Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 154/
Ședința publică din data de 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea judecător
JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu Președintele Secției Penale
JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA și inculpatul, domiciliat în B,-, - 8,. 1,. 4, împotriva deciziei penale nr. 305 din 09.11.2007 a Tribunalului Brăila.
La apelul nominal au răspuns pentru recurentul inculpat -, av. G, apărător desemnat din oficiu, substituind pe av., în baza delegației din 17.03.2008 emisă de Baroul Galați, și intimata inculpată, în stare de libertate, asistată de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 12/12.02.2008, lipsă fiind intimata parte civilă de Consum.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
CURTEA, având în vedere că prin decizia penală 305/2007 a Tribunalului Brăila, inculpata a fost achitată pentru infracțiunea prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal, potrivit disp. art. 38516Cod procedură penală, procedează la ascultarea acesteia, încheindu-se un proces-verbal care a fost atașat la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public susține că motivul de recurs invocat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA se circumscrie cazului de casare prevăzut disp. art. 3859pct. 17 Cod procedură penală, în sensul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în cauză. Raportându-se la o asemenea încadrare juridică instanța a ajuns la concluzia că practic ar exista o cauză de înlăturare a răspunderii penale și anume, faptul că inculpata nu are calitatea de funcționar public. Precizează că acesta este singurul argument pentru care instanța de apel a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal.
Solicită să se constate că, ajungând la această concluzie, instanța trebuia să pună în discuție schimbarea încadrării juridice și să rețină la încadrarea juridică a prev. art. 258 Cod penal. Potrivit acestui text de lege, faptele care sunt infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul și sunt comise de persoane care nu sunt funcționari publici, angajează răspunderea penală și a funcționarilor simpli sau, altfel spus, funcționari cu caracter privat, în măsura în care sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere a persoanelor respective.
Cum instanța a ajuns la concluzia că doar această împrejurare, această calitate a persoanei lipsește, era obligată să facă aplicarea art. 334.pr.pen. să repună cauza pe rol și să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei cu reținerea art. 258 alin. 2 Cod penal, nu să dispună soluția de achitare.
Potrivit art. 147 alin. 2 Cod penal, are calitatea de funcționar persoana menționată la alineatul 1 - adică, orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, precum și orice alt salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.
În acest context, apreciază că instanța de recurs ar putea să dispună schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 Cod procedură penală, și să dispună condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 258 Cod penal.
Din acest punct de vedere este însă o problemă, și anume, aceea că inculpata nu ar mai putea să conteste, nu ar putea să continue demersul pentru a se înlătura și cealaltă consecință a reținerii acestei infracțiuni, respectiv obligarea în solidar cu inculpatul la plata prejudiciului cauzat părții vătămate.
În acest context, apreciază că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, doar cu privire la latura penală și latura civilă, în ceea ce o privește pe inculpata, și cu privire doar cu privire la latura civilă, pentru inculpatul, pentru a se stabili dacă inculpații răspund sau nu în solidar, funcție de apărările pe care inculpata le-a invocat și în fața instanței de apel.
În fața instanței de apel inculpata a mai invocat împrejurarea că nu ar exista legătură de cauzalitate între elementul material al infracțiunii prev. de art. 249.Cod Penal, respectiv neîndeplinirea obligațiilor de serviciu și consecințele faptei sale imputate de procuror prin actul de sesizare, respectiv cauzarea unui prejudiciu de peste 217 milioane lei vechi. Pentru a-și putea formula apărarea și a răspunde și la această apărare instanța de apel în mod concret și, ulterior, față de această situație, partea să își poată exercita calea de atac, apreciază că se impune trimiterea spre rejudecare în limitele menționate anterior: latura penală și latura civilă pentru inculpata și latura civilă pentru inculpatul. Pe latură penală va răspunde în recursul inculpatului fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penală pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Apărătorul recurentului inculpat -- susține că acesta a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 305/2007 a Tribunalului Brăila, însă nu a depus motivele de recurs formulate în scris. A lecturat motivele de apel și consideră că acestea pot fi invocate și în fața instanței de recurs.
Astfel, inculpatul afirmă că se face vinovat numai de crearea a unui prejudiciu de 25 milioane lei vechi în solidar cu inculpata, sumă constatată cu ocazia efectuării primului inventar. Pentru diferența de 18.711,86 RON inculpatul susține că ar trebui să răspundă inculpata, care se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice pentru intimata din infracțiunea de neglijență în serviciu în infracțiunea de complicitate la infracțiunea de delapidare și obligarea în solidar la plata despăgubirilor civile.
Față de această situație, solicită admiterea recursului declarat de inculpat.
Este de acord cu recursul declarat de Parchet și solicită casarea deciziei Tribunalului Brăila și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Apărătorul intimatei inculpate este de acord cu recursul declarat de Parchet întrucât este legal. Într-adevăr, potrivit art. 258 Cod penal, și alți funcționari, ai altor entități juridice, cu capital privat de data aceasta, au calitatea de funcționari, astfel încât ei sunt subiecți activi ai infracțiunilor de serviciu, printre care se numără și neglijența în serviciu. Din acest punct de vedere, consideră că recursul trebuie admis.
Consecința admiterii recursului, după părerea sa, diferă de cea pe care reprezentantul Ministerului Publica învederat-o în fața instanței.
Consideră că, în situația în care se va admite recursul și se va ajunge la concluzia că după casare cauza trebuie trimisă spre rejudecare, atunci decizia trebuie desființată integral și limitele casării să fie acelea ale rejudecării întregului apel, inclusiv cu privire la latura penală.
Face această susținere pentru următoarele considerente: din punct de vedere civil, reprezentantul Ministerului Public are dreptate, inculpata este pusă în imposibilitatea de a ataca soluția, astfel încât s-ar impune rejudecarea.
Urmează să se observe că în cauză este o situație specială, și anume, aceea că inculpatul este achitat pentru alte motive decât cele pe care le-a invocat în fața instanței de apel. Este evident că în atare situație inculpatul nu a făcut apel, soluția fiindu-i convenabilă. Dacă această soluție ar rămâne rejudecată după casarea instanței de recurs, în opinia sa, s-ar crea o situație inechitabilă pentru inculpat, pentru că el nu ar putea să atace practic greșeala din apel, și anume aceea, pe care a făcut-o judecătorul apelului prin respingerea motivelor sale de apel.
Consideră că, în situația în care se va ajunge la concluzia că această cauză trebuie trimisă spre rejudecare, trebuie să fie trimisă spre rejudecare în integralitatea sa, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă.
Cum nu știe dacă se va adopta această soluție și poate se va opri cauza spre rejudecare, solicită, chiar dacă motivul de recurs este acesta unic, pe care parchetul l-a formulat, consideră că instanța de recurs, desființând soluția pronunțată în apel, s-ar putea pronunța și cu privire la celelalte apărări pe care inculpata le-a formulat în apel, respectiv că, pe de o parte, nu avea ca atribuțiune de serviciu efectuarea inventarelor anuale. S-a făcut o mare confuzie între punctaje, care înseamnă o verificare scriptică a soldului din contabilitate cu soldul din evidența primară a gestiunii respective și inventarierea mărfurilor. A dovedit cu regulamentul de organizare al cooperației că aceste inventarieri anuale erau atribuțiunea structurii județene a -ului, care avea, de altfel, și un compartiment specializat.
Pe de altă parte, consideră că a dovedit că nu există nicio legătură de cauzalitate între inactivitatea care i se impută inculpatei și producerea prejudiciului. Obligația de a efectua inventarierea este o obligație de diligență, nu este o obligație de rezultat. Dacă este așa, atunci producerea rezultatului păgubitor nu poate fi imputat celui care face sau nu face inventarul.
este o activitate post factum în ceea ce privește crearea prejudiciului, pentru că el este menit să descopere eventualele prejudicii, nu să le împiedice.
Având în vedere raportul cauză-efect a susținut și susține în continuare că nu există legătură de cauzalitate între producerea prejudiciului și fapta inculpatei: pe de o parte, inculpata nu era obligată prin atribuțiunile de serviciu să îndeplinească această activitate, pe de altă parte, chiar dacă ar fi îndeplinit-o, aceasta nu putea să înlăture producerea prejudiciului, lucru care nu poate fi contestat, pentru că inventarierile s-au făcut anual, ritmic, însă nu s-au făcut de inculpată, ci de structura specializată a forului tutelar.
Pentru aceste motive, dacă se va casa hotărârea instanței de apel și se va reține cauza spre rejudecare, solicită să se aibă în vedere și motivele de apel formulate de inculpata pentru că, după părerea sa, casarea va aduce cauza în starea în care s-a aflat cu prilejul judecării apelului, și solicită să se mențină soluția de achitare schimbând însă temeiurile pe care le-a avut în vedere instanța de apel.
CURTEA pune în vedere reprezentantului Ministerului Public să precizeze exact care este motivul trimiterii cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că este vorba despre art. 3859pct. 17 Cod procedură penală. Consideră că inculpata este defavorizată pentru că nu putea ataca hotărârea instanței de apel cu recurs pentru că hotărârea s-a pronunțat la data de 9.11.2007, iar motivarea hotărârii s-a făcut mult mai târziu. În apel, inculpata a solicitat să se constate și lipsa legăturii de cauzalitate. Instanța de apel în motivare a arătat, nu în mod expres dar se subînțelege, că există o anumită legătură de cauzalitate, dar simpla lipsă a calității subiectului activ de funcționar public ar conduce la înlăturarea răspunderii penale.
, dacă s-ar pune în discuție, și instanța ar reține spre exemplu că nu există legătură de cauzalitate, nici parchetul, nici inculpata nu ar avea nici un cuvânt de spus. Aspectul reținut de instanță care a condus la înlăturarea răspunderii penale nu trebuia reținut ca și temei pentru înlăturarea acestei răspunderi, ci eventual, trebuia repusă cauza pe rol și să se pună în discuție schimbarea încadrării juridice, rămânând în discuție legătura de cauzalitate.
Acest caz de casare este prevăzut de art. 3859pct. 17 Cod procedură și este motivul de bază pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv pentru faptul că nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei.
Nepunerea în discuție a încadrării juridice a faptei, greșita încadrare juridică a faptei nu impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Motivele astea sunt - argumentele sale la acest lucru se referă eventual la faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la una din cererile inculpatei care ar fi condus la exonerarea răspunderii penale, respectiv art. 3859pct. 10 Cod procedură penală.
Președintele completului de judecată acordă cuvântul d-lui judecător - -, care pune în vedere reprezentantului Ministerului Public să precizeze dacă înțelege să suplimenteze motivele de recurs, având în vedere că prin motivele scrise de recurs s-a invocat art. 3859pct. 17 Cod procedură penală, care nu atrage casarea cu trimitere, potrivit art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală, iar în concluziile orale s-a referit la faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la o cerere esențială formulată de părți, motiv care se încadrează în art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, care atrage casarea cu trimitere potrivit art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că înțelege să suplimenteze motivele de recurs, în sensul de a se reține și motivul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, având în vedere că instanța de apel nu pus în discuție lipsa legăturii de cauzalitate invocată de apelanta inculpată în apărare.
Întrebat fiind, precizează că inculpata nu putea să declare recurs pentru că i s-a admis apelul și s-a dispus înlăturarea condamnării. Inculpata a luat cunoștință de acest lucru din dispozitiv, dar motivarea hotărârii, din care rezultă că s-a dispus achitarea pentru că lipsește calitatea de funcționar public, s-a făcut mult mai târziu, când era tardiv să declare recurs, având în vedere că a fost prezentă la dezbateri.
În condițiile în care în dispozitiv s-a menționat art. 10 lit. d Cod procedură penală, inculpata putea să aibă reprezentarea că a fost achitată pentru lipsa legăturii de cauzalitate.
Însă, în motivare instanța de apel nu a făcut referire la legătura de cauzalitate, ci doar la faptul că lipsește calitatea de subiect activ al infracțiunii.
Faptul că a solicitat ca recursul inculpatului să fie respins pe latură penală este fundamentat de împrejurarea că este cert că tot prejudiciul este cauzat de inculpat. Celelalte susțineri, în sensul că i-a mai dat bani părții vătămate, că a procedat la comiterea faptei folosindu-se de un procedeu adus la cunoștință de către inculpată ( inculpatul susține că a fost învățat de inculpată cum să procedeze, respectiv, să ia produsele cu un anumit preț, să le treacă în actele contabile cu un alt preț și să le vândă cu un alt preț, iar diferența să și-o însușească pentru a acoperi alte lipsuri; a mai arătat inculpatul că erau necesare cunoștințe de contabilitate pentru a proceda astfel) nu pot fi reținute.
Pe latură penală, consideră că nu se mai pot face discuții cu privire la faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei și că sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia.
Pe latură civilă, în ceea ce privește pe inculpatul, este necesar să se dispună trimiterea spre rejudecare pentru ca acesta, în contradictoriu, să poată răspunde cu privire la existența legăturii de cauzalitate în ceea ce privește fapta inculpatei și dacă răspunde sau nu în solidar cu aceasta.
Nepronunțarea cu privire la o cerere esențială formulată de inculpată, respectiv, legătura de cauzalitate, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, iar instanța poate să facă și din oficiu suplimentarea motivelor de recurs în acest sens.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs urmează să se pronunțe în contextul art. 3859pct. 17 și pct. 10 Cod procedură penală.
CURTEA acordă cuvântul părților cu privire la motivul de recurs invocat suplimentar de reprezentantul Ministerului Public.
Apărătorul intimatei inculpate arată că este o situație pe care personal nu a mai întâlnit-
Consideră că trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Prin motivarea ulterioară a deciziei instanței de apel, inculpata a fost practic împiedicată de a-și exercita dreptul de atac la această hotărâre, pentru că în condică era trecută achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, articol în care s-ar fi încadrat și argumentele pentru care inculpata a atacat hotărârea pe fond. Evident, că inculpata nu a făcut recurs, necunoscând care sunt temeiurile ce justifică hotărârea dată de instanța de apel.
Ulterior, a constatat că în mod greșit instanța de apel a dispus achitarea pe un temei care nici nu s-a discutat și nu este nici legal.
În atare situație, inculpata este pusă într-o situație care, din punctul său de vedere este inechitabilă, și anume aceea, că nu poate să atace prin calea de atac legal prevăzută o hotărâre care s-a dat în defavoarea sa, pentru că s-a încălcat legea și consecința acestui fapt este în mod evident desființarea sentinței. Motivul de casare care ar duce la casarea deciziei cu trimitere este cel precizat de reprezentantul Ministerului Public: instanța nu s-a pronunțat cu privire la o cerere esențială în cauză care ar fi schimbat soluția, pentru că obiectul apelului nu este tragerea la răspundere penală a inculpatei, ci este verificarea susținerilor sale cu privire la greșita apreciere a probelor cauzei în sentința dată de prima instanță. Deci, obiectul judecății în apel au fost motivele invocate de inculpata în apel și cu privire la acestea instanța nu s-a pronunțat, adoptând o altă soluție bazată pe un motiv pe care inculpata nu l-a invocat.
Din acest motiv, consideră că reprezentantul Ministerului Public poate cere extinderea motivelor de recurs și cu privire la această împrejurare determinată de lege ca fiind una care duce la casarea cu trimitere și să se dispună în consecință.
Apărătorul recurentului inculpat precizează că achiesează la punctul de vedere exprimat de reprezentantul Ministerului Public și apărătorul intimatei inculpate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat pe latură penală de inculpatul, considerând că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei reținute în sarcina sa și că încadrarea juridică este corectă.
Solicită, însă, admiterea în parte a recursului, respectiv, cu privire la latura civilă, pentru că existența prejudiciului este certă. Faptul că inculpatul invocă că și-a însușit doar o parte din bani în mod direct este nejustificată. Împrejurarea că el și-a însușit numai 20 milioane, iar restul i-a dat inculpatei, este lipsit de relevanță din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2151Cod penal. Acest text vorbește fie de însușire, fie de folosire, fie de traficare în folosul său sau în folosul altei persoanei. Deci, indiferent cum se apreciază apărarea inculpatului, latura obiectivă, latura subiectivă a infracțiunii și urmarea prevăzută de lege sunt întrunite în mod evident. Discuții pe latură penală nu se mai impune a fi făcute.
Pe latură civilă, discuțiile care se fac o privesc pe inculpata și în mod incidental și pe inculpatul, respectiv atunci când se pune problema răspunderii lor în solidar.
Pentru că în cauză este recursul inculpatului și al Parchetului făcut în defavoarea inculpatei, dar în favoarea inculpatului, se ajunge la o situație de dezavantajare a acestuia pentru că, acum, practic inculpatul ar rămâne să răspundă singur pentru un prejudiciu pentru care din culpă trebuie să răspundă și inculpata, pentru argumentele prezentare anterior.
În concluzie, solicită admiterea, în parte, a recursului declarat de inculpatul, doar pe latură civilă, desființarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru a se stabili în ce măsură, din perspectiva inculpatului, răspunde în solidar cu inculpata, iar în ceea ce o privește pe inculpata, pentru a se stabili dacă există sau nu legătură de cauzalitate. Consideră că instanța de recurs este îndrituită de lege să lămurească unele aspecte și anume: că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2151Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru inculpatul, că pedeapsa este legală și temeinică, că prejudiciul este cert, astfel încât instanța de apel să nu mai pună în discuție aceste aspecte.
Intimata inculpată, având ultimul cuvânt, susține că nu are nicio vină în comiterea faptei. Arată că inculpatul a luat banii, că avea în gestiune 3 sate și nu putea să îl verifice numai pe inculpatul. Inculpatul a susținut că i-a dat bani, dar acest lucru este exclus, niciodată nu a nu a cerut bani și nu i-a spus să mărească prețul la băuturi, să le vândă și să împartă banii.
Precizează că a fost și președinte al cooperativei, că avea 6 gestiuni, că nu avea cum să facă inventarieri pentru că exista un organ specializat la - -ul, care dispunea și făcea planificarea inventarierilor la toate cooperativele din județul
Ca președinte al cooperativei dădea deciziile de inventariere când veneau cei de la, nu avea calitatea să facă inventariere.
Oricum, inventarierile s-au făcut cel puțin o dată pe an, așa cum cere legea contabilității. Inculpatului i s-a făcut inventar și la 6 luni și la un an. În prima perioadă nu s-au găsit nici un fel de diferențe, crede că problemele au apărut mai târziu, după prima perioadă de verificare.
Exista -ul, organ specializat, care venea și făcea controlul de fond al gestiunii și verifica toate actele.
Consideră că nu se face vinovată de nimic.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr-, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA și inculpatul au formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosar nr-.
Prin decizia penală nr. 305 nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosar nr- s-a admis apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 1315/14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-.
S-a desființat în parte sentința atacată și în rejudecare:
S-au înlăturat din sentință dispozițiile privind condamnarea inculpatei, cele privind obligarea acesteia în solidar cu inculpatul la plata sumei de 21.211,86 lei către partea civilă de Consum, precum și cele privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art.11 pct. 2 lit. a proc.pen. în referire la art. 10 lit. d proc.pen. a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu în forma prevăzută de art. 249 alin. 1 pen.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile de Consum suma de 21.211,86 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
S-a dispus ca cheltuielile judiciare privind pe inculpata să rămână în sarcina statului.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brăila ( av. ).
Pentru a dispune astfel, instanța de apel, TRIBUNALUL BRĂILA, a avut în vedere că
prin sentința penală nr. 1315/2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-, în baza art. 2151.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 74 și 76.Cod Penal s-a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni închisoare și au fost interzise acestuia drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a-c pe Cod Penal durata prevăzută de art. 71.Cod Penal
În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82.Cod Penal, iar în baza art. 71 al. 5.Cod Penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras inculpatei atenția asupra prevederilor art. 83.Cod Penal
În baza art. 249 al. 1.Cod Penal raportat la art. 63 al. 3.Cod Penal s-a dispus condamnarea inculpatei la 3000 lei amendă.
În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82.Cod Penal și s-a atras inculpatei atenția asupra prevederilor art. 83.Cod Penal
S-a constatat că B nu are calitate de parte vătămată în cauză și au fost obligați inculpații în solidar la 21.211,86 lei despăgubiri către de Consum.
Au fost obligați inculpații la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
În perioada 01.07.2001-03.03.2003 inculpatul a lucrat în calitate de gestionar la bufetul din satul Latinu, com., fiind angajat al Cooperativei de Consum.
Acesta avea ca atribuții principale ținerea evidenței stocului de marfă zilnic, recepționarea mărfurilor primite și predarea zilnică a numerarului.
În aceeași perioadă, conducerea Cooperativei de Consum a fost asigurată de inculpata care avea funcția de contabil-șef și care avea printre atribuțiunile sale acelea de a efectua controale inopinante asupra gestiunilor potrivit normelor stabilite pentru a preîntâmpina distrugerea sau înstrăinarea patrimoniului cooperativei și de a răspunde de garanțiile materiale de la gestionarii de bunuri.
Pe durata cât inculpatul și-a desfășurat activitatea de gestionar, s-au efectuat trei inventare: primul a fost efectuat de de Consum la data de 01.08.2001 și a avut ca scop predarea stocurilor de mărfuri, ambalaje și obiecte de inventar către inculpat; al doilea a fost efectuat de către organele de control ale SC B la 21.01.2002 care a cuprins perioada de gestiune a inculpatului:01.08.2001-21.01.2001; al treilea inventar s-a efectuat tot de organele de control ale SC B, perioada verificată a fost 21.01.2002-03.03.2003 și s-a stabilit un prejudiciu în valoare de 227.256.315 lei, conform procesului-verbal încheiat la 18.03.2003 de Serviciul din cadrul SC
S-a constat că după data de 21.01.2002 depunerile de monetar descresc vizibil până la 17 milioane/lună în condițiile în care aprovizionările cresc iar stocul de marfă este neatins; inculpatul nu și-a mai înregistrat corect recepțiile de mărfuri; depunerile de numerar s-au făcut cu distanțe mari între zile, în condițiile în care acestea trebuiau depuse zilnic, ceea ce denotă sustragerea numerarului din vânzări. Inculpatul nu a avut în perioada verificată un inventar de control ce trebuia efectuat de contabila-șefă a Cooperativei de Consum, care nu a făcut punctaj lunar cu gestionarul, nu a luat măsuri de verificări în condițiile în care a observat că stocul crește iar numerarul depus este mic, sub nivelul aprovizionărilor.
de SC B, organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei expertize contabile.
Potrivit concluziilor acestui raport de expertiză angajatorul de Consum nu a procedat corect la angajarea inculpatului ca gestionar întrucât la data de angajării nu i s-au constituit cele două tipuri de garanții și nu i s-au solicitat cazierul și fișa medicală, documente esențiale pentru funcția de gestionar, în schimb s-a respectat întru totul procedura de predare-primire a stocurilor de bunuri materiale la începerea activității de gestionar de către inculpat. Totodată, s-a stabilit că de la preluarea stocurilor de valori materiale, respectiv din 01.08.2001 și până la inventarierea finală din 03.03.2003, valoarea certă a prejudiciului este de 21.211,86 lei (RON).
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că și-a însușit sume de bani din gestiune, invocând faptul că a fost învățat de inculpată cum să acopere paguba, precum și faptul că periodic îi înmâna și acesteia anumite sume de bani. A arătat că obișnuia să vândă bunuri pe datorie oamenilor din sat care achitau însă, de fiecare dată când primeau salariul.
Inculpata a declarat că, având mult de lucru, nu a putut să-și desfășoare în mod corespunzător atribuțiunile.
Situația de fapt expusă rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză.
Infracțiunea de delapidare este o infracțiune comisivă care se poate realiza sub aspectul elementului material prin însușirea de bani sau alte bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau administrează.
În speță, însușirea de bani din gestiune de către este dovedită prin recunoașterea inculpatului coroborată cu concluziile procesului-verbal întocmit de Serviciul din cadrul SC B și ale raportului de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală.
Inculpatul a declarat că nu înregistra marfa primită imediat ci la o distanță în timp de aproximativ o lună ca să poată să își însușească diverse sume de bani. În acest sens, a precizat că: "- Referitor la lipsa din gestiune constatată de 227.156.315, declar că aceasta a fost posibilă deoarece eu luam bani din gestiune fără ca să-mi dau seama că facturile pe care le înregistram lunar și din care o parte erau distruse de mine pentru a nu mai fi marfa înregistrată, erau întocmite în mai multe exemplare din care unul era înaintat de către firma furnizoare la contabilitate și era înregistrată chiar dacă eu nu o prezentam. Declar că sumele de bani luate zilnic nu le-am învestit, nu mi-am cumpărat bunuri de folosință îndelungată, ci le cheltuiam în interesul familiei, constând în hrană, contravaloarea deplasărilor în B".
Recunoașterea sa, materializată și în angajamentul de plată luat la 17.03.2003 se coroborează cu mențiunile din cadrul procesului-verbal întocmit de organele de control ale SC B în cuprinsul căruia se arată că începând cu luna octombrie 2002 inculpatul nu și-a mai înregistrat corect recepțiile de mărfuri, fiind nevoiți "a încrucișa cu facturile furnizorilor prin sincerități".
Susținerile făcute în apărare în sensul că era absolvent al unui liceu agricol și deci, nu avea experiență în activitatea de gestiune a unei unități nu pot fi avute în vedere de instanță întrucât acest aspect nu este de natură să-l exonereze de răspunderea pe care și-a asumat-o în momentul în care a hotărât să se angajeze în această calitate. În plus, instanța reține că în prima etapă a activității sale nu s-au constatat deficiențe, toate recepțiile și caietul de gestiune până în octombrie 2002 au fost întocmite corect.
Instanța a dat eficiență și raportului de expertiză contabilă care stabilește un prejudiciu cert de 21.211,86 lei după luarea în considerare a faptului că Bar eținut de la inculpat suma de 2.808.500 lei ca prejudiciu la inventarul din 21.02.2002 la care expertiza contabilă a stabilit un plus în gestiune și a faptului că gestiunea inculpatului nu a fost scăzută cu contravaloarea unor mărfuri evidențiate în contabilitate și care figurează ca achitate furnizorilor.
S-a avut în vedere faptul că inculpatul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală, iar solicitarea de a fi efectuată o nouă expertiză în faza de cercetare judecătorească a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei în condițiile în care se răspunsese deja la obiectivele formulate.
În ceea ce privește infracțiunea de neglijență în serviciu, reținută în sarcina inculpatei, instanța a reținut că faptul că de-a lungul perioadei cât inculpatul a fost gestionar au fost efectuate inventare de către organele de conducere ale B nu o exonera pe aceasta de a-și îndeplini propriile atribuții de serviciu, precizate în adresa nr. 1154/15.05.2003 la care a fost anexată fișa postului.
Chiar inculpata recunoaște implicit nerespectarea obligației de a efectua controale periodice, punctaje, de a lua măsurile care s-ar fi impus pentru a evita producerea prejudiciului. Astfel, aceasta declară:" pe postul de contabil-șef la de Consum și aveam 6 gestiuni, respectiv pe raza a trei sate. Aveam o activitate foarte mare astfel încât nu puteam să fac față de una singură;" - "arăt că nu am adus la cunoștința inculpatului despre nicio altă lipsă în gestiune întrucât nefăcând un inventar faptic nu aveam de unde să știu"; (fila 42) - "în calitate de contabil-șef aveam ca obligație de serviciu de a efectua punctajul cu gestionarul și de a efectua inventare de control al gestiunii cel puțin la 1 an de zile sau când apăreau suspiciuni. Deoarece am fost ocupată cu recuperarea unui debit făcut de un alt gestionar, nu am făcut punctajul, iar inventarierea a fost făcută de Serviciul al " (fila 123 dosarul de urmărire penală).
Nu este lipsit de importanță faptul că în fața conducerii B inculpata nu și-a explicat de ce nu a luat măsuri de verificare printr-un inventar când a observat că soldul creștea foarte mult de la o lună la alta iar depunerile erau foarte mici (fila 19 din dosarul de urmărire penală).
În procesul-verbal întocmit de către organele de control ale B se arată că în perioada verificată (21.02.2002. - 3.03.2003) gestionarul nu a avut inventar de control ce trebuia efectuat de contabilul-șef al cooperativei.
Neefectuarea punctajelor lunare între datele din evidența contabilă și cele din gestiunile de stocuri, punctaje ce trebuiau finalizate cu întocmirea unui proces-verbal privind modalitatea de corectare a erorilor precum și lipsa unor controale de specialitate și a efectuării inventarierilor periodice care ar fi putut identifica într-un timp optim producerea unor lipsuri consistente în gestiune au favorizat crearea prejudiciului.
Chiar martorul propus în apărare de inculpată, numitul a arătat că în calitate de revizor contabil a întâlnit situații când contabilul efectuează din proprie inițiativă controale asupra gestiunii cooperativei, iar cu prilejul verificării efectuate de el în anul 2002 la de Consum nu a observat punctaje efectuate între "gestionar și contabila cooperativei"( fila 130). Aspectele mai sus menționate rezultă și din declarațiile inculpatului, date în cursul procesului penal, constante în sensul că anterior reviziei din 2003 nu a efectuat punctajul lunar cu inculpata și nici nu au fost efectuate de către aceasta inventare de control.
Considerând aceste probe, instanța a apreciat că apărarea inculpatei în sensul că infracțiunea de delapidare este comisivă și că prejudiciul s-a comis ca urmare a acțiunii directe a inculpatului nu este susținută. Inculpata este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, care poate fi săvârșită printr-o inacțiune atunci când făptuitorul neîndeplinindu-și o atribuție de serviciu dă dovadă de pasivitate.
Susținerile în apărare ale inculpatei în sensul că instanța nu a fost sesizată decât pentru cercetarea faptei de a nu fi luat garanțiile necesare gestionarului la angajare sunt nefondate întrucât din cuprinsul rechizitoriului, precum și la descrierea faptei pentru care este trimisă în judecată, se face referire expresă la neefectuarea controalelor și punctajelor la gestiunea lui.
În drept, fapta inculpatului de a-și însuși sume de bani din gestiunea bufetului în care și-a desfășurat activitatea ca gestionar, la diferite intervale de timp dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, cauzând un prejudiciu Cooperativei de Consum întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151alin.1 Cp.
În drept, fapta inculpatei care nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, dând posibilitatea inculpatului să creeze Cooperativei de Consum un prejudiciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin.1 Cp.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, rezultând în cauză voința acestuia de a-și însuși sume de bani din gestiunea bufetului în scopul obținerii unui profit personal.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de neglijență în serviciu instanța a reținut că inculpata a acționat cu vinovăție sub forma culpei simple, întrucât nu a prevăzut urmarea faptei sale, deși putea și trebuia să o prevadă, în condițiile în care anterior efectuării reviziei din 2003, inculpatul mai produsese un prejudiciu pe care l-a acoperit în urma atenționării sale de către inculpată, împrejurare confirmată de martorul - de la care s-a împrumutat. (fila 44)
Cum săvârșirea infracțiunilor și vinovăția inculpaților au fost dovedite, instanța a dispus condamnarea acestora proporțional gradului de pericol social concret al faptelor, de cuantumul prejudiciului, de datele privind persoanele inculpaților - infractori primari, dar și de atitudinea acestora pe parcursul procesului penal.
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art.72 Cp, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social concret al faptelor comise, determinat și de importanța valorilor sociale încălcate.
Fapta de delapidare săvârșită este de natură a aduce atingere atât relațiilor sociale cu caracter patrimonial, dar și celor privind buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu legate de gestionarea sau administrarea de bani sau alte bunuri.
Fapta de neglijență în serviciu este de natură să aducă atingere, de asemenea relațiilor de serviciu.
persoana inculpaților, instanța a reținut că inculpatul are 27 de ani, este căsătorit, a avut o atitudine, în general sinceră, s-a prezentat de fiecare dată în fața instanței.
Inculpata are 52 de ani, este căsătorită, s-a prezentat la toate termenele de judecată din cursul procesului penal și a avut o atitudine oscilantă în ceea ce privește recunoașterea faptei pentru care a fost cercetată.
Instanța a avut in vedere, de asemenea, faptul că inculpații se află la primul conflict cu legea penală.
Aceste aspecte au fost reținute ca circumstanță atenuantă pentru inculpatul potrivit dispozițiilor art. 74 lit."a" și "c"Cp, instanța apreciind că aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum coborât sub minimul special prevăzut de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 76 lit. "d" Cp, respectiv o pedeapsă de 6 luni închisoare, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cp și anume reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei comise, datele cauzei, persoana inculpatului, calitatea de care s-a folosit inculpatul la comiterea faptei, respectiv aceea de gestionar, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c din Cp, respectiv dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.
Rămân neinterzise drepturile prevăzute de art. 64 lit."d" și "e" Cp, în condițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la asigurarea respectului față de viața de familie.
În ceea ce privește modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, instanța a apreciat, în contextul celor deja menționate, că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, astfel că urmează a fi suspendată condiționat executarea pedepsei, conform art. 81 CP, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni potrivit art. 82 CP.
În baza dispozițiilor art. 71 alin.5 Cp a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Având în vedere dispozițiile art. 359 CPP, instanța a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 83 CP privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În ceea ce privește pe inculpata instanța a apreciat că nu se impune reținerea dispozițiilor art. 74 Cp întrucât a dat eficiență acelor împrejurări cu ocazia aplicării dispozițiilor art.72 Cp, considerând că o pedeapsă cu amendă penală în cuantum de 3000 lei, cu aplicarea art. 81 Cp în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cp, și anume, reeducarea inculpatei și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
A atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării prevederilor art.83 Cp privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut următoarele:
Prin săvârșirea de către inculpatul cu vinovăție a faptei ilicite descrise mai sus, partea civilă de Consum a suferit un prejudiciu efectiv de 21.211,86 lei. De altfel, inculpatul nu a contestat în nici un moment al procesului cuantumul prejudiciului stabilit prin raportul de expertiză.
Prin neglijența sa, inculpata a contribuit la crearea unui prejudiciu important deoarece prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor sale de serviciu, a dat posibilitatea inculpatului, în calitatea sa de gestionar să-și însușească banii. Chiar dacă nu a beneficiat de banii delapidați de acesta, câtă vreme paguba a fost produsă ca urmare a activității infracționale a ambilor inculpați, ei vor fi ținuți împreună să răspundă pentru repararea integrală a prejudiciului potrivit regulii solidarității.
Instanța a constatat că B nu are calitate de parte vătămată în cauză întrucât prin adresa depusă la fila 101 din dosar a arătat că prejudiciul a fost creat Cooperativei de Consum.
de Consum s-a constituit parte civilă solicitând suma stabilită în urma reviziei efectuate de către organele de control ale B, respectiv suma de 227.000.000 lei (ROL).
Având în vedere că raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil a stabilit un prejudiciu în cuantum de 21.211,86 lei, instanța admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă de Consum și în baza art. 14 alin. 3 lit. "b" Cpp, art. 346 Cpp și art. 998 cod civil obligat inculpații în solidar la plata sumei de 21.211,86 lei către partea civilă de Consum.
În conformitate cu dispozițiile art. 191 alin.1 Cpp instanța a obligat inculpații la cheltuieli judiciare către stat.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și.
Inculpata nu a formulat motive scrise de apel, dar prin apărător, în fața instanței de control judiciar a arătat că motivele de apel se referă la împrejurarea că între faptele imputate apelantei-inculpate și urmarea periculoasă produsă, respectiv minusul din gestiune, nu există legătură de cauzalitate. Este evident că infracțiunea de neglijență în serviciu este o infracțiune patrimonială și ea, în varianta în care a fost reținută în sarcina inculpatei, se caracterizează ca urmare periculoasă prin crearea unui prejudiciu patrimonial în dauna părții civile.
Prejudiciul reținut de instanță este creat printr-o activitate determinată și săvârșită de celălalt inculpat, respectiv care își însușește sumele de bani. Prin urmare legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu există în cazul inculpatului. - se poate imputa inculpatei este neefectuarea inventarierii, deși s-a dovedit că acestea le-a făcut.
Neefectuarea inventarierii prin ea însăși, această omitere nu creează prejudiciu societății, trebuie să intervină o altă activitate materială, determinată și pozitivă pentru ca prejudiciul să existe. Iar această activitate nu este alta decât activitatea infracțională desfășurată de celălalt inculpat. Astfel că, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea produsă.
În apelul său inculpatul a susținut că se face vinovat numai de crearea unui prejudiciu de 2500 lei RON, sumă constatată cu ocazia efectuării primului inventar, prejudiciu creat în complicitate cu inculpata.
Pentru diferența de 18711,86 lei RON, inculpatul a susținut că trebuie să răspundă inculpata care se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Astfel, inculpatul apelant a susținut că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpata apelantă din infracțiunea de neglijență în serviciu în infracțiunea de delapidare, arătând că în fapt inculpata a cunoscut faptul că există lipsuri în gestiune și l-a sfătuit cum să procedeze pentru a nu se constata existența acestor lipsuri cu ocazia efectuării controalelor din partea revizorilor contabili.
În dovedirea acestor susțineri inculpatul a invocat existența unor probe de dosar, însă, tribunalul a constatat că din aceste probe nu rezultă că inculpata ar fi cunoscut existența lipsei în gestiune înainte de efectuarea inventarului de către reprezentanții B sau că l-ar fi sfătuit pe inculpatul cum să ascundă aceste lipsuri.
În acest sens, din declarația martorului - (fila 44 fond), invocată de apelantul, rezultă că acesta a împrumutat suma de bani pentru acoperirea lipsurilor din gestiune, dar nu și faptul că despre aceste lipsuri are cunoștință și inculpata. Mai mult, martorul a arătat că nu a discutat cu inculpata despre acest aspect.
De asemenea, despre intrarea sumei de 15.000.000 lei ROL în gestiune, înainte de inventar, indicată de apelant, din lucrările dosarului nu rezultă că avea cunoștință și inculpata apelantă.
Nici efectuarea verificărilor lunare "punctaje" în gestiune de către inculpata, nu poate prin ea însăși conduce la ideea de delapidare din partea acesteia.
În fapt, din analiza probelor din dosar nu rezultă că inculpata s-ar face vinovată de săvârșirea infracțiunii de delapidare, astfel că apelul formulat de inculpatul a fost respins ca nefondat.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpata, tribunalul a constatat că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Codul penal prin art. 249 cu titlu marginal "Neglijența în serviciu" sancționează fapta funcționarului public care prin neîndeplinirea ori încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu, sau îndeplinirea ei defectuoasă, cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145.Cod Penal sau o pagubă patrimoniului acesteia, ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.
Din analiza acestui text rezultă că existența infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249.Cod Penal este condiționată de existența calității făptuitorului, respectiv aceea de funcționar public.
Cum în cauză, inculpatei, salariat la de Consum îi lipsește calitatea de funcționar public, rezultă că și faptei reținute în sarcina acesteia îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 249.Cod Penal
Împotriva deciziei penale nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila, în termen legal au formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA și inculpatul.
În recursul formulat Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILAa invocat motivul de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală arătând că instanța a dat faptei săvârșite de inculpată o încadrare juridică greșită.
Astfel, instanța a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. 1 Cod penal.
Infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal, are în conținutul ei constitutiv ca subiect calificat un funcționar public. La alin. 2 al art. 249 Cod penal se prevede forma agravată a infracțiunii la alin. 1, săvârșită tot de un funcționar public dar care produce consecințe deosebit de grave.
La finalul capitolului referitor la infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu, la art. 258 Cod penal - referitor la fapte săvârșite de alți funcționari - se arată că dispozițiile art. 246-250 Cod penal privitoare la funcționarii publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.
În consecință, săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 Cod penal în condițiile prevăzute de art. 258 Cod penal, adică de alt funcționar, constituie o cauză de atenuare a pedepsei, iar încadrarea juridică corectă dată faptei este cea prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal în referire la art. 258 Cod penal, întrucât inculpata nu avea calitatea de funcționar public, dar avea calitatea de funcționar în sensul art. 147 alin. 2 Cod penal.
Conform art. 147 alin. 1 Cod penal, prin funcționar public se înțelege persoana menționată la alin. 1, adică orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, precum și orice alt salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel aliniat.
Cum de Consum este o persoană juridică în sensul prevăzut de lege, calitatea de contabil șef a inculpatei la această persoană juridică îi conferă acesteia calitatea de funcționar în sensul prevăzut de art. 147 alin. 2 din Codul penal.
Având în vedere cele expuse, instanța de apel ar fi trebuit să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 Cod procedură penală și să constate că încadrarea juridică corectă a faptei inculpatei care în calitate de funcționar nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu dându-i posibilitatea inculpatului, în calitate de gestionar să prejudicieze unitatea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal în referire la art. 258 Cod penal și în baza acestei încadrări să o condamne pe aceasta.
Oral, reprezentantul Ministerului Public, a suplimentat motivele de recurs cu prevederile art. 3859alin. 1 pct. 10 Cod procedură penală, arătând că în contextul motivelor scrise invocate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, instanța de apel nu s-a mai pronunțat asupra motivelor de apel invocate de inculpata, încălcându-i acesteia astfel dreptul la apărare și la un apel efectiv, ca și cale de atac total devolutivă.
Inculpatul, deși a formulat recurs în termen, nu l-a motivat așa cum prevăd dispozițiile art. 38510Cod procedură penală și, deși legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și susține oral recursul formulat.
În această situație Curtea va avea în vedere motivele de recurs care pot fi luate în considerare din oficiu, potrivit art. 3859alin. 3, 4 Cod procedură penală.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, Curtea apreciază că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs formulate în scris de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA sunt fondate, deoarece doctrina și practica judiciară sunt constante în a aprecia că inculpata, în calitate de contabil șef la, județul B, îndeplinea calitatea de "funcționar" în sensul prevăzut de art. 147 alin. 2 Cod penal.
Se impunea schimbarea încadrării juridice din art. 249 alin. 1 Cod penal în art. 249 alin. 1 Cod penal în referire la art. 258 Cod penal și continuarea cercetării judecătorești de către instanța de apel, avându-se în vedere caracterul devolutiv al apelului penal.
Motivul de apel invocat oral de reprezentantul Ministerului Public se dovedește fondat.
Inculpata a invocat, ca motiv de apel, inexistența legăturii de cauzalitate între faptele inculpatului și infracțiunea care i-a fost imputată prin actul de sesizare.
Această apărare, care ar fi condus în esență, la achitare în baza prevederilor art. 10 lit. d) Cod procedură penală, obliga instanța de apel să analizeze toate probele dosarului și toate apărările inculpatei, pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele infracțiunii de neglijență în serviciu.
Instanța de apel a pronunțat achitarea inculpatei, în baza prevederilor art. 10 lit. d) Cod procedură penală, dar pe cu totul alte considerente, respectiv a lipsei calității de subiect activ calificat a inculpatei.
Inculpata, văzând dispozitivul hotărârii instanței de apel nu a mai formulat recurs în cauză, considerând că motivele invocate de ea au fost luate în considerare de către instanța de apel.
Instanța de apel, în schimb nu a motivat în decizia penală nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila de ce nu a înlăturat apărările inculpatei, invocate în apel prin apărător ales.
În acest mod instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale formulate de către inculpată, de natură să contribuie la aflarea adevărului și i-a încălcat acesteia dreptul la o apărare efectivă cât și dreptul la un recurs efectiv (în sensul de cale de atac total devolutivă) prevăzut de Codul d e procedură penală și legislația
Recursul inculpatului este de asemenea fondat.
La termenul de judecată din 10.05.2007 la Judecătoria Brăila, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat audierea a doi martori: și, precum și efectuarea unui supliment de expertiză contabilă.
Instanța de fond a prorogat discuția asupra acestor probe până la termenul din 14.06.2007 când le-a respins.
Audierea martorilor și în mod greșit a fost respinsă, câtă vreme urmărirea penală și cercetarea judecătorească se axează strict pe latura materială (obiectivă) a infracțiunii (lipsa de bani din gestiune) fără a mai analiza latura subiectivă a infracțiunii și nici legătura de cauzalitate dintre fapte.
În mod greșit instanța de fond a respins și efectuarea unui supliment de expertiză contabilă cu motivarea că o parte din aceste aspecte rezultă din verificările efectuate de d-na - contabil șef la B, Serviciul
D-na nu avea calitate să efectueze verificări contabile la județul B, deoarece așa după cum rezultă din adresa nr. 902/25.04.2007 a B( 122-dosar fond), această unitate are personalitate juridică distinctă, iar B nu este ierarhic superioară acestei unități.
D-na nu are calitatea de expert contabil autorizat de Ministerul Justiției, iar în această situație actele întocmite de dânsa trebuiau luate sub beneficiu de inventar.
Deoarece instanța de fond nu a lămurit aceste aspecte, inculpatul, în apelul formulat a reiterat aceste apărări.
Instanța de apel a preluat necritic susținerile instanței de fond și nu a înlăturat motivat, pe baza probelor existente la dosar, apărările inculpatului.
Oricum, admiterea recursului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, va avea ca efect casarea deciziei penale nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila cu trimitere la instanța de apel, pentru continuarea judecării apelurilor.
În cauză urmează a se verifica dacă exista legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și infracțiunea imputată inculpatei.
În cazul în care se va stabili că există legătura de cauzalitate, aceasta va influența direct asupra laturii civile a cauzei, având ca efect obligarea ambilor inculpați, în solidar, la despăgubiri.
Reanalizarea laturii civile a cauzei va avea ca efect reanalizarea laturii penale a cauzei, știut fiind că cele două infracțiuni sunt infracțiuni de prejudiciu, dozarea pedepsei aplicate, fiind proporțională cu prejudiciul cauzat.
Așa fiind și văzând și prevederile art. 38515pct. 2 lit. c) Cod procedură penală, Curtea va admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA și inculpatul.
- casa decizia penală nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, respectiv TRIBUNALUL BRĂILA.
Vor fi menținute actele procesuale îndeplinite până la 09.11.2007.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentelor recursuri, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA și inculpatul (fiul lui - și, născut la data de 27.05.1979 în comuna Banului, județul V, domiciliat în B,-, - 8,. 1,. 4, jud. B, CNP -) împotriva deciziei penale nr. 305 din 09.11.2007 a Tribunalului Brăila (sentința penală nr. 1315/14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).
Casează decizia penală nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.
Menține actele procesuale îndeplinite până la 09.11.2007.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/25.03.2008
Tehnored. /2 ex./26.03.2008
Fond:
Apel:,
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Constantin Cârcotă
