Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.120/
Ședința publică din data de 18 Februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Brăila împotriva Deciziei penale nr. 206/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- privind pe intimata-inculpată -, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2151Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-inculpată -, personal și asistată de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.79/18.02.2009 emisă de Baroul Brăila -Cabinet de avocat "", lipsă fiind intimata-parte civilă SC Reasigurare SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este al doilea termen de judecată, acordat la solicitarea intimatei-inculpate pentru a-și angaja apărător, după care;
Față de soluția de achitare pronunțată de instanța de apel, Curtea aduce la cunoștința intimatei-inculpate că, potrivit disp.art.38514alin.11Cod procedură penală are dreptul de a face declarații în fața instanței de recurs.
Întrebată fiind, intimata-inculpată, personal, precizează că nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de recurs, menținând declarațiile anterioare.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Intimata-inculpată, prin apărător, nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în susținerea recursului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva Deciziei penale nr.206/17.10.2008 a Tribunalului Brăila, expune, pe scurt, conținutul acestei hotărâri și considerentele avute în vedere de instanța de apel.
Consideră că instanța de apel a procedat în mod greșit. Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, în data de 10.10.2006, inculpata a încheiat cu SC SA Sucursala un contract de asigurare-reasigurare.
La data de 10.10.2006, când a încasat prima poliță de asigurare, inculpata și-a însușit această sumă, cu scuza că nu a avut bani pentru plata cursurilor la universitate faptă recunoscută de inculpată. Ulterior, la data de 24.11.2006, când a făcut următoarea incasare a unei prime de asigurare, inculpata a mai sustras o sumă de bani cu motivarea că era bolnavă.
Susține că împrejurarea că în aceeași zi încheie contractul, în aceeași zi încasează suma de bani, pe care, cel târziu a doua zi era obligată să o depună la, și în aceeași zi plătește la universitate înseamnă că inculpata a găsit prin contractul încheiat cu -ul o modalitate de a ieși din imposibilitatea de a plăti, respectiv o modalitate mai puțin legală de a face rost de bani.
Insă inculpata nu a anunțat societatea de încasări și l-a rugat pe soțul său să semneze în locul ei pentru a-și insuși aceste sume de bani în mod nelegal.
Apreciază că scuza găsită de inculpată nu este de natură a face ca fapta săvârșită de inculpată să nu aibă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Dimpotrivă, apreciază că fapta este deosebit de gravă și consideră că în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării acestei pedepse, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante.
Solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei penale nr.206/17.10.2008 pronunțată de apel și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale nr. 961/10.06.2008 pronunțată de instanța de fond.
Intimata-inculpat -, prin apărător ales, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de parchet și de menținere a soluției pronunțate de instanța de apel ca temeinică și legală.
Motivul de recurs a fost acela că soluția instanței de apel este greșită în ceea ce privește aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii.
În cauză este vorba despre săvârșirea unei infracțiuni de delapidare, constând în însușirea de către inculpată a contravalorii a două polițe de asigurare, prin care s-a creat un prejudiciu de 1597,86. Prin nedepunerea acestor sume de bani la momentul respectiv, așa cum era prevăzut în contractele încheiate, au fost generate penalități de întârziere de 0,5% însă inculpata a adus la cunoștință societății SC SA Sucursala B faptul că s-a creat acest prejudiciu și a promis că il va achita.
Apreciază că instanța de apel a pronunțat această soluție de achitare ca urmare a raportării la întregul material probator administrat în cauză, la modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită această infracțiune, ținând cont și de circumstanțele reale și personale ale inculpatei.
În aprecierea gradului de pericol social a contribuit și motivația inculpatei, care a fost susținută încă din faza urmăririi penale și în fața instanțelor. Inculpata a avut la acel moment o situație materială precară, veniturile soțului erau modice iar starea de sănătate a inculpatei era precară, motiv pentru care și-a însușit acea sumă de bani, care, ulterior, a fost achitată integral, plătind inclusiv penalități.
De asemenea, instanța de apel a avut în vedere și poziția procesuală a inculpatei, de recunoaștere a faptei, în toate fazele de cercetare, împrejurarea că inculpata se află la prima confruntare cu legea penală, manifestat disponibilitate în a achita prejudiciul creat, iar SC a formulat o cerere de retragere plângerii penale.
Apărătorul ales al inculpatei arată că în motivele scrise de recurs s-a invocat de parchet faptul că aprecierea greșită a gradului redus de pericol social nu ar fi de natură să descurajeze săvârșirea de către inculpată sau de alte persoane a altor infracțiuni.
Insă, inculpata, prin conduita sa, prin faptul că a absolvit universitatea, are un loc de muncă, așteaptă un copil, fiind astfel suficiente elemente de natură a convinge instanța că scopul inculpatei nu a fost de a crea un prejudiciu real către SC SA.
Apreciază că instanța de apel a dat dovadă de clemență, apreciind că reeducarea inculpatei se poate realiza, iar înscrierea în cazierul judiciar al inculpatei a unei pedepse, chiar și cu suspendarea condiționată a executării, ar crea acesteia o imposibilitate de a promova în funcție.
Intimata-inculpată -, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, regretă fapta săvârșită, menține declarațiile date. Precizează că nu a mai încheiat alte polițe și a anunțat SC SA de indată despre cele săvârșite.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
curtea
Asupra procesului penal de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.961/10.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Brăilaa dispus condamnarea inculpatei - la 3 luni închisoare pentru săvârșirea în perioada octombrie - noiembrie 2006 infracțiunii de delapidare în formă continuată, în forma prevăzută de art.2151al.1 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.74 lit.a,b,c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cod penal, precum și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a tz.II și lit. b Cod penal pe aceeași perioadă.
În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra consecinței nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.346 Cod procedură penală, s-a constatat că partea vătămată Reasigurare Sucursala B nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât prejudiciul a fost recuperat integral.
În baza art.189-191 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila nr.5278/P/2007, înregistrat la instanță sub nr-, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art.2151al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Din cercetarea judecătorească efectuată a rezultat că la data de 10.10.2006, între Reasigurare Suc. și inculpata s-a încheiat contractul de agent nr.1180/10.10.2006 în baza căruia aceasta din urmă a primit imprimate tipizate cu regim special( chitanțier polițe RCA) pentru a-și desfășura activitatea și a încheia operațiuni de asigurare cu clienți, urmând a încasa sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora.
Potrivit prevederilor din contract - art.7 lit.h - inculpata avea obligația "să încaseze primele de asigurare și/sau ratele de primă în numerar și să le depună la casieriile ori în conturile bancare ale acestei societăți de asigurare sau prin mandat poștal, în ziua respectivă sau cel mai târziu în dimineața următoarei zile lucrătoare, împreună cu borderourile aferente"
La data de 10.10.2006, soțul inculpatei, martorul a completat personal, având acordul acesteia, polița de asigurare obligatorie de RCA seria - nr.- pentru autovehiculul marca Mercedes tip autotractor cu număr de înmatriculare B-46-, proprietatea societății B, societate în cadrul căreia era angajat. Inculpata a emis chitanța cu seria - - nr.- pentru suma de 767,16 lei, sumă pe care a primit-o în aceeași zi, dar pe care nu a predat-o la casieria
În aceleași condiții, la data de 24.11.2006, martorul a completat personal cu acordul inculpatei polița de asigurare obligatorie de RCA seria - nr.- pentru autovehiculul marca Mercedes tip autotractor cu nr. de înmatriculare B-45- proprietate a aceleiași firme, iar inculpata a completat la data de 27.11.2006 chitanța cu seria - - nr.- în valoare de 830,7 lei. Inculpata a încasat banii, dar nu i-a depus în casieria societății
Conform declarației date de inculpată în faza cercetărilor la urmărirea penală, aceasta nu a depus sumele de bani încasate drept contravaloare a celor două polițe de asigurare încheiate în conturile, ci le-a folosit în interes personal și anume pentru a achita taxa de școlarizare la Universitatea din municipiul G, unde este studentă, o în valoare de 700 lei la BRD- Suc. B și pentru a achiziționa unele medicamente, întrucât era bolnavă (oxacilină, cefalexim, biseptol, etc.).
Pe 19.02.2007 a fost întocmită "Nota de verificare nr.503" a gestiunii inculpatei, de către martora, director adjunct în cadrul societății, ocazie cu care s-a constatat situația nedepunerii primelor de asigurare încasate de inculpată în cuantum de 1.597,86 lei.
La data de 18.12.2007, - Suc. B, prin reprezentant legal, a sesizat B cu faptul că inculpata deși a încheiat operațiuni de asigurare cu clienți, nu a depus la casieria unității suma de 1.597,86 lei, reprezentând prime de asigurare încasate.
În aceeași fază a cercetărilor, partea vătămată Suc. B s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 5.324,66 lei din care 1.597,86 lei reprezintă prime de asigurare încasate și nedepuse la casieria societății, iar 3.726,80 lei reprezintă penalități de întârziere conf. prevederilor art.7 al.2 lit.j din contractul de agent nr. 1180/10.10.2006.
Pe parcursul cercetărilor în faza judiciară, partea vătămată Reasigurare Suc. Bac omunicat instanței că prejudiciul cauzat societății a fost recuperat integral potrivit chitanțelor atașate la dosar.
, inculpata a recunoscut fapta reținută în sarcina sa în sensul că și-a însușit contravaloarea celor două polițe de asigurare, bani pe care i-a folosit în interes personal.
Recunoașterea faptei de către inculpată se coroborează cu celelalte mijloace de probă adminJ. în cauză ce evidențiază vinovăția acesteia și anume: plângerea penală a părții vătămate B, polițe de asigurare obligatorie RCA, chitanțe privind încasarea poliței de RCA, contract de agent nr.1180/10.10.2006, adresă prejudiciu, adrese emise de B însoțite de chitanțe de achitare a prejudiciului, nota de verificare nr.503/19.02.2007 și declarații de martori.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatei care, în perioada octombrie 2006 - noiembrie 2006, în calitate de agent de asigurare la - Suc. B, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit și folosit în interes personal suma de 1.597,86 lei, reprezentând contravaloarea a două polițe de asigurare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art.2151al.1 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.
La stabilirea răspunderii penale instanța a analizat împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta corelat cu gradul ei de pericol social concret, dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de norma incriminatoare, cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală precum și aspectele privind persoana inculpatei.
Sub aspectul circumstanțelor reale în care s-a săvârșit fapta de către inculpata instanța de fond a apreciat gradul ei de pericol social concret în raport de atingerea adusă relațiilor sociale de ordin patrimonial ca urmare a însușirii și folosirii banilor încasați din prime de asigurare.
Referitor la circumstanțele personale, instanța de fond a reținut că inculpata are studii 12 clase, la data pronunțării hotărârii instanței de fond era studentă la Universitatea "" G, căsătorită, fără antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor a adoptat o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei.
Analizând circumstanțele expuse mai sus, la individualizarea judiciară a pedepsei cu închisoarea - pedeapsă legală pentru infracțiunea comisă - instanța de fond a dat valoare de circumstanță atenuantă conduitei bune a inculpatei înainte de săvârșirea faptei, repararea pagubei prin plată și comportarea sinceră în cursul procesului, astfel că a aplicat o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege( art.76 lit.d Cod penal).
Ca modalitate de executare a pedepsei instanța de fond a apreciat că scopul acesteia se poate realiza în cazul inculpatei în condiții de libertate, astfel că în baza art.81 pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cod penal.
În baza art.71 al.(5) Cod penal s-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii să se suspende și executarea pedepselor accesorii privind drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei asupra consecinței nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond, în baza art.346 Cod procedură penală, a constatat că partea vătămată a Reasigurare Suc. B nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât prejudiciul a fost recuperat integral.
Au fost aplicate și dispozițiile art.189-191 Cod procedură penală privind plata cheltuielilor judiciare în caz de condamnare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpata.
Sentința atacată a fost criticată pentru netemeinicie, apelanta-inculpată apreciind că fapta pentru care a fost condamnată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. A precizat că regretă fapta comisă, că a înțeles consecințele încălcării dispozițiilor legale și a solicitat să se țină seama de situația concretă în care s-a aflat la momentul săvârșirii faptei precum și de conduita sa ulterioară.
A susținut că banii încasați din primele de asigurare la polițele încheiate i-a folosit pentru a-și achita taxa la facultate și pentru medicamente, că nu a avut intenția să îi însușească ci doar să achite aceste datorii urgente, urmând să-i depună la predarea polițelor către societatea de asigurări, plata sumei făcând-o la data de 25.03.2008.
De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere faptul că în prezent este angajată la o societate unde se bucură de apreciere pentru munca și comportamentul său, că a absolvit facultatea la care era înscrisă în momentul săvârșirii infracțiunii și are șansa de a promova.
Toate aceste aspecte a solicitat să fie avute în vedere la aprecierea gradului de pericol social al faptei dedusă judecății, să se constate că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii și în consecință să fie admis apelul, să se desființeze în parte sentința atacată și în rejudecare să se dispună achitarea în temeiul art. 10 lit.1Cod procedură penală și să i se aplice o amendă administrativă.
Prin Decizia penală nr. 206/17.10.2008, Tribunalul Brăilaa admis apelul declarat de inculpata - împotriva sentinței penale nr.961/ 10.06.2008, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-.
A desființat în parte sentința atacată, a înlăturat din aceasta dispozițiile privind soluționarea laturii penale și în rejudecare:
În temeiul art.11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în referire la art. 10 lit.1Cod procedură penală și art. 181Cod penal, a dispus achitarea inculpatei - pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art.2151alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art.91 lit Cod penal, a aplicat inculpatei amenda administrativă de 500 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila, verificând sentința atacată, potrivit dispozițiilor art.371 Cod procedură penală, a apreciat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt pe baza probelor adminJ. în cauză.
S-a reținut că faptele astfel cum au fost stabilite pe baza probatoriului administrat în cauză ar reprezenta infracțiunea de delapidare dacă ar fi întrunite și elementele esențiale ale infracțiunii așa cum este definită de art.17 Cod penal.
Instanța de apel a apreciat că pericolul faptei inculpatei așa cum a fost comisă nu este atât de grav pentru a conduce la condamnarea penală a apelantei inculpate.
Aceasta avea încheiat cu societate de asigurări un contract în baza căruia se obliga să încheie polițe de asigurare, să încaseze prime de asigurare pe care să le depună în termen de 24 ore, în caz contrar urmând a plăti penalități de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere. Inculpata nu a predat sumele încasate la termen sub sancțiunea din contract. Societatea de asigurări a cunoscut această situație încă din luna februarie 2007 când s-a verificat gestiunea documentelor speciale aflate în posesia inculpatei și abia la sfârșitul anului a depus o plângere asupra căreia a revenit în timpul procesului. Potrivit contractului inculpata putea depune sumele încasate și peste termenul prevăzut cu suportarea penalității de întârziere. Inculpata a achitat sumele nedepuse în termen.
Condițiile în care inculpata a folosit suma de 1.597,86 lei în folosul său nu demonstrează o activitate infracțională de un pericol deosebit.
S-a apreciat că aceste aspecte coroborate și cu conduita inculpatei, care a fost sinceră atât în relația cu societatea cât și în cursul cercetărilor și judecății, precum și împrejurările relevate în legătură cu caracterizarea persoanei inculpatei sunt de natură să imprime faptei un grad de pericol social concret redus față de pericolul unei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că fapta inculpatei nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de înșelăciune pentru care s-a dispus condamnarea, astfel că, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul, a desființat în parte sentința atacată, numai în ce privește latura penală, și rejudecând cauza a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală în referire la art. 10 lit.1Cod procedură penală și art. 181Cod penal.
Restul dispozițiilor sentinței au fost menținute.
Decizia instanței de apel nr. 206/17.10.2008 a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a criticat hotărârea pentru netemeinicie, motivele de recurs fiind expuse pe larg în practicaua prezentei hotărâri și în motivele scrise de recurs.
S-a susținut, în esență, că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 181Cod penal deoarece fapta comisă de inculpata - prezintă pericolul social al unei infracțiuni, inculpata, imediat după încheierea contractului cu SC SA Sucursala B, însușindu-și în interes personal contravaloarea celor două polițe de asigurare încasate, pe care a restituit-o abia în luna martie - aprilie 2008 și după ce cauza a ajuns în faza de judecată.
Recursul nu este fondat.
Verificând hotărârea atacată în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că instanța de apel a reținut o situație de fapt corectă bazată pe probele adminJ. în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.17 Cod penal, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, fiind singurul temei al răspunderii penale când se constată existența simultană a celor trei trăsături esențiale.
Potrivit dispozițiilor art. 181alin. 2 Cod penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului.
Aceste criterii prevăzute de lege se folosesc împreună pentru a stabili necesitatea ori inutilitatea pedepsei, în raport de stabilirea gradului de pericol social concret al faptei.
Din analiza probatoriului administrat Curtea constată că fapta de delapidare în modalitatea prevăzută de art. 2151alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41.2 cod penal reținută în sarcina inculpatei există, fiind săvârșită cu vinovăție.
Astfel, inculpata, în perioada octombrie 2006 - noiembrie 2006, în calitate de agent de asigurare la SC SA - Sucursala B, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit și a folosit în interes personal suma de 1.597,86 lei, reprezentând contravaloarea a două polițe de asigurare.
Curtea observă că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit.1Cod procedură penală și art. 181Cod penal, apreciind că fapta reținută nu reliefează un pericol social concret suficient pentru aoc aracteriza ca infracțiune și că deci faptei îi lipsește una dintre trăsăturile esențiale și anume pericolul social, pe de o parte raportat la împrejurările comiterii faptei de delapidare, astfel cum au fost reținute mai sus și a scopului urmărit de inculpată - achitarea taxelor la facultate și cumpărarea de medicamente.
Pe de altă parte, raportat la datele care caracterizează persoana inculpatei (care a absolvit cursurile Universității "" G, este căsătorită, așteaptă un copil, nu are antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a adoptat o atitudine sinceră de recunoaștere și regret a faptei), în conștiința căreia dorința de a învăța și de a finaliza facultatea a fost mai puternică decât reprezentarea că fapta sa s-ar încadra în plan penal, cu atât mai mult cu cât sumele delapidate erau purtătoare de penalități, ( pe care de altfel le-a achitat ), sunt tot atâtea elemente care au condus la formarea convingerii instanței de apel că prin fapta sa inculpata a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, faptă care prin conținutul său este lipsită în mod vădit de importanță.
Curtea constată așadar că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză se impunea aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal și ale art. 91 lit. c Cod penal, sancțiunea administrativă aplicată inculpatei fiind suficientă pentru realizarea scopului preventiv și punitiv.
Pentru aceste considerente constatând că recursul de față nu este fondat, Curtea îl va respinge ca atare, conform dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul DE PE LÂNGĂ Tribunalul Brăila împotriva Deciziei penale nr.206/17.10.2008 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.961/10.06.2008 pronunțată în Judecătoria Brăila în dosarul nr-) privind pe intimata-inculpată - (CNP:-, fiica lui și, născută la data de 26.04.1981 în B, județul B, cu domiciliul în comuna,-, județul B).
Cheltuielile judiciare in recurs rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
Grefier,
Red. /11.03.2009
Tehnored. / 2 ex./11.03.2009
Fond: /Apel:,
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița