Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 650/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 650/R Dosar nr-
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PEȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Manuela Barbu Nicoleta Hădărean Alexandru Vasiliu
udecător: - -
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror -
în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 61/A din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat asistat de apărător din oficiu și intimatul inculpat asistat de apărător ales, lipsă fiind intimata parte civilă SC &
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În temeiul art. 70 alin 1 Cod procedură penală instanța procedează la identificarea inculpatului, iar în temeiul art. 70alin 2 Cod procedură penală aduce la cunoștință acestuia faptul că poate sau nu să dea declarație în fața instanței de recurs și că cele declarate pot fi folosite împotriva sa.
Recurentul inculpat arată că își menține declarațiile date până în prezent și că nu mai are nimic de precizat.
Întrebat fiind, apărătorul recurentului inculpat, avocat, precizează temeiul de casare ca fiind art. 3859pct.14 Cod procedură penală.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de delapidare în formă continuată.
Arată că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală apreciind ca faptele, deși existând în materialitatea lor, nu sunt săvârșite cu intenție, doar forma de vinovăție a culpei. Împotriva acestei hotărârii Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașova formulat apel, respins prin decizia recurată.
În primul rând, ca prim temei de casare art. 3859, alin.1 pct.9 Cod procedură penală dezvoltat în referatul depus la dosarul cauzei. După cum rezultă din considerentele hotărârii atacate de parchet, se face o referire extrem de vagă la argumentarea soluției din apel, nu se face o referire la probe, sens în care apreciază că este incident cazul de casare anterior invocat, respectiv nemotivarea hotărâri.
În subsidiar, în condițiile în care nu se va admite acest motiv de recurs, urmează a se avea în vedere că din considerentele hotărârilor atacate, se reține existența unei culpe, condiție în care apreciază că instanțele de judecată trebuiau să dispună aplicarea art. 334 Cod procedură penală și să dispună schimbarea încadrării juridice în dispozițiile art. 2491raportat la art. 258 Cod penal, care s-ar constitui un temei de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 Cod procedură penală.
În esență, în opinia parchetului, faptele deduse judecăți întrunesc elementele constitutive ale infracțiuni de delapidare, existând toate cerințele pentru reținerea laturi subiective ca fiind intenție indirectă.
Apreciază că inculpatul și dat seama de caracterul ilicit al faptei datorită faptului că avea anumite atribuții de serviciu, avea obligația să predea marfa clienților, în schimb i le preda coinculpatului care semna în fals pe factură, la rubrica beneficiar, ulterior dispunând pe nedrept de aceste bunuri.
Și de asemenea acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos și la acceptat având în vedere condițiile în care coinculpatul completa acel formular roșu al facturii cu date de identificare false și în prezența inculpatului, aspect care rezultă chiar din declarația de la filele 71-72 din dosarul de urmărire penală.
Această declarație se detaliază și în referat, care, în opinia sa, duce la o concluzii, evident aceea a existenței laturii subiective a infracțiuni de delapidare, sub forma intenției indirecte.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
Avocat, apărătorul al recurentului inculpat solicită admiterea recursului declarat de acest inculpat care vizează reducerea pedepsei.
Așa cum sa întâmplat și în faza de urmărire penală, cât și în fața instanțelor de judecată, acest inculpat a recunoscut săvârșirea faptelor și consideră că pedeapsa rezultantă la care s-au oprit instanțele de judecată este excesivă față de poziția procesuală a inculpatului, motiv pentru care solicită admiterea recursului, și reapreciind întreaga sa poziție atât subiectivă și cât și circumstanțe reale și personale ale inculpatului să fie condamnat la o pedeapsă orientată spre minimul special.
În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la inculpatul, însă în ceea ce privește motivele de nemotivare a hotărârii, solicită respingerea acestuia, având în vedere că deși hotărârea este redactată sumar și nu mai în amănunțit nu poate fi vorba de o nemotivare.
Avocat Peru, apărătorul al recurentului inculpat depune motive de recurs din partea inculpatului.
În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov solicită respingerea, conform art. 38515pct.1 lit. b, ca fiind nefondat.
În speță, în ceea cel privește pe inculpatul consideră că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt temeinice și legale, acestea apreciind în conținutul sentinței pronunțate împrejurarea că faptele, după cum au fost ele dezvăluite de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Este fără putință de tăgadă că în comportamentul profesional al inculpatului s-au strecurat anumite greșeli însă acestea nu sunt de natură penală după cum și instanța de apel au apreciat în mod corect.
În ceea ce privește nemotivarea hotărârii instanței de apel solicită de asemenea respingerea ca nefondat și să se observe că decizia este pe deplin motivată.
Reprezentantul Ministerului Public cu privire la recursul declarat de inculpatul solicită respingerea recursului apreciind că sa făcut o justă individualizare a pedepsei în speță.
Pedepsele celor 2 infracțiuni au fost orientate spre minimul în condițiile în care faptele au fost săvârșite în formă continuată fiind vorba de 17 acte materiale cu privire la infracțiunea de delapidare, precum și starea de recidivă post condamnatorie.
Având în vedere perseverența infracțională a inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală apreciind că și sporul de 6 luni se justifică răspunzând cerințelor art. 72 și art. 52 Cod penal.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
curtea
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 1720/16.10.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr- a fost schimbată în baza art. 334 Cod procedură penală încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din infracțiunile prevăzută de art. 215/1 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (17 acte materiale) cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (20 acte materiale) cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunile prevăzută de art. 215/1 alin 1 Cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal ( 16 acte materiale) cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 215/1 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (20 acte materiale) cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. Cod procedură penală a fost achitat inculpatul inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215/1 alin 1 Cod penal (relativ la bunurile ridicate cu factura nr. -/4.01.2003 emisă de SC & SRL către SC SRL.
În baza art.2151al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal. (16 acte materiale), cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată în dauna părții civile SC & SRL B, cu sediul în B,-, -9,.C,.24, jud.
În baza art.83 al.1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.202/19.09.2001 a Judecătoriei Tg.S, definitivă la data de 28.05.2002 prin decizia penală nr.74/13.05.2002 a Tribunalului Covasna și în consecință a dispus executarea în întregime a pedepsei, care se adaugă la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de4 ani închisoare.
În baza art.290 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal (20 acte materiale) cu aplic. art.37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art.83 al.1 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.202/19.09.2001 a Judecătoriei Tg.S, definitivă la data de 28.05.2002 prin decizia penală nr.74/13.05.2002 a Tribunalului Covasna și în consecință dispune executarea în întregime a pedepsei, care s-a adaugat la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentință, rezultând o pedeapsă de2 ani închisoare.
În baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art.33 lit.a Cod penal, art.34 al.1 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare și 2 ani închisoare stabilite prin prezenta sentință cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.23/17.05.2006 a Tribunalului Covasna, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adaugat un spor de 6 luni închisoare, astfel că în final inculpatul executat pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale a închisorii exercitarea următoarelor drepturi prevăzute de art.64 alin.1 Cod penal:
a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
În baza art.36 al.3 Cod penals- scăzut din pedeapsa aplicată perioada executată începând din 14.06.2006 la zi.
În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art.2151al.1 Cod penal. cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal. (51 acte materiale).
În baza art.346 al.1 Cod procedură penală raportat la art.998, 999 cod civil s- admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă SC & SRL Bas umei de 3.151,79 lei RON cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală s-a respins restul pretențiilor civile solicitate de SC & SRL din partea inculpatului.
S-a constatat parțial recuperat prejudiciul cauzat părții civile de inculpatul. În baza art.346 al.2 Cod procedură penală raportat la art.998, 999 Cod civil s- admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.014,12 lei RON către SC & SRL B, cu titlu de despăgubiri civile. S-a respins restul pretențiilor civile solicitate din partea acestui inculpat.
În temeiul art.348 Cod procedură penală s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpatul, respectiv exemplarul al doilea al chitanțelor seria nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, aflate la 135-137, 147-148, 156-157, 163, 170-171, 180-181, 187 și 193 în dosarul de, precum și facturile seria nr.-/13.03.2003, nr.-/08.03.2003, nr.-/08.03.2003, nr.-/12.02.2003, nr.-/06.03.2003 și nr.-/12.02.2003, aflate la 217, 232, 233, 241, 343 și 283 din dosarul de
În baza art.189 Cod procedură penală, s-a dispus ca suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu să se includă în cheltuielile judiciare avansate de stat și să se suporte din fondurile alocate Tribunalului Brașov.
În baza art.191 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.192 alin 1 pct.1 lit.c Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 570 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență următoarele:
În baza contractului individual de muncă nr.42639/20.11.2001 încheiat cu SC & SRL B (fostă SC Vest Distribution SRL), inculpatul a fost angajat în calitate de reprezentant vânzări, având ca atribuții de serviciu, printre altele, preluarea comenzilor de la clienți, livrarea de mărfuri și încasarea contravalorii facturilor.
Inculpatul și-a desfășurat activitatea în cadrul aceleiași societăți comerciale, fiind angajat ca șofer începând cu data de 15.09.2002, în baza contractului individual de muncă nr.47474/03.10.2002. Acesta a avut ca principală sarcină de serviciu transportul și predarea mărfurilor către clienți, de la care era obligat să obțină pe exemplarul roșu al facturii ștampila, semnătura și datele persoanei care a recepționat marfa.
În perioada 12.02.2003-18.04.2003 inculpatul a încasat de la mai multe societăți comerciale diverse sume de bani ce reprezentau contravaloarea unor mărfuri anterior livrate de către SC & SRL, eliberând un număr de 14 chitanțe fiscale. Inculpatul a falsificat însă exemplarul al doilea al chitanțelor, pe care îl preda la societate, prin înscrierea unor sume mai mici decât cele efectiv primite, rezultând astfel o diferență de 2.973,70 lei RON (29.737.016 lei ROL), pe care și-a însușit-o în interes personal.
În perioada 12.02.2003 - 18.04.2003, în baza unei rezoluții infracționale unice inculpatul a falsificat un număr de 14 chitanțe și 6 facturi fiscale emise de & SRL, prin înscrierea exemplarului al doilea al chitanțelor a unor sume de bani mai mici decât cele efectiv încasate și prin semnarea în fals a facturilor cu privire la recepționarea mărfurilor, urmărind astfel să-și însușească sume de bani și bunuri din gestiunea societății.
De asemenea s-a reținut în sarcina inculpatului că în aceeași perioadă în calitate de agent vânzări în cadrul & SRL în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit în mod repetat din gestiunea societății sume de bani și bunuri în valoare totală de 3.151,79 lei.
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru fapta de a-și fi însușit bunurile ridicate din depozitul societății & SRL cu factura nr.-/04.01.2003, în valoare de 1.227.627 lei ROL emisă către SC SRL (320). Probatoriul administrat în cauză nu relevă însă o asemenea stare de fapt, neexistând nici o dovadă că bunurile nu ar fi fost recepționate de SC SRL. Organele de urmărire penală nu au stabilit în nici un fel acest lucru, singurele verificări efectuate materializându-se în trei procese-verbale, în care s-a consemnat că SC SRL nu mai funcționa, fără să se precizeze însă de la ce dată (316-318). Demersurile întreprinse de instanță de aoa udia pe reprezentanta legală a SC SRL au rămas de asemenea fără rezultat, aceasta comunicând că se află în Israel și nu se poate prezenta (407). Mai mult decât atât, factura în cauză are aplicată o ștampilă ce pare a fi a SC SRL, ceea ce creează prezumția că bunurile au fost recepționate de această societate.
În ceea ce-l privește pe inculpatul prima instanță a reținut că în conformitate cu atribuțiile sale de serviciu acesta livra către clienții & SRL mărfurile solicitate în baza comenzilor făcute prin intermediul inculpatului ; în intervalul 12.02.2003 -18.04.2003 a ridicat de la depozitul societății bunuri facturate pe 51 de facturi indicate în mod expres în actul de sesizare al instanței însă aceste bunuri nu au mai ajuns la societățile pentru care au fost eliberate, fără a se putea concluziona însă că aceste inculpat le-a traficat în interesul său ori al altei persoane, aspect pe care acesta la negat în mod constant. Astfel, inculpatul a susținut că întrucât el nu cunoștea adresele unde trebuia să livreze mărfurile, i-a cerut sprijinul directorului de vânzări, care l-a îndrumat să apeleze la agentul de vânzări, respectiv la inculpatul. -l, acesta din urmă s-a oferit de mai multe ori să ducă el marfa unora dintre clienți motivând fie că avea de încasat bani și oricum se deplasa la respectivele societăți, fie că erau închise și nu se deschideau decât la o oră mai târzie.
Inculpatul a arătat că în aceste împrejurări a fost de acord să-i predea inculpatului bunurile și cele 51 facturi aferente, iar ulterior nu a mai verificat ce s-a întâmplat cu ele crezând că au fost distribuite de colegul său.
Pentru a crea aparența că bunurile au fost recepționate de beneficiarii înscriși pe facturi, inculpatul a semnat în fals de primire a mărfii la rubrica,Semnătura și ștampila cumpărătorului" pe exemplarul roșu al facturilor seria nr.-/13.03.2003, nr.-/08.03.2003, nr.-/08.03.2003, nr.-/12.02.2003, nr.-/06.03.2003 și nr.-/12.02.2003, documente pe care inculpatul le-a predat la SC & SRL.
Deși inculpatul a susținut că de fiecare dată când îi dădea marfă inculpatului pentru aol ivra în locul său, acesta semna de primire pe facturi ca și cumpărător, cercetările efectuate nu au stabilit cu certitudine o asemenea stare de fapt și în cazul celorlalte facturi din cele 51 aflate în litigiu.
Infracțiunea de delapidare se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, ceea ce presupune că autorul voiește, urmărește sau doar acceptă însușirea, folosirea ori traficarea bunurilor pe care le gestionează. Dată fiind modalitatea în care inculpatul l-a convins pe inculpatul să-i remită bunurile din facturi, încredințându-l că le va duce personal clienților societății, aspect confirmat de martorii și, care îl însoțeau pe inculpatul în calitate de manipulanți marfă, precum și în lipsa unor probe temeinice pe baza cărora să se poată aprecia că inculpatul ar fi avut vreo înțelegere frauduloasă cu inculpatul, instanța consideră că în cauză există un puternic dubiu cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de delapidare pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
În sprijinul acestei concluzii vin și depozițiile inculpatului care a negat existența vreunui acord cu inculpatul de a prejudicia partea vătămată prin însușirea de mărfuri sau sume de bani.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpatul.
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a arătat că potrivit art.41 alin.1 Cod Penal în cazul infracțiunii continuate nu există pluralitate de infracțiuni, iar potrivit alin.2 infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni, care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
În speță, condițiile privind unitatea de subiect activ și unitatea de conținut sunt îndeplinite, în condițiile în care instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de același inculpat în două infracțiuni de delapidare, una în formă continuată și una în forma simplă.
Prin urmare, singura condiție care, neîndeplinită, ar duce la schimbarea de încadrare reținută de instanță este unitatea de rezoluție, probele administrate nerelevând în vreun fel că cea inițială a fost înlocuită cu o alta, în baza căreia inculpatul să săvârșit o acțiune care să realizeze conținutul unei infracțiuni simple de delapidare.
Dimpotrivă, întregul material probatoriu administrat în cauză indică, fără dubii, o singură rezoluție infracțională în baza căreia inculpatul a săvârșit acțiuni care, fiecare în parte, realizează conținutul aceleiași infracțiuni de delapidare.
Ca atare, dacă s-a apreciat că unul din actele materiale reținute prin rechizitoriu nu se probează, soluția nu era de schimbare a încadrării juridice urmată de achitare, ci condamnarea pentru un număr mai mic de acte materiale și înlăturarea celui nedovedit.
De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpatul a preluat din depozitul societății bunuri pentru a le preda sub semnătură beneficiarilor înscriși în facturi, însă acestea au ajuns la inculpatul care a și semnat în fals pe exemplarul roșu, exemplar predat apoi furnizorului pentru a dovedi livrarea mărfii, livrare care nu a avut loc în realitate.
Cum inculpatul nu a verificat niciodată dacă vreunul dintre bunuri a fost predat cumpărătorului real și nici nu a înfățișat societății situația reală a livrărilor, se concluzionează că între inculpați a existat o înțelegere și prin urmare a acționat cu intenție.
Inculpatul a solicitat în apelul formulat înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.
Prin decizia penală nr. 61/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs -au respins apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1720/16.10.2007, pronunțată de Judecătoria Brașov, sentința fiind menținută ca legală și temeinică.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în esență următoarele:
Conform art.345 Cod de Procedură Penală, rezolvând acțiunea penală instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, o altă soluție nefiind posibilă.
În speță, având în vedere cele trei procese verbale, care arată că SC SRL nu mai funcționa, fără a preciza data, precum și față de existența facturii nr.-/04.01.2003 pe care este aplicată ștampila acestei societăți, în mod legal și temeinic, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.215/1 alin.1 Cod Penal ( cu referire la această factură ).
Acțiunea penală poate fi rezolvată în modalitățile sus arătate, Codul d e Procedură Penală nereglementând situația prezentată de Parchet, în sensul înlăturării actului material respectiv.
Procedând în acest mod nu ar fi rezolvată acțiunea penală pornită împotriva inculpatului, constatarea împrejurării că acesta nu a comis actul material referitor la factura -/2003, trebuia materializată prin achitarea acestuia, astfel cum legal a procedat instanța de fond.
Considerentele privind infracțiunea continuată sunt adevărate, însă din moment ce inculpatul a comis o infracțiune continuată, mai puțin fapta cu referire la factura arătată, corect judecătoria l-a condamnat în condițiile art.41 alin.2 Cod Penal pentru faptele pe care le-a comis, iar cu privire la învinuirea adusă pentru acel act, pe care nu l-a comis, s-a dispus achitarea în condițiile menționate.
Întrucât instanța de fond a rezolvat în condițiile legii acțiunea penală, conform art.345 Cod de Procedură Penală, soluția pronunțată este legală și temeinică, astfel că motivul de apel invocat de către Parchet este nefondat.
Analizând și celălalt motiv de apel invocat, respectiv achitarea inculpatului, tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică.
Din declarațiile inculpatului, având în vedere și procesele verbale întocmite în faza de urmărire penală cu referire la existența SC SRL, nu a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, existând un puternic dubiu care îi profită, nici o altă probă nu dovedește existența vreunei înțelegeri între cei doi, în sensul că bunurile să îi fie predate lui, știind că nu le livrează beneficiarilor.
Inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare.
Având în vedere modalitatea de comitere a infracțiunilor, perseverența infracțională, cuantumul prejudiciului cauzat părții civile și nu în ultimul rând antecedența penală a acestuia, în mod legal și temeinic, instanța de fond a procedat la o individualizare justă a pedepsei, scopul acesteia neputând fi atins într-un alt mod.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul
În motivarea recursului formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașova arătat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală întrucât instanțele inferioare au comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului.
Astfel instanța de fond a reținut că inculpatul, în calitate de angajat cu contract individual de muncă la partea vătămată Vest Distribuțion SRL B(în prezent C & SRL B) în calitate de șofer distribuitor și-a încălcat obligațiile de serviciu conform cărora avea obligația să predea mărfurile clienților înscriși pe facturile emise de societate, sub semnătură de primire și a predat marfa inculpatului, acceptând ca acesta să semneze pe facturi în locul cumpărătorului, fără să-l mai intereseze dacă ulterior marfa a ajuns sau nu în posesia clienților.
Pe această situație de fapt instanța a reținut că inculpatul a comis fapta din culpă și nu în forma de vinovăție cerută de lege pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de delapidare, respectiv intenția directă sau indirectă, ori în speță inculpatul și-a dat seama de caracterul ilicit al faptei, recunoscând că deși conform atribuțiilor sale de serviciu avea obligația să predea mărfurile clienților, i le preda inculpatului, care semna în fals pe facturi la rubrica beneficiar dispunând pe nedrept de acestea; de asemenea inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos și l-a acceptat, acesta acceptând ca inculpatul să semneze la rubrica beneficiar pe factura roșie pe care a predat-o societății situație în care acesta a acționat cu intenție directă, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare și sub aspectul laturii subiective.
În subsidiar, dacă s-ar admite că inculpatul a comis fapta din culpă, astfel cum a reținut instanța de fond, se impunea schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare prev. de art. 215/1 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal în infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin 1 Cod penal rap. la art. 258 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal.
Pe altă parte instanța de apel deși a respins apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva sentinței de achitare a inculpatului nu a motivat soluția pronunțată decât printr-o singură frază, făcând o referire globală la probele administrate, fără analiza acestora în raport de latura subiectivă a infracțiunii ceea ce constituie o nemotivare a hotărârii care atrage incidența cazului de casare prev. de art. 385/9 alin 1 pct. 9 Cod procedură penală.
Inculpatul a criticat decizia penală recurată pentru netemeinicie, solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării reindividualizarea pedepsei care i-a fost aplicată în sensul reducerii cuantumului acestuia.
În motivare a arătat că a avut o poziție procesuală sinceră în cursul procesului penal recunoscând și regretând comiterea faptelor.
Analizând decizia penală atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța de recurs constată următoarele:
Dispozițiile art. 385/9 pct 18 au fost interpretate în literatura de specialitate și jurisprudența actuală în sensul că este incident acest caz de casare ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Așadar prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate de instanța de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
Pentru a constitui caz de casare în sensul art.385/9 pct. 18 Cod procedură penală, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită "gravă": a) să fie evidentă, adică vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și b) să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. O eroare poate fi esențială - prin aceea că s-a răsfrânt în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanță; ea se poate referi nu numai la faptele care formează învinuirea, ci și la împrejurările care influențează soluția cauzei.
Prin prisma celor exprimate, instanța de recurs constată că prima instanță și cea de apel au stabilit o corectă stare de fapt în acord cu materialul probator administrat în cauză situație în care în speță nu este incident cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală; astfel activitatea desfășurată de inculpatul a fost corect stabilită de către prima instanță prin coroborarea declarațiilor inculpatului cu restul materialului probator administrat în cauză; inculpatul a recunoscut că deși avea ca atribuție de serviciu livrarea mărfurilor către clienți, a fost de acord să-i predea inculpatului bunurile și cele 51 de facturi aferente iar ulterior nu a mai verificat ce s-a întâmplat cu ele crezând că au fost recepționate de beneficiari.
De asemenea, prima instanță a analizat materialul probator de la dosar și în acord cu acesta a stabilit că inculpatul nu a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege pentru a fi întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare prev. de art. 215/1 Cod penal, respectiv intenția, împrejurare reținută și de către instanța de apel; astfel inculpatul a arătat că întrucât nu cunoștea adresele la care trebuiau livrate mărfurile i-a cerut sprijinul directorului de vânzări care l-a îndrumat să apeleze la inculpatul; nici o probă de la dosar nu dovedește existența unei înțelegeri între cei doi inculpați în sensul că inculpatul i-ar fi predat mărfurile inculpatului știind că acesta din urmă și le va însuși obținând în acest fel foloase materiale injuste; împrejurarea că inculpatul a semnat facturile în locul beneficiarului nu conduce în mod direct la concluzia că inculpatul trebuia să știe în acest context că marfa nu va ajunge la beneficiari; semnarea facturilor era necesară pentru a se descărca de gestiune inculpatul și pentru a face dovada că s-a predat marfa; motivele pentru care inculpatul a procedat în acest fel le indică chiar acest inculpat și nu sunt contrazise de probele de la dosar: avea încredere în inculpatul care era coleg de serviciu cu el iar conjunctura în care au avut loc predările nu i-a dat de bănuit că intențiile inculpatului erau injuste; inculpatul se oferea, de câte ori era contactat de inculpatul pentru a primi lămuri în legătură cu locul de livrare, să ducă el marfa motivând fie că avea de încasat bani de la acel beneficiar și oricum se deplasa la respectivele societăți, fie că erau închise la ora aceea și nu se deschideau decât la o oră mai târzie; această stare de fapt este confirmată și de coinculpatul care a mai arătat că nu a existat o înțelegere între el și în sensul traficării mărfurilor preluate de la C & SRL B pentru el, că nu i-a adus la cunoștința inculpatului că nu mai preda mărfurile beneficiarilor iar inculpatul nici nu a beneficiat de vre-o suma de bani rezultată din activitatea infracțională desfășurată de el.
În considerarea celor exprimate instanța de recurs nu poate reține că hotărârea de achitare este întemeiată pe existența unei grave erori de fapt, recursul parchetului fiind nefondat.
Pe altă parte, în mod judicios prima instanță și cea de apel nu au luat în considerare necesitatea schimbării încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea prev. de art. 215/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 249 Cod penal întrucât în speță nu este întrunit conținutul constitutiv al acestei infracțiuni datorită faptului că activitatea inculpatului - care constituie într-adevăr o încălcare din culpă a atribuțiilor sale de serviciu - nu a avut drept consecință o vătămare importantă a intereselor societății al cărei angajat era, cerință esențială prevăzută de textul de lege menționat; prejudiciul constatat în patrimoniul C & SRL B (2.973,70 lei) pe lângă faptul că nu reprezintă o vătămare "importantă" a intereselor patrimoniale ale părții civile raportat la cifra de afaceri a societății, a fost cauzat de inculpatul, ea fiind urmarea directă a infracțiunii de delapidare și nu rezultatul direct al activității desfășurate de inculpatul.
Nici critica adusă deciziei penale atacate în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția nu poate fi primită întrucât achitarea inculpatului a fost dispusă de către prima instanță, Judecătoria Brașov, care a motivat pe larg și a expus în detaliu argumentele care au stat la baza pronunțării acestei soluții, ori atâta vreme cât instanța de apel nu a administrat alte probe care să contureze o altă stare de fapt ci dimpotrivă a apreciat că materialul probator de la dosar justifică hotărârea de achitare a inculpatului pe care confirmat-o, însușindu-și argumentele primei instanțe, pe care le-a completat succint, chiar dacă nu a reiterat în motivare toate aceste argumente și nu le-a dezvoltat, nu se poate vorbi despre nemotivarea hotărârii de achitare.
În ceea ce privește recursul promovat împotriva aceleiași decizii de inculpatul, instanța constată că acesta este nefondat întrucât prima instanță și cea de apel au avut în vedere cu ocazia individualizării judiciare a pedepselor care i-au fost aplicate pentru infracțiunile comise, toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal iar pedeapsa rezultantă aplicată este în măsură să conducă la reeducarea sa; atitudinea sinceră a inculpatului a fost avută în vedere de către instanțele inferioare în procesul de individualizare judiciară și tocmai aceasta a condus la orientarea pedepselor spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile comise deși fiecare dintre acestea este comisă în formă continuată. Pe altă parte cuantumul pedepsei rezultante aplicate, este expresia aplicării în speță a dispozițiilor art. 83 alin 1 Cod penal ca urmare a neconformării, a neadaptării de către inculpat a propriei conduite la exigențele impuse de normele de drept penal asupra cărora i s-a atras atenția prin sentința penală nr. 202/2001 a Judecătoriei Brașov prin care i s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare; de asemenea, aplicarea unui spor de 6 luni închisoare este perfect justificat prin prisma perseverenței pe calea infracționale de care a dat dovadă inculpatul.
În considerarea celor expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se vor respinge recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 61/A/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o va menține ca legală și temeinică.
În baza art. 189, 192 alin 2 Cod procedură penal va fi obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care
pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul fiul lui și, născut la data de 21.12.1968, împotriva deciziei penale nr. 61/A/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului B suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, sumă ce se include în cuantumul cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 5.09.2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
grefier
- -
red. / 30.09.2008
dact./ 1.10.2008/ 2 ex
jud. fond-
jud. apel-,
Președinte:Manuela Barbu Nicoleta Hădărean Alexandru VasiliuJudecători:Manuela Barbu Nicoleta Hădărean Alexandru Vasiliu
