Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 195
Ședința publică de la 26 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile introduse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și inculpatul recurent și intimat împotriva deciziei penale nr.161/A din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 martie 2009 ( cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a domnului procuror ), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru 24 martie 2009 și, apoi pentru astăzi, 26 martie 2009.
După deliberare,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin sentința penală nr. 223 din 19 februarie 2008 Judecătoriei Vaslui, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, în baza art. 334 Cod procedură penală din infracțiunea prev. de art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 299 alin.1 Cod penal, neglijență în serviciu.
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215 ind. 1 Cod penal și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art.291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât fapta nu există.
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare și 1 an și 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare.
Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să aibă un termen de încercare de 3 ani și 8 luni conform art. 82 Cod penal.
Potrivit art. 359 Cod procedură penală i se atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, se interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b și c Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), dreptul de a fi administrator la o asociație de locatari sau proprietari).
Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 190 alin. 4 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata restului de onorarii expert ing., în cuantum de 245 lei.
Potrivit art. 14 și 346 Cod procedură penală, art. 998-999 cod civil inculpatul a fost obligat la plata sumei de 36764 lei către partea civilă Asociația nr. 26 V, prin președinte
S-a menținut sechestrul asigurător aplicat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui prin ordonanța nr. 2692/P/2005 asupra apartamentului situat în județul V, municipiul V, str. -,. 422,. A,. 10 aparținând inculpatului până la plata integrală a despăgubirilor către partea civilă Asociația nr. 26
În baza art. 189 și 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2692/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul, pentru comiterea în dauna părții civile Asociația nr. 26 V, a infracțiunilor prevăzute de art. 215 indice 1 cod penal, art. 37 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal și art. 291 cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, cauzând un prejudiciu de 417.311.336 ROL.
În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul și martorii -,. Totodată s-a efectuat un raport de expertiză tehnică în instalații pentru lucrări efectuate de partea civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt.
Inculpatul, în perioada ianuarie 2004, fost numit administrator la Asociația de Locatari nr. 26 V și avea ca atribuții de serviciu, încasarea sumelor de bani reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate de prestatorii de servicii SC SA și RENEL, de la locatarii, membri ai asociației.
Inculpatul, deși a încasat de la locatari diverse sume de bani pentru a fi predate ulterior la furnizorii de servicii de utilitate, acesta elibera chitanțe fiscale, dar nu opera această operațiune în registrul de casă, neținând evidența încasărilor și plăților efectuate.
Pe parcursul acestui mandat al său de administrator, s-au efectuat lucrări de întreținere, reparații la blocurile din asociație, în sumă de 2334 lei.
Totodată, pentru a se putea efectua aceste lucrări mai sus arătate, s-a cheltuit suma de 2633 lei cu materiale, scule și unelte.
Toate aceste cheltuieli s-au efectuat fără a se opera acte contabile în cadrul asociației, nefiind reflectată nicăieri, deși, inculpatul ar fi avut obligația legală de a de a efectua aceste operațiuni contabile, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică în instalații, efectuată de inginer.
Inculpatul, ca urmare a faptului că nu a înregistrat în actele contabile ale asociației, toate operațiunile efectuate, a avut posibilitatea de a-și însuși banii pe care locatarii îi achitau pentru utilitățile la furnizori, lucru pe care inculpatul l-a și făcut de altfel.
În cursul lunii iulie 2005, inculpatul, dându-se seama de faptul că sunt nereguli în operațiunile asociației și că lipsesc mari sume de bani, a încercat să facă ordine, dar ne descurcându-se, a apelat la martora cu care a și încheiat de altfel o convenție civilă pentru a pune la punct gestiunea sa.
Martora, nu s-a ocupat decât de actele contabile ale Asociației și nu de sumele de bani în numerar încasate de acesta.
Inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională prin nerespectarea prevederilor Legii 82/1991 a contabilității, nu au fost întocmite fișe de lucrări semnate de persoanele autorizate, nu au fost întocmite de repartizare a cheltuielilor, nu s-a avut în vedere repartizarea valorilor cuprinse în facturile de la SA V, nu au fost înregistrate un număr de 24 chitanțe, nu au fost operate toate chitanțele în registrul de casă de inculpat, denaturându-se astfel obligațiile către furnizorii de servicii, conform expertizei contabile efectuată în cauză în cursul urmăririi penale.
Din declarațiile martorilor, a reieșit faptul că, inculpatul era singurul care putea avea acces, nelimitat, la banii în numerar pe care îi încasa de la locatarii din Asociație, președintele acesteia de atunci, neputând să aibă acces nelimitat la acești bani pentru a-i însuși.
În final a reieșit faptul că a rezultat un prejudiciu de 417,311.336 ROL, însă după ce s-a efectuat o nouă expertiză în instalații, a reieșit faptul că inculpatul, a efectuat cheltuieli justificate în sumă de 4967RON, rezultând în final, un prejudiciu material în dauna părții civile de 36.764 RON.
Inculpatul s-a apărat, arătând că, el nu și-a însușit nici o sumă de bani, ci, din neglijență a produs Asociației acest prejudiciu material, el neavând cunoștințe de specialitate.
Această apărare a sa nu a putut fi primită întrucât inculpatul, chiar dacă ar fi fost așa, nu ar fi trebuit să continue să fie administrator la Asociație ci să se retragă, dar el dimpotrivă, a continuat această activitate, astfel încât s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpat.
S-a mai susținut de acesta, că este posibil ca alte persoane să fi sustras banii din casieria Asociației, lucru însă infirmat de martorii audiați în cauză.
În baza art. 334 Cod procedură penală instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpat în dispozițiile art.215 indice 1 al. 1 Cod penal și art. 43 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, întrucât în cursul anului 2005, Legea 82/1991, a fost renumerotată.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal, uzul de fals, instanța a constatat că, faptele pe care inculpatul le-a comis, nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, acesta nu a folosit nici un fel de înscrisuri false, pentru producerea de consecințe juridice, așa cum cere în mod expres dispozițiile din codul penal, și s-a dispus achitarea sa pentru comiterea infracțiunii mai sus menționată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. a cod procedură penală.
Celelalte două infracțiuni rămase în cauză au fost probate cu următoarele mijloace de probă:-plângerea părții vătămate
-raportul de audit al Primăriei V;
-declarațiile martorilor
-raportul de expertiză contabilă;
-raportul de expertiză în instalații.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 indice 1 al. 1 cod penal și cea prevăzută de art. 43 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal.
La alegerea pedepsei, s-a avut în vedere dispozițiile art. 72 cod penal, referitoare la modul de pericol al infracțiunilor, la modalitatea lor de comitere, la prejudiciul cauzat părții civile. Totodată, s-a avut în vedere și persoana inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală.
Astfel, pentru infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare, iar pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 al. 1 cod penal o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca în urma contopirii celor două pedepse, inculpatul să execute pe cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere dispozițiile art. 52 cod penal, referitoare la scopul și durata pedepsei.
În baza art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, stabilindu-se, în baza art. 82 cod penal, un termen de încercare de 3 ani și 8 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în caz de comitere a unei infracțiuni în termenul de încercare.
În baza art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II-a( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b și lit. (dreptul de a ocupa o funcție de administrator, la o asociație de locatari sau proprietari) cod penal.
În baza art. 71 al. 5 cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza II-a, lit. b, și lit. c cod penal(interdicția de a fi administrator la o asociație de locatari sau proprietari.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 245 lei, către expertul ing., ca diferență onorariu pentru raportul de expertiză în instalații, efectuată în cauză.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, art. 998 - 999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Asociația nr. 26 V, a sumei de 36.764 lei, cu titlu de despăgubiri.
S-a menținut, până la achitarea întregii sume de inculpat către partea civilă, sechestrul asigurator, conform ordonanței procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, din data de 15.03.2006, asupra apartamentului situat în județul V, municipiul V, str. - -. 422 Sc. A,. 10 și care aparține inculpatului.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
1.Hotărârea primei instanțe este nulă întrucât se fundamentează pe un act de sesizare nul (apelul vizând și încheierea de ședință din 13 februarie 2007 Judecătoriei Vaslui prin care s-a respins cererea inculpatului de constatare a ilegalei sesizări a instanței. Nelegalitatea actului de sesizare vizează nerespectarea de către procuror a dispozițiilor legale care garantează aflarea adevărului, desconsiderarea prezumției de nevinovăție, lipsa rolului activ în a strânge probe și în favoarea poziției exprimate de către inculpat, validarea de către procuror a unei urmăriri penale incomplete neexistând probele necesare și legal administrate.
2.Hotărârea instanței de fond este nelegală contravenind dispozițiilor art. 5 ind.2 Cod procedură penală, respectiv art. 6 alin. 2 CEDO.
CEDO a stabilit în cauza Telfner contra Austriei, 20 martie 2001 că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție, probe care să susțină temeinicia în fapt și în drept a acuzației, este de natură să atragă constatările încălcării art. 6 alin. 2 din Convenție.
Probe directe ar putea fi reprezentate doar de situațiile relevate prin intermediul raportului de audit întocmit de către Primăria V, respectiv prin intermediul raportului de expertiză contabilă administrat în timpul urmăririi penale. Dar raportul de audit nu constituie mijloc de probă întrucât nu se încadrează în enumerarea limitativă cuprinsă în art. 64 Cod procedură penală iar raportul de expertiză contabilă ce se fondează pe ac est raport de audit este atins de nesoliditatea probatorie a acestuia din urmă.
3.Fapta sa nu a constat în însușirea unei sume de ici doar a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în cauză fiind aplicabile disp. art. 249 Cod penal și nu cele ale art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal.
4.Nu sunt îndeplini te condițiile de existență a laturii subiective a infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal, întrucât nu a omis cu știință să efectueze înregistrările în contabilitate cu consecința denaturării veniturilor, cheltuielilor etc.
Prin decizia penală nr. 161/A/11 septembrie 2008 Tribunalului Vasluia fost admis apelul inculpatului împotriva sentinței penale nr. 223/19 februarie 2008 Judecătoriei Vaslui care a fost desființată în parte în latura penală.
Rejudecând, în baza art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 215 ind. 1 alin.1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal raportat la art. 258 Cod penal.
S-a descontopit pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 ind. 1 alin. 1 Cod penal care a fost înlăturată și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal care a fost menținută.
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal raportat la art. 258 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-a contopit această pedeapsă de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
S-a menținut aplicarea disp. art. 81,82 Cod penal și s-a stabilit un n ou termen de încercare de 3 ani.
Au fost înlăturate dispozițiile contrare din sentință și au fost menținute celelalte dispoziții.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța decizia, tribunalul a reținut că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de aplicabilitate a acestei dispoziții legale cum de altfel, în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Sesizarea instanței s-a realizat in mod legal in condițiile dispozițiilor art. 262 alin. 1 pct.1 lit. a Cod procedura penala, după ce s-a constatat ca urmărirea penală a fost terminată si este completă, iar desfășurarea ei a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale care garantează aflarea adevărului.
Au fost respectate dispozițiile art. 202 Cod procedura penală privind rolul activ al organului de urmărire penală si nu s-a constatat existența vreunei încălcări a prezumției de nevinovăție, aceasta fiind doar opinia pur subiectivă a inculpatului apelant.
Obiectul urmăririi penale așa cum acesta este definit de disp. art. 200 Cod procedură penală îl constituie "strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată", iar realizarea lui nu are nici o legătură cu prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul care "nu este obligat să-și dovedească nevinovăția", conform art. 66 alin. 1 Cod procedura penală.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. 2 Cod procedura penala "In cazul când există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie."
Inculpatul apelant a beneficiat de asistență juridică pe parcursul urmăririi penale din partea avocatului ales, care l-a asistat cu prilejul audierii sale in calitate de învinuit, a depus la dosar un memoriu - declarație si a formulat probe in apărarea sa, așa cum rezultă din procesele verbale aflate la filele 122-132 din dosarul de urmărire penală, precum si din documentele aflate la filele 98-121 din același dosar.
Suplimentul de expertiză solicitat de apelant in timpul urmăririi penale nu a putut fi efectuat datorită faptului că acesta nu a luat legătura cu expertul contabil desemnat ( 150-151 din dosarul de urmărire penală).
Materialul probator existent la dosarul cauzei si administrat atât in cursul urmăririi penale cat si al cercetării judecătorești, conturează cu claritate activitatea desfășurata de inculpat in calitate de administrator la Asociația nr. 26 V si nu este compus doar din raportul de audit si raportul de expertiză contabilă cum eronat se susține in motivarea apelului.
Materialul de urmărire penala conține si depoziții ale martorilor, -, declarații ale apelantului, precum si o serie de documente emise in legătură cu activitatea desfășurata in calitate de administrator, așa încât invocarea încălcării disp. art. 5 ind. 2 Cod procedura penală si ale art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale este greșită si in contradicție cu realitatea.
Critica ce vizează greșita încadrare juridică a faptei, in privința retinerii disp. art. 215 ind. 1alin. 1 Cod penal este fondată, fapta inculpatului, realizând elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență in serviciu, prev. de art. 249 alin. 1 rap. la art. 258 Cod penal.
Potrivit disp. art. 215 ind. 1 alin. 1Cod penal " . folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 15 ani."
Din ansamblul probelor administrate in cauză nu rezultă însă ca inculpatul apelant si-ar fi însușit bani, valori ori alte bunuri din gestiune sau că ar fi executat acțiuni de folosire ori traficare a acestora.
In schimb, din examinarea materialului probator existent la dosar, se desprinde concluzia că, prejudiciul produs in patrimoniul părții civile este rezultatul neîndeplinirii si îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu de către inculpatul apelant, in perioada in care a lucrat ca administrator.
Astfel, atât in raportul de audit cat si in raportul de expertiză contabilă se retine că, au fost inculcate prevederile Legii nr. 82/1991 republicată, cu modificările ulterioare, care stabilesc faptul ca, orice act sau document de evidență primară trebuie să poarte semnătura de control financiar preventiv respective semnăturile autorizate pentru a îndeplini condiția de document justificativ.
In cauză, actele si documentele financiar-contabile de evidentă primară nu au fost avizate de președintele asociației si nici de către comisia de cenzori, iar o parte a acestora nu poarta nici măcar semnătura administratorului.
Raportul de expertiză retine, printre factorii care au determinat producerea lipsei in gestiune, următoarele aspecte.: neînregistrarea de chitanțe in registrul de casă la rubrica încasări; erori de adunare sau scădere a valorilor cuprinse in actele de evidență primară; neînregistrarea actelor de evidenta primara in ordine cronologică; neîntocmirea registrului de casă zilnic; neefectuarea verificărilor lunare de către comisia de cenzori, precum si lipsa de control din partea președintelui de asociației de locatari.
Din depoziția martorului rezultă modalitatea defectuoasă in care inculpatul își îndeplinea atribuțiile de serviciu: nu întocmea registrul de casă si alte documente financiar-contabile, nu întocmea procesele verbale de recepție a lucrărilor de reparații efectuate si, arată martorul, era foarte neglijent, documentele nu se întocmeau la timp, erau puse in dezordine intr-un fișet metalic si de mai multe "ori am găsit chitanțe prin birou lăsate la întâmplare."
Același martor -care îndeplinea funcția de președinte al asociației -a mai arătat ca odată, a observat că "inculpatul a lăsat niște bani intr-o sacoșă, pe marginea unui scaun si au stat circa o săptămână in acel loc".
Din declarația martorului -cenzor la Asociația de locatari nr. 26 V -care se coroborează cu cea a martorului rezulta că, deși s-a prezentat la sediul asociației pentru efectuarea controlului financiar contabil, nu a putut face verificarea întrucât actele se aflau la martora, persoana căreia inculpatul ii solicitase ajutorul pentru clarificarea situației gestiunii, ordonarea documentelor si înregistrarea lor in evidente.
Însuși inculpatul arată in depozițiile sale că nu a ținut corespunzător evidenta contabilă a asociației, nu a înregistrat la timp cheltuielile făcute si nici nu a solicitat întotdeauna documente cu privire la aceste cheltuieli, nu s-au întocmit devize de lucrări si nici bonuri de consum deși au fost efectuate mai multe reparații la cele 9 blocuri din cadrul asociației.
In acest sens, in timpul cercetării judecătorești la instanța de fond s-a efectuat o expertiza tehnica -specialitatea instalații in construcții -care a stabilit că, la instalațiile din subsolurile blocurilor aferente Asociației nr. 26 V s-au efectuat lucrări de reparații in valoare totală de 4967 lei, iar această valoare nu este reflectată in actele contabile ale societății.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal tribunalul retine că, in mod corect prima instanța a reținut comiterea acestei fapte de către inculpat constând in aceea că, nu a înregistrat in contabilitate un număr de 24 chitanțe, nu a întocmit si înregistrat devize de lucrări si recepții ale acestora; nu au fost operate toate chitanțele in registrul de casă, denaturându-se astfel obligațiile către furnizorii de servicii, veniturile si rezultatele financiare ale asociației.
Elementul subiectiv al acestei infracțiuni constă in vinovăție, care se manifesta sub forma intenției directe sau indirecte.
Inculpatul avea cunoștința despre faptul că era obligat la efectuarea înregistrărilor in contabilitate si cu toate acestea a omis sa facă o mare parte a acestora, acționând cu intenție indirecta.
Potrivit disp. art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod penal autorul acționează cu intenție indirectă atunci când "prevede rezultatul faptei sale si deși nu-l urmărește acceptă posibilitatea producerii lui".
autorului ca, prin alterarea adevărului in înscrisul ce constituie obiectul material al infracțiunii, se creează o stare de pericol pentru încrederea publică in veracitatea si sinceritatea înscrisurilor, se prezumă; aceasta prezumție decurge din natura actului falsificat (înscris oficial) si din cunoașterea caracteristicilor acestuia (valoare probatorie si semnificație juridica).
Inculpatul a știut ca, neînregistrarea documentelor in contabilitate determina o alterare a adevărului -cu consecința denaturării cheltuielilor si a rezultatelor financiare -si deși nu a urmărit acest rezultat a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pentru aceste considerente, in conformitate cu disp. art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedura penală se va admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 223 din 19 februarie 2008 Judecătoriei Vaslui, care va fi desființata in parte, in latura penala.
Rejudecând, in temeiul disp. art. 334 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal, in infracțiunea prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal rap. la art. 258 Cod penal.
După descontopire se va aplica inculpatului, pentru această faptă, o pedeapsă de natură a asigura reeducarea acestuia, se va menține aplicarea disp. art. 81, 82 Cod penal -cu stabilirea unui nou termen de încercare -se va face aplicarea disp. art. 33, 34 Cod penal si se vor menține celelalte dispoziții.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În faza procesuală a recursului a formulat plângere, contestație împotriva măsurii sechestrului asigurator.
În recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui se critică încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Inculpatul a rămas condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal constând în omisiunea înregistrării a 24 de chitanțe, săvârșită cu intenție directă, infracțiunea fiind de pericol și nu de rezultat. Infracțiunea de fals comisă cu intenție directă nu poate constitui infracțiune de mijloc pentru producerea unui rezultat din culpă respectiv urmărirea producerii unei fapte din culpă (art. 249 Cod penal).
Chiar tribunalul reține că prin omisiunea înregistrărilor făcute, inculpatul a conștientizat rezultatul faptei sale, însă nu se poate spune că nu l-a urmărit.
Dacă s-ar accepta că inculpatul nu și-a însușit sumele de bani primite în gestiune și pe care nu le-a înregistrat ar fi trebuit ca la un control scriptic și faptic toți banii ce constituie prejudiciu să fie găsiți. Inculpatul nu a putut justifica ce a făcut cu banii. Toate apărările au fost respinse atât de instanța de fond cât și de instanța de apel.
În cauză greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 Cod procedură penală din infracțiunea prev. de art. 215 ind. 1 Cod penal în infracțiunea prev, de art. 249 raportat la art. 258 Cod penal.
Pedeapsa a fost redozată în urma schimbării încadrării juridice a faptei în infracțiunea de neglijență în serviciu. Se impunea în situația admiterii recursului să fie majorată pedeapsa în cuantumul inițial aplicat de Judecătoria Vaslui pentru infracțiunea de delapidare.
Inculpatul critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține că hotărârile pronunțate în cauză sunt nule întrucât se fundamentează pe un act de sesizare nul, motiv de casare prev. de art. 385 ind. 9 al. 1 pct. 2 Cod procedură penală întrucât procurorul a validat poziția organelor de cercetare penală de desconsiderare a prezumției de nevinovăție de care trebuie să se bucure inculpatul. Pe baza unui raport de audit s-a constatat un minus în patrimoniul gestionat de inculpat care a condus organele de anchetă la concluzia că minusul respectiv este produsul unei infracțiuni săvârșite de inculpat. Nu există vreun element probatoriu în cauză care să dovedească actul material al însușirii, folosirii sau traficării de către inculpat a banilor, a bunurilor, valorilor din gestiune; urmărirea penală este incompletă, neexistând la dosarul cauzei probele necesare și legal administrate. Nu există probe directe de vinovăție. Raportul de audit nu constituie mijloc de probă.
Atât timp cât la dosarul cauzei nu se găsesc acte contabile a căror a căror expertizare să conducă la concluzia existenței unui prejudiciu și că inculpatul a urmărit crearea lui nu a fost probată existența faptelor pretins comise de către acesta, singura soluție legală și temeinică fiind cea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. a Cod procedură penală.
Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - motiv de casare prev. de art. 385 ind. 1 alin. 1 pct. 13 Cod procedură penală.
Inculpatul a fost desemnat ca administrator al asociației în considerarea situației sale medicale speciale (invalid gr. II) întrucât pregătirea lui de electrician nu-l recomandă pentru o asemenea funcție. Rolul de coordonator al activității de administrare a asociației îl avea președintele acesteia. Inculpatul s-a supus direcțiilor de acțiune trasate de către președinte dar nu a organizat și reflectat contabil activitatea, din neștiință.
Situația neînregistrării în contabilitate a unui număr de 24 de chitanțe, a existenței erorilor de adiție din actele contabile nici nu-i poate fi imputată inculpatului în sensul reținerii infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991.
În motivarea plângerii privind măsura sechestrului asigurător, reține că imobilul obiect al sechestrului este bun ul său propriu și nu al inculpatului, întrucât l-a dobândit în calitate de chiriașă după apariția Decretului -lege nr. 61/1990 prin cumpărare de la vânzătorul RA V în temeiul contractului de vânzare -cumpărare nr. 13255/22 decembrie 1992 cu sume de bani bunuri proprii.
Măsura sechestrului este instituită nelegal.
Recursurile formulate sunt nefondate
Plângerea formulată împotriva măsurii sechestrului asigurător este nefondată.
Tribunalul a schimbat legal încadrarea juridică pentru fapta cauzatoare de prejudicii infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 raportat la art. 258 Cod penal.
Conform actelor și probelor dosarului prejudiciul cauzat Asociației de locatari a fost produs prin neglijența inculpatului constând în neînregistrarea de chitanțe în registrul de casă la rubrica încasări, erori de adunare sau scădere a valorilor cuprinse în actele de evidență primară, neînregistrarea actelor de evidență primară în ordine cronologică, neîntocmirea registrului de casă zilnic, neefectuarea verificărilor lunare de către asociația de cenzori și lipsa de control din partea președintelui asociației de locatari, neîntocmirea proceselor verbale de recepție a lucrărilor de reparații efectuate, neînregistrarea la timp a cheltuielilor făcute neîntocmirea întotdeauna a unor devize de lucrări și bonuri de consum deși au fost făcute reparații la cele 9 blocuri din cadrul asociației, manipularea banilor încasați cu neglijență.
Din ansamblul probelor nu rezultă că inculpatul și-a însușit bani, valori sau alte bunuri din gestiune sau că a exercitat acțiuni de folosire sau traficare a acestora. Modalitățile normative prin care infracțiunea de delapidare se săvârșește trebuie dovedite cu certitudine prin probe, prezumția însușirii, a folosiri sau traficării ca urmare a creării în gestiune a unui prejudiciu nefiind suficientă și de natură a fundamenta condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de delapidare.
În cauză nu sunt dovedite modalitățile normative prin care infracțiunea de delapidare se săvârșește, în sarcina inculpatului, și prin urmare dubiul îi profită acestuia.
Dimpotrivă, actele materiale infracționale săvârșite de inculpat și reținute prin decizia tribunalului se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal prejudiciul cauzat fiind rezultatul acestora.
Neînregistrarea în contabilitate a actelor primare de evidență, a unui număr de 24 de chitanțe, neîntocmirea și înregistrarea devizelor de lucrări și recepție ale acestora, neoperarea tuturor chitanțelor în registrul de casă denaturându-se obligațiile către furnizorii de servicii, veniturile și rezultatele financiare ale asociației intră în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal infracțiunea fiind comisă prin omisiune.
Din toate circumstanțele faptei, tribunalul a stabilit în mod just ca formă de vinovăție cu care a acționat inculpatul este intenția indirectă, acesta cunoscând obligația legală de înregistrare a documentelor în contabilitate cu consecințele observării realității financiare dar deși nu a urmărit acest rezultat a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pedepsele pronunțate au fost legal și just individualizate, în acord cu dispozițiile art. 72 și art. 52 Cod penal.
Referitor la criticile formulate de inculpat, acestea nu sunt fondate.
Sesizarea instanței s-a realizat în mod legal în condițiile dispozițiilor art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
Actul de sesizare al instanței este nul numai dacă sunt incidente motive de nulitate absolută ale actelor de urmărire penală sau care afectează însuși rechizitoriul, prin coroborarea dispozițiilor art. 332, 300 și art. 197 Cod penal.
Niciunul dintre motivele invocate pentru nulitatea actului de sesizare nu se încadrează în motive de nulitate absolută. După trimiterea în judecată a inculpatului evaluarea, examinarea, administrarea probelor se face de instanța de judecată în faza procesuală a cercetării judecătorești. Obiectul judecății se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare conform art. 317 Cod procedură penală. Instanța de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, probe administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești din oficiu și la cererea părților.
În motivele de recurs se invocă lipsa probatoriului care să fundamenteze acuzarea și respectiv condamnarea inculpatului nefiind dovedite faptele și vinovăția inculpatului.
Instanțele au analizat probele administrate în cursul procesului pe care le-au evaluat și examinat stabilind fără dubiu că inculpatul a săvârșit faptele penale, că acestea au fost probate prin mijloacele de probă reținute și care au fost examinate în detaliu în decizia penală recurată.
Curtea menține considerentele instanței de apel, probele cauzei dovedind vinovăția inculpatului și actele materiale infracționale comise de acesta care se circumscriu laturii obiective a infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
În cauză nu s-a dovedit fără dubiu că inculpatul a comis infracțiunea de delapidare sub aspectul laturii obiective, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de neglijență în serviciu, actele materiale infracționale fiind descrise în hotărârea atacată și fiind dovedite de probele cauzei existența certă a prejudiciului, producerea lui prin activitatea infracțională a inculpatului și vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii. Probele care dovedesc infracțiunile comise, vinovăția inculpatului sunt înscrisurile doveditoare, raportul de audit care este o probă a cauzei ce a fundamentat sesizarea inițială a organelor de urmărire penală, raportul de expertiză contabilă, raportul de expertiză în instalații, declarațiile martorilor, inclusiv declarațiile inculpatului din toate rezultând modalitatea defectuoasă în care acesta își îndeplinea obligațiile de serviciu, toate acestea fiind probe directe și care fundamentează soluția de condamnare a inculpatului.
Relativ la critica vizând greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal, întrucât este incident cazul de achitare prev. de art. 10 lit. b Cod penal în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală, această critică este nefondată.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991 efectuarea cu știință de înregistrări inexacte precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii.
Indiferent de pregătirea profesională a inculpatului, acesta a îndeplinit funcția de administrator al asociației și în această calitate și în virtutea atribuțiilor specifice ei nu a ținut corespunzător evidența contabilă, nu a înregistrat la timp cheltuielile făcute, devize de lucrări, nu a operat în registrul de casă toate chitanțele, toate actele materiale fiind săvârșite prin omisiune, cu consecința denaturării și alterării cheltuielilor și rezultatelor financiare, consecință pe care deși nu a urmărit-o, a acceptat posibilitatea producerii ei omițând să facă înregistrările menționate.
Fapta este prevăzută de legea penală și întrunește elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective cât și a intenției indirecte, reținută ca formă de vinovăție a inculpatului, ale infracțiunii prev. de art. 43 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal și cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Referitor la plângerea formulată de - în faza procesuală a recursului împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului instituită în cursul urmăririi penale, aceasta este nefondată.
Apartamentul asupra căreia s-a instituit sechestrul a fost cumpărat în baza Decretului -lege nr. 61/1990 prin contractul de vânzare -cumpărare nr. 13255 din 22 decembrie 1992 în timpul căsătoriei acesteia cu inculpatul, căsătorie care a avut loc la data de 16 noiembrie 1985 (fila 37 dosar curte). Prezumția legală care operează este că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Faptul că titular al contractului de vânzare -cumpărare este petenta întrucât aceasta îl ocupase anterior în calitate de chiriașă nu este de natură să răstoarne prezumția de comunitate de bunuri, fiind indiferentă calitatea cumpărătorului, esențială fiind dată dobândirii în proprietate a bunului. Susținerea că bunul a fost dobândit din bani proprii nu este dovedită în cauză, nefiind demonstrat și nici invocată în vreun fel sursa finanțării ca fiind proprie în așa fel încât să ducă la schimbarea naturii juridice a bunului în discuție, ca bun propriu, împotriva prezumției de comunitate legală de bunuri.
Sechestrul asigurător a fost instituit în temeiul art. 163 Cod procedură penală pentru asigurarea reparării pagubei produsă de inculpat prin infracțiune, iar bunul aparține în egală măsură atât inculpatului cât și petentei.
Petenta are posibilitatea legală de rezolvare a cererii ei pe calea contestației la executare în care să solicite partajul bunului comun respectiv sechestrat.
Pentru considerentele expuse, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva deciziei penale nr. 161/11 septembrie 2008 Tribunalului Vaslui, care va fi menținută.
Conform art. 163 și urm. art. 168 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată plângerea formulată de persoana interesată - împotriva măsurii sechestrului asigurător instituit și aplicat prin ordonanța procurorului nr. 2692/P/ din 15 martie 2006 asupra apartamentului de la adresa indicată.
Sunt incidente dispozițiile art. 168 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile articolului 192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva deciziei penale nr.161 din 11 septembrie 2008 Tribunalului Vaslui pe care o menține.
Respinge ca nefondată plângerea formulată de persoana interesată împotriva măsurii sechestrului asigurator instituit și aplicat prin ordonanța procurorului nr.2692/P/2005 din 15 martie 2006 asupra apartamentului inculpatului din V, str. -,.422,. A,.3,.10, județul
Obligă pe inculpat să achite statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare și pe petenta să achite statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare privind contestația asupra măsurii sechestrului asigurator.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.04.2009
Tribunalul Vaslui:
-
-
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu, Dan Anton
