Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 1534/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1443/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1534
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 3: Cârstoiu Veronica
GREFIER: - -
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă SC SRL împotriva deciziei penale nr.159/A/2.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 7.10.2009 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală când, pentru a da posibilitatea recurentei-părți civile să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 21.10.2009, și ulterior la 28.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1655 din 03.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, s-a admis cererea Reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu.
În temeiul art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la fiecare dintre inculpați din infracțiunea prev. de art. 2151alin.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. în infracțiunea prev. de art. 2151alin. 1. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen.
1) În baza art. 2151alin. 1. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.
În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.
În baza art.1 din Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, a constatat grațiată în întregime condiționat pedeapsa aplicată mai sus și, în baza art.120 alin. 2 Cod penal, a redus termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei la 2 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84.pen. privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
2) În baza art. 2151alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.
În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a și lit. b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.
În baza art.1 din Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, a constatat grațiată în întregime condiționat pedeapsa aplicată mai sus și, în baza art.120 alin.2 Cod penal, a redus termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei la 2 ani.
În baza art.71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art. 84 Cod penal, privind cauzele de revocare a suspendării condiționate al executării pedepsei.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
3) În baza art. 215 alin. 1. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. a condamnat pe inculpata, la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.
În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsi pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art.82 Cod penal.
În baza art.1 din Legea nr.543/2002, privind grațierea unor pedepse înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, a constatat grațiată în întregime condiționat pedeapsa aplicată mai sus și în baza art. 120 alin. 2. pen. redus termenul! încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei la 2 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359.pr.pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 și art. 84.pen. privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
A pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
4) În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. g a C.P.P. încetat procesul penal privind pe inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 2151alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2. pen. ca urmare a decesului acestuia.
În baza art.14 raportat la art. 346 alin.1 pr.pen. cu referire la art. 998-999 și art. 1003.civ.a admis - în parte - acțiunea civilă formulată de partea vătămată constituită parte civilă B, împotriva inculpaților, și, în sensul că a obligat pe inculpați, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 7357,94 lei, reprezentând daune materiale.
A luat act că partea vătămată constituită parte civilă B a renunțat la pretențiile materiale formulate inițial împotriva inculpatului.
În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare dintre inculpații, și la plata a câte 450 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpații, și au fost angajați la, cu contract individual de muncă fiecare, la momente diferite conform contractelor existente la dosarul cauzei în funcția de lucrător comercial, respectiv vânzător de piese auto.
Deși figurau că au fost angajați ca și vânzători de piese auto totuși, aceștia întocmeau la sfârșitul zilei monetare, raportul zilnic cu încasări, raportul de gestiune zilnic și predau patronului societății banii astfel încasați împreună cu celelalte înscrisuri justificative.
Instanța a mai reținut de asemenea, în contradicție cu susținerile inculpaților, că aceștia au preluat sub semnătură, fără obiecțiuni, în gestiune un sold în valoare de 569.680.550 lei vechi, cu ocazia inventarierii efectuate la data de 16.05.2000 (fila 142 ), aspect avut în vedere și de către expertul desemnat în cauză.
După acest moment a fost efectuat un nou inventar la data de 17.02.2001 de către reprezentantul legal al societății, inventar care a stabilit o lipsă în gestiune, întocmindu-se proces verbal ce nu a fost semnat de data aceasta de către inculpați.
Partea vătămată constituită parte civilă a formulat astfel plângere penală împotriva inculpaților acuzându-i pe aceștia că au sustras din gestiune societății sumele astfel descoperite lipsă în gestiune cu ocazia inventarierii din data de 17.02.2001.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații, și, precum și partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Inculpații au criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei condamnări, solicitând achitarea lor, întrucât nu s-a făcut dovada certă că ei ar fi delapidat patrimoniul societății, din materialul probator rezultând alte împrejurări care ar fi putut determina lipsa constatată în gestiune. Pe cale de consecință, s-a solicitat și respingerea acțiunii civile.
Apelanta parte civilă a criticat latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond care nu a fost actualizat conform indicelui prețurilor de consum pentru mărfurile nealimentare pentru perioada mai 2000 - august 2008.
Prin decizia penală nr.159/A din 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, au fost admise apelurile declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr.1655 din 03.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosar nr-, pe care a desființat-o în parte și în fond, rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c Cod procedură penală, a dispus achitarea celor trei inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.2151alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală, nu s-au acordat despăgubiri părții civile
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
S-a respins - ca nefondat, apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale, cu obligarea acesteia la 100 lei cheltuieli judiciare către stat
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că, din analiza întregului material probator administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine că lipsa din gestiunea societății parte civilă se datorează însușirii sumelor de bani de către inculpați.
Astfel, s-a susținut că la data de 17.02.2001, s-a realizat o inventariere a mărfii existente la punctul de lucru din-, sector 4 și a rezultat o lipsă în gestiune de 85.594.394 lei care a fost adusă la cunoștința inculpaților, însă aceștia au refuzat să semneze procesul verbal de inventariere din data de 26.02.2001.
S-a mai susținut de către partea civilă - afirmație însușită de instanța de fond-că inculpații aveau - în fapt - calitatea de gestionari la magazinul părții civile, fiind răspunzători deci doar de această gestiune, separată de gestiunea unui alt punct de lucru și de gestiunea depozitului. Mai exact, așa cum a precizat apelanta parte civilă în concluziile scrise, "gestiunea magazinului se afla în responsabilitatea exclusivă și solidară a celor patru inculpați".
Însă, Tribunalul a constatat că, la data de 17.02.2001, inventarul a fost făcut nu oar pentru magazin, ci și pentru magazia unității, deci pentru depozit (fila 41 ), astfel că lipsa constatată și imputată inculpaților nu provine doar din gestiune de care răspundeau inculpații.
În al doilea rând, s-a mers - în dovedirea vinovăției inculpaților - pe ideea că au semnat fără obiecțiuni procesul verbal de inventar din data de 16.05.2000, când au preluat gestiunea în valoare certă de 569.680.550 ROL.
Tribunalul a constatat, însă, că din copia acestui proces verbal nu rezultă cert valoarea gestiunii, ci se consemnează că "soldul ar fi trebuit să fie" de 569.680.550 ROL și pe acesta îl preiau inculpații.
Împrejurarea că, la acel moment, inculpații nu au făcut obiecțiuni nu îi face răspunzători penal de săvârșirea infracțiunii de delapidare, respectiv de existența unui prejudiciu care putea deriva din nereguli anterioare preluării de către ei a gestiunii.
preluat nu a fost cert niciodată, dovadă procesul verbal existent la fila 142
În al treilea rând, s-a susținut că inculpații au fost văzuți în diverse rânduri făcând calcule pe hârtie la sfârșitul programului de lucru și luând din casă diverse sume de bani.
Este greu de crezut că văzându-i efectiv pe inculpați luând sume de bani din casă, îi lași să sustragă în continuare și nu iei nici o măsură în acest sens.
Mai mult, reprezentantul legal al părții civile - - a declarat în cursul urmăririi penale că i-a văzut pe inculpați sustrăgând sume din casa de bani, dar nu a putut explica de ce nu a intervenit și de ce nu a verificat monetarul predat zilnic de inculpați.
A mai arătat Tribunalul că, în legătură cu același aspect, instanța de fond a reținut - sub formă de certitudine - că, deși au existat persoane care au luat marfa pe datorie, aceasta s-a întâmplat doar de două ori și că a doua zi au venit la magazin și au plătit suma datorată, înlăturând astfel apărarea inculpaților, în sensul că patronul societății era de acord cu practica vânzării pe datorie a unor produse.
Declarațiile martorilor, respectiv ale celor două persoane care au luat pe datorie și au plătit a doua zi, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă și nu există nici o dovadă că această practică s-a limitat la două dați.
Tribunalul a constatat că acești martori sunt apropiați ai reprezentantului legal al părții civile și pot fi subiectivi, dată fiind și împrejurarea că ei personal au beneficiat de avantaje în cumpărarea și plata - cu întârziere sau chiar deloc - a unor produse (pentru că nici sub acest aspect nu există vreo probă certă).
Analizând declarațiile martorilor, Tribunalul constată că martorul a văzut pe geamul magazinului cum inculpata a luat ceva din casă și a împărțit cu ceilalți inculpați, dar nu a văzut exact ce a luat din casă, presupune că bani (fila 48 dosar fond).
Martorul a acceptat la propunerea patronului cu care era prieten să "supravegheze" din afară magazinul și a văzut că inculpații scoteau "un bilețel, făceau niște calcule, după care deschideau sertarul de la casă și luau bani", dar nu poate preciza "suma și ce făceau anume cu banii" (fila 49 dosar fond).
Lăsând deoparte incertitudinea ce reiese din aceste declarații, tribunalul a constatat că ele ar putea fi chiar favorabile inculpaților, în sensul susținerii afirmațiilor acestora că banii pe care îi luau din casă proveneau din bacșișuri, practică răspândită pe scară largă.
Referitor la bilețelul găsit asupra inculpatului, instanța de apel a reținut că acesta nu face dovada indubitabilă că s-au sustras bani din gestiunea magazinului, cu atât mai mult cu cât nu există dovezi că acele sume trecute pe hârtie nu proveneau din bacșișuri, nici că sumele erau încasări în plus dintr-o singură zi sau din mai multe zile. Aprecierile conform cărora sumele de bani trecute pe bilețel erau prea mari pentru a fi considerate bacșiș nu pot fi reținute, prezumțiile nefiind admise ca mijloace de probă în procesul penal.
A mai arătat Tribunalul că aceste contradicții existente între declarațiile date de inculpați în cursul urmăririi penale și cele din cursul judecății nu constituie prin ele însele probe ale vinovăției acestora, fiind explicabile prin intervalul mare de timp scurs de la primele acte de cercetare penală.
În fine, raportul de expertiză luat în considerare de instanța de fond nu trebuie să privească decât calculul sumelor lipsă din gestiune și constatări ale modului în care s-a ținut evidența contabilă și din acest raport Tribunalul a reținut atât existența unui prejudiciu, cât și nereguli (formale dar și majore) în organizarea contabilității care nu pot fi imputate inculpaților (fila 86 dosar fond).
Prin urmare - apreciază instanța de apel - simpla existență a unor lipsuri în gestiune, necoroborată cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, nu este de natură să conducă la concluzia că sumele de bani au fost însușite de inculpați.
In materia delapidării, așadar, instanța nu se poate mulțumi cu constatarea unei lipse, ci trebuie să stabilească - sprijinindu-se pe probe concludente - că din complexul împrejurărilor concrete ale cauzei reiese în mod neîndoios că lipsa este rezultatul unei acțiuni specifice delapidării.
Nu orice lipsă se datorează unei acțiuni de delapidare, ea putând proveni și din alte variate cauze, în speța dedusă judecății fiind evidențiate de tribunal numeroase împrejurări neclare, deficitare, datorate organizării și conducerii societății și nu activității ilicite desfășurate de inculpați.
În urma examinării tuturor probelor administrate, tribunalul a arătat că nu se poate reține ca dovedită cu certitudine, indubitabil, vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de delapidare de care sunt acuzați.
Principiul "in dubio pro reo" își găsește deplină aplicabilitate în cauza de față, probele administrate în cauză neputând răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații, așa cum este prevăzut acest drept în dispozițiile art.66 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a dispus astfel cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei decizii,în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei achitări a inculpaților.
Referitor la latura civilă, se solicită obligarea inculpaților la plata sumei de 25.029 lei, această sumă reprezentând prejudiciul produs de inculpați prin faptele lor, actualizat conform indicelui prețurilor de consum pentru mărfurile nealimentare pentru perioada mai 2000 - august 2008.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în cauză, precum și a textelor de lege incidente, Curtea constată recursurile ca fiind întemeiate, urmând să le admită, însă în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
o soluție de achitare a inculpatului, instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, această soluție fiind în evidentă contradicție cu situația de fapt rezultată din ansamblul probelor administrate în cauză și corect stabilită de către instanța de fond, care a evaluat judicios toate dovezile, care nu pot conduce decât spre o singură concluzie: aceea că inculpații au săvârșit faptele prevăzute și pedepsite de art.2151alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod.
Vinovăția inculpaților, sub forma intenției directe, este pe deplin dovedită prin declarațiile martorilor audiați în faza de anchetă penală, coroborate cu cele ale inculpaților (date în aceeași fază), cu înscrisurile depuse la dosar (declarațiile de preluare a gestiunii, inventarele efectuate și care au depistat lipsuri semnificative în gestiune) și cu concluziile rapoartelor de expertiză contabilă realizate în cauză.
Concluzia instanței de apel, în sensul că lipsurile existente în gestiune s-ar datora "neregulilor în organizarea contabilității" și nu "activității ilicite a inculpaților" este complet eronată și nu poate conduce - nicidecum - la aplicarea principiului "in dubio pro reo", întrucât probele produse cauzei - examinate și apreciate potrivit art.63 alin.2 Cod procedură penală - au fost denatură a înlătura orice îndoială rezonabilă, iar apărările inculpaților, au fost, rând pe rând demontate de către judecătorul fondului. Astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
Se observă din lucrările dosarului că instanța de apel, deși nu a administrat nicio probă, a ignorat pe toate cele administrate (stabilind o ierarhie a dovezilor contrară cerinței consacrate de art.63 alin.2 Cod procedură penală,) și a extras din așa-zisul subiectivism al martorilor și, incidența unei îndoieli ce profită inculpatului, îndoială determinată tocmai de atitudinea culpabilă și oscilantă a acestora.
Astfel, instanța de apel a înlăturat cu ușurință declarațiile celor doi martori, considerându-le subiective, deși acest aspect nu putea fi reținut de instanță, în condițiile în care martorii au declarat sub prestare de jurământ cele ce au perceput prin propriile simțuri. Este de remarcat faptul că acești martori nu au fost audiați de instanța de apel, caz în care este greu de înțeles cum a putut instanța să aprecieze sinceritatea sau nesinceritatea unor martori în lipsa unei audieri directe; dacă instanța avea îndoieli asupra sincerității lor, avea posibilitatea legală de a-i audia ea însăși, adresându-le direct întrebări și, astfel se putea convinge de sinceritatea lor, dacă sunt subiectivi sau nu.
Instanța s-a mulțumit, însă, să constate că "acești martori sunt apropiați ai reprezentantului legal al părții civile și pot fi subiectivi", această justificare nefiind pertinentă și suficientă.
Cu privire la contradicțiile existente între declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în cea de judecată, instanța de apel le-a apreciat explicabile prin "intervalul mare de timp scurs de la primele acte de cercetare penală"; această explicație nu este satisfăcătoare, câtă vreme instanța a considerat că ultimele declarații ale inculpaților corespund adevărului, deși, verosimil este să credem că declarațiile date cât mai aproape în timp de momentul săvârșirii faptei sunt cele care corespund adevărului, fiind cunoscut faptul că primele declarații ale inculpaților conțin amănunte care, ulterior, pot fi uitate sau distorsionate datorită trecerii timpului sau influențelor pe care le pot exercita ceilalți inculpați.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă, Tribunalul reține și interpretează un singur aspect relevat de expert și anume, faptul că "exista o lipsă de organizare și control al stocurilor gestiunii", fără să ia în considerare și faptul că expertul menționează și că "dacă se corectau greșelile se putea preveni și stăvili nivelul prejudiciului cauzat părții civile", ceea ce înseamnă că prejudiciul reținut de 79.178.003 ROL (la valoarea de inventar) nu a reieșit din lipsa de control al stocurilor, ci din acțiunile ilicite ale inculpaților.
De altfel, suma ce se poate imputa ca fiind rezultată din lipsa de organizare a societății este de până la 10.000.000 ROL (sold valoric de marfa faptic la preluare a fost de 569.680.550 ROL, în contabilitatea societății soldul era de 560.423.200 ROL, iar soldul scriptic cu care au pornit evidenta cei 4 inculpați a fost de 600.143.886 ROL), pentru restul de aproape 70.000.000 ROL (la nivelul anilor 2000-2001), prejudiciul fiind imputabil inculpaților.
Este adevărat că simpla existență a unor lipsuri în gestiune nu este de natură să conducă la concluzia că sumele de bani au fost însușite de inculpați, dar, în cauza de față, această lipsă în gestiune se coroborează cu declarații de martori și cu expertizele contabile efectuate în cauză.
Astfel, martorul a declarat că în cursul lunii februarie 2001 i-a observat, în interiorul magazinului, pe inculpații, și făcând socoteli, iar la scurt timp a văzut-o pe inculpata luând din sertarul casei de marcat o sumă de bani pe care a împărțit-o cu ceilalți inculpați (65-68 dosar ).
Afirmațiile acestui martor se coroborează cu declarațiile martorului, vânzător în cadrul, care, la rândul său arată că i-a văzut de mai multe ori, înainte de închiderea magazinului pe inculpații și făcând notițe pe niște bilete, după care luau din casierie sume de bani ce erau împărțite între cei doi (69-71 dosar ); în acest sens, la dosar este anexat și un bilet (fila 59 dos ) în care sunt înscrise mai multe cifre, biletul fiind găsit asupra inculpatului de către reprezentantul legal al părții civile la un control inopinat; cu privire la acest bilet, inculpații au susținut că pe el se notau bacșișurile lăsate de clienți după cumpărarea unor produse sau după consultațiile pe care aceștia le acordau, bacșișuri ce se împărțeau între aceștia la sfârșitul programului.
Această apărare nu poate fi reținută pentru că, așa cum au declarat inculpații, pe acel bilet se aflau notate bacșișurile dintr-o singură zi, ori adunate, sumele găsite numai pe bilețelul aflat la fila 59 se ajunge la o sumă aproape egală cu cea încasată ca urmare a vânzărilor dintr-o singură zi (filele 91-113 dos-) și cu mult mai mare decât salariul fiecăruia dintre inculpați (filele 52-54 p). În aceste condiții, este absurd să se creadă că bacșișurile dintr-o zi erau egale cu vânzările dintr-o zi, cumpărătorii neplătind dublul prețului mărfii ci, dacă vroia să lase bacșiș, acesta reprezenta un procent modic față de prețul mărfii. În accepțiunea inculpaților, toți cumpărătorii au lăsat bacșiș egal cu prețul mărfii cumpărate, pentru că numai așa s-ar fi explicat sumele mari obținute într-o singură zi, din bacșișuri.
Așadar, din întregul material probator administrat în cauză, reiese că lipsa constatată în gestiune are drept cauză săvârșirea unei delapidări, întrucât această lipsă în gestiune s-a coroborat cu alte împrejurări din care a rezultat neîndoielnic că inculpații și-au însușit bani din gestiunea lor.
acestor elemente probatorii existente la dosar și reținute temeinic de prima instanță, echivalează cu pronunțarea unei soluții nefundamentate pe ansamblul probator administrat n cauză, ci dimpotrivă, în contradicție cu toate dovezile, împrejurare ce atrage incidența cazului de casare reglementat de art.3859pct.18 Cod procedură penală, motiv pentru care, în baza art.38515pct.2, lit.a Cod procedură penală, Curtea va admite recursurile declarate în cauză, va casa în totalitate decizia atacată și va menține sentința pronunțată de instanța fondului.
Cât privește cererea avansată de partea civilă, vizând actualizarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, este de observat că această operațiune - potrivit dispozițiilor legale în materia executării obligațiilor civile - poate fi realizată la momentul executării sentinței, moment ulterior rămânerii definitive a acesteia.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei penale nr.159 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București secția a II-a penală.
Casează, în totalitate, decizia penală și menține sentința penală nr.1655 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
red.--II.
Red.-Jud.Sect.4
OPINIE SEPARATĂ
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru a exista o eroare gravă de fapt, în înțelesul art. 3859pct. 18 Cod procedură penală trebuie să se determine acele erori care au influențat soluția procesului.
În cauza penală de față, instanța de apel a pronunțat o hotărâre de achitare a inculpaților, invocând principiul in dubio pro reo, ca urmare a nenumăratelor împrejurări neclare, deficitare care au existat cu privire la organizarea și conducerea SC SRL
Înlăturarea declarațiilor martorilor și nu poate constitui un motiv de pronunțare a unei soluții greșite de achitare a inculpaților în conformitate cu art. 10 lit. c Cod procedură penală, pentru infracțiunea de delapidare prev. de art. 2151alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cum susține Parchetul.
În declarațiile lor date în fața instanței de recurs, conform art. 38514Cod procedură penală, inculpații au arătat că bacșișul primit de clienții magazinului îl împărțeau la sfârșitul programului în mod egal, după ce în timpul zilei îl puneau într-o cutie sub casa de marcat.
Desemenea, au arătat că gestiunea părții civile SC SRL B era ținută în mod defectuos, motiv pentru care nu au semnat procesul verbal de inventariere a bunurilor din data de 17.02.2001.
Inculpatul a revenit asupra susținerilor sale din cursul urmăririi penale în sensul că marfa vândută era întotdeauna însoțită de bonuri fiscale, afirmând că a fost amenințat cu închisoarea de către procurorul de caz.
Din primele declarații date în fața organelor de cercetare inculpații, și au arătat că bacșișul primit de la clienți îl împărțeau între ei, fapt cunoscut și de patronul.
Desemenea, inculpații au indicat organelor de cercetare penală și locul unde țineau acea cutie cu bani, respectiv sub casa de marcat.
În atare situație, declarațiile martorilor și nu pot fi considerate probe certe care să conducă la condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de delapidare, atâta timp cât se coroborează cu susținerile inculpaților, și, în ceea ce privește împărțirea unor sume de bani între ei la terminarea programului de lucru.
În opinia mea, instanța de apel a analizat în mod judicios întregul material probator administrat în cauză, înlăturând în mod fondat și declarația părții vătămate, care nu a putut explica de ce nu a intervenit când a văzut că inculpații sustrăgeau sume de bani din casa de marcat și de ce nu a verificat monetarul predat zilnic de către inculpați.
În atare situație, lipsa în gestiune de aproximativ 10.000 lei, constatată prin cele două expertize contabile nu poate constitui un temei al tragerii la răspundere penală cât și civilă a inculpaților, cum în mod greșit a procedat instanța de fond.
Că gestiunea SC SRL B era ținută în mod defectuos o confirmă, cum în mod corect a constatat și instanța de apel consemnarea din procesul verbal de inventariere din 16.05.2000 - și anume "soldul ar trebui să fie de 569.680.550 lei" - coroborată cu declarațiile inculpaților date în fața instanței de recurs.
Pentru a se constata vinovăție inculpaților în săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, probele trebuie să fie certe, sigure.
Or, atâta timp cât din actele și lucrările dosarului există îndoială în ceea ce privește vinovăția inculpaților, ca și instanța de apel apreciez că principiul in dubio pro reo își găsește pe deplin aplicabilitatea.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Găgescu RisanteaJudecători:Găgescu Risantea, Bădescu Liliana, Cârstoiu Veronica
