Denunțarea calomnioasă (art. 259 cod penal). Decizia 204/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
745/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 204
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.02.2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 05.03.2009 și a deciziei penale nr. 47/A din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund: recurentul inculpat, intimații părți civile, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează restituirea dosarului de fond de la ÎNALTA CURTE DE CASATIE ȘI JUSTIȚIE.
Constatând că nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului apreciază că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, astfel că pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr.47/A din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Penală, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul -. împotriva sentinței penale nr.59 din 28.03.2007, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară, cu obligarea acestuia la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 94/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, inculpatul -. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 al. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2. pen.
În fapt, s-a reținut că nculpatul a lucrat ca profesor de istorie și științe sociale în cadrul Grupului Școlar Agricol și a Grupului Școlar Industrial până la data de 24.10.1997, dată la care și-a depus demisia, iar Inspectoratul Școlar Județean Cal uat act de demisia inculpatului la data de 27.10.1997 și prin adresa nr. 2550/29.10.1997, semnată și de partea vătămată - consilier juridic în cadrul inspectoratului, i s-a adus la cunoștință inculpatului că beneficiază de un preaviz de 15 zile lucrătoare conform prevederilor art. 135 din Codul Muncii, inculpatul formulând plângere împotriva acestuia.
Totodată, inculpatul a formulat plângere împotriva părții vătămate precum și împotriva profesorilor, și, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni care se pedepsesc la plângere prealabilă, după cum urmează:
1. La data de 23.12.1997, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva părții vătămate - director al Grupului Școlar, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193. pen. plângere ce a format obiectul dosarului nr. 1933/1997 al Judecătoriei Lehliu Gară, în care a precizat că l-a amenințat că nu-l va lăsa să predea istoria în cadrul acelei instituții de învățământ.
Prin sentința penală nr. 62/10.02.1998, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța a achitat-o pe inculpata, întrucât fapta nu există, hotărârea rămânând definitivă prin decizia penală nr. 51/R/15.06.1998 a Tribunalului Călărași.
2. La data de 29.06.1998, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva părții vătămate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, 205 și 213. pen. plângere ce a format obiectul dosarului nr. 907/1998 al Judecătoriei Lehliu Gară, în care a precizat că în ziua de 11.06.1998, l-a amenințat cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și i-a produs o pagubă salarială de 5.000.000 lei.
Prin sentința penală nr. 128/15.06.1998, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța a achitat-o pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193. pen. art. 205. pen. și art. 213. pen. întrucât faptele nu există, sentința rămânând definitivă prin nerecurare.
3. La data de 30.11.1998, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva părților vătămate și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, art. 205 și art. 213. pen. plângere ce a format obiectul dosarului nr. 1534/1998 al Judecătoriei Lehliu Gară, în care arătat că acestea l-au amenințat cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și refuzul de a-i răspunde în scris la o cerere înregistrată la grupul școlar în data de 28.08.1998.
Procedând la judecarea cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța le-a achitat pe inculpatele și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, art. 205 și art. 213. pen. întrucât faptele nu există, sentința rămânând definitivă prin nerecurare.
4. La data de 19.02.1998, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva părților vătămate, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, art. 205, art. 206 și art. 184 al. 1. pen. plângere ce a format obiectul dosarului nr. 473/1998 al Judecătoriei Lehliu Gară, în care a arătat că, în ziua de 27.01.1998, i-a imputat faptul că nu poate să predea istoria întrucât nu are pregătirea necesară, iar în ziua de 02.09.1998, a mințit că a comunicat în scris conducerii școlii rezoluția nr. 2993/12.11.1997, apoi, în ziua de 10.02.1998, toți l-au amenințat cu săvârșirea împotriva sa a infracțiunii de abuz în serviciu.
Prin sentința penală nr. 126/27.09.1999, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța i-a achitat pe inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, art. 205, art. 206 și art. 184 al. 1. pen. întrucât faptele nu există, sentința rămânând definitivă prin nerecurare.
5. În dosarul nr. 402/1999 al Judecătoriei Lehliu Gară, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva numitelor și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, art. 206 și art. 180 al. 2. pen. în care arată că a fost amenințat și insultat cu producerea unui rău cauzator de daune, iar a dispus pe nedrept de orele catedrei pe care a funcționat inculpatul.
Prin sentința penală nr. 158/12.07.1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța le-a achitat pe inculpatele și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, art. 206 și art. 180 al. 2. pen. întrucât faptele nu există, sentința rămânând definitivă prin nerecurare.
6. La data de 13.01.1999, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva părților vătămate, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 205, art. 206, art. 213 și art. 180 al. 1. pen. plângere ce a format obiectul dosarului nr. 537/1999 al Judecătoriei Călărași, în care arată că toți inculpații au săvârșit faptele în coautorat și i-au lezat onoarea și demnitatea, iar infracțiunea de abuz de încredere se referă la dispunerea pe nedrept de titularul catedrei în favoarea unui suplinitor.
Prin sentința penală nr. 175/21.04.1999 a Judecătoriei Călărași, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța i-a achitat pe inculpații, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193, art. 205, art. 206 și art. 213. pen. întrucât faptele nu există, sentința rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 76/R/14.07.1999 a Tribunalului Călărași, ca urmare a respingerii recursului declarat de partea vătămată.
7. La data de 13.01.1999, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva numitelor, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193 și art. 205. pen. plângere ce a format obiectul dosarului nr. 256/1999 al Judecătoriei Călărași, în care arată că susnumitele l-au amenințat cu "reactualizarea și menținerea abuzivă, mafiotă a încadrării abuzive banditești-tâlhărești a unei demisii silite prin șantaj".
Prin sentința penală nr. 176/21.04.1999 a Judecătoriei Călărași, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța le-a achitat pe inculpatele, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 195 și art. 205. pen. întrucât faptele nu există, sentința rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 75/R/14.07.1999 a Tribunalului Călărași prin respingerea recursului declarat de partea vătămată.
8. În dosarul penal nr. 19/1999 al Judecătoriei Lehliu Gară, la data de 24.12.1998, inculpatul a formulat plângere prealabilă împotriva numitei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193 și art. 205. pen. în care arată că în perioada 04.05 - 18.12.1998, l-a amenințat cu săvârșirea împotriva sa a infracțiunii de abuz în serviciu.
Prin sentința penală nr. 75/26.04.1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a pr. pen. instanța a achitat-o pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193 și art. 205. pen. întrucât faptele nu există, sentința rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 100/R/15.09.1999 a Tribunalului Călărași, prin respingerea recursului declarat de partea vătămată.
Audiat cu ocazia urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, precizând însă că a formulat plângerile împotriva părților vătămate din cauza de față, dar achitările pronunțate prin sentințele penale au fost ilegale.
Inculpatul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat restituirea cauzei procurorului întrucât rechizitoriul este incomplet și nu este bine întocmit, cerere respinsă de instanță prin încheierea de ședință din data de 05.06.2002, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art.332 pr. pen. cauza se poate restitui procurorului când urmărirea penală nu este completă, or, din memoriul formulat de inculpat nu rezultă în ce sens este incompletă urmărirea, acesta doar manifestându-și nemulțumirea față de unele acte procedurale, iar proba cu martori solicitată în faza de urmărire penală i-a fost respinsă motivat de procuror, având în vedere existența sentințelor penale definitive.
În ședința publică din 07.05.2003, reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii a cinci infracțiuni prev. de art. 259 al. 1. pen. cu aplicarea art. 33. pen. fiind vorba de cinci părți vătămate.
Urmare a multiplelor cereri de recuzare formulate de inculpat împotriva președintelui de complet, a grefierului de ședință, a procurorului de ședință, a tuturor magistraților instanței, precum și împotriva judecătorilor Tribunalului Călărași, dosarul a fost înaintat Tribunalului Călărași, respectiv Curții de Apel București pentru soluționarea căilor de atac împotriva încheierilor de respingere a cererilor de recuzare, iar la data de 23.09.2004, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, fiind restituit la instanță la data de 22.03.2007.
În ședința publică din data de 28.03.2007, instanța a admis cererea formulată de reprezentantul parchetului și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului dintr-o infracțiune de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 al. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2. pen. în 5 infracțiuni de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 al. 1. pen. toate cu aplicarea art. 41 al. 2. pen. motivat de faptul că persoana împotriva căreia se formulează învinuirea trebuie să fie o persoană determinată, or, în speță, este vorba de cinci părți vătămate.
În aceeași ședință, din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției răspunderii penale pentru următoarele motive:
Dispozițiile art. 124. pen. instituie o prescripție specială care înlătură răspunderea penală indiferent de numărul întreruperilor intervenite, dacă termenul de prescripție prev. de art. 122. pen. este depășit cu încă
În speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a cinci infracțiuni prev. de art. 259 al. 1. pen. pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, fiind aplicabile dispozițiile art. 122 al. 1 lit.d pen. respectiv termenul de prescripție de 5 ani.
Pentru a opera prescripția specială prevăzută de art. 124. pen. trebuie, deci, să treacă un termen de 7 ani și 6 luni (5 ani + 2 ani și 6 luni).
Potrivit art. 122 al. 2. pen. termenul prescripției răspunderii se socotește în cazul infracțiunilor continuate, cum este speța de față, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 259 al. 1 în formă continuată, acesta se epuizează în momentul săvârșirii ultimului act de învinuire.
Astfel, ultimele două plângeri prealabile au fost formulate de inculpat la data de 07.12.1998 în privința părților vătămate și, respectiv la data de 11.09.1999 în privința părților vătămate, și, acestea fiind ultimele acte de învinuire la adresa celor cinci părți vătămate, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție specială curge de la aceste date, termenul de 7 ani și 6 luni împlinindu-se la data de 07.06.2006 și respectiv 11.07.2006, constatându-se îndeplinite prevederile art. 124. pen. fiind vorba despre o cauză care înlătură răspunderea penală.
Drept urmare, prin sentința penala nr.59/2007, Judecătoria Lehliu Gară în baza art. 11 pct. 2 lit.b raportat la art 10 lit.g pr. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului -., pentru săvârșirea celor cinci infracțiuni de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 al. 1. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2. pen. (părți vătămate, și ), întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut următoarele:
Obiectul juridic special al infracțiunii de denunțare calomnioasă nu are în vedere numai relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, ci și relațiile sociale referitoare la demnitatea persoanei.
În speță, prin plângerile formulate împotriva celor cinci părți vătămate, inculpatul a solicitat tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. de 180 al. 1 și 2, 193, 205 și 206. pen. dar, în toate cazurile, prin sentințele pronunțate s-a dispus achitarea acestora întrucât faptele nu există, sentințele rămânând definitive fie prin nerecurare, fie prin respingerea recursului.
S-a apreciat că li s-a creat părților vătămate un prejudiciu de imagine, s-a adus atingere demnității acestora, fiind învinuite de fapte imaginare, care nu au existat, fiind purtate în instanțele de judecată, cauzându-le sentiment de umilință, de frustrare, iar o parte dintre ele sunt profesori, inspectori școlari.
Față de această situație, instanța a apreciat că părțile vătămate sunt îndreptățite la acordarea unor daune morale.
Împlinirea termenului de prescripție în cursul judecării cauzei înlătură răspunderea penală a inculpatului, însă nu înlătură răspunderea civilă a acestuia pentru pagubele provocate prin infracțiune, acest aspect neregăsindu-se printre interdicțiile prev. de art. 346 al. 4 teza a II - a pr. pen.
Cum prin fapta inculpatului s-au cauzat prejudicii, se naște în sarcina acestuia obligația de a le repara integral, în conformitate cu dispozițiile art. 998 Cod civil, art. 14 și art. 346. pr. pen.
Drept urmare, instanța de fond a obligat inculpatul la plata daunelor morale, după cum urmează:
- 1.000 lei către partea civilă;
- 500 lei către partea civilă;
- 5.000 lei către partea civilă;
- 500 lei către partea civilă;
- 50 lei către partea civilă.
În baza art. 192 al. 3 lit."b" pr. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei - cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 193 al. 2. pr. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul -. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Apreciază că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăție, situație față de care nu poate fi antrenată răspunderea civilă. În mod constant, instanțele de drept civil care au soluționat conflictele de muncă au cenzurat dispozițiile administrative abuzive ale Inspectoratului Școlar C prin prepușii săi, constatând că au fost aduse vătămări drepturilor lui, ceea ce l-a îndreptățit să reclame abuzurile în serviciu săvârșite de părțile vătămate. În urma acțiunilor a fost reintegrat și în raport de opțiunea autorităților consideră că a avut reprezentarea indubitabilă a "sancțiunilor" la care a fost supus pe nedrept, ceea ce l-a determinat să-și caute dreptatea, adresându-se instanțelor de drept penal. Consideră că în cercetarea ce a urmat nu a fost exercitat rol activ, ajungându-se la soluții contradictorii.
Mai învederează că a solicitat să fie audiați martori, dar cererile i-au fost respinse, ceea ce l-a determinat să formuleze cereri de recuzare, că a formulat cerere de recuzare împotriva prim procurorului, dar această cerere i-a fost respinsă verbal, deși trebuia să fie înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași. Față de această situație, consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile relative la interdicția participării aceluiași procuror la cercetarea penală și la judecarea pricinii.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.
Astfel, rezultă că inculpatul -. a formulat plângeri prealabile împotriva părților vătămate, și pentru săvârșirea de către acestea a infracțiunilor de insultă, calomnie, amenințare, abuz în serviciu. În urma cercetărilor, a rezultat că faptele nu există, motiv pentru care toți inculpații au fost achitați conform art.10 lit.a pr. pen. Multiplele plângeri prealabile împotriva acestor persoane s-au derulat pe parcursul anilor 1997 - 1999.
Chiar dacă s-a considerat neîndreptățit față de măsurile dispuse de Inspectoratul Școlar și care au generat un conflict de muncă în urma căruia inculpatul a fost reintegrat, acesta nu era îndreptățit să formuleze plângerile penale prealabile, care s-au dovedit a fi calomnioase.
Prin urmare, infracțiunile de denunțare calomnioasă există și au fost săvârșite cu vinovăție, dar prescripția specială împiedică luarea unei hotărâri de condamnare.
Din dosarul de fond nu rezultă că inculpatul ar fi solicitat proba cu martori iar aceasta a fost respinsă, dimpotrivă, inculpatul nu s-a prezentat la multe termene de judecată și a formulat multiple cereri de recuzare împotriva președintelui de complet, a grefierului de ședință, a procurorului de ședință, a tuturor magistraților, cauza trenând pe rolul instanței mult timp.
Chiar inculpatul, în faza de apel, în ședința publică din 5 martie 2009, precizat că a încercat să-i dea 50 milioane lei părții vătămate, dar aceasta a refuzat și apoi apreciază că nu se consideră vinovat.
În ceea ce privește participarea procurorului care a întocmit actul de inculpare și la ședința de judecată, acesta nu constituie un motiv de incompatibilitate.
Cu privire la aspectul că la urmărirea penală s-a făcut o cerere de recuzare care nu a urmat procedura legală, s-a constatat că la dosar nu există dovezi că ar fi depus o asemenea cerere.
În mod corect a fost obligat inculpatul la despăgubiri către părțile civile, întrucât vinovăția sa a fost dovedită. Prin plângerile formulate împotriva celor cinci părți vătămate, inculpatul a solicitat tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, însă prin sentințele pronunțate s-a dispus achitarea întrucât faptele nu există și astfel, părților vătămate li s-a creat un prejudiciu de imagine aducându-se atingere demnității.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, fără să expună motivele (filele 3-6 din dosarul instanței de recurs).
De asemenea, inculpatul a atacat și încheierea de amânare a pronunțării din data de 5.03.2009 (fila 7 din dosarul instanței de recurs), solicitând să se stabilească că a declarat apel și nu recurs, în conformitate cu dispozițiile art.361 alin.2 pr. pen. arătând că motivul exercitării căii de atac este acela că încheierea mai susmenționată a fost pronunțată în condițiile în care procurorul de ședință a pus concluzii greșite și nelegale, nesocotindu-și obligația de a proceda la soluționarea prin ordonanță a cererii de recuzare.
Prin încheierea din 13.05.2009 s-a dispus conexarea dosarului nr- înregistrat pe rolul Curții de Apel București - secția a II-a penală la dosarul de față, constatând că este vorba despre aceeași cerere de exercitare a căii de atac formulată de către același inculpat, respectiv, împotriva încheierii din 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-.
În cursul soluționării recursului, în dosarul nr- s-a luat măsura desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat însă, ulterior, după conexare, Curtea nu a mai luat măsuri pentru a asigura prezența apărătorului din oficiu, având în vedere că, potrivit art.171 alin.3 pr. pen. raportat lart.259 alin.1 pen. asistența juridică a inculpatului nu este obligatorie în cursul judecății.
Examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 2. pr. pen. Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, în ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei, se constată că recurentul nu a respectat obligația impusă de dispozițiile art.38510alin.1 și 2. pr. pen. de a motiva recursul, așa încât, potrivit alin.21al aceluiași articol, Curtea va putea examina cauza numai din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi avute în vedre din oficiu.
În al doilea rând, referitor la calea de atac exercitată de inculpat împotriva încheierii de ședință din 5.03.2009, se constată că potrivit art.3851alin.2 și 3. pr. pen. această încheiere nu putea fi atacată separat, ci odată cu fondul, iar calea de atac prevăzută de lege este aceea a recursului și nu a apelului (cum a susținut inculpatul), întrucât este vorba despre o încheiere pronunțată cu ocazia soluționării apelului, încheierea fiind premergătoare unei decizii ce poate fi atacată cu recurs.
Astfel, având în vedere motivul invocat de către recurent, raportat la această încheiere și în lipsa motivării recursului declarat împotriva deciziei, reținând criticile formulate în apel, Curtea va examina cauza din perspectiva cazurilor de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.3, pct.10 și pct. 18. pr. pen. (acesta din urmă coroborat cu dispozițiile art. 3859alin.2 pr. pen.)
Astfel, în ceea ce privește incompatibilitatea procurorului, se constată că potrivit pct.3 mai susmenționat coroborat cu art.197 alin.2 pr. pen. legea prevede ca și caz de casare doar incompatibilitatea completului de judecată, nu și a procurorului. Chiar și așa, Curtea observă că împrejurarea că procurorul de ședință a întocmit actul de inculpare, a efectuat acte de supraveghere sau acte de urmărire penală, nu se încadrează în niciunul din cazurile de incompatibilitate, astfel cum sunt prevăzute de art.49 raportat la art.46 și art.48 lit.b-i pr. pen.
Cât privește soluția instanței de fond, de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.259 alin.1 pen. respectiv aprecierea întrunirii elementelor constitutive a acestei infracțiuni în ceea ce privește intenția, Curtea constată că o atare critică nu poate fi analizată potrivit art.3859pct.18 pr. pen. deoarece potrivit acestei dispoziții legale, hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșitede achitare sau de condamnare"nu și de încetare a procesului penal.
Totuși, față de dispozițiile art.3859alin.2 pr. pen. potrivit căruia cazurile de casare prevăzute în alin.1 pot fi invocate și cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de recurs poate analiza, din perspectiva cazului de casare prevăzut la pct.18, dar numai în ceea ce privește soluționarea laturii civile, existența faptei imputate inculpatului, caracterul ilicit al acesteia și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Desigur, această analiză este subordonată condiției prevăzute de lege, respectiv aceea ca în cauză să se fi comis o eroare gravă de fapt, cu consecința greșitei admiteri a acțiunii civile și a obligării inculpatului la plata despăgubirilor.
Recursul nu poate fi însă admis nici din acest motiv, deoarece nu se constată existența unei asemenea erori. Instanța de fond a stabilit situația de fapt în concordanță cu probele administrate, fără să existe contradicții flagrante între adevărul judiciar și conținutul mijloacelor de probă, din care rezultă cu certitudine că inculpatul a formulat mai multe plângeri penale ce au fost soluționate de către instanța de judecată prin pronunțarea unor soluții de achitare în temeiul art.10 lit.a pr. pen. stabilindu-se că faptele reclamate de către inculpat nu există, așa încât, în mod just s-a reținut că inculpatul a formulat denunțuri calomnioase.
O asemenea eroare nu poate fi reținută nici în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, căci inculpatul a fost obligat la plata unor daune morale ce se stabilesc prin apreciere, iar raportul de cauzalitate între prejudiciu și faptele inculpaților rezultă " ex re".
În plus, Curtea constată că instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere la soluționarea cauzei toate probele administrate, așa încât nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 pr. pen.
Constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b pr. pen.
Conform art.192 alin.2 pr. pen. va obliga recurentul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 5.03.2009 și a deciziei penale nr.47/A din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași.
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red.
Dact. 2 ex./8.03.2010
--------------------------------
Tribunalul Călărași /Jud. Hodel;
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera
