Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 225/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 225
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu JUDECĂTOR 2: Membri Constantin Mereanu
- - - - judecător
G - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursului declarat de partea civilă SC SRL, împotriva deciziei penale nr. 256 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul parte civilă asistat de avocat, apărător ales și intimații inculpați și, asistați de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a luat declarație intimatului inculpat, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul parte civilă, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și cu prilejul rejudecării, obligarea inculpatului la plata unui prejudiciu care să includă toate cheltuielile făcute de societatea comercială, cu privire la spațiu unde se derulează activitatea comercială.
Avocat pentru intimații inculpați, solicită respingerea recursului promovat de partea civilă, ca nefondat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpații intimați declară că își însușesc concluziile apărătorului apel.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 99/21.05.2009, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr-, în baza art. 11 pct. 2, lit. a, raportat la art. 10 lit.1au C.P.P. fost achitați inculpații, fiul lui și, născut la 9 octombrie 1983 în localitatea H-județul V, CNP - și, fiul lui și, născut la 15 martie 1985 în localitatea H, CNP -, ambii cu domiciliul în comuna, satul, județul V pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151alin. 1 din codul penal.
În baza art. 181și art. 91 lit. c din codul d e procedură penală, a fost aplicată fiecărui inculpat 500 lei amendă administrativă.
S-a constatat recuperat prejudiciul.
A fost obligat fiecare inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin rechizitoriul din 10 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Novacia dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151din codul penal.
Prin sentința penală nr.331/18.11.2008, s-a dispus achitarea celor doi inculpați prin prisma dispozițiilor articolului 10 alin.1 lit1C.P.P. iar în baza art. 345 al.4 raportat la art 181și art. 91 lit. penal s-a aplicat 500 lei amendă administrativă fiecărui inculpat. fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă SC d SRL.
Împotriva sentinței, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci susținând, că în mod greșit instanța nu soluționat latura civilă cauzei, contrar dispozițiilor art.346 alin2 C.P.P. precum și partea civilă ce a invocat faptul că sancțiunea aplicată inculpaților este mică și nu s-a recuperat în mod integral prejudiciul de la cei doi inculpați.
Constatându-se că lipsește încheierea de ședință în care au fost consemnate dezbaterile, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, prin decizia nr.62A/23. martie 2009, Tribunalul Gorja admis apelurile și desființând sentința, dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dosar nr- al judecătoriei Novaci, jud.G, la termenul din data de 21.05.2009, s-a procedat la ascultarea celor doi inculpați, aceștia recunoscând săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată. Pentru acoperirea prejudiciului inculpatul a arătat că achitat suma de 26.400.000 lei ROL, iar inculpatul suma de 37.000.000 lei ROL.
Analizând întregul probatoriu instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Cei doi inculpați angajați la SC d SRL administrată de,punct de lucru stația, în cursul luni aprilie 2007 au constatat că în timpul alimentării autovehiculelor cu benzină uneori pompa respectivă se,iar pentru punerea acesteia în funcțiune era necesar a se reseta calculatorul, situație în care cantitatea de benzină scoasă până în acel moment,nu mai apărea înregistrată. Suma de bani aferentă cantității respective și-au însușit-o cei doi inculpați până la data de 5.05.2007 când în urma inventarului efectuat s-a constatat lipsă de 800 litrii benzină.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că administratorul societății avea cunoștință despre disfuncționalitatea de benzină, și și- dat acceptul să fie acționat butonul pentru resetare.
În urma efectuării expertizei, pe baza documentelor contabile s-a stabilit că cei doi inculpați au primit în gestiune 24.206,9 litrii benzină: -8997 litrii benzină, conform notelor de recepție nr.17/13.11.2006, nr. 38/16.03.2007 și nr. FN/23.04.2007, iar inculpatul -15.209,9 litrii benzină conform notelor de recepție nr. 25/14.12.2006, nr. 26/17.12.2006, FN /30.03.2007, FN/16.04.2007 și FN/18.04.2007.
Aferent acestor cantități recepționate, s- justificat doar cantitatea de 22.536,8 litrii benzină, astfel că rezultat un minus în gestiunea inculpaților de 1670 litrii benzină, în valoare de 5761,5 lei.
Așa cum a rezultat din procesele-verbale,încheiate la data de 14.05.2007,20.05.2007 și 7.05.2007 (filele 26,27 și 28 dosar nr.450/P/2007), pentru acoperirea prejudiciului inculpații au achitat societății suma de 6340 lei.
Deși, inițial, s-a precizat că inculpații au gestionat cantitatea de 39.112 litrii benzină și nu au putut justifica cantitatea de 2.200-2.300 litrii, instanța reținut datele mai sus menționate având în vedere faptul că doar pentru cantitatea de 24.206,9 litrii carburant recepția a fost făcută de către inculpați.
Inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii de delapidare incriminată în articolul 2151penal faptă ce constă în însușirea, folosirea sau traficarea,de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.
În speță, s-a constatat că inculpații au săvârșit fapta ca urmare a activități de gestiune pe care au desfășurat-o în cadrul SC d- SRL,activitate care se caracterizează în primul rând prin luarea în primire în cantitatea,calitatea și sortimentul de bunuri specificate în actele însoțitoare,în al doilea rând activitatea de păstrare a bunurilor ce implică evidențe,registre,documente și în al treilea rând activitatea de predare a bunurilor respective,în cantitatea, calitatea și sortimentele specificate în actele de eliberare.
Inculpații și-au însușit în interes propriu contravaloarea unei părți din cantitatea de benzină pe care au luat- în primire și care conform actelor justificative existente la dosar este de 1670 litrii benzina în valoare de 5761,5 lei.
Date fiind împrejurările în care cei doi inculpați au comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată,având în vedere persoana și conduita acestora, s-a aprecia că în speță sunt incidente dispozițiile art. 181penal, potrivit cărora nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Relevantă cu privire la acest aspect al împrejurărilor comiterii faptelor, a fost depoziția martorului care, având ocupația de tehnician metrolog a fost solicitat de administratorul societății să verifice modul de funcționare al pompelor, ocazie cu care l-a avertizat pe acesta că funcționarea calculatorului prezenta discontinuitate și că era necesară, chiar obligatorie o calibrare a rezervoarelor pentru verificarea cantității de combustibil.
Acceptând respectivul mod de lucru, ce i-a fost adus la cunoștință și de către inculpatul, administratorul societății a dat posibilitatea angajaților săi, permițându-le să reseteze ei calculatorul după ce pompa se, să-și însușească sumele de bani provenite din vânzarea benzinei ce nu rămânea înregistrată în calculator.
Pe de altă parte, stăruința inculpaților în acoperirea prejudiciului, ca și atitudinea acestora înainte de săvârșirea faptei rezultată din lipsa antecedentelor penale și a caracterizărilor făcute de primăria localității de domiciliu, sunt elemente determinante în stabilirea gradului dep ericol social al infracțiunii.
Prin urmare, instanța de fond a considerat că se impune răspunderea penală celor doi inculpați cu o altă formă a răspunderii juridice ce atrage o sancțiune cu caracter administrativ,apreciindu-se că aceasta este eficientă pentru restabilirea ordini de drept penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constatat recuperat prejudiciul, având în vedere faptul că paguba produsă s-a stabilit a fi de 5761,5 lei iar inculpații au achitat încă din faza de urmărire penală suma de 6340 lei.
Împotriva sentinței pronunțate, au declarat apel părțile civile GH. și SC SRL, pe motivul că prejudiciul nu a fost recuperat integral de către părțile civile de la cei doi inculpați.
Prin decizia penală nr. 257 din 21 octombrie 2009, Tribunalul Gorja respins apelurile declarate de părțile civile GH. și SC SRL, ca nefondate și a obligat apelanții părți civile la câte 300 lei cheltuieli de judecată către intimații inculpați reprezentând onorarii apărători oficiu și la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Tribunalul, analizând ansamblul probelor administrate în cauză, a constatat că pentru prejudiciile cauzate părților civile inculpatul a achitat suma de 26.400.000 lei vechi, iar inculpat suma de 37.000.000 lei vechi.
Aceste sume reprezintă contravaloarea benzinei care s-a stabilit în urma expertizei efectuate că a fost găsită lipsă în gestiunea inculpaților, conform notelor de recepție atașate la dosarul cauzei.
Solicitarea de către părțile civile, prin declarația de apel, a sumelor de bani reprezentând TVA, plătită de societate pentru benzina însușită de inculpați, precum și contravaloarea energiei electrice necesară funcționării pompelor, s-a constatat neîntemeiată întrucât prețul benzinei la pompă conține inclus toate aceste componente.
Cei doi inculpați, achitând contravaloarea benzinei care s-a stabilit că a fost însușită pe nedrept, au achitat prin urmare și componentele precizate de către apelanți în declarația de apel, respectiv TVA-ul și contravaloarea energiei electrice consumată pentru funcționarea pompelor.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs partea civilă SC SRL, apreciind hotărârea instanței de apel ca netemeinică și nelegală sub aspectul soluționării laturii civile.
Astfel, inculpații urmau să fie obligați nu numai la plata contravalorii combustibilului pentru care și-au însușit sumele de bani, dar și la plata contravalorii chiriei pentru stația, a curentului electric consumat de respectivul spațiul comercial, precum și salariile achitate în perioada în care s-a produs prejudiciul și achitarea de către partea civilă.
Inculpații au formulat întâmpinare, arătând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, aceștia recuperând în totalitate prejudiciul rezultat în urma săvârșirii infracțiunii.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de apel precum și a instanței de fond, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În sarcina celor doi inculpați s-a reținut săvârșirea faptei de însușire a cantități de 1670 litri benzină, în valoare de 5761,5 lei, cantitate pe care aceștia o gestionau în virtutea funcției îndeplinite în cadrul societății comerciale.
Inculpații au recuperat prejudiciul produs părții civile în cuantumul arătat, așa cum corect a reținut prima instanță, prejudiciu reprezentând contravaloarea benzinei însușite, găsită lipsă în gestiunea inculpaților, astfel cum s-a stabilit prin expertiza tehnică efectuată.
Procedând astfel, instanțele au dat deplină eficiență dispozițiilor art. 998 și următoarele cod civil, obligând partea ce a produs altuia un prejudiciu, la recuperarea integrală a acestuia, la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare faptului ilicit de natură patrimonială.
Ori, este fără îndoială că prejudiciul rezultat din săvârșirea faptelor imputate celor doi inculpați, este cantitatea de combustibil însușită de către aceștia, pe nedrept.
În noțiunea de prejudiciu nu vom regăsi elementele de natură salarială, ce vizează contractul de muncă al angajaților societății comerciale, chiria spațiului comercial ce se plătește în baza unui contract de locațiune sau contravaloarea curentului electric furnizat în baza contractului de prestări servicii, contracte în care parte este societatea comercială partea civilă, beneficiară a prestațiilor furnizate în temeiul acestor contracte.
Asupra acestor raporturi juridice, enumerate, se constată că fapta inculpaților nu a avut nici un fel de repercusiune, raporturile fiind preexistente și independente de raportul juridic dedus judecății în cauza de față.
Respectând principiile răspunderii delictuale, prin acordarea sumelor solicitate în această modalitate, s-ar ajunge la o plată nedatorată, la îmbogățirea fără just temei a părții civile, contrar dispozițiilor art. 998 și următoarele cod civil.
Față de cele de mai sus, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de partea civilă SC SRL, împotriva deciziei penale nr. 256 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul parte civilă la 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2010.
- - - - - G -
Grefier,
Red.jud.
IB
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Membri Constantin Mereanu