Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 41/A/2008
Ședința publică din 7 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de inculpații,și, partea civilă - ȘI prin lichidator judiciar, partea vătămată și persoana ale cărei interese au fost vătămate, împotriva sentinței penale nr. 325/2007 pronunțată de Tribunalul Alba, în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 22 aprilie 2008 prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru acest termen și care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față
Constată că prin sentința penală nr. 325/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Alba -secția penală- în dosarul nr-, în temeiul art. 334 Cod pr.penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul menționate la punctele 1 și 2 din rechizitoriu rubrica "în drept" din infracțiunile prev. de art. 289 Cp rap. la art. 31 al. 2 cp și art. 291 Cp în infracțiunea prev. de art. 292 Cp, respectiv fals în declarații.
În baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunile prev. de art. 25 Cp rap. la art. 215/1, art. 289, 290, 291 Cp, art. 13 din 87/1994 și art. 40 din 82/1991 în:
1.infracțiunile de complicitate la comiterea infracțiunilor prev. de art. 290, 292, 215/1 al.2, art. 13 din 87/1994 și art. 40 din 82/1991 cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului.
2. infracțiunea de complicitate la comiterea infracțiunii prev. de art. 290 Cp cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cpp a fost achitat inculpatul domiciliat în S,-, - 17, se. E,. 16, jud. O.pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292 Cp, art. 13 din 87/1994 și art. 40 din 82/1991.
A fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 11.03.1955, în comuna Schitul, jud. O, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în S,-, -17, se. E,. 16, jud. O la:
-2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cp cu aplicarea art. 74 lit. a Cp rap. la art. 76 al. 1 lit.d Cp.
-3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215/1 al. 2 Cp cu aplicarea art. 74 lit. a Cp rap. la art. 76 al. 1 lit.a Cp și 3 ani interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale prevăzută de art. 64al.l lit. cCp.
-l (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 al. 1,2 Cp cu aplicarea art. 74 lit. a Cp rap. la art. 76 al. 1 lit. b Cp.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b și art. 35 Cp au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care se adaugă pedeapsa interzicerii dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 3 (trei) ani.
În baza art. 71 cp au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cpp.
În baza art. 88.pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării inculpatului din 21.03.2002 și până la 16.04.2002.
A fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 08.01.1977 în C, domiciliat în., nr. 133, jud. C, necăsătorit, un copil minor, fără antecedente penale la:
-2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cp cu aplicarea art. 74 lit. a Cp rap. la art. 76 al. 1 lit.d Cp.
-5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 2 Cp cu aplicarea art. 74 lit. a Cp rap. la art. 76 al. 1 lit.a Cp.
-l (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 al. 1,2 Cp cu aplicarea art. 74 lit. a Cp rap. la art. 76 al. 1 lit. b Cp.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cp au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 71 cp au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cpp.
În baza art. 88.pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării inculpatului din 21.03.2002 și până la 16.04.2002.
În baza art. 11 pct. 1 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cpp a fost achitat inculpatul cu privire la comiterea infracțiunilor complicitate la infracțiunile prev. de art. 292 Cp, art. 13 din 87/1994 și art. 40 din 82/1991,cu privire la comiterea faptelor reținute în sarcina inculpatului.
În baza art. 11 pct. 1 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cpp a fost achitat inculpatul cu privire la comiterea infracțiunii prev. de art. 31 al. 2 Cp rap. la art. 290 Cp cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp și 42 Cp.
A fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 25.11.1972 în Târgu S, domiciliat în S,-, jud. O, cu reședința în Târgu S,-,. 5, cs. A,. 7, jud. H, necăsătorit, un copil minor, cu antecedente penale la:
-10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la
delapidare (la fapta comisă de inculpatul ) prev. de art. 26 rap.
la art. 215/1 al. 2 Cp și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
al.l lit. a,bCp.
-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la
fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 Cp rap. la art. 290 Cp.
-3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în
vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 al. 1,2 Cp.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b și art. 35 Cp au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare la care se adaugă pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b Cp pe o durată de 3 (trei) ani.
În baza art. 71 cp au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cpp.
În baza art. 118 al. 1 lit. e Cod penal a fost dispusă confiscarea sumei de 15.481.566.969 ROL de la inculpatul.
S-a luat act că Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de DGFP A nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 348 Cod procedură penală s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: contractul de împrumut nr. 2714/27.07.2001 fii. 440 dosar urmărire penală, chitanța nr. -/27.07.2001 fii. 491 dosar urmărire penală, dispoziția de încasare nr. -/27.07.2001 fii. 497 dosar urmărire penală, dispoziția de plată nr. 887/27.07.2001 fii. 494 dosar urmărire penală, dispoziția din fișele de cont pentru operații diverse a - SA în care se menționează împrumutul sumei de 49.060.000.000. ROL, precum și mențiunea restituirii către inculpatul a sumelor de 13.414.566.969 ROL reprezentând parte a împrumutului fictiv și a sumei de 1.200.000.000 ROL restituit aceluiași inculpat cu titlu de dobândă fil. 447-449 dosar urmărire penală.
A fost respinsă cererea Ministerului Public de anulare hotărârilor AGA nr. 40 și 42/18.07.2001 a - SA și de restabilire a situației anterioare acestor hotărâri precum și de desființare a următoarelor înscrisuri: contractul de V-C nr. 828/27.07.2001, a ofertei de cumpărare și de vânzare a bazei de depozitare întocmite de și a înscrierilor făcute în CF nr. 2440 și 2441 referitoare la dreptul de proprietate al - SA asupra bazei de depozitare.
S-a luat act că prin încheierea de la termenul din 09.12.2003 s-a constatat că - SA nu are calitatea de parte vătămată în prezenta cauză.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 1000 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Societatea comercială " " s-a constituit în anul 1990, având capital integral de stat, obiectul de activitate constând în producerea și comercializarea spirtului, ului, glucozei și altor băuturi, derivatelor și subproduselor acestora (art. 5 din Statutul societății - fila 101 - dosar urmărire penală).
Pe baza unor achiziții a unor acțiuni ale societății s-a ajuns ca inculpatul
să dețină 1.676.447 acțiuni, martora (concubina lui ) 1.293.541 acțiuni, iar inculpatul 283.513 acțiuni. Inculpații și sunt frați și împreună cu dețineau în anul 2001 un număr de 3.253.501 acțiuni, reprezentând 23,28% din capitalul social.
Prin Hotărârea nr. 40/18.07.2001 a s-a stabilit schimbarea formei de administrare a societății, de la administrarea printr-un Consiliu de administrație la administrarea societății de către un administrator unic (fila 305).
Prin Hotărârea nr. 42/18.07.2001 a s-a decis numirea administratorului unic al societății, în persoana inculpatului (fila 305).
Prin Hotărârea nr. 43/18.07.2001 a s-a hotărât întocmirea unui program de redresare financiară și investițiile în societate și a documentației necesare unor înlesniri prin eșalonarea plăților către bugetul de stat. Printre măsurile incluse în acest program de redresare a societății, aprobat prin Hotărârea, a fost inclusă achiziționarea unui activ pentru depozitarea de cereale, în județul C sau B, pentru depozitarea și păstrarea cerealelor a cărei valoare să nu depășească de 2 ori capitalul social al " ", iar valoarea bazei va fi stabilită de un expert tehnic (fila 302).
În intenția de a obține în mod ilicit sume de bani din patrimoniul " ", inculpatul și au conceput, împreună cu inculpatul o strategie legată de achiziționarea unei baze de depozitare a cerealelor (aprobată de, cum s-a arătat) care să implice două tranzacții necesare și să ducă în final la nașterea unei creanțe fictive a inculpatului față de Societatea Comercială " "
Societatea comercială "Comcereal" deținea în acea perioadă mai multe baze de depozitare și prelucrare a cerealelor.
Într-o ședință a Adunării Generale a Acționarilor din luna mai a anului 2001, s-a hotărât vânzarea activelor nerentabile, care în ultimii 5 ani au înregistrat pierderi, urmând ca prețul de vânzare să fie cel puțin egal cu valoarea contabilă a acestora. Printre aceste active figura și baza de depozitare a cerealelor (în continuare baza ) formată din două magazii, buncăre de
primire, moară, șopron, punct de analiză și platformă de beton scoasă din uz, instalațiile necesitând reparații capitale.
Administratorul "Comcereal" era martorul G, iar capitalul societății era integral privat, acționarul majoritar al societății fiind martora. Inculpatul avea o anumită influență asupra lui G, aspect care a contat în desfășurarea ulterioară a evenimentelor.
În vederea realizării scopului ilicit sus menționat al inculpaților aceștia au decis să achiziționeze baza prin intermediul unui cetățean sirian, pe care îl cunoștea inculpatul.
Potrivit susținerilor cetățeanului sirian, aceștia se cunoșteau de aproximativ 5 ani, întrucât mai avuseseră relații. S-au întâlnit în orașul G și i-a propus să treacă pe numele lui un de cereale, pe care dorea apoi să-1 vândă unui cetățean italian, prieten de-al său. Inculpatul 1-a asigurat pe sirian că toată operațiunea va fi legală și că nu va trebui să plătească nici un. S-a declarat de acord cu propunerea ce-i fusese făcută.
În data de 31.05.2001 a fost organizată la sediul "Comcereal", o licitație având ca obiect vânzarea bazei, anunțată în prealabil în ziar. Aceasta urma să se desfășoare după o procedură ce presupunea depunerea unor oferte în plicuri sigilate. Se numise o comisie care să verifice ofertele și să o selecteze pe cea mai bună. Se primiseră trei oferte în plic însă, în cursul acelei zile inculpatul 1-a sunat pe martorul, spunându-i să mai aștepte până la sfârșitul zilei, întrucât mai pot să apară ofertanți. înainte de analizarea ofertelor s-a prezentat la martorul, cetățean sirian care a depus și el o ofertă în plic, în baza înțelegerii pe care a avut-o în prealabil cu.
Oferta acestuia s-a dovedit a fi cea mai avantajoasă și a fost declarat câștigător, fiindu-i adjudecată baza (fila 382). Prețul pe care-1 oferise a fost de 910.000.000 lei + TVA, plata urmând a se face în termen de 10 zile de la facturare. I s-a cerut un avans, a declarat că nu are la el decât 400 milioane lei (vechi), astfel că, împreună cu martorul s-au deplasat la. G, unde a depus în contul "Comcereal" această sumă. S-au întors apoi la sediul societății comerciale "Comcereal" unde se afla. O contabilă a întocmit contractul de vânzare-cumpărare și factura (fila 388 și urm.). Actele s-au întocmit după program și au fost datate cu data de 1.06.2001. Inculpatul i-a atras atenția sirianului să plătească diferența de bani și i-a spus lui G să fie atent cu acest sirian și să ia măsuri să plătească diferența de bani. După aceea, toată lumea a plecat acasă, martorul recunoscând că inculpatul și sirianul au plecat fiecare cu propriile lor mașini, cu care veniseră.
La o dată ulterioară inculpatul 1-a sunat pe martorul, care 1-a chemat la sediul "" G, întrucât cetățeanul sirian adusese diferența de preț. Acesta s-a conformat și la sediul acelei societăți 1-a întâlnit pe sirian, a primit de la acesta suma de 682 milioane lei, pe care i-a dus la casieria "Comcereal", iar chitanța eliberată în urma plății a fost predată lui.
Ulterior, la data de 13.07.2001, " " a întocmit adresa cu nr. 251/2007, către "Comcereal" solicitându-i acesteia să-i trimită ofertele pentru vânzarea activelor din această societate. "Comcereal" a comunicat la data de 20.07.2001 ofertele pentru 3 baze de recepție și a precizat că baza de recepție a fost vândută lui (filele 404-405 dosar urmărire penală).
Trebuie precizat că, în unele acte numele sirianului apare ca, întrucât pașaportul acestuia a expirat în prima parte a anului 2001, după care a obținut de la autoritățile siriene un pașaport marinăresc cu acest nume greșit. Ulterior a obținut un pașaport cu toate datele corecte (filele 596, 597).
Față de acest răspuns, " " a făcut o ofertă scrisă de achiziționare a bazei cetățeanului sirian, care a răspuns, tot în scris, că este de acord să vândă baza pentru suma de 55 miliarde lei vechi (filele 408-409).
La data de 23.07.2001 a avut loc o negociere la sediul " ", sens în care s-a întocmit un proces verbal (fila 410). S-a convenit efectuarea unei expertize tehnice în vederea evaluării bazei.
S-a realizat această evaluare de către expertul, rezultând o valoare de 51.190.433.810 lei.
S-a convenit până la urmă pentru prețul de vânzare în sumă de 49.000.000.000 lei, pe care cetățeanul sirian 1-a acceptat desigur, la cererea inculpatului.
După întocmirea actelor de negociere susmenționate, inculpații puteau trece la ultima fază care să-i permită lui să obțină în mod ilicit mari sume de bani din patrimoniul " ". Astfel, pentru a se putea plăti suma de bani de 49 miliarde lei, care a constituit prețul bazei, bani pe care societatea nu-i avea, s-a întocmit un contract de împrumut cu nr. 2714/27.07.2001 între inculpatul, în calitate de împrumutător și " " reprezentată de inculpatul, în calitate de împrumutat, prin care împrumutătorul acorda societății un împrumut în valoare de 49.060.000.000 lei, cu o dobândă de 53% pe lună.
Acest contract s-a încheiat la sediul societății de față fiind inculpații, dar și
cetățeanul sirian. Din dispoziția inculpaților și contabila șefa a întocmit o dispoziție de încasare pentru suma de
49.060.000.000 lei, în numele societății de la și o dispoziție de plată pentru suma de 49.000.000.000 lei, către ( ). a întocmit chitanțe privind aceste sume.
Pentru a da o aparență de realitate contractului de împrumut, inculpatul a transportat cu acea ocazie la sediul societății mai multe genți, cu un autoturism, pentru a sugera că acolo ar fi banii. Nimeni însă dintre martori nu a văzut conținutul genților: nici, șoferul autoturismului
(fila 167 - dosar instanță) și nici contabila șefă și casierița, martorele și. Martorul a declarat că el nu a primit nici o sumă de bani. Inculpatul a precizat că el nu a numărat banii, doar a văzut că în una din acele genți sunt bani.
În aceeași zi - data de 27.07.2001 - la Biroul Notarului public s-au întocmit 1 acte autentice de vânzare-cumpărare:
-unul prin care "Comcereal" a vândut baza lui
pentru suma de 910.000.000 lei, fără TVA, preț care s-a achitat anterior, conform declarației părților (filele 400);
-unul prin care a vândut aceeași bază către " " pentru suma de 49.000.000.000 lei, despre care părțile au declarat că se achitase în ziua respectivă.
Tot în data de 27.07.2001, în timpul programului de lucru contabila șefa a fost chemată în biroul lui, unde a primit de la și G suma de 60 milioane lei, spunându-i că, cu această sumă se vor achita taxele notariale pentru achiziționarea unui bun, fără să i se spună despre ce bun a fost vorba. Suma de bani a fost predată în aceeași zi casierei și s-a depus în contul societății la Banca Agricolă.
În realitate doar acești bani au fost dați către societate (și nici măcar nu au fost dați de ).
Suma de 49 miliarde lei nu a fost predată niciodată către " " și desigur că societatea nu a plătit-o cetățeanului sirian.
În acest fel s-a creat, pe baza unui înscris sub semnătură privată întocmit în fals, respectiv contractul de împrumut, o creanță fictivă în beneficiul inculpatului.
Acesta s-a folosit de existența creanței pentru a obține de la societate suma de 15.481.566.969 lei, reprezentând restituire credit și dobânzi.
Evident că suma de 15.481.566.969 lei a fost scoasă din societate din dispoziția inculpatului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen partea civilă - și SA, inculpații, și și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate- și solicitând cu toții în principal desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În esență în motivarea apelurilor declarate privind această cerere se arată că judecarea cauzei la instanța de fond a avut loc în lipsa părții civile care în mod greșit nu a fost citată la termene stabilite.
Verificând legalitatea hotărârii atacate prin prisma acestui motiv de apel, cât și din oficiu se constată că apelurile declarate sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov au fost trimiși în judecată inculpații:
1., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.289 Cod penal, rap. la art.31 al.2 Cod penal, art.290 Cod penal, art.291 Cod penal, art.215/1 al.2 Cod penal, art.40 din Legea nr.82/1991, art.13 din Legea nr.87/1994 și art.323 al.1,2 Cod penal.
2. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.323 al.1,2 Cod penal, art.26 Cod penal raportat la art.215/1 al.2 Cod penal și art.290 Cod penal.
3., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.25 Cod penal raportat la art.215/1 al.2, Cod penal, art.289, 290, 291 Cod penal, art.13 din Legea nr.87/1994, art.40 din Legea nr.82/1991, art.31 al.2 Cod penal, rap. la art,290 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și 42 Cod penal și art.323 al.1,2 Cod penal.
În cauză prin același rechizitoriu au fost introduși în calitate de părți vătămate și
La Tribunalul Covasna cauza a fost înregistrată sub nr. dosar 1568/2002. La termenul de judecată din 26 iunie 2002. în calitate de acționar semnificativ care deține un pachet de acțiuni de control în numele - SI SA s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 15.481.566.969 lei ROL, fila 648.
Această constituire de parte civilă a fost făcută de către B și conform art.3 din HG nr.678/2001 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a în vigoare la acea dată potrivit căruia această autoritate administrează patrimoniul propriu și gestionează acțiunile și părțile sociale pe care statul sau o autoritate a administrației publice locale le deține la societățile comerciale la care este acționar sau asociat.
După strămutarea cauzei la Tribunalul Mureș ( dosar nr.10137/2002) instanța, în ședința din 9 decembrie 2003, fila 107, constată:
- " în cauză deși instanța în baza art.4 Cod procedură penală și art.287 Cod procedură penală și-a manifestat rolul activ întrebând prin adresă - ȘI SA dacă se constituie parte civilă (și implicit parte vătămată), această societate nu și-a manifestat dorința de a participa în calitate de parte (vătămată și/ sau civilă) în cadrul prezentului proces penal. Ca atare, instanța la acest termen constată că - ȘI SA are calitate de persoană vătămată și în consecință nu are calitate de parte vătămată și/civilă. Totodată constată că prin încheierile anterioare în mod greșit această societate a fost citată ca și parte civilă din motivele mai sus invocate".
Prin aceeași încheiere instanța a constatat că și Baf ost citată în mod greșit în calitate de parte în prezent în proces.
În consecință instanța a dispus să se omită pe viitor citarea B și a - ȘI SA, în prezentul proces penal.
Aceeași instanță în ședința publică din 3 februarie 2004 (fila 151) în conformitate cu disp. art.322 Cod procedură penală a dat citire actului de sesizare a instanței.
Se constată astfel că - - ȘI SA anterior acestei date, prin s-a constituit parte civilă în cauză.
Cu toate acestea, după data de 9 decembrie 2003 nici Tribunalul Mureș și nici Tribunalul Alba unde a fost strămutată din nou judecarea procesului penal nu au citat în cauză - ȘI SA în calitate de parte civilă, încălcând astfel prevederile art.291 Cod procedură penală potrivit căreia judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.
Față de aceste considerente, în baza art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală apelurile declarate vor fi admise iar în urma desființării sentinței penale atacate se va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond - Tribunalul Alba.
Cu ocazia rejudecării cauzei vor fi examinate și celelalte motive de apel formulate de apelanți.
Cu ocazia rejudecării cauzei ultimul act procedural rămas valabil este cel din 9 decembrie 2003.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelurile declarate de partea civilă - și SA, inculpații, și și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate și împotriva sentinței penale nr. 325/29 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Alba -secția penală în dosar nr- și în consecință:
Desființează sentința penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond - Tribunalul Alba.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpații și partea civilă - și SA și de la comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. PT
Dact. LS/09.06.2008
Jud. fond:
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter