Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 169/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 169
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 472 din data de 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă inculpatul recurent, lipsă partea vătămată pentru care răspunde av., lipsă inculpații intimați și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
-. depune la dosar împuternicire avocațială pentru partea vătămată recurentă și arată că părțile nu s-au împăcat.
Interpelate, părțile arată că nu mai alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat și condamnarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 rap. La art. 217 al.1 Cod penal, vinovăția acestora fiind dovedită cu materialul probator administrat în cauză. Pune concluzii de admitere a recursului declarat de partea vătămată și de respingere a recursului declarat de inculpatul .
-. solicită admiterea recursului declarat de partea vătămată și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, arătând că achiesează la motivele de recurs formulate parchet și că va depune concluzii scrise. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, solicită respingerea acestuia ca nefundat, pedeapsa aplicată acestuia fiind prea mică în raport de antecedența penală a acestuia.
INSTANȚA
Asupra apelurilor penale de față;
Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 964/30.03.2007 a hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 ind. 1 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "c" Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la distrugere, prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 217 alin. 1 Cod penal.
A fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.469,85 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt:
Partea vătămată deține in intravilanul satului suprafața de 3000.p teren ce a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare de la numitul la data de 15.04.2005, acesta din urma deținând terenul conform titlului de proprietate nr. 85711 din 22.01.2003 eliberat de comisia județeană de fond funciar. După dobândirea acestei suprafeței de teren partea vătămată a îngrădit-o cu un gard din stâlpi de beton și plasă de sârmă.
Aceeași suprafață de teren de 3.000. a fost atribuită prin constituirea dreptului de proprietate, la data de 01.06.1992, numiților, și alții, conform titlului de proprietate nr. 82579. Prin sentința civilă nr. 8869 din 23 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria Iași, definitivă prin decizia civilă nr. 1605 din 13.09.2000 a Curții de APEL IAȘIs -a constatat că titlul de proprietate nr. 82579 este lovit de nulitate absolută, în aceste condiții pe acest teren fiind emis un nou titlu de proprietate pe numele numitului .
Titularii titlului de proprietate constatat lovit de nulitate absoluta precum si unii dintre moștenitorii acestora au fost nemulțumiți de anularea titlului de proprietate si au încercat pe diverse căi recâștigarea suprafeței de 3000 mp.
La data de 27.09.2005 aflând ca terenul de 3.000. anterior menționat a fost îngrădit, inculpații si s-au deplasat cu un autoturism pe terenul parții vătămate. Ajunși aici, inculpatul a coborât din mașină si cu un topor a distrus poarta de acces si o parte din gardul ridicat de partea vătămată, precum și autoturismul acesteia, autoturism care se afla pe teren, căruia i-a spart parbrizul, luneta, o parte din geamurile laterale și un far.
Din materialul probator administrat nu rezulta cu certitudine ca inculpatul a fost de față la incidentul menționat, martorii și declarând că la data de 27.09.2005 inculpatul a fost plecat toată ziua - de la ora 5.00 la ora 23.00 în orașul B pentru a aduce martorului un autoturism. De asemenea, martorul a declarat că atunci când a ajuns la teren, chemat fiind de martora, a văzut doar inculpații si nu si pe inculpatul. Toate aceste declarații ale martorilor, neavând nici un motiv de a le înlătura, formează instanței convingerea că inculpatul nu a fost la data de 27.09.2005 împreună cu ceilalți inculpați la terenul părții vătămate Deși martorii si au declarat că cei trei inculpați au venit împreună și au distrus toți gardul si autoturismul, instanța apreciază declarațiile acestora ca fiind subiective - determinate de faptul că acești martori s-au aflat în numeroase litigii civile cu inculpații - și de natură a încerca reținerea unor fapte nereale in sensul participării și a inculpatului . Cu privire la declarația martorei, instanța retine că aceasta este și contradictorie, în cursul urmăririi penale declarând că a văzut pe cei trei inculpați cum plecau cu mașina iar în cursul cercetării judecătorești arătând că, de fapt, a văzut doar pe inculpatul, în mașina aflată la poartă aflându-se doi bărbați cu privire la care nu a putut preciza cine erau.
Situația de fapt, astfel cum a fost aceasta reținută de către instanța de judecata, se probează cu întreg ansamblul probator administrat in cauză respectiv cu:
- plângerea si declarația parții vătămate;
- declarația inculpatului care a recunoscut parțial săvârșirea faptelor reținute in sarcina sa;
- înscrisuri care atestă faptul că partea vătămată este titularul dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3000.p teren;
- proces-verbal de cercetare la fața locului si planșe foto;
- declarațiile martorilor audiați în cauză care au arătat, fiecare in funcție de poziția mai mult sau mai puțin subiectivă, împrejurările faptei de distrugere.
În drept:
Fapta inculpatului care, la data de 27.09.2005 a pătruns pe terenul părții vătămate și cu un topor a distrus o poartă de acces, o parte din gardul ce împrejmuia terenul, precum și autoturismul părții vătămate ce se afla pe acel teren întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "distrugere" prevăzută si pedepsită de art. 217 alin 1 Cod penal.
Cu toate că inculpatul a recunoscut faptele săvârșite, mai puțin distrugerea autoturismului, cu mențiunea că a crezut că terenul îi aparține, neavând cunoștință de existența unui titlu de proprietate emis pe numele părții vătămate, instanța nu poate reține această apărare fiind evident faptul că inculpatul avea cunoștință cine era proprietarul terenului și că în nici un caz el nu avea vreun drept de proprietate asupra acestuia.
In sarcina acestui inculpat instanța urmează să rețină starea de recidivă postexecutorie,având în vedere că fapta ce a format obiectul prezentei cercetări judecătorești a fost săvârșită cu intenție după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni - condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penala nr. 1642/30.03.2000, arestat 17.08.19999 și liberat condiționat la data de 14.12.2001, rest 245 zile închisoare.
In ceea ce privește pe ceilalți doi inculpați instanța retine următoarele:
Inculpatul nu a fost de față în momentul în care inculpatul a săvârșit fapta de distrugere și prin urmare, instanța în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală și art. 10 lit. "c" Cod procedură penală va dispune achitarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "complicitate la distrugere" prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 217 alin 1 Cod penal.
In ceea ce privește inculpatul, deși a fost de față în momentul în care inculpatul a săvârșit fapta de distrugere, instanța nu poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de "complicitate la distrugere" prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 217 alin 1 Cod penal.
Complicitatea, ca formă a participației penale, consta în fapta unei persoane care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Deși prin actul de sesizarea instanței s-a reținut ca inculpatul l-a ajutat pe inculpatul, prin acte de complicitate morală că acesta din urmă să săvârșească fapta de distrugere instanța constată că astfel de acte de sprijin moral nu au existat, simpla prezență a inculpatului, neînsoțită de alte acte de încurajare, de oferire a toporului cu care inculpatul a distrus bunurile părții vătămate, nefiind de natură a duce la concluzia că acest din urmă inculpat a beneficiat de un sprijin moral pentru comiterea infracțiunii.
Față de acestea instanța urmează ca in baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedura penala si art. 10 lit. "c" Cod procedura penală să dispună achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "complicitate la distrugere" prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 217 alin 1 Cod penal.
La individualizarea judiciara a pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța va avea în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal privitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor.
Astfel, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, urmările produse, crearea unui prejudiciu ce nu a fost recuperat iar, pe de altă parte, având în vedere persoana inculpatului care este recidivist și care a avut o poziție procesuală relativ corespunzătoare, prezentându-se în fața instanței de judecată și recunoscând în parte învinuirile aduse instanța, funcție de aceste criterii urmează a aplica inculpatului pedeapsa amenzii penale, dozată corespunzător.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631Cod penal.
Deși partea vătămată printr-un memoriu depus la dosarul cauzei a solicitat cercetarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare instanța constata că, potrivit art. 317 Cod procedura penală, judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței. Față de aceste dispoziții, instanța urmează nu se pronunța pe faptele de amenințare reclamate de către partea vătămată, aceasta având posibilitatea formulării unei plângeri prealabile separate.
Referitor la latura civilă a cauzei instanța reține că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu următoarele sume:
- 2560 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuielile cu reparațiile efectuate după fapta de distrugere a inculpaților;
- 1500 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea porților si a gardului distrus;
- 3000 lei despăgubiri civile reprezentând prejudiciul material cauzat de evoluția preturilor materialelor de construcție.
Prin probele formulate si administrate partea vătămată a făcut doar în parte dovada pretențiilor solicitate respectiv doar a cheltuielilor ocazionate cu reparația autoturismului distrus. Astfel, prin două înscrisuri depuse la dosarul cauzei -fila 20 dosar urmărire penală - partea civilă a făcut dovada faptului că a achitat către "Automobile I" A suma de 2469,85 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor la autoturismul cu numărul de înmatriculare -.
Cu privire la celelalte sume de bani solicitate partea vătămată nu a făcut în nici un mod dovada acestora. În ceea ce privește aceste despăgubiri instanța reține că, în cadrul acțiunii civile, chiar dacă este exercitată în cadrul procesului penal, sarcina probei revine părții vătămate, atât în ceea ce privește existența prejudiciului, cât și în ceea ce privește cuantumul acestuia. Deși a solicitat despăgubiri civile reprezentând contravaloarea părților si a gardului distrus precum și prejudiciul material cauzat de evoluția prețurilor, materialelor de construcție partea civilă nu a făcut dovada acestor pretenții și, prin urmare, vor fi respinse.
In cauză fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 si urm. Cod civil, instanța urmează ca în baza art. 14 si art. 346 Cod procedură penală să admită în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată, fiul lui si -, născut la data de 29.07.1951 in comuna, jud. I, cu același domiciliu, sat și, în consecință, să oblige inculpatul, cu datele de stare civilă anterior arătate, să plătească acesteia despăgubirile dovedite, respectiv suma de 2.469, 85 lei.
În baza dispozițiilor art. 349 și 191 alin. 1 Cod penal va obliga inculpatul să plătească cheltuielile judiciare avansate de către acesta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, partea vătămată și inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului declarat de parchet se susține că soluția de achitare s-a întemeiat doar pe probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești, apreciindu-se că inculpatul nu a fost de față la comiterea faptei, iar inculpatul nu a dat nici un sprijin moral inculpatului la comiterea faptei.
Se susține că inculpatul, deși nu a săvârșit acte materiale de distrugere, a fost de acord să-l însoțească pe autorul faptei la terenul părții vătămate și a fost de acord ca să distrugă gardul ce împrejmuia respectivul teren, activitate care i-a insuflat mai mult curaj autorului.
Referitor la inculpatul, deși coinculpații au declarat că acesta nu era de față, din declarațiile martorilor, și rezultă o altă situație de fapt și anume că cei trei inculpați au pătruns pe terenul părții vătămate.
Pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea inculpaților și pentru infracțiunea de complicitate la distrugere prevăzută de art. 26 Cod penal cu referire la art. 217 alin 1 Cod penal.
Partea vătămată a invocat faptul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, iar valoarea despăgubirilor civile este sub nivelul celor solicitate de ea și a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, condamnarea coinculpaților și obligarea acestora la plata de despăgubiri în raport de valoarea reală a prejudiciului.
Inculpatul-apelant solicitat achitarea sa și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ sau reducerea amenzii penale aplicate, motivând că are doi copii minori sub 5 ani, soția este casnică, iar el are un serviciu greu - conducător auto pe autobuzele I și efectuează ore suplimentare pentru a-și întreține familia.
Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 472/18 octombrie 2007 respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul Judecătoriei Iași, partea vătămată și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 964/30.03.2007 a Judecătoriei Iași, pe care a menținut-
Inculpatul și partea vătămată au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.
Instanța de control judiciar a reținut următoarele: Prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a reținut corespunzător vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin 1 Cod penal, constând în aceea că, în data de 27.09.2005 a pătruns pe terenul părții vătămate și cu un topor a distrus poarta de acces și o parte din gardul ce împrejmuia terenul, precum și autoturismul părții vătămate prin spargerea parbrizului, lunetei și a unui par și a unei părți din geamurile laterale, deși cunoștea că acest teren nu-i aparține, încă din anul 2000, când sentința civilă nr. 8869 din 23.06.19999 prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului său de proprietate cu nr. 82579 rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1605 din 13.09.2000 a Curții de APEL IAȘI.
În ceea ce privește pedeapsa de 5.000 lei amendă aplicată inculpatului, se apreciază că aceasta a fost corect individualizată, prima instanță ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, modalitatea și împrejurările concrete de comitere, urmările create, circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, în funcție de care cuantumul pedepsei a fost bine dozat, de natură să asigure finalitatea preventivă și educativă, astfel că nu sunt întemeiate criticile privind greșita individualizare.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iașis -a reținut că inculpații și s-au deplasat cu inculpatul la terenul părții vătămate și asistând la comiterea de către acesta a infracțiunii de distrugere a gardului și autoturismului părții vătămate, aceștia au comis acte de complicitate morală la infracțiunea de distrugere.
S-a reținut în motivarea apelului declarat de parchet faptul că actele de complicitate morală comise de inculpatul și prezența sa la locul săvârșirii faptei în data de 27.09.2005, rezultă din declarațiile martorilor, și.
Instanța de fond interpretând corect probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești a concluzionat în mod corect că inculpatul nu s-a aflat la locul comiterii faptei și nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 217 alin 1 Cod penal.
Din declarațiile coinculpaților și rezultă că inculpatul nu s-a deplasat împreună cu aceștia la terenul părții vătămate, în ziua de 27.09.2005.
Din declarațiile martorilor oculari și a rezultat că și împreună cu mama și respectiv tatăl acestora se aflau cu autoturismul lângă terenul părții vătămate, iar prezența inculpatului nu a fost sesizată de acești martori pe terenul părții vătămate sau în autoturism în data de 27.09.2005, ceea ce rezultă și din declarațiile martorilor, care a refuzat să dea declarații în cursul cercetării judecătorești. Astfel, în declarația acesteia ( fila 55 dosar ) se menționează " era împreună cu și și au intrat pe terenul lui până la gard". Într-o altă declarație martora face referire la o persoană cu numele, despre care ceilalți martori oculari nu fac vorbire.
În aceste condiții, neexistând nici o probă care să confirme prezența și participarea inculpatului la comiterea faptei de distrugere alături de coinculpatul, instanța de fond în mod just a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, probatoriul administrat în cauză, nemijlocit în fața instanței (declarația inculpatului, declarațiile martorilor oculari - care l-a văzut pe inculpatul plecând spre autoturismul lui, după ce bunurile părții vătămate au fost distruse), și - care nu a văzut modalitatea în care au fost distruse bunurile părții vătămate, dar care l-a văzut pe inculpatul însoțit de lângă terenul părții vătămate în stradă), nu dovedește că acesta a înlesnit sau ajutat în vreun fel pe coinculpatul la săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Complicitatea morală constă în efectuarea de acte de sprijinire a săvârșirii infracțiunii pe latura ei psihică cum ar fi întreținerea sau consolidarea hotărârii autorului de a săvârși fapta sau darea de sfaturi sau indicații în acest scop.
Or, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi avut o contribuție, în sensul arătat, la săvârșirea infracțiunii de distrugere comisă de inculpatul.
În consecință, se apreciază că soluția de achitare a acestui inculpat în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală este legală și temeinică.
Acțiunea civilă promovată de partea vătămată a fost corect soluționată de prima instanță, care a admis în parte pretențiile părții vătămate și a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale la valoarea de 2469,85 lei conform actelor depuse la dosar, astfel că se apreciază ca nefondate criticile formulate în apel d e partea vătămată referitor la modul de soluționare a laturii civile a cauzei.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, partea vătămată și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 964 din 30.03.2007 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va menține.
În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală inculpatul apelant și partea vătămată apelantă vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, partea vătămată și inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași arată că instanțele au făcut o greșită apreciere a probelor administrate referitor la inculpații și.
Astfel, inculpatul deși nu a desfășurat acte materiale de distrugere a celor 2 bunuri aparținând părții vătămate, a dat ajutor moral autorului infracțiunii, fără de care acesta nu ar fi acționat.
În ce privește inculpatul acesta nu a fost în ziua respectivă în altă localitate și a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, impunându-se condamnarea sa.
Partea vătămată arată că este nemulțumită de pedeapsa aplicată inculpatului, fiind prea blândă și de cuantumul despăgubirilor acordate care este prea mic. De asemenea, partea vătămată solicită condamnarea inculpaților și.
Inculpatul nu-și motivează în vreun fel recursul declarat.
Examinând recursurile declarate în raport cu criticile formulate și cu decizia dată în cauză, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză, instanțele de fond și de apel au reținut că inculpatul a comis o infracțiune de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal, împotriva părții vătămate, cauzându-i acestuia un prejudiciu în valoare de 2.469,85 lei, rămas nerecuperat.
În mod temeinic s-a dispus achitarea inculpaților și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la distrugere, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 217 alin. 1 Cod penal împotriva părții vătămate, conform art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. "c" Cod procedură penală. Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
Părțile sunt în litigiu de la o suprafață de teren de aproximativ 3.000. situată în intravilanul satului -, care în anul 1992 fost constituită în proprietatea inculpatului și alții. Ulterior titlul de proprietate eliberat acestora a fost anulat în instanță și s-a eliberat titlu de proprietate pentru acest teren numitului, care l-a vândut părții vătămate la dat de 15.04.2005. Partea vătămată și-a îngrădit terenul respectiv cu un gard din stâlpi de beton și plasă de sârmă, cu poartă de acces.
În ziua de 27.09.2005 inculpatul aflând că terenul a fost îngrădit s-a urcat în mașină împreună cu inculpatul și s-au deplasat la fața locului unde inculpatul a coborât din mașină și cu un topor a distrus poarta de acces și o parte din gard, precum și parbrizul, luneta, geamurile laterale și un far de la mașina părții vătămate care se afla pe acel teren.
Instanțele de fond și de apel au reținut în mod just că inculpatul nu a dat vreun ajutor material inculpatului la săvârșirea infracțiunii de distrugere și nici moral, nefiind dovedite în cauză actele de încurajare pe care le-ar fi făcut inculpatul, fiului său, să comite distrugerea bunurilor respective sau alt ajutor.
Față de poziția contradictorie în proces a martorei, manifestată în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței și față de poziția subiectivă a martorei care s-a aflat în litigiu cu inculpații, în mod corect instanța de fond ținând cont de declarațiile martorilor, și, a reținut că în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi fost prezent la locul faptei și ar fi contribuit în vreun fel la ajutarea inculpatului, la săvârșirea faptei de distrugere.
Deși partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sume distincte pentru distrugerile produse prin fapta inculpatului, aceasta nu a produs dovezi în cauză decât cu privire la contravaloarea reparațiilor la autoturismul distrus de inculpat.
Față de această situație, în mod legal instanța de fond a admis doar în parte pretențiile civile ale părții civile în măsura în care au fost dovedite și l-a obligat pe inculpatul la plata lor.
Apreciind poziția procesuală a inculpatului și atitudinea acestuia după săvârșirea faptelor, instanța de fond a făcut o temeinică individualizare judiciară a pedepsei aplicate acestuia, ținând cont atât de prevederile art. 72 Cod penal cât și de art. 52 Cod penal. Nu se impune redozarea pedepsei aplicare inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, în sensul măririi sau micșorării acesteia, scopul educativ al pedepsei putând fi atins prin executarea acestui cuantum de amendă penală, chiar dacă inculpatul este recidivist postexecutoriu.
Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, partea vătămată și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 472/18 octombrie 2007 Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga recurenții și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în recursul procurorului rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, partea vătămată și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 472 din 18.10.2007 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenții și să achite câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare avansate în recursul procurorului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.04.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red, -
Tehnored.
Tribunalul Iași: I,
15.04.2008
2 ex.-
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Președinte,
- -
Grefier,
- -
02 Aprilie 2008
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Maria Cenușă, Mihaela Chirilă
