instanta invedereaza aparatorului condamnatului că, i-a dat cuvantul in sustinerea motivelor de apel, nu mai revine asupra problemelor asupra cărora instanța s-a pronuntat deja. Solicita aparatorului să sustină apelul.
Av. Romul arată că, va sustine motivele de apel, in sensul ca a cerut, potrivit art.522 ind.1 din Codul d e procedura penala, ca să se constate că a fost judecat in lipsă si a cerut de asemenea, să dispună judecarea cauzei. Prima conditie, aceea că judecarea si condamnarea să se fi făcut in lipsă, ceea ce a dovedit, cea de-a doua conditie, aceea pentru admisibilitatea cererii de rejudecare ce a fost solicitata, ca persoana să fi fost extrădată.
Instanța constată că adresa Biroului Național al arată că autoritățile judiciare române nu au formulat o cerere de extrădare a condamnatului care a fost expulzat.
Problema este aceea a expulzării și a verificității datelor interpolului. Atata timp cat Interpolul pretinde că a fost cercetat si judecat pentru evaziune fiscala, ori condamnatul nu a fost niciodată cercetat si judecat pentru evaziune fiscala, inseamna că datele nu sunt corecte.
In al doilea rand, nu se poate retine că, atat timp cat din inscrisurile pe care le-a prezentat rezultă că autoritatile canadiene, autoritatile judiciare - instanța din - Canada l-a judecat si a dispus extrădarea in baza unei cereri care a fost promovate.
Considera ca sentinta este nelegala si netemeinica intrucat instanta nu a administrat probele pe care le-a cerut si care se impunea să fie administrate pentru stabilirea situatiei reale de fapt, iar probele administrate au fost gresit apreciate cand s-a retinut că nu a fost extrădat, ci expulzat din Canada.
Faptul că a fost subiectul unui ordin de extradare este confirmat nu numai de actul Ambasadei din 12.04.2008 aflat la dosar, dar si de actul original al Ambasadei Canadei din 25.01.2008 si actul de confirmare certificat de plecare din 21.01.2001 al Serviciului Cetățeniei si din Canada in care se precizeaza ca potrivit paragrafului 27(2)(a) 19(1), (b) & 27(2)(g) si referitor la sectiunea 302 actului de extradare, este subiectul ordinului de extradare urmand a fi indepartat din Canada in vederea rezolvarii problemelor sale de ordin juridic in România.
Față de acest din urmă act, precizarea făcută de secretara Ambasadei Canadei in România in adresa din 25.01.2008 trimisă Tribunalului I că scrisoarea priveste un ordin de expulzare si nu un ordin de extradare, asa cum termenul apare incorect tradus nu poate fi luată in considerare intrucat efectiv a făcut obiectul unei extradari din Canada in Romania la cererea autoritatilor române.
Biroul National Interpol comunică, prin adresa nr.17831/AD/11.12.2006, că la data de 01.02.2001 Interpol Canada i-a informat despre expulzarea celui in cauză căruia i se refuzase statutul de refugiat si nu parasise Canada, dar că efectuand verificari a stabilit că era urmarit general de IPJ I motivat de faptul ca s-a sustra urmaririi penale pentru evaziune fiscala, ceea ce nu este adevarat, si dosarul in care s-a pronuntat sentinta penala de condamnare confirma acest lucru.
Biroul National Interpol comunica la data de 17.01.2008 că ar fi fost expulzat de catre autoritatile canadiene la 8 februarie 2001. In aceeasi adresă se precizeaza ca nu a fost pus sub urmarire penala internationala, pana la data mentionată nefiind vreun mandat de arestare preventiva sau de executare impotriva sa, dar că pentru a stabili cu exactitate dacă a existat vreo cerere de extradare adresată de autoritățile române competente, autoritatile canadiene solicită instantei să se adreseze Ministerului Justitiei, Directia Drept International si Tratate competentă in acest domeniu.
Evident cele două adrese ale Biroului Național Interpol se contrazic cu privire la faptele si imprejurarile pentru care a fost trimis sub escortă in România la 7 februarie 2008.
Direcția de Drept Internațional si Tratate din Ministerul Justitiei comunica la data de 22 ianuarie 2008 Tribunalului I ca in conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din legea nr.4/1971 privind extradarea, in vigoare pana in anul 2001, să se adreseze cu o cerere in acest sens Parchetului de pe langa ICCJ.
Tribunalul I nu mai solicită insă această informație si dispune să se judece cauza in baza inscrisurilor comunicate.
Instanta de fond trebuia sa solicite, in baza cererii sale, relatii de la autoritatile de emigrare din Canada si de la Ministerul Justitiei din Canada intrucat a fost judecat de instanță in orașul din Canada care a dispus extradarea sa.
Instanta a facut eforturi deosebite pentru a demonstra ca nu a fost extradat, ci expulzat, fără insă să epuizeze administrarea probelor solicitate concludente si utile cauzei și să ceară oficial inscrisurile necesare de la autoritatile canadiene si române de la instanța din care au admis cererea de extradare si autoritatilor de emigrație din Canada care au autorizat plecarea lui din Canada, precum si de la Parchetul General de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie care la data cand a fost trimis in România avea evidența extrădărilor solicitate.
Neefectuand aceste probe instanța a fost lipsită de rol activ pentru aflarea adevarului in cauză, incalcand astfel un principiu fundamental incat hotararea este casabilă.
Apelul urmareste sa inlature aceasta situatie necorespunzatoare pentru solutionarea cauzei prin instituirea unor prezumtii si stabilirea gresita a faptelor in raport de situatia reala de fapt.
Considera ca prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.522 ind.1 Cod procedura penala, art.6 alin.1,5 pct.4 si art.13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, combinat cu art.6 din Legea nr.304/2004.
este un caz care justifica rejudecarea, dar conditia este restrictivă si contravine disp. art.5 paragraf 3 lit.f din CEDO si art.6 paragraf 3 lit.c,d,e din CEDO.
Conform art.5 pct.3 lit.f din CEDO, orice persoană extrădată sau expulzată are dreptul la examinarea cazului său.
Art.6 paragraf 3 din CEDO prevede că prezența celui trimis in judecată la dezbaterea cauzei sale este obligatorie nefiind de conceput fără prezența sa, iar art.3 din aceeasi Convenție dispune ca cel condamnat in lipsă, dacă va solicita, va fi rejudecat și va avea un proces echitabil.
Conventia Europeana a Drepturilor Omului pune pe acelasi plan extradarea cu expulzarea sub aspectul existenței dreptului la rejudecare.
Potrivit art.522 ind.1 Cod procedura penala in cazul in care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate in lipsă, cauza va putea fi rejudecata la cererea condamnatului. Instanta a refuzat in mod gresit să dispună rejudecarea cauzei ce a facut obiectul dosarului nr.5504/1995 al Tribunalului I, pe motivul că s-ar fi sustras judecății și in cursul judecății a avut apărător din oficiu desemnat de rude fără știrea sa.
Instantele de judecata nu i-au asigurat si garantat dreptul de aparare sub aspectele aratate cu privire la savarsirea unor infractiuni pe care le contestă.
Prima instanta a dispus in mod gresit ca cererea sa să se judece de un complet special după procedura infractiunilor de coruptie deși la data judecării in anul 1996 nu exista această procedură cu efecte de drept penal material.
Măsura trimiterii dosarului la un complet special pentru ca cererea lui să fie judecată după procedura infractiunilor de corupție putea fi luată de instanță numai după punerea in discuție a excepției ridicate din oficiu conform art.301 Cod procedura penala.
Cererea sa de rejudecare a procesului conform art.522 ind.1 Cod procedura penala trebuia să fie judecată de aceeași instanță după procedura de drept comun, avand in vedere regulile prevazute de art.405, 408 Cod procedura penala și nu potrivit regulilor pentru infractiunile de coruptie.
Măsura judecării cauzei de catre un complet special, după procedura infractiunilor de corupție incalcă principiile activității legii penale, neretroactivității legii penale si aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art.10, 11 si 13 Cod penal.
Hotărârea a cărei rejudecare o cere este nelegală si trebuie desființată intrucat pe fond nu este vinovat pentru nici una din infractiunile reținute in sarcina sa.
Sentinta penala nr.101/1996 a Tribunalului I s-a reținut in sarcina lui 3 infractiuni de complicitate la furt calificat pentru care a fost sanctionat pe nedrept la cate 5 ani inchisoare.
Tot prin sentinta penala nr.101/1996 a Tribunalului I s-a retinut in sarcina lui 3 infractiuni de dare de mită prev. de art.255 alin.1 Cod penal in formă continuată, dar la dosar nu există nici o dovadă că ar fi savarsit vreo infractiune de dare de mită.
Prin sentinta de condamnare s-a mai retinut că ar fi savarsit infractiunea de complicitate la fals intelectual, infractiunea de uz de fals si infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Este de retinut că a actionat in calitate de administrator al SC. LM SRL. I si nu in calitate de prepus al SC. SA incât in mod gresit s-a retinut prin sentință aceste infractiuni pentru care a fost trimis in judecata, iar instanța in mod gresit a retinut in sarcina lui aceste fapte.
Despagubirile civile au fost gresit stabilite in sarcina sa numai pe baza cererii partii civile SC. SA. I care, asa cum fac dovada nu mai are pretentii impotriva sa. Este de observat că la data efectuarii inventarului de catre poliție nu exista prejudiciu.
Instanta de judecata nu a cunoscut aceste fapte si imprejurari si a pronunțat o solutie de condamnare gresita, pe baza declaratiilor neadevarate ale celorlalti inculpati si ale unor martori care au participat la infractiuni, dar n-au fost trimisi in judecata, tocmai pentru că declaratiile lor au fost folosite impotriva lui. ca, daca instanta de judecata ar fi cunoscut adevarata situatie ar fi pronuntat achitarea sa.
Faptele si imprejurarile mai sus aratate fiind fapte si imprejurari noi care nu au fost cunoscute sau avute in vedere de instanță, care a pronunțat o solutie de condamnare, fără să fi audiat și cu lipsă de procedură.
A formulat si un motiv suplimentar, este depus la dosar, solicita a se constata ca motivele de apel sunt intemeiate.
Solicită a se constata că cererea sa intruneste conditiile prevazute de lege și din probele efectuate rezultă date suficiente pentru admiterea in principiu a cererii sale.
In consecinta, solicita a se constata că apelul este intemeiat, a se dispune administrarea probelor cerute si apoi a fi admis cu pronuntarea unei hotarari in sensul achitarii lui de orice penalitate pentru infractiunile pentru care a fost condamnat.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul, sustine că, condamnatul este persoana care s-a sustras urmaririi penale, deci avea cunostinte de ancheta procurorului si, mai mult decat atat, există si dovada că a fost urmarit prin Interpol. In acest context, a fost depășit prima fază, iar instanța de fond, respectandu-i dreptul la aparare, cat timp există dovada că i-a fost asigurată asistența și respectand regulile de procedură in materie, a depășit și faza cercetării judecătorești și numai urmare analizei si interpretării dinamice la fond a dispus condamnarea lui, evident că fondul, așa cum există aceeasi dovadă din dosar, a fost cenzurat si de Inalta C de Casatie si Justitie incât, revenind asupra solicitării condamnatului, cât timp, din punctul său de vedere, nu există susțineri și in drept și nefiind respectate conditiile in materie, se referă la conditiile procedurale, solicită respingerea cererii si apelului condamnatului.
Avand ultimul cuvant condamnatul apelant sustine că, in primul rand, vrea să justifice, in cateva idei, motivul pentru care a facut apel impotriva hotararii Tribunalului Tribunalul Iar espins cererea de rejudecare pe motivul că ei si-au insușit convingerea că el a fost expulzat, nu extrădat cum ar fi cerut art.522 Cod procedura penala. Nu a savarsit nici o infractiune in Canada si nu aveau nici un motiv sa-l expulzeze. Solicita admiterea apelului si rejudecarea cauzei. ca sunt interese ca să nu se judece acest dosar.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr.77/11.02.2008 a Tribunalului Iașis -a respins ca inadmisibilă în principiu, cererea formulată de condamnatul privind rejudecarea cauzei penale ce a format obiectul dosarului nr.5540/1995 al Tribunalului Iași, soluționat prin sentința penală nr.101/25.06.1996 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.904/7.03.2000 a Curții Supreme de Justiție.
S-a respins cererea condamnatului privind suspendarea executării sentinței penale 101/25.06.1996 a Tribunalului Iași.
Petentul-condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 101 din 25.06.1996 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr. 5540/1995 modificată prin decizia penală nr. 49/20.02.1997 Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 904/07.03.2000 Curții Supreme de Justiție - Secția penală, condamnatului, fiul lui și, născut la data de 11.09.1961 în sat, oraș M, județul V, în prezent deținut în Penitenciarul d Maximă Siguranță I, i- fost aplicată pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
Se impune arăta că pe tot parcursul judecării cauzei penale soluționată prin hotărârea de condamnare sus-menționată, petentul fost legal citat atât la domiciliul cunoscut cât și prin afișare la ușa Consiliului Local al Municipiului I, însă, acesta nu s- prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză.
În tot cursul fazei de judecată, petentul, în calitatea sa de inculpat, avut asigurată asistență juridică din partea unor avocați (inclusiv aleși) care au promovat pentru el și cele două căi ordinare de atac. Aceste aspecte duc la concluzia că petentul avut cunoștință de existența cauzei penale în care era judecat, mandatând avocatul ales să-i exercite drepturile procesuale, inclusiv să promoveze calea de atac apelului și recursului.
Trebuie arătat și faptul că, în cursul urmăririi penale, a fost dispusă arestarea preventivă inculpatului, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 286/15.09.1995(aflat la fila 71 dosar urmărire penală). Unul dintre temeiurile pentru care s- luat măsura preventivă fost acela că inculpatul s- sustras de la urmărirea penală.
Mandatul de arestare preventivă nu fost pus în executare până la momentul soluționării definitive a cauzei, reținându-se că inculpatul s- sustras.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare arătată mai sus, Tribunalul Iași, ca instanță de executare, emis la data de 19.05.2000, pe numele condamnatului, mandatul de executare pedepsei închisorii nr. 145/1995.
Așa cum rezultă din adresa nr. X - 39754 din 01.11.2006 emisă de Penitenciarul d Maximă Siguranță I, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 145/1995 din 19.05.2000 emis de Tribunalul Iași pe numele condamnatului fost pus în executare la data de 08.02.2001.
După ce început executarea pedepsei de 8 ani închisoare, condamnatul s- adresat Tribunalului Iași la data de 15.11.2005 cu cerere de rejudecare cauzei soluționată prin sentința penală nr.101/1996 Tribunalului Iași, rămasă definitivă.
În motivarea cererii de rejudecare, condamnatul susținut că judecata avut loc în lipsa sa, în condițiile în care era plecat din țară și că la data de 08.02.2001 fost extrădat la solicitarea Ministerului Justiției Român de către autoritățile statului canadian, stat pe al cărui teritoriu se afla în acel moment.
În drept, cererea condamnatului fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 ind. 1 din Codul d procedură penală.
Cererea de rejudecare formulată de condamnatul fost soluționată în primă instanță, în sensul respingerii, prin sentința penală nr. 122 din 21.02.2006 Tribunalului Iași, sentință ce fost desființată integral prin decizia penală nr. 147/2006 Curții de Apel Iași, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță. În considerentele acestei din urmă hotărâri s- reținut că, în virtutea dreptului la apărare, se impunea ascultarea condamnatului întrucât acesta nu fusese ascultat în niciuna dintre etapele procesuale parcurse.
Cauza fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 8616/2006.
După ce s- efectuat o nouă judecată în primă instanță în cadrul căruia i- fost luată o declarație condamnatului, Tribunalul Iași pronunțat sentința penală nr. 926 din 21.12.2006, sentință prin care s-a dispus respingerea cererii de rejudecare cauzei penale ce format obiectul dosarului nr. 5540/1995 al Tribunalului Iași, formulată de condamnatul.
Sentința penală nr. 926/21.12.2006 Tribunalului Iași fost menținută prin decizia penală nr. 143 din 26.07.2007 a Curții de Apel Iași, însă, aceste două hotărâri au fost casate integral prin decizia penală nr. 5368/09.11.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Prin această din urmă hotărâre s- dispus trimiterea cauzei la prima instanță, adică la ribunalul Iași, pentru se proceda la rejudecarea ei.
În motivarea hotărârii instanței supreme s- arătat că, în cadrul rejudecării, prima instanță nu respectat indicațiile date prin decizia instanței de apel întrucât nu l- ascultat pe condamnat și cu privire la faptele pentru căror săvârșire fost condamnat.
Urmare acestei soluții dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, ținând seama și de dispozițiile art. 385 ind. 18 din Codul d procedură penală potrivit cărora instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, Tribunalul Iași procedat la nouă rejudecare cererii condamnatului . La termenul de judecată din data de 14.01.2008, în condițiile în care toate părțile au fost legal citate, iar asistența juridică condamnatului fost asigurată de un avocat ales, instanța procedat la ascultarea petentului cu privire la învinuirea adusă acestuia prin rechizitoriu ce constituit actul de sesizare al instanței în dosarul nr. 5540/1995 al Tribunalului Iași, declarația sa aflându-se la fila 23 din dosarul cauzei de față.
Din analiza textului art. 522 ind. 1 din Codul d procedură penală rezultă că procedura rejudecării în caz de extrădare presupune parcurgerea două etape, și anume:
- o primă etapă în care se verifică dacă cererea de rejudecare este admisibilă în principiu. Mai exact, se verifică dacă sunt îndeplinite cele două condiții înscrise la aliniatul 1 art. 522 ind. 1 Cod procedură penală - persoana să fi fost judecată și condamnată în lipsă și să fi fost formulată o cerere de extrădare cu privire la acea persoană;
- oad oua etapă a cărei parcurgere este condiționată de îndeplinirea cumulativă celor două condiții mai sus menționate (îndeplinire care justifică admisibilitatea în principiu) și care presupune o nouă judecată cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță.
În cauza de față, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu cererii de rejudecare, instanța o constată inadmisibilă motivat de următoarele:
Așa cum deja s- arătat pentru ca o cerere de rejudecare întemeiată pe dispozițiile art. 522 ind. 1 Cod procedură penală să fie admisibilă este necesară îndeplinirea cumulativă două condiții, respectiv:
- persoana care formulează cererea să fi fost judecată și condamnată în lipsă, adică să nu fi fost prezentă la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauza în care s- pronunțat o soluție de condamnare;
- să fi fost cerută extrădarea persoanei condamnată în lipsă.
În urma verificării actelor și lucrărilor dosarului nr. 5540/1995 al Tribunalului Iași, dosar la care sunt atașate și dosarele instanțelor de apel și recurs, se constată că petentul condamnat nu fost prezent în fața niciuneia dintre cele trei instanțe - prima instanță, instanța de apel și instanța de recurs - care l-au judecat și condamnat, ceea ce face să fie îndeplinită una dintre condițiile înscrise la art. 522 ind. 1 alin.1 din Codul d procedură penală, respectiv aceea că judecarea și condamnarea petentului s-au efectuat în lipsa acestuia.
Cât privește cea de doua condiție necesară pentru admisibilitatea cererii de rejudecare - aceea de fi fost solicitată extrădarea persoanei condamnate în lipsă -, instanța constată că aceasta nu este îndeplinită în speța de față.
Din analiza coroborată adresei nr. 99996/2006/LM Ministerului Justiției - Direcția de Drept Internațional și Tratate Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală, adresa nr. 41840/13.12.2006 -, adresa nr. 17831/AD din 17.01.2008 emisă de - Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, rezultă, fără echivoc, că după emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 145/1995, autoritățile judiciare române nu au formulat cerere de extrădare cu privire la condamnatul, ci acestuia i s- refuzat statutul de refugiat de către autoritățile statului canadian și, întrucât nu părăsit Canada, fost expulzat de pe teritoriul respectivului stat. La data de 08.01.2001, urmare expulzării, condamnatul aterizat pe Aeroportul din de unde fost preluat de escortă din cadrul care l-au condus în Arestul în baza mandatului de executare pedepsei închisorii nr. 145/1995 emis de Tribunalul Iași.
Se impune arăta că la termenul de judecată din data de 14.01.2008, condamnatul prezentat un înscris cu numărul de înregistrare 3250 - 8105 din 12.04.2007 Ambasadei Canadei, înscris din cuprinsul căruia rezultă că acesta ar fi făcut "obiectul unui ordin de extrădare".
Pentru stabili cu exactitate dacă la data de 08.02.2001 condamnatul fost fie extrădat, fie expulzat de către autoritățile statului canadian, au fost solicitate lămuriri suplimentare Ambasadei Canadei din România.
Cu adresa din 25.01.2008 (aflată la fila 46 dosar) Ambasada Canadei comunicat că petentul condamnat făcut obiectul unui ordin de expulzare și nu unui ordin de extrădare, așa cum incorect s- tradus în adresa eliberată la data de 12.04.2007 (adresă prezentată de condamnat instanței la termenul din 14.01.2008).
Față de toate cele sus arătate, instanța reține că în privința condamnatului nu s- demarat și desfășurat o procedură de extrădare activă, ci este vorba de măsura "expulzării" dispusă față de el de autoritățile statului canadian ca urmare faptului că nu avea drept de ședere legală în Canada.
Constatând că nu este îndeplinită una dintre cele două condiții cumulative prevăzute de art. 522 ind. 1 alin.1 din Codul d procedură penală, instanța reține că prezenta cerere de rejudecare este inadmisibilă în principiu, urmând fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art.363 Cod procedură penală condamnatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motivele aflându-se la filele 15-18 și 22-23 dosar.
În motivarea apelului în esență, condamnatul arată că în mod greșit instanța de fond i-a respins ca inadmisibilă cererea de rejudecare a cauzei întemeiată pe dispozițiile art.522 ind.1 Cod procedură penală întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Astfel, condamnatul arată că a fost judecat în lipsă în țară și fiind extrădat în vederea executării pedepsei a formulat prezenta cerere de rejudecare a cauzei.
Condamnatul arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că el ar fi fost expulzat din Canada și nu extrădat în vederea executării pedepsei, apreciind greșit actele existente la dosarul cauzei și manifestând lipsă de rol activ pentru aflarea adevărului în cauză.
Solicită condamnatul admiterea apelului și a cererii de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr.5504/1995 al Tribunalului Iași, întrucât hotărârea nr.101/1996 a Tribunalului Iași este nelegală și trebuie desființată întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, a fost judecat greșit de un complet special și este nevinovat, fiind condamnat pe nedrept pentru faptele reținute în sarcina sa, impunându-se achitarea sa.
Examinând apelul declarat de condamnatul în raport de criticile formulate și cu hotărârea dată în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond a respins ca inadmisibilă în principiu cererea condamnatului privind rejudecarea cauzei penale nr.5540/1995 a Tribunalului Iași în care s-a pronunțat sentința penală nr.101/25.06.1996 a Tribunalului Iași, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative, prevăzute de art.522 ind.1 Cod procedură penală.
Potrivit art.522 ind.1 Cod procedură penală, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului, dispozițiile art.405-408 din Codul d e procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
Instanța de fond a apreciat temeinic probele administrate reținând că în cauză condamnatul nu a fost extrădat de autoritățile canadiene în vederea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.145/1995 emis de Tribunalul Iași în baza sentinței penale nr.101/25.06.1996 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.904/7.03.2000 a Curții Supreme de Justiție - Secția penală.
Rezultă fără dubiu că la data de 1.02.2001, Interpol - Canada a informat autoritățile române despre expulzarea condamnatului întrucât i s-a refuzat statutul de refugiat și nu a părăsit Canada, fiind preluat de pe Aeroportul B de organele de poliție române la data de 8.02.2001 și încarcerat în Arestul I în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin hotărârea arătată mai sus.
Din actele depuse de condamnat în apel nu rezultă altă situație de fapt.
Pentru aceste considerente, în baza art.379 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală se va respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale 77/11.02.2008 a Tribunalului Iași pe care o va menține.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, instanța va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul, domiciliat în I, str. -. - nr.18, județul I împotriva sentinței penale nr.77 din 11.02.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă apelantul să achite statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru apelant și de la comunicare pentru partea civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
11.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Ciubotariu
