Denunțarea calomnioasă (art. 259 cod penal). Decizia 523/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.523/R/2008
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de petenții recurenți - domiciliat în O,-, - 5,. A,. 9, județul B și - domiciliată în O, str. -, nr. 68, - 3,. C,. 55, împotriva deciziei penale nr.171/A din 6 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie care a menținut în totalitate sentința penală nr.1658 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, conform prevederilor art.278/1 Cod de procedură penală.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 09 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea hotărârii în cauză amânându-se pentru data de 16 octombrie 2008, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1658 din 26.11.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 11 punct 2 lit "a" rap. la art 10 lit "d" Cod procedură penală, au fost achitate inculpatele, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la denunțare calomnioasă faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 259 Cod penal;, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la denunțare calomnioasă aptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 259 Cod penal și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă aptă prevăzută și pedepsită de art. 259 Cod penal.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, au fost obligați petenții și la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 2.03.2004 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea sub dosar nr. 938/P/2004 plângerea formulată de împotriva petentelor, iar sub dosar nr. 940/P/2004 plângerea formulată de împotriva petentelor și a intimatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă, constând în aceea că au furnizat date pe baza cărora a fost întocmită o plângere penală, respectiv a depus o plângere penală împotriva numiților și, în care au susținut că aceștia au făcut declarații ce nu corespund realității, într-o cauză civilă aflată pe rolul Judecătoriei Oradea
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că petentele au furnizat date, respectiv au întocmit și depus o plângere împotriva numiților, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, cauză ce a făcut obiectul dosarului nr. 1279/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în care prin rezoluția din 8.03.2004 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. d Cod procedură penală. În motivarea rezoluțiilor s-a arătat că declarațiile celor trei făptuitori date în procesul civil sunt în conformitate cu realitatea în ceea ce privește aspectul esențial pe care îl constituie împrejurarea că martorului i s-a refuzat de către casiera Asociației de proprietari, încasarea în mai multe rânduri a unor sume de bani reprezentând cheltuieli comune de întreținere, întrucât în considerentele sentinței civile s-a reținut că dovada refuzului de încasare a debitelor către asociație ale numitului s-a făcut și prin alte mijloace de probă care susțin declarațiile celor 3 martori.
Referitor la împrejurarea că executorul judecătoresc a refuzat să primească recipisele de confirmare la CEC a sumelor datorate de către numitul, s-a apreciat că aceasta nu reprezintă un aspect esențial.
Prin ordonanța din 24.01.2007 - dosar nr. 938/P/2004 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor 3 petente sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 Cod penal respectiv complicitate la denunțare calomnioasă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 259 Cod penal și li s-a aplicat petentelor o sancțiune cu caracter administrativ constând în amendă, reținându-se ca și temei al soluției dispozițiile art. 10 lit.1Cod procedură penală.
Împotriva acestei ordonanțe petentele au formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care prin rezoluțiile din dosar 179/II.2/2007 și 199/II.2/2007 a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerilor.
Prin plângerile adresate instanței de judecată petentele au solicitat desființarea ordonanțelor și a rezoluțiilor atacate și reținerea cauzei spre judecare.
Prin încheierea din 15.10.2007, completul penal 2 prezidat de d-șoara judecător Cad ispus admiterea plângerii formulate de petente, desființarea rezoluțiilor și reținerea cauzei spre judecare, în urma admiterii declarației de abținere cauza fiind repartizată prezentului complet spre judecare în primă instanță.
Pentru existența infracțiunii de denunțare calomnioasă este necesar, sub aspectul elementului material, ca denunțătorul să facă o învinuire mincinoasă a unei persoane de săvârșirea unei infracțiuni, în cadrul unei plângeri sau denunț, caracterul mincinos al acestei învinuiri subzistând în ipoteza în care fapta imputată nu există sau chiar dacă există nu a fost săvârșită de către cel învinuit.
În speță, s-a apreciat că soluțiile de neîncepere a urmăririi penale în dosarele formate ca urmare a plângerilor penale formulate de către petente nu au fost întemeiate pe dispozițiile art. 10 lit. a sau c Cod procedură penală ci au avut ca temei dispozițiile art. 10 lit. d Cod procedură penală, temei care implică existența faptei în materialitatea sa, doar că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, aspect care nu poate fi cunoscut de către denunțător în momentul formulării plângerii, acesta rezultând în urma cercetării efectuate de organele abilitate de lege.
Din caracterul intenționat al infracțiunii a rezultat că nu este suficient ca învinuirea să nu corespundă realității, ci mai este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut acest caracter al învinuirii, astfel că acesta poate dovedi că a fost de bună credință în momentul în care a făcut învinuirea.
În speță, din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că nu a reieșit nici că petentele au formulat plângerile penale cu rea-credință, respectiv că ar fi cunoscut că afirmațiile cuprinse în sesizare sunt mincinoase. Dimpotrivă, petentele au avut convingerea că faptele reclamate pe lângă că sunt reale, au și caracter penal. Chiar în rezoluțiile prin care parchetul s-a pronunțat cu privire al săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă se reține că unele aspecte ale declarațiilor date în procesul civil nu sunt conforme cu realitatea, dar că acestea nu privesc aspecte esențiale ale cauzei, prin urmare nu s-a făcut dovada inexistenței faptei ci doar s-a apreciat că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În practica judiciară s-a mai arătat că buna credință care exclude infracțiunea de denunțare calomnioasă poate fi dedusă din împrejurarea că denunțătorul a arătat că faptele aduse la cunoștința autorității au fost relatate de o altă persoană, ori, în cauză petenta, în calitate de juristă a luat cunoștință de aspectele reclamate de la conducerea asociației.
Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat că în cauză faptele inculpatelor, și nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de denunțare calomnioasă și complicitate la această infracțiune sub aspectul laturii subiective, astfel că, în baza art. art. 11 punct 2 lit "a" rap. la art 10 lit "d" Cod procedură penală, le-a achitat pe inculpate.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel părțile vătămate și, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, iar în rejudecarea cauzei, condamnarea celor trei inculpate.
Prin decizia penală nr.171/A din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art.379 pct.1 lit.a Cod procedură penală a fost respins ca tardiv apelul penal declarat de apelanții și împotriva sentinței penale nr. 1658 din 26.11.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost menținută în totul și au fost obligați apelanții să plătească statului suma de 50 RON fiecare, cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut că apelurile declarate în prezenta cauză sunt tardive, acestea fiind respinse ca atare, în baza art.379 pct.1 lit.a Cod procedură penală.
Potrivit art.363 Cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile și curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare.
Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 26.11.2007, iar din practicaua acesteia rezultă că la dezbaterea cauzei pe fond, părțile vătămate și au fost prezente.
Declarația de apel a fost înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 13 decembrie de către partea vătămată și la data de 10 decembrie 2007 de către partea vătămată.
În mod evident, cele două apeluri au fost introduse tardiv, termenul de apel împlinindu-se în data de 7 decembrie, dată care, fiind într-o zi de vineri, respectiv într-o zi lucrătoare, nu generează în beneficiul apelanților o prorogare legală a acestui termen.
În ce privește cererile de repunere în termen a celor doi apelanți, acestea au fost considerate nefondate de către instanță, nedovedind existența unei cauze temeinice de împiedicare. Într-adevăr, apelanta suferă de handicap de gradul II, însă adeverința depusă la dosarul de apel la fila 34 demonstrează că, la data de 3.12.2007, i s-a recomandat acesteia repaus la pat, astfel încât, de la data pronunțării hotărârii până la acel moment, au trecut 8 zile, în care apelanta putea să exercite calea de atac. În ceea ce-l privește pe apelantul, acesta a depus o adeverință medicală eliberată la data de 11.01.2008 (fila 18 dosar apel), astfel încât, fiind mult ulterioară datei la care s-a împlinit termenul de apel, nu are nici o relevanță în prezenta analiză.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală au fost obligați apelanții să plătească statului suma de 50 RON fiecare, cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs petenții și solicitând admiterea căii de atac ordinare formulate, casarea hotărârii instanțe de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor în vederea pronunțării unei hotărâri pe fondul cauzei. Recurenta a învederat instanței de control judiciar că din motive justificate cu actele medicale existente la dosar, a fost în imposibilitate de a declara calea de atac a apelului în termenul prevăzut de lege. Aceleași aspecte le-a învederat și petentul, cu ocazia susținerii orale a recursului, iar prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei a învederat instanței de control judiciar chestiuni legate de compunerea completului de judecată la Tribunalul Bihor, precum și chestiuni adiacente cauzei deduse judecății.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursurile formulate de petenți sunt nefondate și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală vor fi respinse ca atare.
Hotărârea instanței de apel este legală și temeinică.
Prin decizia penală nr.171/A din 06 iunie 2008, instanța de apel a respins ca tardiv formulate apelurile petenților și, invocând nesocotirea de către apelanți a prevederilor art.363 Cod procedură penală.
Din examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, instanța de control judiciar constată că împotriva sentinței penale nr.1658 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea (207-209) au formulat apel petenții și la data de 10 decembrie 2007 (2), respectiv 13 decembrie 2007 (3).
Din practicaua hotărârii instanței de fond rezultă că petenții și au fost prezenți la soluționarea cauzei în primă instanță (a se vedea 207), situație în care, potrivit dispozițiilor art.363 alin.1 și 3 Cod procedură penală, pentru acestea termenul de declarare a căii de atac ordinare a apelului curgea de la pronunțarea hotărârii, respectiv din 26 noiembrie 2007. Prin urmare, cei doi petenți puteau exercita calea de atac a apelului, ținând seama de dispozițiile susmenționate precum și de prevederile art.186 Cod procedură penală, până la data de 07 decembrie 2007, ori, astfel cum am menționat anterior, petenții au atacat hotărârea primei instanțe la data de 10 respectiv 13 decembrie 2007, după expirarea termenului de 10 zile prevăzut în art.363 alin.1 Cod procedură penală.
adevărului împrejurarea că la instanța de control judiciar petenta a depus o adeverință medicală (34) ce emană de la doctorul de familie, fiind datată 03 decembrie 2007 și în care se inserează faptul că i se recomandă repaus la pat, fără a se indica o perioadă determinată de timp. Totodată, petenta a depus la dosarul cauzei decizia asupra capacității de muncă nr.7188 din 07 decembrie 2007 (84), care atestă că la acea dată petenta s-a prezentat la Cabinetul de expertiză și recuperarea capacității de muncă O și, prin urmare, nu era în imposibilitate de a se deplasa și nici de a exercita calea de atac a apelului la această dată, care constituie termen limită pentru formularea apelului. De asemenea, este de relevat că petenta, pe tot parcursul procesului penal, a fost asistată de avocat, care putea formula apel împotriva hotărârii primei instanțe în numele clientei sale.
În ceea ce privește pe recurentul, instanța de control judiciar constată că acesta a depus la dosarul cauzei o adeverință medicală și copia carnetului de sănătate (18 și urm.), în dorința de a justifica repunerea în termen, însă, astfel cum rezultă din adeverința medicală aceasta a fost eliberată la 11 ianuarie 2008, iar din xerocopia carnetului de sănătate nu se poate constata existența vreunui impediment pentru petentă de a uza pe calea de atac ordinară a apelului până la data de 07 decembrie 2007.
În fața instanței de recurs, petentul a depus certificatele de încadrare în grad de handicap (3-5), acte din care nu rezultă imposibilitatea petentului de a exercita calea de atac a apelului în termenul prevăzut de lege.
În consecință, petenții neexercitând dreptul procesual reglementat de art.363 alin.1 și 3 Cod procedură penală în termenul prevăzut de aceste dispoziții legale, văzând și prevederile art.185 Cod procedură penală, precum și dispozițiile art.416 pct.2 lit.a Cod procedură penală, în mod corect instanța de apel a respins apelurile formulate de petenți ca fiind tardive.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de petenții și, menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați să plătească statului suma de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondate recursurile penale declarate de petenții recurenți domiciliat în O,-, -.A,.II,.9 și domiciliată în O,-, -.C,.55, jud.B împotriva deciziei penale nr. 171/A din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
red.dec. jud.-, 17.10.2008
jud. apel,
jud.fond
tehnored. GM/2 ex./20.10.2008
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela
