Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 110/2009
Ședința publică de la 24 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 3: Oana Maria
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu dispozițiile art. 95 și următorii din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către partea civilă Compania Națională POȘTA ROMÂNĂ A - Direcția Regională de Poștă T împotriva deciziei penale numărul 3/A/05.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat consilier juridic pentru partea civilă recurentă și avocat -apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat -, lipsind acesta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta părții civile recurente, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârilor pronunțate sub aspectul laturii civile și rejudecând, obligarea inculpatului la plata întregului prejudiciu cauzat, așa cum s-a solicitat primei instanțe.
Avocata inculpatului intimat, solicită respingerea recursului formulat de către partea civilă ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca temeinice și legale.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului părții civile ca nefondat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 578/2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatului la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 215 ind. 1.pen. 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. 1 și 2.pen. respectiv 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 teza I pen.
În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.
A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71.pen.
În baza art. 81, 82 și 71 al. 5.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare.
În baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83.pen.
În baza art. 14 și 346.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Direcția Regională de Poștă T suma de 800 lei, reprezentând despăgubiri civile.
A fost respinsă în rest acțiunea civilă.
S-a dispus anularea mandatului indemnizație copil nr. /10.07 în valoare de 800 lei, emis pe numele -.
În baza art. 191.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că până în luna octombrie 2007, inculpatul a îndeplinit funcția de factor poștal la Oficiul Poștal, având printre atribuții ridicarea de la casierie a sumelor de bani aferente mandatelor repartizate spre achitare, plata acestor sume beneficiarilor, completarea mandatelor cu prilejul achitării lor, predarea banilor pentru mandatele neachitate și predarea mandatelor completate și achitate, pentru scădere.
În cursul lunii septembrie 2007, constatând existența unor lipsuri în gestiune, pentru acoperirea acestora inculpatul a completat mandatul de plată asistență socială(indemnizație pentru copil) nr. 5771/septembrie 2007 cu date de identificare false, contrafăcând și semnătura titularei, partea vătămată -.
În urma verificărilor efectuate de Direcția Regională de Poștă T, s-a constatat că mandatul a fost achitat în fals, suma de 800 lei fiind însușită de inculpat.
Prin procesul verbal nr. 5/2008, suma a fost achitată părții vătămate la data de 08.04.2008, urmând ca unitatea să își recupereze prejudiciul de la inculpat, care a făcut și angajament de plată.
S-a reținut că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare, prev. de art. 215 ind. 1.pen. fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. 2.pen. și uz de fals, prev. de art. 291.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72.pen.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea civilă Direcția Regională de Poștă T s-a constituit parte civilă cu suma de 5977,90 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului total cauzat de inculpat, conform procesului verbal nr. 5/08.04.2008, din care suma de 800 lei reprezintă prejudiciul creat prin neachitarea indemnizației către -.
Instanța de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998.civ. în ceea ce privește suma de 800 lei, însă pentru diferența solicitată s-a apreciat că lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta pentru care a fost sesizată instanța și prejudiciul menționat de partea civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, partea civilă Direcția Regională de Poștă T, solicitând obligarea inculpatului la plata întregii sume indicate în constituirea de parte civilă, susținându-se că instanța de fond nu a avut în vedere procesul verbal de constatare 290/02.06.2008, din care rezultă cauzarea unui prejudiciu de 5977,90 lei.
Prin decizia penală nr. 3/A/05.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală a fost respins apelul declarat de partea civilă Direcția Regională de Poștă T, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, prin raportare la prevederile art. 371 al. 2.pr.pen. că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, pe baza probelor administrate, încadrarea juridică dată faptelor fiind legală.
S-a apreciat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, având în vedere criteriile stabilite de art. 72.pen. și dispozițiile art. 33 și urm. pen. și ale art. 81.pen.
Cu privire la aspectele invocate de partea civilă, s-a constatat că instanța de fond a fost sesizată cu fapta de delapidare a sumei de 800 lei privind mandatul de plată asistență socială-indemnizație pentru copil-nr. 5771din 23 octombrie 2007, completat în fals de inculpat, acesta folosindu-l pentru a justifica plata sumei în condițiile în care și-a însușit-
Prin urmare, a reținut tribunalul, celelalte aspecte invocate de partea civilă nu privesc prezenta cauză, putând face obiectul unui alt dosar de urmărire penală, instanța de judecată urmând a se pronunța în măsura în care va fi legal sesizată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, partea civilă Direcția Regională de Poștă T, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând obligarea inculpatului la plata integrală a sumei de 5.977,90 lei, prejudiciul fiind dovedit prin actele depuse la dosarul primei instanțe.
În expunerea motivelor de recurs, au fost reiterate în esență argumentele expuse instanței de apel, arătându-se că în fapt sesizarea a privit fapta de delapidare a sumei de 5.977,90 lei, existând legătură de cauzalitate între acțiunile inculpatului și prejudiciul astfel creat.
Verificând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la prevederile art. 385 ind. 9 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul părții civile Direcția Regională de Poștă T este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actului de sesizare a instanței de fond, în speță rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani la data de 03.06.2008 în dosarul nr. 1416/P/2008, rezultă că inculpatul intimat a fost trimis în judecată pentru delapidarea sumei de 800 lei, privind mandatul plată asistență socială - indemnizație pentru copil - nr. 5771 din 23.10.2007, completat cu date de identificare false și purtând semnătura contrafăcută a titularei -.
În aceste limite, a fost pronunțată hotărârea de condamnare pentru infracțiunile de delapidare, prev. de art. 215 ind. 1.pen. fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. 2.pen. și uz de fals, prev. de art. 291.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
Tot în limitele menționate, instanța de fond s-a pronunțat asupra constituirii de parte civilă în cauză, obligând inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de despăgubiri materiale, dispoziție menținută, în mod legal și temeinic, de instanța de apel.
Conform prevederilor art. 317.pr.pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare, ori atât prima instanță, cât și instanța de apel au respectat dispozițiile enunțate și au soluționat acțiunea civilă în limitele sesizării.
Celelalte pretenții formulate de partea civilă recurentă exced obiectului prezentei cauze, astfel că în mod corect s-a constatat că nu există legătură de cauzalitate între fapta de delapidare a sumei de 800 lei și celelalte despăgubiri solicitate de partea civilă, până la concurența sumei de 5977,90 lei.
Contrar susținerilor părții civile, Curtea reține că prin prezenta hotărâre nu se creează autoritate de lucru judecat față de restul pretențiilor ridicate de Direcția Regională de Poștă T, deoarece nu s-a procedat la examinarea temeiniciei acestora, verificările fiind limitate la stabilirea raportului cauzal între delapidarea sumei de 800 lei și prejudiciul total reclamat.
Un alt argument în acest sens îl reprezintă împrejurarea că obiectul acțiunii civile, alăturate acțiunii penale în procesul penal, îl constituie tragerea la răspundere civilă a inculpatului prin obligarea lui la repararea justă și integrală a pagubelor produseprin infracțiune,în speță infracțiunea de delapidare, prev. de art. 215 ind. 1.pen. vizând însușirea sumei de 800 lei.
Pentru toate considerentele expuse, apreciind că Tribunalul Hunedoaraa adoptat o soluție legală și temeinică, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul părții civile Direcția Regională de Poștă T, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Direcția Regională de Poștă T împotriva deciziei penale nr. 3/A/5.01.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.
Obligă pe partea civilă să plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul numit din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.LS/2ex/
Jud.fond:
Jud.apel:,
Președinte:Monica FarcașJudecători:Monica Farcaș, Tiberiu Peter, Oana Maria