Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 98
Ședința publică de la 06 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Crîșmaru Gabriel
JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ene Ecaterina Anti Silviu
- -
-A- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre pronunțare recursul penal declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.521/A/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2009, susținerile fiind consemnate în încheierea din acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1150/8.04.2005 pronunțată de Judecătoria Bacăus -a dispus condamnarea inculpatei la pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de delapidare prev. de art.2151penal cu art.41 al.2 și de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 cu art.41 al.2 pen. și în baza art.81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.14, 346 pr.pen cu art.998 penal a fost obligată inculpata la plata de despăgubiri de 514.661.424 lei către Asociația de proprietari nr.115 și de 294.501.410 lei către Asociația de proprietari nt.37 și în baza art.193 pr.pen. să plătească primei părți civile suma de 12.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei soluții au declarat apel părțile civile.
Prin decizia penală nr.883/A/11.08.2005 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a respins ca tardiv apelul declarat de Asociația de proprietari nt.37 și s-a admis apelul declarat de Asociația de proprietari nr.115, s-a desființat sentința penală nr.1150/8.04.2005 pronunțată de Judecătoria Bacău și s-a trimis cauza spre rejudecare.
II. Ca urmarea rejudecării, prin sentința penală nr.2388/2.10.2006 pronunțată de Judecătoria Bacăus -au admis în parte pretențiile părții civile ale Asociației de proprietari nr.115 și a fost obligată inculpata să plătească acesteia suma de 90.595, 86 lei.
Împotriva acestei soluții a declarat apel partea civilă.
Prin decizia penală nr.202/A/5.04.2007 s-a admis apelul declarat numai cu privire la obligarea inculpatei la plata de cheltuieli judiciare la fond, în sumă de 3840 lei. Împotriva acestei decizii partea civilă a declarat recurs.
Prin decizia penală nr.810/8.11.2007 pronunțată de Curtea de apel Bacăus -a admis recursul declarat de Asociația de proprietari nr.115 și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță în vederea efectuării unui supliment de expertiză pentru ca în raport de constituirea de parte civilă, a se stabili obligațiile inculpatei.
III. Ca urmare a rejudecării, prin sentința penală nr.1039/21.05.2008 pronunțată de Judecătoria Bacăus -a dispus în temeiul art.14 C.P.P. art.346 si C.P.P. art.998 civ. obligarea inculpatei sa plateasca partii civile ASOCIATIA DE PROPRIETARI " " sumele de:
- 51.719,8 lei reprezentand suma efectiv insusita asa cum a fost actualizata prin aplicarea coeficientilor de inflatie;
- 39.322,5 lei reprezentand penalitati calculate la suma de la lit.A asa cum a fost actualizata prin aplicarea coeficientilor de inflatie;
- 78.684,3 lei reprezentand penalitati calculate de furnizorul de servicii asa cum a fost actualizata prin aplicarea coeficientilor de inflatie;
- 83.656 lei reprezentand soldul debitor al fiselor locatarilor la data de 31.12.2002 asa cum a fost actualizata prin aplicarea coeficientilor de inflatie;
In temeiul art.192 al.3 C.P.P. cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
In temeiul at.193 a C.P.P. fost obligată inculpata sa plateasca partii civile suma de 7900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpata care a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece prima instanță nu a motivat corespunzător soluția și pe fond a contestat sumele la care a fost obligată.
Prin decizia penală nr.521/A/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în baza art. 379 pct.1 lit. b pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta, împotriva sentinței penale nr. 1039/21.05.2008, pronunțată de Judecătoria Bacău și în baza art. 193 cod pr. penală a fost obligată apelanta să plătească intimatei Asociația de Proprietari suma de 700 lei cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu apărător ales, iar în baza art. 192 al.2 pr.pen. a fost obligată la plata sumei de 40 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut faptul că nculpata, din anul 1993 până la 28.03.2003, a îndeplinit funcția de administrator al Asociației de Locatari nr. 115. De asemenea, din anul 1996 până la 18.93.2003, inculpata a fost angajată în calitate de administrator al Asociației de Locatari nr.37
In calitate de administrator al celor două asociații de locatari, inculpata avea ca principale atribuții de serviciu, efectuarea încasărilor de la locatari, întocmirea fișelor de întreținere, efectuarea plăților către furnizorii de servicii și întocmirea documentelor de evidență contabilă primară - chitanțe, borderouri zilnice, registre de casă.
In cursul anului 2002, în calitate de administrator al Asociațiilor de locatari nr.37 și 115 din municipiul B, inculpata și-a însușit în mod repetat, sume de bani provenite din încasări, cauzând un prejudiciu total în sumă de 809.162.834 lei, din care de la Asociația de proprietari nr. 115, și-a însușit în mod repetat, în baza acelorași rezoluții infracționale, suma de 514.661.424 lei. Valoarea prejudiciului a fost stabilită prin efectuarea în cauză a unor expertize contabile, pe baza documentelor contabile, ridicate de la sediul celor două societăți.
sumelor de bani de către inculpată, s-a realizat prin mai multe modalități.
Unul din modurile de operare a constat în însușirea în mod repetat, a sumei de 380.453.530 lei, prin folosirea chitanțelor de efectuare a plăților, emise de către furnizorul de servicii RAGC în cursul anului 2001, modificând ultima cifră de la anul emiterii și înregistrând aceste chitanțe în contabilitate, încercând să le deconteze astfel, de două ori, falsificând în acest mod un număr de 30 de chitanțe emise de RAGC în cursul anului 2001.
Aceeași modalitate, a folosit-o inculpata falsificând două chitanțe emise de "DISTRIGAZ", însușindu-și astfel suma de 32.000.000 lei, și 4 chitanțe emise în cursul anului 2001 de către "" B, obținând suma de 22.500.000 lei.
O a doua modalitate, utilizată de inculpata, pentru justificarea sumelor însușite, a constat în neevidențierea în registrul de casă unui număr de 50 de chitanțe de încasare a sumelor de bani de la locatari. In acest mod, inculpata a acoperit însușirea sumei de 51.000.000 lei, falsificând data emiterii (ziua și luna), pentru a justifica neevidențierea în registrul de casă.
Cea de a treia modalitate de operare folosită de inculpată, a fost aceea de a evidenția, prin folosirea registrului de casă, a unor sume mai mici decât cele încasate, pe baza unui număr de 20 chitanțe, acoperind în acest mod însușirea sumei de 28.607.894 lei.
In cauză, s-a efectuat un supliment de expertiză contabilă la urmărire-penală și un raport de expertiză în faza cercetării judecătorești, în scopul stabilirii sumelor de bani însușite.
Instanta de apel a apreciat ca așa cum rezultă din adresa din data de 18.10.2004 (fl.21), apelanta-parte vătămată Asociația de Proprietari " l" B, s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 1.359.104.030 lei, reprezentând sumă însușită de intimata-inculpată, la care să se adauge penalitățile calculate ca urmare a neplății de asociație a contravalorii serviciilor către furnizori determinat de însușire pe nedrept a sumelor încasate de la locatari, sume care să fie reactualizate, în raport de rata inflației, de la data la care au fost însușite de intimata-inculpată și până la achitarea integrală a prejudiciului.
Este de netăgăduit că prin însușirea sumelor încasate de intimata-inculpată de la locatari, asociația nu și-a achitat sumelor datorate furnizorilor de servicii, aceștia calculând, în baza contractelor încheiate, penalități și între fapta săvârșită de intimata-inculpată și prejudiciul cauzat, în care se includ și penalități există o legătură directă de cauzalitate.
Despăgubirile civile trebuie evaluate în funcție de criteriul pagubei, efectiv suferite prin infracțiune.
Sub aspectul certitudinii prejudiciului, atât al sumelor efectiv însușite, al penalităților datorate de asociație furnizorilor de servicii, ca urmare a infracțiunii săvârșite de intimata-inculpată și al reactualizării prejudiciului în raport de rata inflației, s-a efectuat în cauza un supliment de expertiză, n scopul stabilirii certitudinii prejudiciului, atât al sumelor efectiv însușite, al penalitatilor datorate de partea civilă furnizorilor de servicii ca urmare a infractiunii savarsite de inculpata si al reactualizarii prejudiciului in raport de rata inflatiei, instanta a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiza.
Potrivit concluziilor expertului pentru suma de 514.661.424 ROL, suma efectiv insusita de inculpata, suma rezultata ca urmare a aplicarii coeficientilor de inflatie este de 2.537.094 ROL.
Totalul sumei in urma aplicarii coeficientilor de inflatie este de 517.198.538 ROL.
Pentru suma de 391.297.185 ROL care reprezinta penalitati calculate la suma de 517.198.538 ROL suma rezultata ca urmare a aplicarii coieficientilor de inflatie este de 1.928.743 ROL.
Totalul sumei in urma aplicarii coeficientului este de 393.225.928 ROL.
Pentru suma de 782.983.500 ROL care reprezintă penalități calculate de furnizorul de servicii, suma rezultata ca urmare a aplicarii coeficientilor de inflație este de 3.859.825 ROL.
Totalul sumei in urma aplicarii coeficientului este de 786.843.325 ROL.
Pentru suma de 836.560.369 ROL suma cu care partea civila sustine ca a fost pagubita de inculpata, suma rezultata in urma aplicarii coieficientilor de infratie este de 4.123.941 ROL.
Totalul sumei in urma aplicarii coeficienților de inflație este de 840.684.310 ROL.
Având in vedere fapta ilicita si culpa inculpatului așa cum au fost stabilite prin 1150/2005 pronuntata de catre Judecatoria Bacau, definitiva cu privire la latura penala prin decizia penala nr.883/A/2005 pronuntata de Tribunalul Bacau, elementele pentru care potrivit art.22 exista C.P.P. autoritate de lucru judecat si întrucât intre fapta ilicita si prejudiciul astfel cum a fost determinat prin expertiza contabila exista un raport de cauzalitate, instanta in temeiul art.14 si C.P.P. art.346 apreciind C.P.P. indeplinite in mod cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale subiective pentru fapta proprie prev.de art.998 civ. a admis pretențiile partii civile Asociatia de Proprietari " ".
Chestiunea prejudiciului ce face obiectul apelului de față se referă la suma de 836.560.369 lei pretinsă de asociația de proprietari ca fiind însușită de inculpată.
Referitor la această sumă, în cursul urmăririi penale s-a efectuat un supliment de expertiză pentru perioada anterioară anului 2002 însă acesta nu a putut constata dacă s-a produs vreun prejudiciu datorită lipsei documentelor financiar contabile pentru perioada 2000- 2001. Ulterior, documentele au fost reconstituite pe baza chitanțelor aduse de locatari a evidențelor furnizorilor, iar expertiza efectuată în ds. 8867/2004 a confirmat existența acestui prejudiciu, rezultată din stabilirea soldului fișelor locatarilor la 31.12.2002.
Această sumă nu se referă la anul 2001 ci reprezintă diferența dintre datoria locatarilor către asociație și datoria asociației față de furnizori, la sfârșitul anului 2003, data la care inculpata și-a încetat activitatea de administrator al asociației.
S-a constatat că, deși actele materiale de falsificare și delapidare efectuate de inculpată se referă la întreaga perioadă a anului 2002 falsificarea s-a făcut asupra chitanțelor emise pentru anul 2001 prin modificarea ultimei cifre de la anul emiterii.
De asemenea cea de-a doua modalitate de justificare a sumelor însușite din gestiune a fost acțiunea de neevidențiere în registrul de casă a unor chitanțe.
Astfel suma de bani pretinsă de asociație se referă la aceeași perioadă de timp pentru care s-au efectuat cercetările în cursul urmăririi penale, chestiunea în litigiu fiind cea a cuantumului prejudiciului și nu a faptelor materiale ori a nr. de chitanțe și documente justificative mai ales că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals și delapidare, ambele în formă continuată.
Acțiunea civilă alăturată acțiunii penale și exercitată în cadrul procesului penal se conduce după principiul reparării integrale a prejudiciului suferit.
Împotriva deciziei penale de mai sus, inculpata a declarat recurs.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar cu ocazia judecății, oral prin apărător inculpata a solicitat casarea deciziei pronunțate de Tribunalul Bacău deoarece pe de o parte nu a analizat toate motivele de apel. Iar pe de altă parte atât decizia atacată cât și sentința primei instanțe nu cuprind motivarea în fapt și în drept.
Recursul formulat este nefondat.
Conform prevederilor art.38510pr.pen. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859alin. 3, se iau în considerare din oficiu.
Cum în cauza de față recursul nu a fost motivat, Curtea analizând daca există motivele de casare la care face trimitere textul de lege, constată ca nefiind incidente vreunul din acesta. Din motivele de casare care se iau în considerare din oficiu, Curtea consideră că trebuie analizat numai cel de la pct.10: instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unorcereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Cu ocazia judecării apelului, inculpata a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece prima instanță nu a motivat corespunzător soluția și pe fond a contestat sumele la care a fost obligată.
Este adevărat că instanța de apel în motivarea deciziei pronunțate nu a analizat primul motiv de apel. Conform prevederilor art.379 pct.2 lit.b pr.pen. desființarea sentința primei instanțe și rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, se dispune numai dacă judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, sau sunt incidente nulitățile prevăzute de art.197 al.2 pr.pen. Nemotivarea, nu este prevăzută ca motiv de desființare a hotărârii și aceasta deoarece apelul este o cale de atac devolutivă, etapă de judecată în care se pot administra probe.
Față de această situație, Curtea constată că nepronunțarea de care a făcut vorbire recurenta nu are caracterul unei cereri esențiale de natură să influențeze soluția procesului.
Cu privire la sumele la care recurenta a fost obligată, Curtea constată că instanța de apel a făcut o amplă analiză a situației de drept de și de fapt și în mod corect în raport cu probele administrate, în special cu ocazia rejudecării, a dispus respingerea apelului.
Față de aspectele de mai sus, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta condamnată împotriva deciziei penale nr.521/A/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul de mai sus.
Ia act că recurenta inculpată a avut apărător ales.
În baza art.193 pr.pen. se va obligă recurenta inculpată să achite intimatei Asociația de proprietari " L" suma de 700 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.
În baza art.192 al.2 pr.pen. se va obligă recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta condamnată împotriva deciziei penale nr.521/A/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul de mai sus.
Ia act că recurenta inculpată a avut apărător ales.
În baza art.193 pr.pen. obligă recurenta inculpată să achite intimatei Asociația de proprietari " L" suma de 700 lei cheltuieli judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen obligă recurenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ene Ecaterina Anti Silviu
- - - -
- -
Grefier,
-
Red.sent.
Red. dec. apel /
Red. dec. recurs
2 ex.
11.02.2009
Președinte:Crîșmaru GabrielJudecători:Crîșmaru Gabriel, Ene Ecaterina Anti Silviu